ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1520/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 713 din 21 octombrie 204 Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, rejudecând cauza în fond după casare, a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.G., moștenitorul defunctei C.V., în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Târgoviște, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 187 mp situat în Târgoviște, județul Dâmbovița și a constatat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 200 mp situat în Târgoviște, județul Dâmbovița; totodată, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 4 500 000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Pârâta nu contestă dreptul de proprietate al reclamantului cu privire la terenurile în litigiu, solicitate prin notificările din 18 mai 2001, ci numai îndreptățirea acestuia la restituirea în natură a celor două suprafețe de teren. Expertiza efectuată în cauză, astfel cum a fost completată, evidențiază că suprafața de 200 mp din str. E. nr. 43 este ocupată de blocul nr. 8, nefiind posibilă restituirea în natură a acestei suprafețe, ci doar acordarea de despăgubiri conform art. 36 alin. (2) și art. 37 din Legea nr. 10/2001. Nici acordarea unui teren liber echivalent, așa cum solicită reclamantul, nu este posibilă în temeiul acestui act normativ.

În ceea ce privește însă terenul în suprafață de 187 mp din str. E. nr. 16, acesta este liber de construcții, nu este cuprins în vreun plan de sistematizare sau de investiții, iar sub el nu se află conducte de apă, gaze sau instalații electrice. Acest teren a fost preluat de stat fără titlu valabil, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, neexistând nici un fel de document care să ateste preluarea cu titlu a imobilului. În atare condiții, nu sunt aplicabile dispozițiile H.G. nr. 1350/2002, deoarece excepția de la restituirea în natură se referă doar la imobilele preluate cu titlu valabil, ceea ce nu este cazul în speță. Tribunalul a înlăturat susținerea pârâtei în sensul că terenurile în litigiu ar face obiectul Legii nr. 1/2000, cu motivarea că această problemă a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare.

Prin decizia civilă nr. 299 din 2 martie 2005 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței, cu următoarea motivare: În mod temeinic prima instanță a reținut că terenurile în litigiu au fost preluate de stat fără nici un titlu, astfel încât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h), și cele ale art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și a dispus restituirea în natură a suprafeței de 187 mp. Împrejurarea că acest teren a fost considerat ca făcând parte din domeniul public în baza H.G.

nr. 1350/2002 ( poziția nr. 466) nu constituie un impediment pentru restituirea în natură a terenului, deoarece art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevede că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale numai bunurile intrate în proprietatea statului în baza unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării. În ceea ce privește terenul în suprafață de 200 mp, ocupat în prezent de un bloc de locuințe, curtea a reținut că, la data preluării de către stat, pe acesta se afla o construcție cu destinația de locuință, proprietatea defunctei C.V. În atare situație, în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, oferta de restituire prin echivalent se poate face sub forma unor despăgubiri bănești, la opțiunea persoanei îndreptățite.

Aceste dispoziții legale constituie norma juridică specială în raport de dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 10 alin. (8) și (9) din Legea nr. 10/2001, care constituie norma juridică generală, deoarece se referă la toate imobilele preluate abuziv și demolate. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, criticând-o sub următoarele aspecte: 1. Deși Tribunalul Dâmbovița a admis obiecțiunile pârâtei la raportul de expertiză și a dispus ca expertul să precizeze dacă în zonă se află începute lucrări de investiții de către primărie, acest lucru nu a fost consemnat în considerentele sentinței. Prin planul urbanistic zonal întocmit în luna octombrie 2004 s-au stabilit condițiile de execuție și amplasare a unor construcții cu destinația de locuințe, birouri, spații comerciale.

Parcela nr. 8, din care face parte terenul restituit în natură reclamantului, formează porțiunea din parcajul situat între străzile R. și G-ral M.V. și se află în zona de protecție a monumentului istoric Șanțul Cetății. Art. 10.1 din H.G. nr. 498/2003 are scopul de a limita restituirea în natură numai la acele suprafețe disponibile, care nu sunt prevăzute în documentațiile de urbanism legal aprobate, ca fiind destinate construirii unor noi obiective de utilitate publică. 2. În ceea ce privește acordarea de despăgubiri bănești, recurenta susține că nu este abilitată să acorde acest tip de măsură reparatorie, deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 33, art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, poate să ofere numai titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare și acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital.

