ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5318/2012

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin sentința civilă nr. 1788 din 8 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității precum și acțiunea formulate de reclamantul C.C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Statul Major al Forțelor Armate Terestre, Unitatea Militară, Comandamentul Teritorial Sector 3 București. Prin decizia nr. 122 din 13 ianuarie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a respins recursul declarant de C.C. împotriva sentinței civile nr. 1788 din 8 martie 2011 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.

2. Motivele și temeiul juridic al contestației în anulare promovată. Împotriva deciziei nr. 122 din 13 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, a formulat, la data de 31 mai 2012, contestație în anulare contestatorul C.C., prin care a solicitat anularea deciziei contestate, admiterea recursului formulat, casarea sentinței civile nr. 1788 din 8 martie 2011 a Curții de Apel București, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. În motivarea căii extraordinare de atac promovate susține contestatorul că instanța de control judiciar pe de o parte a omis să cerceteze unele dintre motivele de recurs formulate iar pe de altă parte a săvârșit o eroare materiale în reținerea situației de fapt, ceea ce a condus la respingerea în mod greșit a recursului declarat în cauză.

2.1 Astfel, susține contestatorul, în esență, că instanța de recurs a omis a se pronunța cu privire la criticile, apreciate drept motive de recurs, referitoare la: neaplicarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 139 alin. (1) teza I finală și art. 174 teza finală C. proc.

civ., față de împrejurarea că intimații nu s-au conformat dispozițiilor instanței de fond în sensul depunerii la dosar a originalului unui înscris; nemotivarea de către instanța de fond a calificării unui înscris ca fiind ordinul de trecere în rezervă și nici motivul pentru care a îndepărtată apărările formulate cu privire la acel înscris; nemotivarea aprecierii unei dispoziții a șefului Direcției de Personal ca fiind un ordin de trecere în rezervă, contrar dispozițiilor art. 43 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995; nemotivarea înlăturării apărărilor în sensul că, în cauză, nu a existat un ordin de trecere în rezervă; omisiunea de a face în nici un fel referire la existent celor patru variante prezentate de pârâți ca fiind ordinul de trecere în rezervă; schimbarea de către instanța de fond a naturii juridice a actului dedus judecății, respectiv a înscrisului intitulat de pârâți Ordinul DP228 din 18 septembrie 1998; schimbarea înțelesului lămurit al Raportului prin care s-a solicitat trecerea sa în rezervă; încălcarea de către instanța de fond a dispozițiile art. 129 alin. (5), art. 139 alin. (1) teza finală și art. 174 teza finală C. proc.

civ., art. 43 alin. (1) lit. c) și art. 85 alin. (3) teza finală din Legea nr. 80/1995. 2.2 Totodată, în cauză se invocă ca și eroare materială, aprecierea instanței de recurs în sensul că prima instanță, în mod corect a reținut că, deși reclamantului nu i s-a comunicat o copie a ordinului de trecere în rezervă, în considerarea nivelului de clasificare acordat actului menționat, în fapt acestuia i s-au adus la cunoștință elementele acestui act. Astfel, contestatorul susține că instanța de recurs a pierdut din vedere faptul că la dosarul cauzei se află dovada declasificării ordinului de trecere în rezervă, astfel că soluția pronunțată este o eroare materială. În drept contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc.

civ. 3. Deși prezenți în instanță intimații nu au formulat întâmpinare, în condițiile art. 320 alin. (2) C. proc. civ. 4. Considerentele și soluția asupra contestației în anulare Contestația în anulare de față, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, față de temeiul de drept invocat și raportat la motivele înfățișate de contestator, în considerarea celor ce urmează: În primul rând, Înalta Curte reamintește că, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict prevăzute de lege și care nu presupune o rejudecare a recursului. 3.1 Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., contestația în anulare specială este admisibilă numai dacă hotărârea instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

În primul rând, Înalta Curte consideră necesar a sublinia, în acest context, faptul că hotărârea judecătorească trebuie analizată în întregul său pentru că o analiză trunchiată și izolată a fiecărei fraze expuse în considerente poate conduce la confuzii și implicit la conturarea unor concluzii eronate, cum este cazul și în cauza dedusă judecății. Totodată, Înalta Curte reamintește că greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt de natură a conduce la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, ceea ce nu poate fi reținut în cauză.

