ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4510/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2935 din 13 aprilie

2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a H.G. nr.

1897/2006, formulată de reclamantul C.D., în contradictoriu cu Ministerul

Justiției și Guvernul României și a respins ca lipsită de obiect excepția de

nelegalitate a Ordinului Ministerului Justiției nr. 3042/2007.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că excepția de nelegalitate a Ordinului

Ministerului Justiție nr. 3042/2007 este lipsită de obiect, întrucât, așa cum a

arătat chiar reclamantul și cum reiese din art. 21 al Ordinului Ministerului Justiției

nr. 2714/2008, la data intrării în vigoare a acestui act normativ (cu mult

înainte de sesizarea instanței de contencios administrativ cu excepția de

nelegalitate), s-a abrogat expres Ordinul Ministerului Justiției nr.

3042/C/2007.

Nefiind constatate

aspecte de nelegalitate a actului administrativ contestat, Curtea de apel, în

baza art. 4 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a respins și excepția

de nelegalitate a H.G. nr. 1897/2006 ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamantul C.D. a formulat declarație de recurs, fără a

preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., iar, prin decizia

nr. 529 din 3 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a constatat nul recursul declarat de C.D.,

împotriva sentinței civile nr. 2935 din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a constatat că cererea de recurs nu cuprinde motivele

de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și că în cauză nu există motive de ordine

publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanță.

Astfel fiind, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că

cererea de recurs formulată nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se

sprijină și nici dezvoltarea acestora, instanța de control judiciar a

constatat nulitatea recursului.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare recurentul C.D., întemeiată pe

dispozițiile art. 317 alin. (2) și art. 318 C. proc. civ., solicitând, în

esență, admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacate,

rejudecarea recursului și admiterea acestuia, arătând că instanța de recurs nu

a cercetat fondul cauzei și a respins recursul fără să judece fondul și fără să

cerceteze înscrisurile doveditoare depuse la dosar de către recurent, precum și

faptul că susținerile sale nu au fost consemnate în decizia pronunțată.

Mai învederează

contestatorul faptul că nu a ridicat, susținut, motivat nici o excepție de

nelegalitate a Ordinul Ministerului Justiției nr. 3042/2007 sau a H.G. nr. 1897/2006

la termenul din 11 ianuarie 2011, aceasta fiind o gravă eroare judiciară comisă

cu rea credință de judecător.

Examinând cauza și decizia

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este

inadmisibilă.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 317 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi

atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua

când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când

hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică

privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea

apelului sau recursului”.

Potrivit alin. (2) al

aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate,

în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța

le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost

respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Cu alte cuvinte, prin

această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele

de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării

de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației

în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective

deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de

normele menționate anterior.

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și

pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestația

în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs

mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată

este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele

de modificare sau de casare.

Motivele contestației

în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul

care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului

vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la

pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau

date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea

unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita

respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție,

noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu

vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici

modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care,

dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea

încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea

la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației,

există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele

de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând

la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală

a fiecăreia dintre acestea.

Totodată textul se referă

expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse

în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

În esență, o atare omisiune

nu poate fi reținută, întrucât instanța de recurs a cercetat toate criticile recurentului

și, mai mult, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

a examinat cauza sub toate aspectele.

Față de cele ce preced,

instanța apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește

condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale susmenționate, întrucât

motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate

de dispozițiile citate, acesta invocând aspecte ce țin de fondul cauzei.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de C.D. împotriva deciziei nr. 529 din 3 februarie 2012 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.