ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3166/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 422 din 3 decembrie 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul M.F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale București. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele: Analizând excepția inadmisibilității acțiunii în raport de dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și ale art. 1 și art. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, excepție invocată de pârât, instanța a admis-o ca fiind întemeiată și a respins astfel acțiunea reclamantului ca fiind inadmisibilă.

Instanța de fond a reținut că recunoașterea sau, după caz, realizarea dreptului ori a interesului legitim, a căror vătămare a invocat-o reclamantul prin acțiunea formulată în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, sunt condiționate de existența unui act administrativ tipic sau asimilat, sau de nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, întrucât pe calea acțiunii în contencios administrativ poate fi atacat doar actul administrativ ce vatămă persoana într-un drept ori într-un interes legitim al său, precum și nesoluționarea în termenul legal a unei cererii și nicidecum nu se pot soluționa anumite cereri ce sunt reglementate de alte dispoziții legale. În acest sens s-a reținut de către instanță că, în speță, reclamantul a solicitat să se constate faptul că și-a îndeplinit întocmai atribuțiile cu ocazia aducerii la îndeplinire a ordinului M.C.

1962/1990 la data de 05 decembrie 1990, privind trecerea în rezervă a M.D.N., iar prin adresa emisă pârâtului la aceiași dată cu introducerea acțiunii, reclamantul a solicitat același lucru, aspecte ce exced legii contenciosului administrativ, întrucât acțiunea în constatare este reglementată de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., dispoziții ce vin în contradicție cu dispozițiile legii contenciosului administrativ. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul M.F. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs se precizează faptul că temeiul de drept al acțiunii promovate îl constituie art. 111 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 51-75 din Regulamentul Disciplinei Militare și art. 43-48 din Statutul Corpului Ofițerilor Forțelor Armate.

Astfel, se subliniază că prin acțiunea promovată recurentul-reclamant a solicitat să se constate îndeplinirea de către acesta întocmai a atribuțiilor, cu ocazia aducerii la îndeplinire a ordinului M.C. 1962/1990 la data de 05 decembrie 1990, privind trecerea în rezervă a M.D.N., precum și faptul că prin refuzul nejustificat implicit de a se răspunde solicitării reclamantului se aduce atingere unui drept subiectiv, respectiv dreptului la o bună reputație și dreptului la imagine. Pentru toate aceste considerente, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului și casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara. Analizând sentința atacată, în raport de motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Reglementând obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ, art. 8 din Legea nr. 554/2004 prevede că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.

În considerarea dispozițiilor art. 28 din aceeași lege, jurisdicția contenciosului administrativ este guvernată, aidoma oricărui proces civil, de principiul disponibilității, consacrat prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. În speță, instanța de contencios administrativ a fost investită a se pronunța asupra solicitării reclamantului de a se constata faptul că și-a îndeplinit întocmai atribuțiile cu ocazia aducerii la îndeplinire a Ordinului MC nr. 1962/1990, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și nicidecum asupra pretinsei vătămări ce i-ar fi fost cauzată recurentului-reclamant prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004, cum se susține în recurs, astfel încât criticile aduse hotărârii atacate, din această perspectivă, nu sunt justificate.

Pronunțându-se în limitele acestei investiri asupra acțiunii reclamantului, prima instanță a reținut în mod corect temeinicia excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale. În speță, raportat la obiectul acțiunii reclamantului, nu s-a pus problema stabilirii naturii juridice sau conținutului vreunui act juridic, în sensul acestui text de lege, instanța examinând, în limitele investirii, îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru admisibilitatea unei acțiuni în contenciosul administrativ. În mod corect a reținut instanța de fond că cererea de chemare în judecată formulată în cauză nu este o acțiune în contencios administrativ, reclamantul solicitând constatarea unei situații de fapt ce excede legii contenciosului administrativ, întrucât acțiunea în constatare este reglementată de dispozițiile art. 111 C. proc.

civ., dispoziții ce vin în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 554/2004. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.F. împotriva sentinței civile nr. 422 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2010.