ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4343/2014

Decizia

nr. 4343/2014

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin

cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Timiș la data de 16 august 2012,

reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, B. și

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat anularea Ordinului

de trecere în rezervă forțată a reclamantului, datat 17 noiembrie 1990; obligarea

pârâtului M.Ap.N. la reintegrarea reclamantului în cadrul personalului activ al

M.Ap.N., pe funcția și gradul corespunzător pregătirii și vechimii pe care ar fi

avut-o reclamantul dacă nu i-ar fi fost întreruptă activitatea în mod abuziv și

nelegal sau pensionarea sa legală, ținând cont de întreaga vechime în activitatea

militară; obligarea pârâților, în solidar, la plata sumelor de: 700.000 RON cu titlu

de prejudiciu material reprezentând drepturile bănești cuvenite din 1990 până în

2004, 400.000 RON pentru pensia neacordată din 2004 până în prezent și 10.000.000

euro daune morale pentru discreditarea suferită, întreruperea brutală a carierei

profesionale și pentru lezarea onoarei și demnității reclamantului.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în

esență, că Ordinul de trecere a sa forțată în rezervă este lovit de nulitate absolută,

rămânând necomunicat până la data formulării cererii, iar lucrările pe care s-a

întemeiat nerespectând Regulamentul disciplinei militare.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Apărării

Naționale a invocat necompetența Tribunalului Timiș în soluționarea pricinii, precum

și inadmisibilitatea cererii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile,

prescripția dreptului la acțiune în raport de prev. art. 11 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, tardivitatea introducerii cererii în raport de prev. art. 11

alin. (2) și (5) din același act normativ.

Prin întâmpinare, Ministerul Finanțelor Publice,

prin D.G.F.P. Timiș, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pe motiv

că între reclamant și M.F.P. nu a existat o relație de serviciu și că M.F.P. nu

poate fi obligat la plata unor despăgubiri pentru salariați ai altor instituții

bugetare.

Prin sentința civilă nr. 3318 din 26

noiembrie 2012, Tribunalul Timiș a declinat competența de soluționare a cererii

în favoarea Curții de Apel București, cauza fiind înregistrată sub același număr

de dosar, la data de 22 ianuarie 2013.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 1775 din 31 mai 2013 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins,

ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor

Publice; a admis excepția tardivității formulării cererii și a respins, ca tardivă,

cererea formulată de reclamant.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate de

pârâți prin întâmpinări, Curtea a constatat următoarele:

Cât privește excepția lipsei calității procesuale

pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice, a constatat că Ministerul Finanțelor

Publice a fost chemat în judecată în calitate de reprezentant legal al Statului

Român, iar nu în nume propriu, iar argumentele pe care se întemeiază excepția nu

se raportează corect la calitatea în care M.F.P. participă la judecată, motiv pentru

care a apreciat că excepția este neîntemeiată.

Cu privire la excepția tardivității formulării

cererii, instanța de fond a reținut, în raport de dispozițiile art. 11 alin.

(2) și (5) din Legea nr. 554/2004, că Ordinul de trecere în rezervă, deși nu a fost

comunicat, ca atare, reclamantului, fiind un înscris clasificat secret de serviciu,

care nu putea fi comunicat, potrivit Legii nr. 23/1971, a fost adus la cunoștința

reclamantului în modalitatea specifică prevăzută în Regulamentul serviciului interior

RG-1 aprobat prin Ordinul general al ministrului apărării naționale nr. 58 din 08

decembrie 1988 (art. 289), prin citirea Ordinului cu ocazia ceremoniei de trecere

în rezervă.

A reținut astfel, că reclamantul a cunoscut încă

din 1990 conținutul ordinului de trecere în rezervă, primind nota de lichidare și

livretul militar în care este menționat ordinul de trecere în rezervă.

Și cererea pe care a formulat-o la data de 04

aprilie 1991, de rechemare în activitate, și pe care a înregistrat-o la Cabinetul

ministrului apărării sub nr. M 1973/1991, confirmă, în opinia primei instanțe, că

reclamantul a luat cunoștință asupra conținutului ordinului de trecere în rezervă

anterior formulării acestei cereri.

