ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2093/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cu recurs

Prin Sentința civilă nr. 2154 din 21 martie

2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția de necompetență materială, a admis excepția

tardivității invocată de pârâtul M.A.N. cu privire la capătul de cerere

referitor la anularea Ordinului nr. 417 din 29 aprilie 2008 și pe cale de

consecință a respins acest capăt de acțiune, astfel cum a fost formulată de

reclamantul O.G.M.; totodată, a respins și celelalte capete subsecvente ale

acțiunii.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În soluționarea

excepției de necompetență materială instanța de fond a apreciat că are

competența materială de a soluționa cauza în integralitatea sa, față de

completarea depusă de reclamant la cererea inițială din dosar prin care a

solicitat să se constate faptul că pârâtul M.A.N. nu a răspuns plângerii sale

prealabile, înregistrată numărul P. 25373 din 06 februarie 2010.

Referitor la excepția

tardivității, invocată de autoritatea publică pârâtă, instanța de fond, a

constatat, în primul rând, că prin cel de-al doilea capăt al acțiunii inițiale,

reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 417 din 29 aprilie 2008, prin

care s-a dispus trecerea sa în rezervă, iar prin capetele 3 și 4 din cererea de

completare, a cerut să se constate " întrunirea condițiilor de

"ineficacitate" și chiar de neexecutare culpabilă" a Ordinului

Ministrului Apărării Naționale nr. M.P. 417 din 29 aprilie 2008 precum și să se

constate că acest Ordin a fost lipsit de "prestațiile ulterioare"

prin efectul Legii nr. 118/2010; Legii nr. 329/2009 și Legii nr. 119/2010.

Or, în cauză,

constată, instanța de fond că este de necontestat că Ordinul atacat a fost emis

și comunicat reclamantului în cursul anului 2008, când acesta a și fost

pensionat cu pensie de serviciu, ca urmare a trecerii sale în rezervă și,

respectiv, a fost numit într-o funcție publică civilă, în cadrul aceluiași

minister, în timp ce, plângerea prealabilă a fost formulată, așa cum susține

însuși reclamantul la data de 26 februarie 2010, iar la data de 23 martie 2010,

ministerul pârât i-a răspuns plângerii formulate, în condițiile art. 7 din

Legea nr. 554/2004, anexând și un punct de vedere al Direcției de Specialitate

argumentând că, Ordinul nr. MP nr. 417/2008 este legal, reclamantul

adresându-se instanței de contencios administrativ la data de 06 mai 2010.

Apreciază instanța de

fond că în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

cererea reclamantului privind anularea acestui ordin este tardivă, fiind

lipsite de temei susținerile reclamantului în sensul că termenul de introducere

a acțiunii curge nu de la data comunicării ordinului contestat ci de la

momentul apariției motivelor de nelegalitate a respectivului ordin ca urmare a

faptului că acesta a fost lipsit de prestațiile ulterioare (pensia de

serviciu), care au fost anulate prin efectul Legilor nr. 118/2010; 329/2009,

119/2010, "fapt ce conduce la constatarea nulității acestui act administrativ

ulterior datei de 09 decembrie 2009".

Totodată, instanța de

fond constatând că celelalte capete ale acțiunii au caracter subsidiar în

raport cu cererea principală privind anularea Ordinului, a dispus respingerea

acestora.

Împotriva Sentinței

civile nr. 2154 din 21 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul O.G.M., în

temeiul art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ., în susținerea căruia a susținut, în esență, următoarele:

2.1 Printr-o primă

critică formulată, susține recurentul că instanța de fond nu și-a motivat

hotărârea pronunțată.

Astfel, arată

recurentul că deși în ședința de judecată din data de 07 martie 2011, instanța

de fond a invocat din oficiu excepția de necompetență materială în ceea ce

privește primul capăt de cerere, nu a precizat nici sub ce aspect s-a ivit

această necompetență și nici care au fost motivele care au justificat

respingerea respectivei excepții.

Totodată, mai susține

recurentul că sentința nu este motivată nici în ceea ce privește admiterea

excepției tardivității în condițiile în care instanța de fond nu a răspuns

aspectelor invocate pe acest aspect.

Mai arată recurentul

că instanța de fond a respins fără motivare și celelalte capete de cerere drept

consecință a admiterii tardivității capătului doi de cerere.

2.2 Printr-o critică,

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susține recurentul că

instanța de fond a apreciat în mod greșit că autoritatea publică sesizată a

răspuns la plângerea prealabilă, lucru care nu este real, în condițiile în care

răspunsul primit este în fapt un punct de vedere al Direcției Legislație și

Asistență Juridică din M.A.N., care, citează, la rândul său, un punct de vedere

al Direcției Management Resurse Umane, din cadrul aceluiași minister.

