ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2833/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2783 din 7 noiembrie 2006, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamantul T.C., în contradictoriu cu pârâții M.A. și secția

pensii militare din cadrul D.F.C. a M.A. Drept urmare, a constatat că

reclamantul întrunea condițiile pentru încadrarea în funcția de șef birou

expertiză documente, activități internaționale de stat major și resurse umane

din cadrul D.I.E.P.A., a obligat pârâtul M.A. să plătească reclamantului

diferența de drepturi salariale corespunzătoare acestei funcții, începând cu

luna ianuarie 2006 și a dispus recalcularea salariilor compensatorii în raport

cu aceeași funcție. Totodată, Instanța de judecată a anulat decizia de

pensionare și a obligat secția pensii militare să emită o nouă decizie în

raport de noile venituri ale reclamantului.

Prin încheierea de ședință

din 9 mai 2006, Instanța de Fond a respins excepția de necompetență materială,

invocată de reclamant, precum și excepțiile lipsei capacității procesuale de

folosință a pârâtei secția pensii militare și lipsei procedurii prealabile,

invocate de pârâtul M.A.

Cu privire la excepția de

necompetență materială, Instanța a reținut că obiectul acțiunii se încadrează

în prevederile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

constând în controlul de legalitate al refuzului de încadrare a reclamantului

în funcția câștigată prin concurs, capetele de cerere privind recalcularea

salariilor și a drepturilor de pensie având caracter accesoriu, întrucât

vizează modalitatea de reparare a pretinsei pagube cauzate reclamantului.

Referitor la celelalte două

excepții, s-a reținut că, deși nu este persoană juridică, făcând parte din

structura M.A., secția pensii militare are capacitate de drept public,

exercitându-și propriile atribuții prevăzute de lege în regim de putere

publică, astfel încât poate sta în proces în nume propriu, pe de o parte, și că

reclamantul s-a conformat normelor speciale aplicabile militarilor, potrivit

Regulamentului de ordine interioară în unitate (R.G. 1), formulând cerere de

primire la raport din data de 22 februarie 2005.

Pe fond, prima Instanță a

reținut, în esență, că argumentele invocate de instituția pârâtă nu sunt în

conformitate cu dispozițiile legale, întrucât nu i se poate refuza unei

persoane numirea într-o funcție, doar pe baza faptului că în viitor ar fi

posibil să ajungă într-o situație de incompatibilitate sau într-o situație în

care numirea în funcție nu ar mai fi posibilă. Faptul că, între timp, reclamantul

a împlinit vârsta pentru promovarea în grad și a promovat efectiv nu poate fi

interpretat în defavoarea acestuia, întrucât la data promovării i se refuzase

numirea în funcție, astfel încât acesta a luat decizia de promovare în raport

de situația în care se afla la acel moment. Împrejurarea că reclamantul

beneficiază, în acest mod, atât de venituri suplimentare aferente funcției, cât

și de venituri corespunzătoare gradului de colonel, este consecința culpei

exclusive a instituțiilor pârâte, care au refuzat la momentul desfășurării

concursului numirea în funcție a reclamantului. În plus, reține Instanța de Fond,

obținerea unor venituri suplimentare aferente atât funcției solicitate, cât și

gradului de colonel, nu vine în contradicție cu nici o dispoziție legală.

Împotriva acestei soluții,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul M.A., invocând

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivare recurentul arată

că:

respins în mod eronat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a secției

pensii militare, ignorând faptul că această structură nu are personalitate

juridică. În plus, M.A. are competența de a reprezenta în Instanță unitățile

militare subordonate.

nu se bazează pe prevederi legale, ci pe simple aserțiuni fără fundament

juridic și chiar ilogice. Recurentul indică faptul că reclamantul nu putea

obține venituri aferente funcției solicitate atâta vreme cât nici nu a fost

încadrat pe funcția respectivă, pentru a nu fi încălcate prevederile art. 74

din Legea nr. 80/1995.

greșit prevederile art. 53 - 56 din Legea nr. 80/1995, precum și cele cuprinse

în H.G. nr. 582/2001 pentru aprobarea Ghidului carierei militare. Reclamantul

nu putea refuza avansarea întrucât acest lucru ar fi echivalat cu dorința

acestuia de a nu-și mai continua activitatea în cadrul ministerului.

