ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1520/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 713 din 21

octombrie 204 Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, rejudecând cauza în fond

după casare, a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.G.,

moștenitorul defunctei C.V., în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului

Târgoviște, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 187 mp

situat în Târgoviște, județul Dâmbovița și a constatat că reclamantul este

îndreptățit la despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 200 mp situat

în Târgoviște, județul Dâmbovița; totodată, a obligat-o pe pârâtă la plata

sumei de 4 500 000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut următoarele:

Pârâta nu contestă dreptul de

proprietate al reclamantului cu privire la terenurile în litigiu, solicitate

prin notificările din 18 mai 2001, ci numai îndreptățirea acestuia la

restituirea în natură a celor două suprafețe de teren.

Expertiza efectuată în cauză, astfel

cum a fost completată, evidențiază că suprafața de 200 mp din str. E. nr. 43

este ocupată de blocul nr. 8, nefiind posibilă restituirea în natură a acestei

suprafețe, ci doar acordarea de despăgubiri conform art. 36 alin. (2) și art.

37 din Legea nr. 10/2001. Nici acordarea unui teren liber echivalent, așa cum

solicită reclamantul, nu este posibilă în temeiul acestui act normativ.

În ceea ce privește însă terenul în

suprafață de 187 mp din str. E. nr. 16, acesta este liber de construcții, nu

este cuprins în vreun plan de sistematizare sau de investiții, iar sub el nu se

află conducte de apă, gaze sau instalații electrice.

Acest teren a fost preluat de stat

fără titlu valabil, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001,

neexistând nici un fel de document care să ateste preluarea cu titlu a

imobilului.

În atare condiții, nu sunt

aplicabile dispozițiile H.G. nr. 1350/2002, deoarece excepția de la restituirea

în natură se referă doar la imobilele preluate cu titlu valabil, ceea ce nu

este cazul în speță.

Tribunalul a înlăturat susținerea

pârâtei în sensul că terenurile în litigiu ar face obiectul Legii nr. 1/2000,

cu motivarea că această problemă a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și

Justiție prin decizia de casare.

Prin decizia civilă nr. 299 din 2

martie 2005 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a respins ca nefondat

apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței, cu următoarea motivare:

În mod temeinic prima instanță a

reținut că terenurile în litigiu au fost preluate de stat fără nici un titlu,

astfel încât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h), și

cele ale art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și a dispus restituirea în

natură a suprafeței de 187 mp.

Împrejurarea că acest teren a fost

considerat ca făcând parte din domeniul public în baza H.G. nr. 1350/2002 (

poziția nr. 466) nu constituie un impediment pentru restituirea în natură a

terenului, deoarece art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevede că fac parte din

domeniul public sau privat al statului sau al unităților

administrativ-teritoriale numai bunurile intrate în proprietatea statului în

baza unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor

internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data

preluării.

În ceea ce privește terenul în

suprafață de 200 mp, ocupat în prezent de un bloc de locuințe, curtea a reținut

că, la data preluării de către stat, pe acesta se afla o construcție cu

destinația de locuință, proprietatea defunctei C.V.

În atare situație, în conformitate

cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu

este posibilă, oferta de restituire prin echivalent se poate face sub forma

unor despăgubiri bănești, la opțiunea persoanei îndreptățite.

Aceste dispoziții legale constituie

norma juridică specială în raport de dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 10

alin. (8) și (9) din Legea nr. 10/2001, care constituie norma juridică

generală, deoarece se referă la toate imobilele preluate abuziv și demolate.

Împotriva deciziei a declarat recurs

pârâta, criticând-o sub următoarele aspecte:

obiecțiunile pârâtei la raportul de expertiză și a dispus ca expertul să

precizeze dacă în zonă se află începute lucrări de investiții de către

primărie, acest lucru nu a fost consemnat în considerentele sentinței.

Prin planul urbanistic zonal

întocmit în luna octombrie 2004 s-au stabilit condițiile de execuție și

amplasare a unor construcții cu destinația de locuințe, birouri, spații

comerciale.

Parcela nr. 8, din care face parte

terenul restituit în natură reclamantului, formează porțiunea din parcajul

situat între străzile R. și G-ral M.V. și se află în zona de protecție a

monumentului istoric Șanțul Cetății.

Art. 10.1 din H.G. nr. 498/2003 are

scopul de a limita restituirea în natură numai la acele suprafețe disponibile,

care nu sunt prevăzute în documentațiile de urbanism legal aprobate, ca fiind

destinate construirii unor noi obiective de utilitate publică.

despăgubiri bănești, recurenta susține că nu este abilitată să acorde acest tip

de măsură reparatorie, deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 33, art.

