ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5318/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei

Prin sentința civilă nr.

1788 din 8 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal a respins excepția tardivității precum și acțiunea formulate de

reclamantul C.C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Statul

Major al Forțelor Armate Terestre, Unitatea Militară, Comandamentul Teritorial Sector

3 București.

Prin decizia nr. 122

din 13 ianuarie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios

Administrativ și Fiscal a respins recursul declarant de C.C. împotriva sentinței

civile nr. 1788 din 8 martie 2011 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a

Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.

temeiul juridic al contestației în anulare promovată.

Împotriva deciziei nr.

122 din 13 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția

de Contencios Administrativ și Fiscal, a formulat, la data de 31 mai 2012,

contestație în anulare contestatorul C.C., prin care a solicitat anularea

deciziei contestate, admiterea recursului formulat, casarea sentinței civile nr.

1788 din 8 martie 2011 a Curții de Apel București, iar pe fond admiterea

cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii

extraordinare de atac promovate susține contestatorul că instanța de control

judiciar pe de o parte a omis să cerceteze unele dintre motivele de recurs

formulate iar pe de altă parte a săvârșit o eroare materiale în reținerea

situației de fapt, ceea ce a condus la respingerea în mod greșit a recursului

declarat în cauză.

2.1 Astfel, susține

contestatorul, în esență, că instanța de recurs a omis a se pronunța cu privire

la criticile, apreciate drept motive de recurs, referitoare la: neaplicarea de

către instanța de fond a dispozițiilor art. 139 alin. (1) teza I finală și art.

174 teza finală C. proc. civ., față de împrejurarea că intimații nu s-au

conformat dispozițiilor instanței de fond în sensul depunerii la dosar a

originalului unui înscris; nemotivarea de către instanța de fond a calificării

unui înscris ca fiind ordinul de trecere în rezervă și nici motivul pentru care

a îndepărtată apărările formulate cu privire la acel înscris; nemotivarea

aprecierii unei dispoziții a șefului Direcției de Personal ca fiind un ordin de

trecere în rezervă, contrar dispozițiilor art. 43 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

80/1995; nemotivarea înlăturării apărărilor în sensul că, în cauză, nu a

existat un ordin de trecere în rezervă; omisiunea de a face în nici un fel

referire la existent celor patru variante prezentate de pârâți ca fiind ordinul

de trecere în rezervă; schimbarea de către instanța de fond a naturii juridice

a actului dedus judecății, respectiv a înscrisului intitulat de pârâți Ordinul

DP228 din 18 septembrie 1998; schimbarea înțelesului lămurit al Raportului prin

care s-a solicitat trecerea sa în rezervă; încălcarea de către instanța de fond

a dispozițiile art. 129 alin. (5), art. 139 alin. (1) teza finală și art. 174

teza finală C. proc. civ., art. 43 alin. (1) lit. c) și art. 85 alin. (3) teza

finală din Legea nr. 80/1995.

2.2 Totodată, în

cauză se invocă ca și eroare materială, aprecierea instanței de recurs în

sensul că prima instanță, în mod corect a reținut că, deși reclamantului nu i

s-a comunicat o copie a ordinului de trecere în rezervă, în considerarea

nivelului de clasificare acordat actului menționat, în fapt acestuia i s-au

adus la cunoștință elementele acestui act. Astfel, contestatorul susține că

instanța de recurs a pierdut din vedere faptul că la dosarul cauzei se află

dovada declasificării ordinului de trecere în rezervă, astfel că soluția pronunțată

este o eroare materială.

În drept contestația

în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

instanță intimații nu au formulat întâmpinare, în condițiile art. 320 alin. (2)

C. proc. civ.

soluția asupra contestației în anulare

Contestația în

anulare de față, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, față de temeiul de

drept invocat și raportat la motivele înfățișate de contestator, în

considerarea celor ce urmează:

În primul rând,

Înalta Curte reamintește că, contestația în anulare este o cale de atac

extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict

prevăzute de lege și care nu presupune o rejudecare a recursului.

3.1 Potrivit art. 318

teza I C. proc. civ., contestația în anulare specială este admisibilă numai

dacă hotărârea instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, în

legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

În primul rând,

Înalta Curte consideră necesar a sublinia, în acest context, faptul că

hotărârea judecătorească trebuie analizată în întregul său pentru că o analiză

trunchiată și izolată a fiecărei fraze expuse în considerente poate conduce la

confuzii și implicit la conturarea unor concluzii eronate, cum este cazul și în

cauza dedusă judecății.