spiritul dispozițiilor cuprinse în art. 74 alin. (2) din Legea nr. 80/1995,

preferându-se o aplicare brută a legii ce reglementează activitatea militară.

pentru obligarea ministerului la plata diferențelor de drepturi salariale

începând cu luna ianuarie 2006, în condițiile în care, dacă reclamantul ar fi

îndreptățit, acestea ar trebui acordate de la data numirii în funcție și până

la data pensionării.

apărarea ministerului în sensul că atribuțiile comisiei de selecție se

limitează doar la selecționarea cadrelor militare care au vocație pentru

ocuparea funcției respective, decizia finală, privind numirea în funcție,

aparținând unor persoane cu funcții de conducere, conform Ordinul M.A.N. nr. 0150/2003.

Prin întâmpinare, intimatul -

reclamant T.C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând

argumentele Instanței de Fond. În plus a susținut că nu există suport legal

pentru a considera că decizia comisiei de selecție este facultativă pentru

persoana competentă să dispună numirea în funcție, întrucât astfel s-ar ajunge,

de fapt, la eludarea principiului numirii în funcție prin concurs sau examen. A

arătat că Instanța a răspuns motivat și convingător la toate apărările

formulate de pârât, neexistând motiv pentru reformarea hotărârii.

În recurs nu s-au

administrat înscrisuri noi.

Examinând sentința prin

prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și

potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată:

Prin încheierea pronunțată

la 9 mai 2006, Instanța de Fond a calificat corect, potrivit art. 84 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, stabilind că aceasta se încadrează în prevederile art.

1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și obiectul vizează

controlul de legalitate al refuzului de încadrare a reclamantului în funcția

câștigată prin concurs, conform art. 74 din Legea nr. 80/1995, privind Statutul

cadrelor militare, modificată și completată, și al avizului negativ emis în

cadrul unei proceduri administrative de către Secretarul de stat, șef al D.I.E.P.A.

din cadrul M.A.N., comunicat prin adresa din 8 februarie 2005.

Cât privește capetele de

cerere privind recalcularea salariilor și a drepturilor de pensie s-a reținut

că acestea au caracter accesoriu, referindu-se la modalitatea de reparare a

pretinsei pagube cauzate reclamantului.

soluționând excepțiile invocate de M.A.N., Instanța de Fond le-a respins cu

motivarea expusă în preambulul prezentelor considerente. Soluția Instanței de Fond

este legală.

Referitor la excepția lipsei

capacității procesuale de folosință a secției pensii militare (singura

reiterată prin motivele de recurs) Înalta Curte constată că aceasta a fost

corect respinsă, întrucât lipsa personalității juridice este nerelevantă

potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Această structură a

recurentului are capacitate de drept public, exercitându-și atribuțiile legale

în regim de putere publică.

Împrejurarea învederată de

recurent, referitoare la faptul că reprezintă în Instanță structura în discuție

nu poate conduce la o altă concluzie, atât timp cât reprezentarea judiciară nu

este legată de capacitatea de folosință ci, potrivit art. 42 C. proc. civ., de capacitatea de exercițiu.

coerent motivată. Apărările recurentului - pârât au fost respinse în mod

întemeiat, textul art. 74 din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor

militare, modificată și completată, fiind interpretat în corelație cu celelalte

dispoziții din această lege și cu principiile de drept consacrate.

Faptul că nu s-a indicat un

text de lege pentru fiecare considerent formulat nu contravine prevederilor art.

261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care, practic, aprecierea

asupra existenței refuzului nejustificat se cantona la interpretarea unui

singur text, cel anterior menționat.

Sintagma „venituri aferente

funcției solicitate”, utilizată de Judecătorul fondului nu vizează veniturile

efectiv obținute ca urmare a îndeplinirii funcției respective, după cum susține

tendențios recurentul, ci, veniturile pe care le-ar fi putut obține intimatul -

pârât dacă ar fi fost promovat efectiv.

