Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.02.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 555/2012

HOTĂRÂRE
03.02.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 555/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 4014 din 9 septembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins contestația în anulare formulată de N.A. împotriva Deciziei nr. 1397 din 9 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că nu sunt incidente prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. invocate de contestator, care prevăd că hotărârea se atacă cu contestație în anulare când a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, instanța nemaiputând fi chemată din nou să se pronunțe asupra aceleiași competențe analizate.

S-a constatat că, în cauză, nu este incidentă nici ipoteza greșelii materiale prevăzute de art. 318 C. proc. civ., argumentată de contestator pe împrejurarea că, în realitate, contrar celor reținute de instanța de recurs, nu i-au fost comunicate motivele și temeiurile legale ale trecerii sale în rezervă. Pentru a fi admisibilă contestația în anulare întemeiată pe acest motiv este necesar, așa cum constant s-a statuat atât în doctrină cât și în jurisprudență, ca eroarea materială să privească un aspect de procedură, evident, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căruia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. Nu au fost reținute nici argumentele contestatorului în ceea ce privește ipoteza prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., întemeiată pe considerentul că instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare a hotărârii, respectiv primul motiv de recurs invocat în dezvoltarea motivelor de recurs și întemeiat pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Acest motiv de recurs a fost analizat de instanța de recurs, din considerentele deciziei atacate, care constituie obiectul contestației în anulare, rezultă faptul că instanța de recurs a analizat criticile aduse de recurent sentinței recurate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 3 și 9 și respectiv art. 304 1 C. proc. civ. Împotriva Deciziei nr. 4014 din 9 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, N.A.

a formulat cerere de revizuire. Examinând cererea de revizuire formulată, în raport cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., sub aspectul admisibilității și al faptelor pe care se întemeiază, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă pentru considerentele în continuare arătate. Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, față de cea care fusese aleasă până în acel moment.

O astfel de situație nu se întâlnește însă și atunci când instanța respinge contestația în anulare, cum este și cazul deciziei ce formează obiectul cererii de revizuire. Drept urmare, calea extraordinară de atac promovată este inadmisibilă, dată fiind neîndeplinirea condiției de admisibilitate prevăzută de textul legal sus-arătat. Înalta Curtea reține totodată că cererea de revizuire formulată este inadmisibilă și în condițiile în care nu a fost indicat de către revizuent nici unul dintre motivele expres prevăzute pentru introducerea acestei căi de atac, raportat la care să poată fi examinate situațiile de fapt arătate. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de N.A., împotriva Deciziei nr. 4014 din 9 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 februarie 2012. Procesat de GGC - AA

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-09-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4014/2011
cauză, nu este incidentă nici ipoteza greșelii materiale prevăzute de art. 318 C. proc. civ., argumentată de contestator pe împrejurarea că, în realitate, contrar celor reținute de instanța de recurs, nu i-au fost comunicate motivele și tem
ÎCCJ 2012-05-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2119/2012
în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Motivele pentru care în cauză s-a solicitat retractarea Deciziei nr. 5109 din 2 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se înca
ÎCCJ 2015-03-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 989/2015
mult peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Din actele și lucrările dosarului a rezultat că sentința atacată a fost comunicată acestor recurenți la data de 21 martie 2011, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 5 ianuar
ÎCCJ 2012-11-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4510/2012
3 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat nul recursul declarat de C.D., împotriva sentinței civile nr. 2935 din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII
ÎCCJ 2012-05-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2695/2012
de casare. Deși a invocat existența unor greșeli materiale drept cauză pentru contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 3876 din 5 iulie 2011, contestatorul a argumentat cererea sa prin susțineri referitoare la fondul pricinii
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă