ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2093/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința civilă nr. 2154 din 21 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de necompetență materială, a admis excepția tardivității invocată de pârâtul M.A.N. cu privire la capătul de cerere referitor la anularea Ordinului nr. 417 din 29 aprilie 2008 și pe cale de consecință a respins acest capăt de acțiune, astfel cum a fost formulată de reclamantul O.G.M.; totodată, a respins și celelalte capete subsecvente ale acțiunii. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În soluționarea excepției de necompetență materială instanța de fond a apreciat că are competența materială de a soluționa cauza în integralitatea sa, față de completarea depusă de reclamant la cererea inițială din dosar prin care a solicitat să se constate faptul că pârâtul M.A.N.

nu a răspuns plângerii sale prealabile, înregistrată numărul P. 25373 din 06 februarie 2010. Referitor la excepția tardivității, invocată de autoritatea publică pârâtă, instanța de fond, a constatat, în primul rând, că prin cel de-al doilea capăt al acțiunii inițiale, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 417 din 29 aprilie 2008, prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, iar prin capetele 3 și 4 din cererea de completare, a cerut să se constate " întrunirea condițiilor de "ineficacitate" și chiar de neexecutare culpabilă" a Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. M.P. 417 din 29 aprilie 2008 precum și să se constate că acest Ordin a fost lipsit de "prestațiile ulterioare" prin efectul Legii nr. 118/2010; Legii nr. 329/2009 și Legii nr. 119/2010.

Or, în cauză, constată, instanța de fond că este de necontestat că Ordinul atacat a fost emis și comunicat reclamantului în cursul anului 2008, când acesta a și fost pensionat cu pensie de serviciu, ca urmare a trecerii sale în rezervă și, respectiv, a fost numit într-o funcție publică civilă, în cadrul aceluiași minister, în timp ce, plângerea prealabilă a fost formulată, așa cum susține însuși reclamantul la data de 26 februarie 2010, iar la data de 23 martie 2010, ministerul pârât i-a răspuns plângerii formulate, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, anexând și un punct de vedere al Direcției de Specialitate argumentând că, Ordinul nr. MP nr. 417/2008 este legal, reclamantul adresându-se instanței de contencios administrativ la data de 06 mai 2010. Apreciază instanța de fond că în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererea reclamantului privind anularea acestui ordin este tardivă, fiind lipsite de temei susținerile reclamantului în sensul că termenul de introducere a acțiunii curge nu de la data comunicării ordinului contestat ci de la momentul apariției motivelor de nelegalitate a respectivului ordin ca urmare a faptului că acesta a fost lipsit de prestațiile ulterioare (pensia de serviciu), care au fost anulate prin efectul Legilor nr. 118/2010; 329/2009, 119/2010,

"fapt ce conduce la constatarea nulității acestui act administrativ ulterior datei de 09 decembrie 2009". Totodată, instanța de fond constatând că celelalte capete ale acțiunii au caracter subsidiar în raport cu cererea principală privind anularea Ordinului, a dispus respingerea acestora. 2. Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 2154 din 21 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul O.G.M., în temeiul art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., în susținerea căruia a susținut, în esență, următoarele: 2.1 Printr-o primă critică formulată, susține recurentul că instanța de fond nu și-a motivat hotărârea pronunțată.

Astfel, arată recurentul că deși în ședința de judecată din data de 07 martie 2011, instanța de fond a invocat din oficiu excepția de necompetență materială în ceea ce privește primul capăt de cerere, nu a precizat nici sub ce aspect s-a ivit această necompetență și nici care au fost motivele care au justificat respingerea respectivei excepții. Totodată, mai susține recurentul că sentința nu este motivată nici în ceea ce privește admiterea excepției tardivității în condițiile în care instanța de fond nu a răspuns aspectelor invocate pe acest aspect. Mai arată recurentul că instanța de fond a respins fără motivare și celelalte capete de cerere drept consecință a admiterii tardivității capătului doi de cerere.

2.2 Printr-o critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susține recurentul că instanța de fond a apreciat în mod greșit că autoritatea publică sesizată a răspuns la plângerea prealabilă, lucru care nu este real, în condițiile în care răspunsul primit este în fapt un punct de vedere al Direcției Legislație și Asistență Juridică din M.A.N., care, citează, la rândul său, un punct de vedere al Direcției Management Resurse Umane, din cadrul aceluiași minister.