2.3 Printr-un alt

motiv de recurs recurentul susține că instanța de fond, a soluționat excepția

tardivității, în mod greșit și cu încălcarea dreptului său la apărare, prin

raportare doar la data emiterii ordinului contestat, fără a avea în vedere

argumentele sale referitoare la motivele de fapt care au stat la baza

producerii ineficacității și nerespectării culpabile a ordinului, și fără a

ține seama că era imposibil de prevăzut faptul că vor interveni modificări care

să atragă ineficacitatea, astfel încât nu se putea contesta aprioric

respectivul ordin.

Printr-o ultimă

critică formulată recurentul susține că, în mod greșit au fost respinse

celelalte capete de cerere prin raportare la admiterea excepției tardivității,

în condițiile în care respectivele capete de cerere puteau fi judecate și

separat, astfel încât faptul că s-a admis excepția tardivității pentru capătul

de cerere apreciat a fi principal, nu se răsfrânge implicit și asupra celorlalte

capete de cerere, astfel cum au fost modificate.

instanței de recurs

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9

și art. 304

1

C. proc. civ., și ținând seama de toate susținerile și

apărările părților, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează

a fi respins pentru următoarele considerente:

3.1 Înalta Curte, în

primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de fond și-a

motivat pe larg hotărârea pronunțată, prin raportare la obiectul cererii de

chemare în judecată, corect stabilit în baza completărilor și precizărilor

formulate de recurentul-reclamant, precum și la situația de fapt reținută în

urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, fără a putea fi reținută

lipsa motivării, în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cum în mod greșit se

susține prin cererea de recurs.

Astfel, în condițiile

în care din simpla lecturare a considerentelor hotărârii recurate, rezultă că

instanța de fond a analizat în detaliu probatoriului administrat în cauză, pe

baza căruia e emis un raționament, care justifică pe deplin admiterea excepției

tardivității, faptul că nu a răspuns punctual la fiecare argument invocat în

susținerea acțiunii deduse judecății, nu poate fi calificat drept o lipsă a

motivării cum în mod greșit susține recurentul-reclamant.

Totodată, faptul că

instanța de fond admițând excepția tardivității capătului de cerere privind

anularea Ordinului nr. MP 417 din 29 aprilie 2008 prin care s-a dispus trecerea

în rezervă a reclamantului, în baza Legii nr. 329/2009, a dispus pe cale de

consecință, și respingerea cererilor privind reîncadrarea reclamantului în

rândul cadrelor militare în activitate, cu gradul militar deținut în rezervă și

să dispună reîncadrarea sa pe o funcție echivalentă celei de pe care a fost

trecut în rezervă, cu acordarea drepturilor salariale și a tuturor

indemnizațiilor și sporurilor de care dispunea la data trecerii în rezervă,

capete de cerere calificate, în mod corect ca fiind accesorii, nu poate fi

calificat drept lipsă a motivării cum în mod greșit susține recurentul.

3.2 Înalta Curte

constată, că atâta vreme cât au fost analizate punctual solicitările adresate

de recurentul-reclamant prin cererea adresată ministerului la data de 26

februarie 2010, în mod corect instanța de fond a apreciat, în raport de

conținutul și nu de denumirea înscrisului intitulat punct de vedere nr. DL1096

din 23 martie 2010, că intimatul-pârât a răspuns recurentului-reclamant, în

acord cu dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ,

la plângerea prealabilă ce i-a fost adresată la data de 26 februarie 2010, așa

încât în cauză nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ.

3.3 Totodată, Înalta

Curte analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal

aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de

recurentul-reclamant, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte

constată, în acord cu instanța de fond, că este tardivă acțiunea introdusă la

data de 6 mai 2010, prin care se contestă un ordin al MAPN, act administrativ

unilateral cu caracter individual emis la data de 29 aprilie 2008 și comunicat

recurentului prin Adresa nr. C3227 din 09 mai 2008, în baza căruia a fost emisă

Decizia de pensie nr. 0117519 din 19 mai 2008, întrucât a fost formulată cu

nerespectarea termenului de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) și

(5) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ, termen menit să asigure

securitatea și stabilitatea raporturilor juridice.

Argumentele invocate

de recurent cu privire la faptul că respectivul termen ar trebui să curgă

începând cu data de 14 decembrie 2009, dată de la care s-a dispus suspendarea

pensiei de serviciu ca urmare a noului cadru legislativ instituit prin efectul

Legilor nr. 118/2010, 329/2009 și 119/2010, nu pot fi primite, în condițiile în

care dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ,

stabilesc în mod imperativ că termenul de decădere de un an curge de la data

comunicării actului administrativ, data luării la cunoștință, data introducerii

cererii adresate autorității publice sau data încheierii procesului-verbal de

conciliere, după caz, care impun.

De asemenea, Înalta

Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins capetele de cerere

accesorii capătului de cerere principal în raport de care a admis excepția

tardivității, așa încât va respinge și criticile formulate prin cererea de

recurs sub acest aspect.

Toate considerentele

expuse, converg către concluzia că soluția de respingere a cererii

reclamantului, pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv

pentru care recursul va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul O.G.M. împotriva Sentinței nr. 2154 din 21 martie 2011

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 mai 2012.

Procesat de GGC - GV