ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4533/2011

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 271din 19 mai 2010,

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins

excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea plângerii prealabile,

a respins cererea reclamantului de repunere în termenul de introducere a

acțiunii și, pe cale de consecință a respins acțiunea acestuia, ca fiind tardiv

introdusă.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii pentru nerespectarea plângerii prealabile

instanța de fond a considerat că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin

solicitările transmise de reclamant direcțiilor din cadrul Ministerului

Apărării Naționale în sensul rechemării acestuia în cadrele active ale armatei,

prin criticarea măsurii de trecere în rezervă, reclamantul a respectat

prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, îndeplinind procedura

prealabilă administrativă prevăzută de lege.

În ceea ce privește

excepția tardivității formulării acțiuni în fața instanței de contencios

administrativ, instanța de fond a apreciat că în cauză nu a fost respectat

termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ,

în condițiile în care reclamantul a sesizat instanța abia la data de 4

noiembrie 2009, deși a avut cunoștință de conținutul actului administrative

contestat, respective ordinal de trecere în rezervă din 4 octombrie 1985, cel

mai târziu în anul 1993.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1397

din 9 martie 2011 a respins ca nefondat recursul declarat de N.A. reținând că în

mod incontestabil din punct de vedere faptic, ordinul de trecere în rezervă aflat

în litigiu a fost comunicat cu respectarea art. 96 din Regulamentul Disciplinei

Militare, care impune imperativ comunicarea sancțiunii aplicate și nu a ordinului

în materialitatea sa, individual sau în adunarea militarilor cu grade și funcții

egale sau mai mari decât cel sancționat, așa încât nu va primi criticile formulate

de recurent în acest sens.

Deci în mod corect instanța

de fond a reținut că deși reclamantul cunoștea conținutul ordinul administrativ

contestat încă din anul 1993 a înțeles să formuleze acțiune în anularea acestuia

abia la data de 4 noiembrie 2009.

Împotriva acestei decizii

recurentul-reclamant N.A. a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 322

pct. 2 C. proc. civ.

Revizuentul a susținut

că instanța de fond a făcut o eroare judiciară, prin aceea că i-a dat o soluție

în baza unei copii xerox de pe o filă de livret militar depusă ca model de către

intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale, livret care aparține unei terțe persoane.

Cererea de revizuire este

inadmisibilă pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Potrivit art. 322

pct. 2 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel

sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci

când evocă fondul , se poate cere dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri

care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai

mult decât s-a cerut.

Legea prevede, așadar,

cu caracter limitativ, două categorii de hotărâri judecătorești care pot fi supuse

acestei căi extraordinare de atac, care este revizuirea, după cum urmează: a) hotărârile

rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare și b) hotărârile pronunțate

de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Rezultă, așadar, că hotărârile

aparținând celei de-a doua categorii pot fi supuse revizuirii numai în cazurile

în care soluția instanței de recurs a fost pronunțată în urma examinării cauzei

sub aspectul fondului său, cu consecința reconsiderării stării de fapt, ca urmare

fie a administrării probei cu înscrisuri noi, fie a reaprecierii probelor aflate

la dosar.

În cauză, prin sentința

civilă nr. 271 din 19 mai 2010 Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea reclamantului

ca fiind tardiv introdusă iar Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia

nr. 1397 atacată cu revizuire, a menținut această soluție, respingând recursul ca

nefondat.

Prin urmare, cum decizia

a cărei revizuire se solicită nu evocă fondul pretenției dedusă judecății, cererea

de revizuire este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de N.A.

împotriva deciziei nr. 1397 din 9 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie

2011.