2.3 Printr-un alt motiv de recurs recurentul susține că instanța de fond, a soluționat excepția tardivității, în mod greșit și cu încălcarea dreptului său la apărare, prin raportare doar la data emiterii ordinului contestat, fără a avea în vedere argumentele sale referitoare la motivele de fapt care au stat la baza producerii ineficacității și nerespectării culpabile a ordinului, și fără a ține seama că era imposibil de prevăzut faptul că vor interveni modificări care să atragă ineficacitatea, astfel încât nu se putea contesta aprioric respectivul ordin.

Printr-o ultimă critică formulată recurentul susține că, în mod greșit au fost respinse celelalte capete de cerere prin raportare la admiterea excepției tardivității, în condițiile în care respectivele capete de cerere puteau fi judecate și separat, astfel încât faptul că s-a admis excepția tardivității pentru capătul de cerere apreciat a fi principal, nu se răsfrânge implicit și asupra celorlalte capete de cerere, astfel cum au fost modificate. 3. Hotărârea instanței de recurs Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., și ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: 3.1 Înalta Curte, în primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., în condițiile în care instanța de fond și-a motivat pe larg hotărârea pronunțată, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, corect stabilit în baza completărilor și precizărilor formulate de recurentul-reclamant, precum și la situația de fapt reținută în urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, fără a putea fi reținută lipsa motivării, în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. Astfel, în condițiile în care din simpla lecturare a considerentelor hotărârii recurate, rezultă că instanța de fond a analizat în detaliu probatoriului administrat în cauză, pe baza căruia e emis un raționament, care justifică pe deplin admiterea excepției tardivității, faptul că nu a răspuns punctual la fiecare argument invocat în susținerea acțiunii deduse judecății, nu poate fi calificat drept o lipsă a motivării cum în mod greșit susține recurentul-reclamant.

Totodată, faptul că instanța de fond admițând excepția tardivității capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. MP 417 din 29 aprilie 2008 prin care s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantului, în baza Legii nr. 329/2009, a dispus pe cale de consecință, și respingerea cererilor privind reîncadrarea reclamantului în rândul cadrelor militare în activitate, cu gradul militar deținut în rezervă și să dispună reîncadrarea sa pe o funcție echivalentă celei de pe care a fost trecut în rezervă, cu acordarea drepturilor salariale și a tuturor indemnizațiilor și sporurilor de care dispunea la data trecerii în rezervă, capete de cerere calificate, în mod corect ca fiind accesorii, nu poate fi calificat drept lipsă a motivării cum în mod greșit susține recurentul.

3.2 Înalta Curte constată, că atâta vreme cât au fost analizate punctual solicitările adresate de recurentul-reclamant prin cererea adresată ministerului la data de 26 februarie 2010, în mod corect instanța de fond a apreciat, în raport de conținutul și nu de denumirea înscrisului intitulat punct de vedere nr. DL1096 din 23 martie 2010, că intimatul-pârât a răspuns recurentului-reclamant, în acord cu dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, la plângerea prealabilă ce i-a fost adresată la data de 26 februarie 2010, așa încât în cauză nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 3.3 Totodată, Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurentul-reclamant, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că este tardivă acțiunea introdusă la data de 6 mai 2010, prin care se contestă un ordin al MAPN, act administrativ unilateral cu caracter individual emis la data de 29 aprilie 2008 și comunicat recurentului prin Adresa nr. C3227 din 09 mai 2008, în baza căruia a fost emisă Decizia de pensie nr. 0117519 din 19 mai 2008, întrucât a fost formulată cu nerespectarea termenului de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) și (5) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ, termen menit să asigure securitatea și stabilitatea raporturilor juridice.

Argumentele invocate de recurent cu privire la faptul că respectivul termen ar trebui să curgă începând cu data de 14 decembrie 2009, dată de la care s-a dispus suspendarea pensiei de serviciu ca urmare a noului cadru legislativ instituit prin efectul Legilor nr. 118/2010, 329/2009 și 119/2010, nu pot fi primite, în condițiile în care dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, stabilesc în mod imperativ că termenul de decădere de un an curge de la data comunicării actului administrativ, data luării la cunoștință, data introducerii cererii adresate autorității publice sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz, care impun. De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins capetele de cerere accesorii capătului de cerere principal în raport de care a admis excepția tardivității, așa încât va respinge și criticile formulate prin cererea de recurs sub acest aspect.

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția de respingere a cererii reclamantului, pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul O.G.M. împotriva Sentinței nr. 2154 din 21 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2012. Procesat de GGC - GV