Astfel, faptul că în considerentele hotărârii contestate se apreciază că prima instanța, în mod corect a reținut că, deși reclamantului nu i s-a comunicat o copie a ordinului de trecere în rezervă, în considerarea nivelului de clasificare acordat actului menționat, nu poate conduce la confirmarea susținerilor contestatorului, în sensul omisiunii faptului că respectivul înscris a fost declasificat pe parcursul soluționării cauzei în fond, în condițiile în care din analiza sistematică a considerentelor rezultă fără echivoc că, instanța de recurs nu s-a aflat într-o confuzie sub acest aspect, ci a analizat motivele de nelegalitate a hotărârii instanței de fond invocate prin cererile de recurs prin raportare la epoca faptelor.

Așadar, este lipsit de orice îndoială faptul că data emiterii ordinul de trecere în rezervă a contestatorului, respectivul înscris era clasificat secret de serviciu, ceea ce a impus comunicarea către contestator nu a ordinului în materialitatea sa ci doar a conținutului respectivului act juridic unilateral ce a avut ca efect trecerea în rezervă a contestatorului cu achitarea plăților compensatorii conform O.G. nr. 7/1998. Sub aspectul comunicării respectivului ordin de trecere în rezervă și implicit a efectelor juridice produse în persoana contestatorului nu are relevanță faptul că respectivul înscris a fost declasificat la solicitarea instanței de fond pe parcursul soluționării cauzei în fond.

Pe de altă parte, este lesne de observat că prin referirile la greșita apreciere a situației de fapt, contestatorul evocă de fapt greșeli de judecată în procedura de soluționare a recursului și nu greșeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., ceea ce excede cadrului procedurii de soluționare a unei contestații în anulare. 3.2 Totodată, potrivit art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., contestația în anulare specială se referă la situația în care instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs. Față de formularea clară a textului, contestația poate fi exercitată numai dacă instanța de recurs a omis să analizeze un motiv de recurs cu care a fost investită nu și atunci când nu au fost analizate punctual toate criticile formulate în dezvoltarea motivelor de recurs.

Așa fiind neexaminarea distinctă a fiecărei critici aferente fiecărui motiv de recurs nu constituie prin ea însăși, o omisiune în sensul art. 318 C. proc. civ, dacă instanța a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun. În cauză, contestatorul, reiterând argumentele expuse prin cererea de recurs, efectuează de fapt o critică a hotărârii instanței de recurs, prin prisma modului în care aceasta a apreciat calitatea motivării hotărârii instanței de fond, a analizat materialul probator administrat în cauză precum și modul de interpretare și aplicare a dispozițiile legale în materie, ceea ce nu poate fi acceptat pe calea contestației în anulare, procedură în care nu poate fi examinată justețea soluției contestate.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, raportat la exigența textului de lege arătat, contestația în anulare de față nu poate fi primită, față de împrejurarea că din considerentele deciziei contestate rezultă cu claritate că instanța de recurs, când s-a pronunțat asupra legalității și temeiniciei hotărârii prin care instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamant, a analizat hotărârea instanței de fond prin prisma exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a analizat legalitatea și efectele actului juridic dedus judecății, respectiv Ordinul DP228 din 18 septembrie 1998, prin prisma dispozițiilor legale în materie și a criticilor formulate de recurent, a conchis asupra pronunțării hotărârii recurate cu corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor O.G.

nr. 7/1998 în persoana recurentului. În condițiile în care, instanța de recurs a constatat, în baza unui raționament juridic de sinteză, faptul că Ordinul nr. DP228 din 18 septembrie 1998 a avut ca efect trecerea recurentului în rezervă, cu beneficiul drepturilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 7/1998, nu mai era necesar s-ă răspundă punctual și detaliat tuturor argumentelor expuse de recurent în legătură cu comunicarea, calificarea și efectele juridice ale respectivului act administrativ. În consecință, constatând că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare, dedusă prezentei judecăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul C.C. împotriva deciziei nr. 122 din 13 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2012.