ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2437/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 8121/118/2010 reclamantul

M.T.C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale a solicitat,

ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună modificarea Ordinului

M.Ap.N. nr. MP 1326 din 16 octombrie 2001.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că modificarea Ordinului M.Ap.N. nr. MP 1326 din

16 octombrie 2001 privește data la care operează trecerea sa în rezervă, de pe

funcția de ofițer 3 pe care o deținea în cadrul U.M. 01530 Medgidia.

Astfel, a apreciat

reclamantul că trecerea în rezervă trebuia să aibă loc la data de 01 august

2001 și nu la data de 30 septembrie 2001, cum în mod nelegal s-a dispus prin ordinul

contestat.

Prin întâmpinare

pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța.

Prin Sentința civilă

nr. 1352 din 30 august 2010 Tribunalul Constanța a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios

administrativ.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 8121/118 din 13 aprilie 2010.

Prin întâmpinare,

Ministerul Apărării Naționale București, față de obiectul cererii deduse

judecății, a invocat pe cale de excepție, inadmisibilitatea cererii de chemare

în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii.

de fond

Prin Sentința nr.

162/CA din 19 mai 2011, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția invocată de Ministerul Apărării

Naționale și a respins acțiunea reclamantului M.T.C. ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut că obiectul acțiunii de față îl constituie

modificarea Ordinului M.Ap.N. nr. M.P. 1326 din 16 octombrie 2001, emis în

perioada în care erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 29/1990.

Curtea a analizat

dacă reclamantul a parcurs procedura prealabilă impusa de dispozițiile Legii

nr. 554/2004, în vigoare la data sesizării instanței, reținând că legea

contenciosului administrativ cuprinde norme procedurale de imediată aplicare.

Astfel, potrivit art.

52 (1) din Constituția României persoana vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ

sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să

obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea

actului și repararea pagubei, iar potrivit alin. (2) din legea fundamentală

condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege

organică.

Exercitarea acestui

drept fundamental este reglementată prin Legea nr. 554/2004, care, prin art. 7,

instituie o procedură prealabilă sesizării instanței, potrivit căreia, înainte

de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care

se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim,

printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice

emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în

tot sau în parte, a acestuia (alin. (1)).

În concluzie,

instanța de fond a apreciat că procedura prealabilă este imperativă astfel că,

anterior formulării cererii de chemare în judecată pentru anularea actului

administrativ, reclamantul avea obligația de a solicita emitentului actului

revocarea acestuia, dovada efectuării procedurii prealabile urmând să fie

anexată la cererea de chemare în judecată.

Constatând că

reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată cu încălcarea condițiilor

prevăzute în legea organică de exercitare a dreptului persoanei vătămate de o

autoritate publică, instanța a respins acțiunea ca inadmisibilă.

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivele de recurs

se arată că susținerile instanței de fond nu pot fi primite întrucât imediat

după ce i-a fost comunicat Ordinul M.Ap.N. de trecere în rezervă nr. 1326 din

16 octombrie 2001, precum și Decizia de pensie nr. 097817 din 29 ianuarie 2002

a formulat, în termenul legal, mai multe contestații, plângeri și memorii, nu

numai la ministerul apărării naționale și șefilor structurilor din acest

minister, ci și la celelalte autorități ale statului, respectiv Președintele

României, Parlamentul, acte care au fost depuse la dosar, respectiv între anii

2001 și 2010 au fost adresate aceste memorii.

Ca urmare, a făcut

dovada că a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de lege, dar oricum,

drepturile ce le pretinde sunt imprescriptibile, astfel cum dispune art. 7

alin. (1) din Legea nr. 164/2001, lege în vigoare la data introducerii

acțiunii.

S-a solicitat

desființarea hotărârii atacate, ca fiind netemeinică și nelegală, respingerea

excepției inadmisibilității acțiunii și trimiterea cauzei la prima instanță

pentru a se judeca fondul pricinii.

Au fost depuse la

dosar Adresa nr. 1935 din 5 mai 2010 emisă de M.Ap.N., un memoriu adresat

M.Ap.N. de către reclamant, fără a fi datat, un memoriu către Direcția financiar-contabilă,

nedatat, un răspuns al M.Ap.N. către reclamant din 8 martie 2010 prin care

acesta era înștiințat că a fost aprobată primirea în audiență de către

ministrul apărării naționale, alte adrese emise în anii 2005, 2006, 2009 de

Ministerul Apărării Naționale și răspunsuri primite de la Președintele

României.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a

fost învestită cu soluționarea unei cereri de modificare a Ordinului M.Ap.N.

nr. 1326 din 16 octombrie 2001, cerere adresată instanței de contencios

administrativ la 30 iunie 2010.

Cererea a fost

respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.

La dosarul instanței

de recurs, recurentul M.T.C. a depus o serie de cereri, nedatate, ce au fost

adresate Ministerului Apărării Naționale, Direcției financiar-contabile din

același minister, înscrisuri din care rezultă că în anul 2010 a fost primit în

audiență la Ministrul Apărării Naționale, comunicări din anii 2009, 2007, 2006,

2002, 2004, adresate recurentului de diverse instituții ale statului ca urmare

a cererilor formulate de recurent.

Deși acesta încearcă

să dovedească faptul că a formulat plângerea prealabilă cerută de dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 554/2004 sau de Legea nr. 29/1990, legea în vigoare la

momentul emiterii actului a cărui modificare se solicită, cu înscrisurile

depuse nu s-a făcut o asemenea dovadă.

Plângerea prealabilă trebuie

îndeplinită și într-un anumit termen, iar tardivitatea acesteia este

sancționată tot cu inadmisibilitatea acțiunii.

Actul a cărui

modificare se solicită a fost emis în anul 2001, iar actele administrative

puteau fi contestate potrivit Legii nr. 29/1990 - legea contenciosului

administrativ, lege în vigoare la momentul emiterii actului.

Potrivit art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 29/1990, înainte de a cere tribunalului anularea actului sau

obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat se va adresa pentru

apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat

actul administrativ, iar acțiunea în anulare se putea formula, potrivit art. 5

alin. (5) din același act normativ, în termen de cel mult un an de la data

comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.

Din actele depuse la

dosar nu rezultă că recurentul-reclamant ar fi formulat plângerea prealabilă în

termenul prevăzut de lege și nici cerere de modificare.

Nici în raport de

dispozițiile Legii nr. 554/2004, dispoziții aplicabile în prezent în cazul

contestării actelor administrative, recurentul-reclamant nu a făcut dovada

respectării acestor dispoziții.

În baza art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, modificată „(1)Înainte de a se adresa instanței de

contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ

individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității

ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data

comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”, iar conform

art. 7 alin. (7) din același act normativ „Plângerea prealabilă în cazul

actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice,

și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data

emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție”.

Ca atare, în materia

contenciosului administrativ, regula generală stabilită este aceea că respectarea

procedurii prealabile reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii, iar

respectarea acesteia presupune ca formularea plângerii prealabile să fie făcută

în termenul prevăzut de lege.

Din actele depuse la

dosar, recurentul-reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii

prealabile în termenul stabilit de lege, astfel că soluția instanței de fond de

respingere a acțiunii ca inadmisibilă este dată conform legii.

De aceea, în baza

art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi

respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de M.T.C. împotriva Sentinței nr. 162/CA din 19 mai 2011 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2012.