ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3463/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr. 2216/36/2008, reclamantul B.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale anularea tuturor actelor administrative emise din data de 22 decembrie 1989 până în prezent, prin care a fost discriminat și i s-a încălcat un drept privat, fiind trecut în rezervă, deși trebuia să primească Ordinul Meritul Militar cl. I și să fie avansat la gradul de colonel și fiindu-i încălcat dreptul de proprietate prin neincluderea în pensia militară a Grupei I de muncă pentru perioada de 24,6 ani de activitate ca ofițer activ.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în esență că prin Ordinele A 30 din 15 februarie 1990 al Armatei a II-a, a fost inclus, retroactiv și fără a fi consultat, începând cu data de 01 februarie 1990, în structura MApN și mutat „ disciplinar" sau preventiv la Comandamentul Militar Tulcea. A mai arătat că prin Ordinul nr. 8 din 09 martie 1990 al Comandamentului Teritorial Bacău a fost retrogradat în funcția de maior începând cu data de 01 martie 1990, fără nici o justificare prin scăderea corespunzătoare a soldei, iar prin Ordinul nr. 743 din 05 aprilie 1990 al MApN prin care a fost trecut în rezervă, i-a fost lezat un interes legitim privat, nedorind să treacă în rezervă în acel moment întrucât peste trei luni, la data de 01 august 1990, urma să împlinească 25 de ani de activitate ca ofițer activ și avea dreptul la Ordinul Militar cl.

I, care îi asigura unele drepturi materiale, iar peste 2 ani și jumătate împlinea toate condițiile pentru a fi avansat la gradul de colonel. De asemenea, a mai arătat reclamantul că decizia de pensionare nr. 050836 din 11 iulie 1990, prin care i s-a stabilit o vechime în muncă de 33 ani, 9 luni și 5 zile, din care ofițer cu o vechime de 24 de ani, a fost emisă cu încălcare dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 214/1977, întrucât pensia astfel calculată nu cuprinde grupa I de muncă, pe perioada de 24 de ani vechime. În ședința publică din data de 06 noiembrie 2008 reclamantul a arătat că înțelege să conteste decizia de pensionare, dorind ca drepturile să-i fie calculate conform legii.

Prin sentința civilă nr. 892/CA din 06 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 2216/36/2008 al Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de necompetență materială și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, iar prin Decizia civilă nr. 1642 din 24 martie 2009 pronunțată în dosarul nr. 2216/36/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins recursul ca tardiv formulat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a, sub nr. 23009/3/AS/2009, iar la data de 16 octombrie 2010 reclamantul a formulat o cerere precizatoare prin care a solicitat anularea Ordinului A 30 din 15 februarie 1990 al Armatei a II-a, prin care a fost inclus, retroactiv și fără a fi consultat, începând cu data de 01 februarie 1990, în structura MApN și mutat „disciplinar" sau preventiv la Comandamentul Militar Tulcea, a Ordinului nr. 8 din 09 martie 1990 al Comandamentului Teritorial Bacău prin care a fost retrogradat în funcția de maior începând cu data de 01 martie 1990 și a Ordinului nr. 743 din 05 aprilie 1990 al MApN prin care a fost trecut în rezervă.

Prin sentința civilă nr. 6324 din 16 octombrie 2009 a Tribunalului București, secția a VIII-a, a fost admisă excepția de necompetență materială și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, având în vedere că reclamantul solicită anularea unor acte administrative unilaterale emise de MApN, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 23009/3/2009, iar prin întâmpinare pârâtul MApN a invocat excepția lipsei procedurii prealabile și excepția tardivității acțiunii. De asemenea, la data de 21 septembrie 2010 pârâtul MApN a invocat excepția de necompetență materială a instanței față de capătul de cerere privind recalcularea pensiei din momentul întocmirii dosarului de pensie cu toate majorările.

In ședința publică din data de 21 septembrie 2010, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Curtea a pus în discuția părților excepțiile lipsei procedurii prealabile, tardivității formulării acțiunii invocate de pârât, și excepția necompetenței materiale a instanței cu privire la capătul II din cererea de chemare în judecată, în subsidiar, acordând cuvântul și pe fondul cauzei. Prin sentința nr. 2473 din 5 octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității și a respins capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 30 din 16 februarie 1990 al Armatei a II a, a Ordinului nr. 8 din 9 martie 1990 al Comandamentului Teritorial Bacău și a Ordinului M.C.