10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, poate să ofere numai titluri de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare și acțiuni la societăți

comerciale tranzacționate pe piața de capital.

Recurenta a invocat, în drept,

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și a solicitat admiterea

recursului, iar pe fond, respingerea acțiunii.

În susținerea cererii de recurs a

depus la dosar copia proiectului nr. 3000/6472 având ca obiect „Planul

urbanistic zonal locuințe, birouri, comerț, zona Chindia Târgoviște”.

Intimatul a depus întâmpinare,

solicitând respingerea recursului ca nefondat și arătând că planul la care se

referă recurenta a fost întocmit ulterior pronunțării sentinței nr. 713 din 21

octombrie 2004.

Recursul este nefondat și urmează a

fi respins pentru următoarele considerente:

recurent se referă la omisiunea din sentința pronunțată de tribunal a referirii

la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.

Această critică nu poate fi

analizată în recurs, deoarece obiectul recursului îl reprezintă decizia

instanței de apel și nu sentința primei instanțe.

Referirile recurentei la existența

unui plan urbanistic zonal, care ar include și terenul în suprafață de 187 mp

restituit în natură reclamantului, nu se pot încadra în dispozițiile art. 304

C. proc. civ., care enumeră expres și limitativ cazurile în care se poate cere

casarea ori modificarea unei hotărâri.

Recurenta nu poate imputa instanței

de apel că la pronunțatrea deciziei nu ar fi ținut seama de proiectul acestui

plan, în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării

deciziei - deoarece copia proiectului a fost depusă la dosar abia în recurs.

Prin urmare, nu se poate reține că

decizia recurată este nelegală, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., câtă

vreme la situația de fapt stabilită pe baza probatoriului administrat, instanța

a aplicat corect dispozițiile art.10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dispunând

restituirea în natură a terenului liber de construcții.

Nici actul nou depus la dosar în

recurs nu poate conduce la o altă soluție decât cea adoptată de instanțele

anterioare.

Astfel, deși vorbește despre

existența unui plan urbanistic zonal legal aprobat, recurenta depune la dosar

copia unui proiect de plan, pe care se menționează că ar fi fost întocmit în

luna octombrie 2004.

Acest fapt atestă că, la data

formulării notificării de către autoarea reclamantului, nu exista o documentație

de urbanism legal aprobată, care să fi putut fi avută în vedere în aplicarea

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; abia pe parcursul procesului, pârâta a

inițiat demersuri în acest sens, ceea ce nu îl poate împiedica pe reclamant să

beneficieze de măsurile reparatorii pe care actul normativ adoptat în acest

scop le prevede în favoarea sa.

bănești acordate pentru terenul ocupat de construcții și a cărui restituire în

natură nu este posibilă, recurenta critică decizia pentru nelegalitate, cu

motivarea că măsurile reparatorii în acest caz pot consta doar în titluri de

valoare utilizate exclusiv în procesul de privatizare ori acțiuni la societăți

comerciale tranzacționate pe piața de capital.

Și această critică este nefondată.

În legătură cu terenul în suprafață

de 200 mp din str. R. nr. 43, curtea de apel a reținut, ca situație de fapt, că

acesta a fost preluat de stat fără nici un fel de titlu și că, la data

preluării, era ocupat de o casă de locuit, proprietatea autoarei reclamantului,

iar în prezent este ocupat de un bloc de locuințe.

În raport de această situație de

fapt, în mod legal a considerat curtea că nu sunt aplicabile dispozițiile art.

9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată în temeiul art. III din Legea nr.

84/2004, în redactarea în vigoare la data pronunțării deciziei, care vizează

numai la imobilele care au avut altă destinație decât aceea de locuință.

Aceasta deoarece alin. (9) al art.

10 prevedea că măsurile reparatorii prin echivalent se stabilesc potrivit art.

9 alin. (2), adică prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite

exclusiv în procesul de privatizare, de acțiuni la societăți comerciale

tranzacționate pe piața de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau

servicii oferite de deținător - pentru imobilele care aveau numai altă

destinație decât aceea de locuință.

Nu se poate reține nici încălcarea

art. 33 din Legea nr. 10/2001, cîtă vreme acest text se referă tocmai la

abilitarea primăriilor de a răspunde la notificări în cazul în care acestea

vizează imobile aflate în situațiile prevăzute de art. 10 și art. 11 din lege.

Or, în speță este vorba despre un

imobil preluat abuziv și demolat, a cărui restituire în natură nu mai este

posibilă, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte va menține decizia tribunalului și, conform art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta Primăria Municipiului Târgoviște împotriva deciziei civile nr. 299 din 2

martie 2005 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2006.