Recursul

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul

A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În cadrul motivelor de recurs, recurentul a invocat

excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, apreciind că hotărârea

s-a dat cu încălcarea competenței Tribunalului București, în raport de prevederile

Legii nr. 1/1967, în vigoare la data declanșării litigiului - 16 noiembrie 1990.

A susținut, de asemenea, că instanța de fond în

mod greșit nu a pus în discuția părților excepția legalității ordinului atacat,

recurentul expunând pe larg motivele de nelegalitate ale acestui act administrativ.

Totodată, recurentul-reclamant a arătat, că instanța

de fond în mod greșit a admis excepția tardivității acțiunii, fără a avea în vedere

că ordinul nu i-a fost comunicat niciodată de către pârât.

Procedura derulată în fața instanței de recurs

La dosar au depus note scrise atât recurentul-reclamant

A., cât și intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale.

Considerentele și soluția instanței

de recurs

Cu privire la excepția necompetenței materiale

a instanței de fond, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere

că Ordinul de trecere în rezervă nr. MC 1915/1990 face parte din categoria actelor

administrative astfel cum acestea sunt definite de art. 2 din Legea nr. 554/2004,

iar ordinul este emis de Ministerul Apărării Naționale - autoritate publică centrală,

aspecte pe care de altfel Tribunalul Timiș, secția I civilă, le-a reținut în considerentele

sentinței nr. 3318 din 26 noiembrie 2012, acestea reprezentând motivele pentru care

a fost admisă excepția de necompetență materială a acestei instanțe și declinată

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Examinând sentința atacată în raport de criticile

formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în

cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse în continuare.

Prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004

reglementează două categorii de termene pentru sesizarea instanței de contencios

administrativ, termene a căror natură juridică este prevăzută expres în alin. (5):

(i) un termen de prescripție cu durata de 6 luni, a cărui împlinire are ca efect

stingerea dreptului la acțiune [art. 11 alin. (1)] și (ii) un termen de decădere

cu durata de un an, aplicabil numai pentru motive temeinice și care nu poate fi

depășit nici ca efect al intervenirii unor cauze de întrerupere sau de suspendare

a cursului prescripției avute în vedere la alin. (1), astfel cum prevede art. 11

alin. (2).

Termenul de prescripție de 6 luni este aplicabil

în cazul cererilor prin care se solicită anularea unui act administrativ individual,

a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei.

Acest termen începe să curgă de la date diferite, în funcție de obiectul acțiunii.

Termenul de decădere de un an este reglementat

ca o situație de excepție de la regula prescriptibilității acțiunii în termenul

de 6 luni și devine aplicabil numai dacă acțiunea nu a fost introdusă în termenul

de 6 luni din motive temeinice. Acest termen se calculează începând cu data comunicării

actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii, în funcție de obiectul

acțiunii, potrivit regulilor configurate la alin. (1).

Prin acest text, legea marchează momentul de la

care începe să curgă termenul de un an, și anume de la data comunicării actului

administrativ individual persoanei direct vizate.

În raport de circumstanțele concrete ale prezentei

cauze, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale menționate,

stabilind cu just temei, în baza împrejurărilor de fapt și de drept, că acțiunea

este tardiv formulată.

În speță, prima instanță în mod temeinic și legal

a reținut că reclamantul a avut cunoștință de existența ordinului atacat încă din

anul 1990 când a primit nota de lichidare și livretul militar, acest aspect fiind

confirmat și prin formularea cererii de către reclamant la data de 04 aprilie 1991,

de rechemare în activitate, pe care a înregistrat-o la Cabinetul ministrului apărării

sub nr. M 1973/1991.

Astfel fiind, raportat la anul 1990, acțiunea

introdusă în anul 2012 a fost formulată cu nerespectarea termenului de decădere

prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Constatând că sentința recurată este legală

și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea

acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței

nr. 1775 din 31 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie

2014.