ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3166/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 422 din 3 decembrie

2009 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a

respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul M.F., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării

Naționale București.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Analizând excepția inadmisibilității

acțiunii în raport de dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și ale art. 1 și art.

2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, excepție invocată de

pârât, instanța a admis-o ca fiind întemeiată și a respins astfel acțiunea

reclamantului ca fiind inadmisibilă.

Instanța de fond a reținut că recunoașterea

sau, după caz, realizarea dreptului ori a interesului legitim, a căror vătămare

a invocat-o reclamantul prin acțiunea formulată în temeiul art. 1 din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, sunt condiționate de existența unui

act administrativ tipic sau asimilat, sau de nesoluționarea în termenul legal a

unei cereri, întrucât pe calea acțiunii în contencios administrativ poate fi

atacat doar actul administrativ ce vatămă persoana într-un drept ori într-un

interes legitim al său, precum și nesoluționarea în termenul legal a unei

cererii și nicidecum nu se pot soluționa anumite cereri ce sunt reglementate de

alte dispoziții legale.

În acest sens s-a reținut de către

instanță că, în speță, reclamantul a solicitat să se constate faptul că și-a

îndeplinit întocmai atribuțiile cu ocazia aducerii la îndeplinire a ordinului

M.C. 1962/1990 la data de 05 decembrie 1990, privind trecerea în rezervă a M.D.N.,

iar prin adresa emisă pârâtului la aceiași dată cu introducerea acțiunii,

reclamantul a solicitat același lucru, aspecte ce exced legii contenciosului

administrativ, întrucât acțiunea în constatare este reglementată de

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., dispoziții ce vin în contradicție cu

dispozițiile legii contenciosului administrativ.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantul M.F. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin motivele de recurs se precizează

faptul că temeiul de drept al acțiunii promovate îl constituie art. 111 C.

proc. civ., raportat la prevederile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr.

554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 51-75 din Regulamentul

Disciplinei Militare și art. 43-48 din Statutul Corpului Ofițerilor Forțelor

Armate.

Astfel, se subliniază că prin

acțiunea promovată recurentul-reclamant a solicitat să se constate îndeplinirea

de către acesta întocmai a atribuțiilor, cu ocazia aducerii la îndeplinire a

ordinului M.C. 1962/1990 la data de 05 decembrie 1990, privind trecerea în

rezervă a M.D.N., precum și faptul că prin refuzul nejustificat implicit de a

se răspunde solicitării reclamantului se aduce atingere unui drept subiectiv, respectiv

dreptului la o bună reputație și dreptului la imagine.

Pentru toate aceste considerente,

recurentul-reclamant solicită admiterea recursului și casarea hotărârii atacate

cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Analizând sentința atacată, în

raport de motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Reglementând obiectul acțiunii

judiciare în contencios administrativ, art. 8 din Legea nr. 554/2004 prevede că

persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un

act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea

prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin.

(1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă,

pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei

cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate

adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat

într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin

refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.

În considerarea dispozițiilor art.

28 din aceeași lege, jurisdicția contenciosului administrativ este guvernată,

aidoma oricărui proces civil, de principiul disponibilității, consacrat prin

art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia, în toate cazurile,

judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

În speță, instanța de contencios

administrativ a fost investită a se pronunța asupra solicitării reclamantului

de a se constata faptul că și-a îndeplinit întocmai atribuțiile cu ocazia

aducerii la îndeplinire a Ordinului MC nr. 1962/1990, cerere întemeiată pe

dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și nicidecum asupra pretinsei vătămări ce

i-ar fi fost cauzată recurentului-reclamant prin refuzul nejustificat de

soluționare a unei cereri, în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004, cum se

susține în recurs, astfel încât criticile aduse hotărârii atacate, din această

perspectivă, nu sunt justificate.

Pronunțându-se în limitele acestei

investiri asupra acțiunii reclamantului, prima instanță a reținut în mod corect

temeinicia excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul

Apărării Naționale.

În speță, raportat la obiectul

acțiunii reclamantului, nu s-a pus problema stabilirii naturii juridice sau

conținutului vreunui act juridic, în sensul acestui text de lege, instanța

examinând, în limitele investirii, îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru

admisibilitatea unei acțiuni în contenciosul administrativ.

În mod corect a reținut instanța de

fond că cererea de chemare în judecată formulată în cauză nu este o acțiune în

contencios administrativ, reclamantul solicitând constatarea unei situații de

fapt ce excede legii contenciosului administrativ, întrucât acțiunea în

constatare este reglementată de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., dispoziții

ce vin în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de M.F. împotriva sentinței civile nr. 422 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie

2010.