ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1397/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 271 din 19 mai 2010,

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins

excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea plângerii prealabile,

a respins cererea reclamantului de repunere în termenul de introducere a

acțiunii și pe cale de consecință a respins a acțiunea formulată de reclamantul

N.S.A. în contradictoriu cu pârâtul M.Ap.N., ca fiind tardiv introdusă.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul a făcut

parte din forțele armate române și a ocupat funcția de maistru militar activ

specialist I atelier lucrări elicoptere, armament al R. 94 E.A., fiind trecut

în rezervă prin Ordinul nr. MC/ 1338 din 4 octombrie 1985.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii pentru nerespectarea plângerii prealabile

instanța de fond a considerat că aceasta este neîntemeiată întrucât prin

solicitările transmise de reclamant direcțiilor din cadrul M.Ap.N. în sensul

rechemării acestuia în cadrele active ale armatei, prin criticarea măsurii de

trecere în rezervă, reclamantul a respectat prevederile art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, îndeplinind procedura prealabilă administrativă prevăzută

de lege.

În acest sens,

instanța de fond a reținut că încă din 29 aprilie 1988 reclamantul a formulat

cerere prin care a solicitat primirea în audiență la M.Ap.N. în vederea

reprimirii sale în cadrele permanente ale armatei (filele 35-37 dosar), cerere

la care M.Ap.N. a răspuns prin adresa din 4 mai 1988 a răspuns, în sensul că nu

se justifică rechemarea acestuia în cadrele permanente ale armatei. În

cuprinsul acestei adrese s-a precizat că reclamantul a fost trecut în rezervă

conform Ordinului nr. MC/ 1338 din 4 octombrie 1985, în aplicarea articolului

36 lit. g) din Statutul corpului maiștrilor militari și s-a făcut referire pe

larg la situația de fapt care a determinat măsura de trecere în rezervă. Totodată,

instanța de fond a mai constatat că la data de 9 iulie 1993 reclamantul a

formulat din nou o scrisoare adresată Direcției Personal din cadrul M.Ap.N. prin

care a solicitat să fie primit în audiență la M.Ap.N. în vederea rechemării

sale în cadrele active ale armatei, iar din înscrisurile depuse la dosar cauzei

rezultă că și această cerere a reclamantului fost luată în discuție însă s-a

hotărât respingerea acestei solicitări (adresa din 19 iulie 1993, adresa din 16

iulie 1993 – filele 41-42 dosar).

În ceea ce privește

excepția tardivității formulării acțiuni în fața instanței de contencios

administrativ, instanța de fond a apreciat că în cauză nu a fost respectat

termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din LCA, în condițiile în care

reclamantul a sesizat instanța abia la data de 4 noiembrie 2009 deși a avut

cunoștință de conținutul actului administrative contestat, respective ordinal

de trecere în rezervă nr. MC/ 1338 din 4 octombrie 1985, cel mai târziu în anul

1993.

În acest sens,

instanța de fond a constatat că ulterior datei de 4 octombrie 1985 când a fost

emis ordinul de trecere în rezervă, reclamantul a formulat începând cu data de

4 mai 1988 cereri prin care cunoscând împrejurarea că a fost trecut în rezervă

a solicitat M.Ap.N. rechemarea sa în cadrele active ale armatei, la aceste

solicitări reclamantul primind răspuns astfel cum a s-a menționat mai sus în

considerentele sentinței.

Totodată, s-a

apreciat că măsura dispusă de către Direcțiile din cadrul M.Ap.N. în sensul

respingerii solicitărilor reclamantului de rechemare în cadrele active ale

armatei a fost comunicată acestuia prin adresa din 19 iulie 1993, în adresa

menționată precizându-se că la luarea acestei măsuri s-au avut în vedere

motivele ce au impus trecerea în rezervă prin ordinul atacat și anume

dezinteresul manifestat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, abaterile de

la prevederile ordinelor și a regulamentelor militare ce au constat în

întârzieri și absențe nemotivate de la program, lipsă de tact și politețe în

relațiile cu șefii și cu colegii, lovirea superiorului (fila 43 dosar).

Consideră instanța de

fond că în acest context reclamantul a luat cunoștință de motivele care au

determinat trecerea sa în rezervă încă din momentul în care a formulat cererile

succesive de rechemare în forțele active ale armatei cel mai târziu la data de

1993, când i s-au comunicat în scris rațiunile pentru care s-a dispus trecerea

sa în rezervă.

Astfel, raportându-ne

la situația de fapt, în sensul că reclamantul a formulat cererile succesive de

rechemare în cadrele active ale armatei, i s-a răspuns la aceste solicitări,

consideră instanța de fond că este incontestabil că reclamantul a cunoscut

măsura trecerii ale în rezervă prin ordinul contestat înainte de anul 2009 când

a formulat cererile de comunicare a ordinului contestat.

Pe de altă parte

instanța de fond a mai reținut că legiuitorul nu impune comunicarea într-un

anumit mod a actului administrativ, nesolicitând forma comunicări scrise.