Recurenta a invocat, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, iar pe fond, respingerea acțiunii. În susținerea cererii de recurs a depus la dosar copia proiectului nr. 3000/6472 având ca obiect „Planul urbanistic zonal locuințe, birouri, comerț, zona Chindia Târgoviște”. Intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și arătând că planul la care se referă recurenta a fost întocmit ulterior pronunțării sentinței nr. 713 din 21 octombrie 2004. Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: 1. Prima critică formulată de recurent se referă la omisiunea din sentința pronunțată de tribunal a referirii la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.

Această critică nu poate fi analizată în recurs, deoarece obiectul recursului îl reprezintă decizia instanței de apel și nu sentința primei instanțe. Referirile recurentei la existența unui plan urbanistic zonal, care ar include și terenul în suprafață de 187 mp restituit în natură reclamantului, nu se pot încadra în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., care enumeră expres și limitativ cazurile în care se poate cere casarea ori modificarea unei hotărâri. Recurenta nu poate imputa instanței de apel că la pronunțatrea deciziei nu ar fi ținut seama de proiectul acestui plan, în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei - deoarece copia proiectului a fost depusă la dosar abia în recurs.

Prin urmare, nu se poate reține că decizia recurată este nelegală, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., câtă vreme la situația de fapt stabilită pe baza probatoriului administrat, instanța a aplicat corect dispozițiile art.10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dispunând restituirea în natură a terenului liber de construcții. Nici actul nou depus la dosar în recurs nu poate conduce la o altă soluție decât cea adoptată de instanțele anterioare.

Astfel, deși vorbește despre existența unui plan urbanistic zonal legal aprobat, recurenta depune la dosar copia unui proiect de plan, pe care se menționează că ar fi fost întocmit în luna octombrie 2004. Acest fapt atestă că, la data formulării notificării de către autoarea reclamantului, nu exista o documentație de urbanism legal aprobată, care să fi putut fi avută în vedere în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; abia pe parcursul procesului, pârâta a inițiat demersuri în acest sens, ceea ce nu îl poate împiedica pe reclamant să beneficieze de măsurile reparatorii pe care actul normativ adoptat în acest scop le prevede în favoarea sa.

2. În ceea ce privește despăgubirile bănești acordate pentru terenul ocupat de construcții și a cărui restituire în natură nu este posibilă, recurenta critică decizia pentru nelegalitate, cu motivarea că măsurile reparatorii în acest caz pot consta doar în titluri de valoare utilizate exclusiv în procesul de privatizare ori acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital. Și această critică este nefondată. În legătură cu terenul în suprafață de 200 mp din str. R. nr. 43, curtea de apel a reținut, ca situație de fapt, că acesta a fost preluat de stat fără nici un fel de titlu și că, la data preluării, era ocupat de o casă de locuit, proprietatea autoarei reclamantului, iar în prezent este ocupat de un bloc de locuințe.

În raport de această situație de fapt, în mod legal a considerat curtea că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată în temeiul art. III din Legea nr. 84/2004, în redactarea în vigoare la data pronunțării deciziei, care vizează numai la imobilele care au avut altă destinație decât aceea de locuință. Aceasta deoarece alin. (9) al art. 10 prevedea că măsurile reparatorii prin echivalent se stabilesc potrivit art. 9 alin. (2), adică prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite de deținător - pentru imobilele care aveau numai altă destinație decât aceea de locuință.

Nu se poate reține nici încălcarea art. 33 din Legea nr. 10/2001, cîtă vreme acest text se referă tocmai la abilitarea primăriilor de a răspunde la notificări în cazul în care acestea vizează imobile aflate în situațiile prevăzute de art. 10 și art. 11 din lege. Or, în speță este vorba despre un imobil preluat abuziv și demolat, a cărui restituire în natură nu mai este posibilă, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va menține decizia tribunalului și, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Târgoviște împotriva deciziei civile nr. 299 din 2 martie 2005 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2006.