ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 842/2008

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.A.

a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale și Universitatea Națională de Apărare solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză: 1) să dispună anularea parțială a ordinului Comandantului Academiei Militare nr. 39 din 29 noiembrie 1989 și a ordinului Ministrului Apărării Naționale transmis cu nota telefonică din 27 noiembrie 1989, cu privire la numirea sa în funcția de profesor la catedra de apărare antiaeriană; 2) să constate că ultima funcție pe care a exercitat-o a fost aceea de „șef secție aviație și apărare antiaeriană” la Academia Militară, prevăzută în statul de organizare cu gradul de general-maior, specialitatea 32-ofițer de stat major aviație și clasa de salarizare 25; 3) să oblige pârâții să îi elibereze o adeverință în care să precizeze că ultima funcție îndeplinită înainte de pensionare a fost aceea de „șef secție aviație și apărare antiaeriană”.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că în perioada 1965-24 aprilie 1989 a îndeplinit funcții diferite, prevăzute în ștatele de funcții, până la gradul de general-maior. Reclamantul a precizat faptul că, din motive medicale, a fost declarat inapt pentru serviciul militar și scos din evidență, așa cum rezultă din certificatul din 27 martie 1989, fiind pus la dispoziția Academiei Militare în vederea pensionării; la data de 29 noiembrie 1989 a fost numit în funcția de profesor la catedra de apărare antiaeriană, după care a fost pensionat. Reclamantul a concluzionat în sensul că, în raport de situația sa, cele două ordine pe care le contestă sunt nelegale.

Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare în care a invocat excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, precum și excepția tardivității introducerii acțiunii, cu motivarea că reclamantul s-a adresat instanței după aproximativ 15 ani de la data emiterii ordinelor in discuție. Prin sentința civilă nr. 507 din 06 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei procedurii prealabile și a respins acțiunea reclamantului ca tardiv introdusă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cu privire la prima excepție că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, întrucât la data de 29 septembrie 2005, anterior promovării acțiunii în contencios administrativ, a înregistrat la Ministerul Apărării Naționale raportul din 26 mai 2005, prin care a solicitat acestui pârât abrogarea ordinului nr. 39 din 29 noiembrie 1989. În ceea ce privește excepția tardivității introducerii acțiunii, instanța de fond a apreciat că aceasta este întemeiată, în raport de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 și art. 103 C. proc. civ., întrucât împrejurările medicale invocate de recurentul-reclamant, care l-au împiedicat să solicite anularea celor două acte administrative s-au consumat la momentul pensionării sale, respectiv perioada 1989-1990, când acesta ar fi avut posibilitatea legală de a solicita anularea celor două ordine, în baza Legii nr. 1/1967.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs, în termen legal, reclamantul, care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii. În motivarea cererii de recurs s-a susținut de către recurent că cele două ordine pe care le contestă au fost emise in urmă cu 16 ani, dar nu i-au fost comunicate și nici nu l-au vătămat într-un drept recunoscut de lege. De aceste acte, arată recurentul, a luat cunoștință la data de 26 aprilie 2005, din documentele primite de la U.M. nr. XX – Arhiva Armatei. Recurentul a mai precizat că această numire „fictivă” în funcția de profesor îi produce o vătămare, întrucât Ministerul Apărării Naționale nu îi eliberează adeverința necesară pentru recalcularea pensiei, în raport de dispozițiile Legii nr. 479/2003 și ale H.G.

nr. 691/2004. În întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Apărării a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând în motivare că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) coroborat cu alin. (2) al aceluiași art. din Legea nr. 554/2004, având în vedere actele administrative individuale atacate și existența motivelor temeinice invocate de recurent pentru repunerea in termenul de formulare a acțiunii, în temeiul art. 103 C. proc. civ. Analizând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat. În motivarea soluției s-a arătat că sentința criticată este legală și temeinică, nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304 sau art. 304 1 C. proc.

