ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1179/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 11 martie 2002, M.I. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale și S.R.I. – U.M. nr. 0198 București, solicitând obligarea uneia dintre cele două pârâte să corecteze eroarea comisă cu ocazia pensionării sale în luna ianuarie 1990, în sensul de a emite o nouă decizie în care să fie înscris gradul de colonel. De asemenea, a cerut obligarea primului pârât, la plata unor daune morale în sumă de 5.000.000 lei, iar a pârâtei secunde, la plata daunelor materiale în cuantumul de 10.000.000 lei. Reclamantul și-a motivat acțiunea, arătând că până în luna ianuarie 1990, a funcționat ca ofițer în cadrul Ministerului de Interne, Inspectoratul județului Vrancea.

În anul 1987 a promovat examenul pentru gradul de colonel și după evenimentele din decembrie 1989, cadrele de securitate au fost trecute sub comanda Ministerului Apărării Naționale. Pe baza raportului întocmit, acest minister l-a pensionat în luna martie 1990, dar cu gradul de locotenent-colonel, și nu de colonel cum s-ar fi cuvenit. A precizat că în pofida demersurilor făcute, pârâții refuză să-i acorde gradul de colonel și să-i recoreleze pensia militară la care este îndreptățit, situație de natură a-l prejudicia în mod grav. În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1 alin. (1) și (2), art. 5 alin. (2), art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 29/1990, art. 65 și 108 din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare, art. 56 din Legea nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat, precum și art. 16 alin. (1) și art. 48 alin. (1) – (3) din Constituție.

Prin sentința civilă nr. 56 din 22 aprilie 2002, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada existenței unui drept proteguit de lege, care să-i fi fost vătămat prin atitudinea pârâților, pe de o parte, iar pe de altă parte, că rectificarea gradului militar menționat în decizia de pensionare nu a fost cerută de el în termenul legal, care a început să curgă de la comunicarea acelei decizii, astfel cum a fost rectificată în anul 1994. Împotriva sentinței a declarat recurs, M.I. Recurentul a susținut că instanța de fond nu a stabilit în mod corect obiectul acțiunii.

În realitate, nu a contestat legalitatea vreunei decizii de pensionare, ci a cerut obligarea ambelor autorități publice pârâte să-i recunoască gradul militar de colonel și să corecteze eroarea săvârșită la data emiterii deciziilor, în care organele emitente au menționat gradul de locotenent-colonel în rezervă. S-a mai reproșat primei instanțe, omisiunea de a examina temeinicia cererii, în raport cu dispozițiile art. 65, 108 și 109 din Legea nr. 80/1990, precum și de cele cuprinse în art. 56 al Legii nr. 164/2001, care au caracter imperativ. Criticile nu sunt întemeiate. Din expunerea rezumativă a conținutului acțiunii rezultă fără echivoc că obiectul acesteia se referă la pretenția reclamantului M.I., fost ofițer în Ministerul de Interne, de rectificare a unei mențiuni făcute în decizia sa de pensionare, cu privire la gradul militar avut în vedere la data pensionării.

Dar, gradul de colonel în rezervă i-a fost acordat reclamantului, prin Ordinul nr. II/01922 din 31 iulie 1993, emis de ministrul de interne, astfel cum rezultă din adresa nr. 886 din 25 august 1993 a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din M.I., Consiliul executiv. Acest grad superior în care M.I. a fost avansat ulterior, nu este contestat de pârâți și prin urmare, în mod judicios curtea de apel a reținut că în lipsa unui drept subiectiv legitim, vătămat de pârâți printr-un act administrativ de autoritate sau prin refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privitoare la un atare drept, acțiunea în contencios administrativ nu poate fi admisă. Este adevărat că potrivit art. 15 al vechiului Statut al Corpului Ofițerilor, în vigoare la data pensionării reclamantului, ofițeri aflați în situația acestuia, puteau fi avansați la trecerea în rezervă sau în retragere, la gradele superioare și trecuți în rezervă sau în retragere, cu noile grade.

Norma juridică are caracter permisiv, iar nu unul imperativ, cum greșit se susține în acțiune. În speță, reclamantul a fost trecut în rezervă, potrivit Decretului nr. 4/1989, emis de C.F.S.N., prin Ordinul Ministerului Apărării Naționale nr. M.C.111, cu gradul de locotenent-colonel. Deciziile de pensionare nr. 080562 din 29 mai 1990, emisă de secția pensii militare și respectiv, nr. 080562 din 31 octombrie 1994, emisă de Casa se Pensii a S.R.I., menționează gradul militar de locotenent-colonel și ele nu au fost contestate la organele competente, în termenul legal, de către reclamant. În consecință, avansarea ulterioară, cu caracter onorific a acestuia, în gradul de colonel nu poate constitui temei pentru corectarea unei erori, ce nu a existat la data emiterii actelor administrative, așa cum corect a apreciat instanța de fond.

Pe de altă parte, aplicarea consecventă a principiului constituțional al neretroactivității legii, face inadmisibilă pretenția reclamantului, de reformare a unor acte juridice, în temeiul unor reglementări ulterioare a materiei, care face obiectul Legii nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare și al Legii nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat. Având în vedere considerentele expuse în cele ce preced și inexistența unor motive de casare, de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.I. împotriva sentinței civile nr. 56 din 22 aprilie 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2004.