Totodată, Înalta

Curte reamintește că greșelile instanței de recurs care deschid calea

contestației în anulare, sunt greșeli de fapt de natură a conduce la

pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente

sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, ceea ce

nu poate fi reținut în cauză.

Astfel, faptul că în

considerentele hotărârii contestate se apreciază că prima instanța, în mod

corect a reținut că, deși reclamantului nu i s-a comunicat o copie a ordinului

de trecere în rezervă, în considerarea nivelului de clasificare acordat actului

menționat, nu poate conduce la confirmarea susținerilor contestatorului, în

sensul omisiunii faptului că respectivul înscris a fost declasificat pe

parcursul soluționării cauzei în fond, în condițiile în care din analiza

sistematică a considerentelor rezultă fără echivoc că, instanța de recurs nu

s-a aflat într-o confuzie sub acest aspect, ci a analizat motivele de

nelegalitate a hotărârii instanței de fond invocate prin cererile de recurs

prin raportare la epoca faptelor.

Așadar, este lipsit

de orice îndoială faptul că data emiterii ordinul de trecere în rezervă a

contestatorului, respectivul înscris era clasificat secret de serviciu, ceea ce

a impus comunicarea către contestator nu a ordinului în materialitatea sa ci

doar a conținutului respectivului act juridic unilateral ce a avut ca efect

trecerea în rezervă a contestatorului cu achitarea plăților compensatorii

conform O.G. nr. 7/1998. Sub aspectul comunicării respectivului ordin de

trecere în rezervă și implicit a efectelor juridice produse în persoana

contestatorului nu are relevanță faptul că respectivul înscris a fost

declasificat la solicitarea instanței de fond pe parcursul soluționării cauzei

în fond.

Pe de altă parte,

este lesne de observat că prin referirile la greșita apreciere a situației de

fapt, contestatorul evocă de fapt greșeli de judecată în procedura de

soluționare a recursului și nu greșeli materiale în sensul art. 318 C. proc.

civ., ceea ce excede cadrului procedurii de soluționare a unei contestații în

anulare.

3.2 Totodată,

potrivit art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., contestația în anulare

specială se referă la situația în care instanța, respingând recursul sau

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din

motivele de recurs.

Față de formularea

clară a textului, contestația poate fi exercitată numai dacă instanța de recurs

a omis să analizeze un motiv de recurs cu care a fost investită nu și atunci

când nu au fost analizate punctual toate criticile formulate în dezvoltarea

motivelor de recurs. Așa fiind neexaminarea distinctă a fiecărei critici

aferente fiecărui motiv de recurs nu constituie prin ea însăși, o omisiune în

sensul art. 318 C. proc. civ, dacă instanța a răspuns la motivele de casare

printr-un considerent comun.

În cauză,

contestatorul, reiterând argumentele expuse prin cererea de recurs, efectuează

de fapt o critică a hotărârii instanței de recurs, prin prisma modului în care

aceasta a apreciat calitatea motivării hotărârii instanței de fond, a analizat

materialul probator administrat în cauză precum și modul de interpretare și

aplicare a dispozițiile legale în materie, ceea ce nu poate fi acceptat pe

calea contestației în anulare, procedură în care nu poate fi examinată justețea

soluției contestate.

Prin urmare, Înalta

Curte apreciază că, raportat la exigența textului de lege arătat, contestația

în anulare de față nu poate fi primită, față de împrejurarea că din

considerentele deciziei contestate rezultă cu claritate că instanța de recurs,

când s-a pronunțat asupra legalității și temeiniciei hotărârii prin care

instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamant, a

analizat hotărârea instanței de fond prin prisma exigențelor art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ., a analizat legalitatea și efectele actului juridic dedus

judecății, respectiv Ordinul DP228 din 18 septembrie 1998, prin prisma dispozițiilor

legale în materie și a criticilor formulate de recurent, a conchis asupra pronunțării

hotărârii recurate cu corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor O.G. nr.

7/1998 în persoana recurentului.

În condițiile în

care, instanța de recurs a constatat, în baza unui raționament juridic de

sinteză, faptul că Ordinul nr. DP228 din 18 septembrie 1998 a avut ca efect

trecerea recurentului în rezervă, cu beneficiul drepturilor prevăzute de art. 8

alin. (1) din O.G. nr. 7/1998, nu mai era necesar s-ă răspundă punctual și

detaliat tuturor argumentelor expuse de recurent în legătură cu comunicarea,

calificarea și efectele juridice ale respectivului act administrativ.

În consecință,

constatând că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 318 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare,

dedusă prezentei judecăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatorul C.C. împotriva deciziei nr. 122 din 13

ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios

Administrativ și Fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 decembrie 2012.