civ., în vederea casării sau modificării hotărârii. Instanța de fond a analizat corect situația de fapt expusă anterior, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Recurentul-reclamant a solicitat instanței de contencios administrativ la data de 29 septembrie 2005 anularea parțială a ordinului Comandantului Academiei Militare nr. 39 din 29 noiembrie 1989 (prin care a fost numit profesor la catedra de Apărare Antiaeriană) și a ordinului nr. 8 din 1 ianuarie 1990 emis de Ministrul Apărării Naționale [ prin care a fost trecut direct în retragere prin aplicarea art. 46 lit. b) din Statutul Corpului Ofițerilor]. La momentul sesizării instanței era în vigoare Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Înalta Curte consideră că prima instanță a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din legea mai sus citată, în privința termenului de introducere a acțiunii, în raport de care a apreciat tardivitatea acesteia. Este vorba de termenul de 1 an de la data emiterii actelor administrative, care nu poate fi depășit, acesta fiind, conform dispozițiilor alin. (5) al aceluiași art., un termen de decădere. Reținând, așadar, că prima instanță a soluționat în mod corect excepția de tardivitate invocată, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 4238 din 30 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a formulat cerere de revizuire ce a fost respinsă prin decizia nr. 2566 din 17 mai 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 16440/1/2006. Decizia nr. 4283 din 30 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost atacată, în prezenta cauză, cu contestație în anulare de către contestatarul C.A. Au fost invocate dispozițiile art. 317 alin. (2) și art. 318 C. proc. civ., însă este criticată soluția instanței de recurs pentru că nu s-au aplicat corect prevederile Legii nr. 554/2004 cu privire la comunicarea actului administrativ contestat și la introducerea acțiunii în instanță.

Se arată că în fața instanțelor contestatarul a arătat că ordinul Academiei Militare nr. 39 din 29 noiembrie 1989 nu i-a fost comunicat niciodată iar de existența lui a aflat la data de 26 aprilie 2005 din documentele primite de la Arhiva armatei, instanțele aplicând greșit art. 11 alin. (1) lit. b) coroborat cu alin. (2) deși trebuie aplicat art. 11 alin.1 lit. a). Contestația în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin care se cere însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

C. proc. civ. reglementează două forme de contestație în anulare: contestația în anulare obișnuită sau de drept comun (art. 317 C. proc. civ.) și contestația în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.). În speță, au fost invocate atât motive ale contestației în anulare de drept comun [art. 317 alin. (2) C. proc. civ.], cât și dispozițiile contestației în anulare speciale [art. 318 alin. (1) C. proc. civ.]. Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. [pentru că art. 317 alin. (2) C. proc. civ. nu reglementează un caz de contestație în anulare] hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului,când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Din analiza acestui text rezultă că trebuie îndeplinite următoarele condiții pentru a putea fi admisă contestația în anulare prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. hotărârea atacată să fie irevocabilă și partea să nu fi putut invoca acest motiv pe calea apelului sau recursului. Cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ. În speță, însă, contestatarul nu a indicat care normă de competență ar fi fost încălcate, însă textul se referă la dispozițiile de ordine publică referitoare la competență, astfel că va fi respinsă contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Și contestația în anulare întemeiată pe art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

va fi respinsă pentru că nu suntem în prezența unei greșeli materiale. Textul invocat se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formele ale judecării recursului ori erori pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului. Noțiune de greșeală materială se referă la greșeli materiale cu caracter procedural care să ducă la pronunțarea unei soluții eronate, dar care să vizeze confundarea unor elemente sau date materiale iar nu „greșeli de judecată” pentru că s-ar ajunge la anularea unei hotărâri irevocabile și la judecarea încă o dată, a recursului. De altfel, se poate observa că în motivele contestației în anulare se dezvoltă motive de recurs vizând greșita aplicare a dispozițiilor legale în privința excepției tardivității acțiunii.

De aceea va fi respinsă contestația în anulare formulată de contestatar împotriva deciziei nr. 4283 din 30 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de C.A. împotriva deciziei nr. 4283 din 30 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 februarie 2008.