Întrucât textul de lege nu fac o atare mențiune expresă, s-a apreciat că o

corespondență între M.Ap.N. și reclamant este aptă să constituie o comunicare

valabilă în sensul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

A mai reținut

instanța de fond că reclamantul a ridicat de la C.M.J. Timiș la data de 20

martie 1986 livretul militar, în acest document fiind menționate numărul

ordinului, motivarea și temeiurile legale ale trecerii în rezervă. Totodată,

s-a mai constatat că la data de 31 octombrie 1985 reclamantul a semnat de

primire a exemplarului 1 de pe nota de lichidare, unde este precizat motivul de

trecere în rezervă (fila 31 dosar). față de cele menționate instanța reține că

reclamantul a luat cunoștință despre actul administrativ atacat, iar această

luare la cunoștință are semnificația unei comunicări valabile a acestui act

administrativ.

Împotriva Sentinței civile

nr. 271 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul N.A., invocând generic

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

În dezvoltarea căii

de atac promovate recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit instanța

de fond a respins cererea sa de repunere în termen și a admis excepția

tardivității în condițiile în care nu s-a făcut dovada comunicării în scris a

actului administrativ atacat, comunicare pe care trebuia să o facă pârâtul conform

normelor legale în vigoare la acea dată, respectiv O.G. nr. 10/1972 și R.D.M.

Mai arată recurentul

că întrucât în livretul său militar nu a fost menționat numărul ordinului de

trecere în rezervă, motivarea și temeiurile legale ale trecerii sale în rezervă,

în mod greșit a reținut instanța de fond că la data primirii acestuia ar fi

conținutul actului administrativ și consecințele acestuia.

instanței de recurs

Analizând hotărârea atacată

prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate

în continuare.

Înalta Curte

constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta

procedează la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora

li s-a răspuns în mod corect si detaliat în considerentele hotărârii recurate, condiții

în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului ci își va limita

analiza la criticile care se circumscriu unor reale motive de recurs.

Totodată, Înalta

Curte analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal

aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de

recurenta-reclamantă, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

3 și pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, în raport de

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din LCA, Înalta Curte va înlătura

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

reținând în acest sens că în cauză se solicită anularea unui act administrative

emis de o autoritate publică centrală.

Vor fi înlăturate și

criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în considerarea celor ce urmează.

În mod constant,

doctrina juridică a statuat că actul administrativ individual trebuie comunicat

persoanelor vizate, cu alte cuvinte, trebuie realizată o informare corectă.

Rațiunea comunicării

actului administrativ este cunoașterea acestuia pentru că partea împotriva căruia

a fost emis, să poată eventual să-l conteste ocazie cu care partea, poate să-și

formuleze apărările. Însă, indiferent de modalitatea de comunicare folosită de

autoritatea emitentă, rezultatul trebuie să fie același: cel interesat să aibă

cunoștință de act.

Legea contenciosului

administrative nu face nici o distincție după cum comunicarea actului

administrative s-a realizat în scris sau verbal, așa încât simplu fapt al luării

la cunoștință a conținutului și efectelor acestuia este suficient ca termenul

de decădere de un an prevăzut de art. 11 din LCA să poată începe să curgă.

În cauză, chiar dacă

nu există dovada că ordinal de trecere în rezervă a fost comunicat sub formă de

înscris reclamantului, acesta nu se poate prevala de faptul că nu a cunoscut

conținutul și efectele acestuia.

Astfel, așa cum în

mod corect a reținut și prima instanță, recurentul a luat cunoștință de

conținutul actului administrativ în discuție cel târziu în anul 1993 în

condițiile în care începând cu anul 1998 a formulat mai multe memorii către M.Ap.N. prin care a solicitat reîncadrarea sa și în conținutul cărora a făcut în

mod constant referire la incidental din data de 21 august 1985 care în final a

stat la baza trecerii sale în rezervă. Mai mult chiar, față de conținutul

adresei din 19 iulie 1993 emisă de M.Ap.N., este fără dubiu că reclamantul a

fost informat în mod efectiv de conținutul, temeiul de fapt și de drept al

ordinului contestat și implicit a cunoscut măsura vătămătoare care i s-a produs

prin efectele acestuia.

Pe de altă parte

reclamantul a semnat și fișa de lichidare și de primirea livretului militar,

fapt ce denotă că avea cunoștință cel puțin despre încetarea raporturilor sale

de muncă cu unitatea militară la care fusese angajat.

Față de cele expuse

Înalta Curte constată că este incontestabil că, din punct de vedere faptic,

ordinul de trecere în rezervă aflat în litigiu a fost comunicat cu respectarea art.

96 din R.D.M., care impune imperativ comunicarea sancțiunii aplicate și nu a

ordinului în materialitatea sa, individual sau în adunarea militarilor cu grade

și funcții egale sau mai mari decât cel sancționat, așa încât nu va primi

criticile formulate de recurent în acest sens.

Deci în mod corect

instanța de fond a reținut că deși reclamantul cunoștea conținutul ordinul

administrativ contestat încă din anul 1993 a înțeles să formuleze acțiune în anularea acestuia abia la data de 4 noiembrie 2009.

Pe cale de

consecință, soluția de admitere a excepției tardivității dreptului la acțiune

este legală, în raport de art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului

administrativ.

În raport cu toate

cele expuse, constatându-se că dezlegarea dată cauzei de către prima instanță

este corectă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., recursul

se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de N.A., împotriva Sentinței civile nr. 271 din 19 mai 2010, a

Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 martie 2011.