3 și 4. Potrivit

dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 80/1995, modificată și

completată: „la numirea în funcție se va respecta principiul conform căruia

ofițerii, maiștrii militari și subofițerii să nu fie subordonați altora cu

grade mai mici”.

Teza recurentului pornește

de la premisa că acest text trebuie interpretat în sensul că la numirea în

funcție trebuie să se verifice îndeplinirea acestei condiții și în viitor,

acesta fiind, în opinia sa, spiritul reglementării.

Raționamentul judecătorului

fondului este, și în această privință, la adăpost de orice critică.

Într-adevăr, nu există nici

un temei legal și nici o altă rațiune pentru a accepta punctul de vedere al

recurentului, în sensul că la momentul numirii în funcție să se verifice dacă

în viitor persoana îndreptățită ar putea să îndeplinească condițiile pentru

promovarea în grad înaintea șefului său.

Prevederile art. 53 - 56 din

Legea nr. 80/1995, modificată și completată precum și întreaga reglementare

cuprinsă în H.G. nr. 582/2001 pentru aprobarea Ghidului carierei militare,

indicate de recurent în susținerea motivului al III-lea nu pot conduce la o

altă concluzie.

Rămân la nivelul de simple

speculații, considerentele recurentului legate de avansarea obligatorie a intimatului

- pârât la împlinirea vârstei pentru promovarea în grad ori la autoexcluderea

acestuia din rândul cadrelor militare prin refuzul avansării, întrucât, cum s-a

arătat, la momentul refuzului autorității acestea nu erau efective.

funcție nu intră în competența comisiei de selecție, stabilită de art. 75

1

din Legea nr. 80/1995, art. 51 alin. (1) și art. 52 din H.G. nr. 582/2001

precum și prin dispozițiile art. 7 pct. 2 din Anexa nr. 3 a Ordinului M.A.N. nr. M 145/2001.

Numirea în funcție a

ofițerilor este o etapă administrativă ulterioară desemnării candidatului

câștigător de către comisie, care se realizează în condițiile art. 78 din Legea

nr. 80/1995, modificată și completată, Ordinul M.A.N. nr. M 50/2003.

Aceste aspecte nu au constituit

însă subiect de dispută la fondul cauzei, astfel că nu au fost examinate de Instanță.

Ceea ce s-a stabilit în mod

legal a fost că în etapa numirii, în limitele puterii discreționare conferite

de reglementările existente, secretarul de stat, șeful D.I.E.P.A. nu putea

refuza numirea intimatului - pârât în funcția de șef birou expertiză documente

și activități internaționale în cadrul departamentului respectiv invocând

prevederile art. 74 din lege, citate anterior, pentru motivele deja expuse.

singurul motiv de recurs fondat care va atrage admiterea recursului, pentru

greșita stabilire a perioadei pentru care se acordă despăgubirile.

Instanța fondului, fără a

motiva, a reținut că drepturile salariale corespunzătoare funcției urmează să

se calculeze începând cu luna ianuarie 2006.

Or concursul pentru

promovarea în funcție s-a desfășurat la data de 28 ianuarie 2005, etapa numirii

fiind ulterioară.

În plus, prin Decizia nr. 0110085/2005

emisă de recurent, s-a admis cererea de pensionare pentru activitatea depusă

formulată de intimat, stabilindu-se acordarea drepturilor specifice cu începere

de la 3 iunie 2005.

Așa fiind, în temeiul art. 312

alin. (1) și (3) C. proc. civ., pentru motivul de modificare prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ., se va admite recursul și se va modifica sentința numai în

ceea ce privește perioada pentru care este obligat pârâtul să plătească

drepturile salariale corespunzătoare funcției, potrivit art. 18 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, indicând această perioadă ca fiind cuprinsă între 1

februarie 2005 și 31 mai 2005.

Vor fi menținute toate

celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.A. împotriva sentinței civile nr. 2783 din 7 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința

atacată, numai în ceea ce privește perioada pentru care este obligat pârâtul M.A.

să plătească reclamantului T.C. drepturile salariale corespunzătoare funcției,

care este cuprinsă între 1 februarie 2005 - 31 mai 2005.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 mai 2007.