ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5273/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 3

octombrie 2002 la Tribunalul Vrancea, reclamanții P.A.M.M. și A.Z.I., în

calitate de moștenitori ai defunctului A.G., au chemat în judecată Primăria

Municipiului Târgoviște, pentru a fi obligată să le restituie în natură terenul

în suprafață de 2644 mp situat în Municipiul Târgoviște.

Întemeindu-și acțiunea pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanții au susținut în esență că în mod

eronat reprezentanții legali ai Primăriei Municipiului Târgoviște au respins

cererea de restituire în natură, în condițiile în care s-a dovedit dreptul de

proprietate asupra terenului în suprafață de 3102 mp și faptul că acesta a fost

naționalizat conform Decretului nr. 92/1950.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

Primăria Municipiului Târgoviște a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea

că terenul solicitat face parte din domeniul public al Municipiului Târgoviște,

are destinația de parcare, fapt confirmat de H.G. nr. 1350/2001 privind

atestarea domeniului public al județului Dâmbovița, precum și al Municipiului

Târgoviște, al orașelor și comunelor din județul Dâmbovița, unde la poziția 626

terenul solicitat de reclamanți are destinația de „parcare asfaltată, str. N.R.,

2100 mp”, astfel că terenul nu poate fi restituit în natură, reclamanții fiind

îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 16 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 182 din 14

aprilie 2003, Tribunalul Dâmbovița a admis în parte contestația, obligând

pârâta să restituie reclamanților un teren în suprafață de 1100 mp, identificat

în raportul de expertiză întocmit de N.I.

Instanța de fond a reținut că

reclamanții au calitatea de moștenitori ai autorului lor, proprietarul

terenului solicitat.

Tribunalul Dâmbovița a avut în

vedere constatările raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, potrivit

cărora, din suprafața de teren solicitată de reclamant, o suprafață de „1200 mp”

a fost închiriată de primărie pentru construcția unui număr de 48 de garaje ce

sunt amplasate pe teren, diferența de 1444 mp fiind ocupată de blocuri.

În consecință, instanța a reținut că

terenul în suprafață de 1200 mp” nu face parte din domeniul public, putând fi

restituit în natură conform dispozițiilor ar. 11 alin. (2) din Legea nr.

10/2001. Totodată, instanța a constatat că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel Primăria Municipiului Târgoviște, susținând că în mod greșit s-a

dispus restituirea terenului deoarece acesta face parte din terenul de 2200 mp ce

reprezintă parcare și care face parte din domeniul public, figurând la poziția

nr. 626 din H.G. nr. 1350/2001.

Prin decizia nr. 174 din 2

septembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul, a schimbat în tot

sentința tribunalului și pe fond a respins ca nefondată acțiunea reclamanților,

reținând, cu o motivare oarecum contradictorie că terenul face parte din domeniul

public.

Împotriva hotărârii au declarat

recurs reclamanții, care invocând aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr.

10/2001, au susținut în esență că instanța de apel a soluționat greșit problema

apartenenței terenului la domeniul public, câtă vreme raportul de expertiză

tehnică nu a constatat că acesta este cuprins în terenul menționat la poziția

nr. 626 din H.G. nr. 1350/2001.

Recursul este fondat.

Raportat la motivele de recurs, se

constată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001,

considerând că reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea în natură a

terenului, deoarece acesta aparține domeniului public, fără ca regimul juridic

al acestui bun să fie deplin stabilit cu probele administrate.

În scopul stabilirii situației de

fapt, prima instanță a ordonat efectuarea unui raport de expertiză tehnică,

pentru ca expertul să constate dacă terenul solicitat de reclamant este afectat

de utilități publice sau de alte sarcini.

Raportul de expertiză tehnică a

identificat terenurile în suprafața de 3103 mp ce au aparținut autorului

reclamanților, menționând că acestea sunt înregistrate ca terenuri de utilitate

publică, având destinația de blocuri, spații verzi aferente acestor blocuri,

trotuare și alei, platformă betonată dintre blocuri.

Din cei 3103 mp de teren, expertiza

a identificat o suprafață liberă de teren de 1100 mp dintre blocuri, închiriată

de primărie pentru construcția unor garaje, fără a arăta, așa cum susține

recurentul, dacă cei 1100 mp sunt incluși în suprafața de 2200 mp de teren

menționată la poziția nr. 626 din inventarul bunurilor ce aparțin domeniului

public al Municipiului Târgoviște, aprobat prin H.G. nr. 1350/2001.

Deși această împrejurare nu a fost

deplin stabilită în cauză, instanța de apel a reținut că terenul face obiectul

proprietății publice, fără a ordona completarea reportului de expertiză, în

sensul celor mai sus arătate.

Întrucât instanța a soluționat cauza

fără să administreze probe pentru stabilirea regimului juridic al terenului în

suprafața de 1100 mp, urmând ca în raport de acesta să hotărască dacă

reclamanții sunt îndreptățiți la restituire, se constată că a decis pe baza

unor împrejurări de fapt ce nu au fost deplin stabilite.

Prin urmare, fiind aplicabile

dispozițiile art. 314 C. proc. civ., se impune admiterea recursului și casarea

deciziei atacate cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru a rejudeca

apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții P.A.M.M. și A.Z.I. împotriva deciziei nr. 174 din 2 septembrie 2003

a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Casează decizia și trimite cauza

pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2004.