743 din 05 aprilie 2004 al Ministrului Apărării Naționale, ca tardiv formulat. A admis excepția de necompetență materială în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la recalcularea pensiei cu toate majorările și a declinat competența în ceea ce privește soluționarea acestui capăt de cerere în favoarea Tribunalului București. Pentru a pronunța această hotărâre referitor la excepția de tardivitate a acțiunii, Curtea a constatat că Ordinul nr. 743 din 05 aprilie 1990 al MApN prin care a fost trecut în rezervă a fost emis la data de 05 aprilie 1999, fiind comunicat, cum însuși reclamantul a arătat în cererea de chemare în judecată, la data de 19 aprilie 1990, când era în vigoare Legea nr. 29/1990.

S-a mai reținut că reclamantul nu a formulat o acțiune în contencios administrativ, în condițiile art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, în termen de un an de la data când a luat la cunoștință de existenta ordinelor, cererea fiind înregistrată la data de 21 octombrie 2008, după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, 07 ianuarie 2005, și din acest punct de vedere, acțiunea este introdusă cu depășirea termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

In ceea ce privește capătul de cerere privind recalcularea pensiei din momentul întocmirii dosarului de pensie cu toate majorările, Curtea a reținut că acest capăt de cerere nu are caracter accesoriu, ci este un capăt de cerere principal, întrucât vizează un al raport juridic, de asigurări sociale, reclamantul având calitatea de militar în rezervă, cu drept de pensie, recalculată potrivit Legii nr. 90/2007, începând cu data de 01 octombrie 2008. Potrivit art. 54 alin. (1) și (3) din Legea nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, împotriva deciziilor emise în condițiile art. 53 se poate introduce contestație, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestații pensii care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne și Serviciului Român de Informații, iar deciziile comisiilor de contestații pot fi atacate în instanță potrivit Legii nr. 19/2000.

Legea nr. 19 din 17 martie 2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, prevede la art. 155 alin. (1) lit. d) că Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind deciziile de pensionare. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs reclamantul B.M. criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie. Se arată în motivarea căii de atac că instanța de fond în mod eronat a admis excepția tardivității acțiunii și a respins capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 30 din 16 februarie 1990 al Armatei a II-a, a Ordinului nr. 8 din 9 martie 1990 al Comandamentului Teritorial Bacău și a Ordinului M.C.

743 din 05 aprilie 2004 al Ministrului Apărării Naționale ca tardiv formulat, întrucât conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi contestat oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate". Astfel a susținut recurentul că acest articol statuează imprescriptibilitatea dreptului la acțiune. Se mai arată de către recurent că i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât instanța de judecată nu a dispus comunicarea întâmpinării formulată de pârâtul din prezenta cauză. În continuare în cuprinsul cererii de recurs recurentul reiterează motivele expuse prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul litigiului dedus judecății.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Cu privire la motivul de recurs invocat de recurent în sensul respingerii în mod greșit a acțiunii ca tardiv formulată, se reține că în mod corect s-a constatat de către instanța de fond că cererea de chemare în judecată a fost introdusă în octombrie 2009, la aproape 20 de ani de la data luării la cunoștință de actele administrative contestate, depășindu-se cu mult atât termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cât și termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din același act normativ.

Cu privire la motivul de recurs referitor la încălcarea dreptului la apărare prin necomunicarea întâmpinării formulată în cauză, se reține că și acesta este neîntemeiat, instanța dispunând amânarea pronunțării hotărârii tocmai pentru ca părțile să-și poată exprima punctul de vedere prin „Concluzii scrise". In ceea ce privește soluția de admitere a excepției de necompetență materială a capătului de cerere privind obligarea pârâtului-intimat la recalcularea pensiei cu toate majorările și de declinare a competenței de soluționare a acestuia în favoarea Tribunalului București, Înalta Curte apreciază că aceasta a fost argumentată în mod corect de către instanța de fond. In speța de față este vorba despre un litigiu de asigurări sociale.

Reclamantul în calitatea sa de militar în rezervă solicită recalcularea pensiei din momentul întocmirii dosarului de pensie, cu toate majorările. Potrivit art. 54 alin. (1) și (3) din Legea nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, împotriva deciziilor emise în condițiile art. 53 se poate introduce contestație, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestații pensii care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne și Serviciului Român de Informații, iar deciziile comisiilor de contestații pot fi atacate în instanță potrivit Legii nr. 19/2000. Legea nr. 19 din 17 martie 2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, prevede la art. 155 alin. (1) lit. d) că Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind deciziile de pensionare.

Față de cele anterior menționate, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de B.M. împotriva sentinței nr. 2743 din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2011.