ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4510/2012

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2935 din 13 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1897/2006, formulată de reclamantul C.D., în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Guvernul României și a respins ca lipsită de obiect excepția de nelegalitate a Ordinului Ministerului Justiției nr. 3042/2007.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că excepția de nelegalitate a Ordinului Ministerului Justiție nr. 3042/2007 este lipsită de obiect, întrucât, așa cum a arătat chiar reclamantul și cum reiese din art. 21 al Ordinului Ministerului Justiției nr. 2714/2008, la data intrării în vigoare a acestui act normativ (cu mult înainte de sesizarea instanței de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate), s-a abrogat expres Ordinul Ministerului Justiției nr. 3042/C/2007. Nefiind constatate aspecte de nelegalitate a actului administrativ contestat, Curtea de apel, în baza art. 4 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a respins și excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1897/2006 ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul C.D. a formulat declarație de recurs, fără a preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., iar, prin decizia nr. 529 din 3 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat nul recursul declarat de C.D., împotriva sentinței civile nr. 2935 din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. și că în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanță. Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină și nici dezvoltarea acestora, instanța de control judiciar a constatat nulitatea recursului. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul C.D., întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (2) și art. 318 C. proc.

civ., solicitând, în esență, admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacate, rejudecarea recursului și admiterea acestuia, arătând că instanța de recurs nu a cercetat fondul cauzei și a respins recursul fără să judece fondul și fără să cerceteze înscrisurile doveditoare depuse la dosar de către recurent, precum și faptul că susținerile sale nu au fost consemnate în decizia pronunțată. Mai învederează contestatorul faptul că nu a ridicat, susținut, motivat nici o excepție de nelegalitate a Ordinul Ministerului Justiției nr. 3042/2007 sau a H.G. nr. 1897/2006 la termenul din 11 ianuarie 2011, aceasta fiind o gravă eroare judiciară comisă cu rea credință de judecător. Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul. Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ.

prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc. Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea. Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate. În esență, o atare omisiune nu poate fi reținută, întrucât instanța de recurs a cercetat toate criticile recurentului și, mai mult, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., a examinat cauza sub toate aspectele. Față de cele ce preced, instanța apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale susmenționate, întrucât motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate, acesta invocând aspecte ce țin de fondul cauzei. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de C.D. împotriva deciziei nr. 529 din 3 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.