ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2541/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 iulie 2007 pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

M.M. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să

trimită dosarul evaluatorului sau societății de evaluatori, în vederea întocmirii

raportului de evaluare și să fie obligată pârâta să emită decizia care să conțină

titlul de despăgubire pe numele reclamantei, conform dispoziției din 16

ianuarie 2007, urmare a sentinței civile nr. 1278/2006 a Tribunalului Dâmbovița.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin sentința civilă indicatî a fost obligată Primăria Municipiului

Târgoviște la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în contravaloarea

imobilului situat în fosta stradă S., Târgoviște, compus din teren în suprafața

de 968 m.p. și construcție.

Prin sentința civilă

nr. 2794 din 7 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată, instanța dispunând obligarea

pârâtei să desemneze un evaluator, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă

a sentinței și să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile după definitivarea

evaluării.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut, în esență, că potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005,

pârâta avea obligația de a trimite dosarul unui evaluator sau societății de evaluare

desemnate.

Totodată, a apreciat instanța,

în măsura în care dosarul reclamantei nu ar fi fost complet, pârâta avea obligația

de a comunica acest aspect, iar, întrucât legea nu stabilește nici un termen de

trimitere a dosarului, devin aplicabile dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea

nr. 554/2004, care instituie termenul de 30 de zile, calculat cel mai târziu de

la data când s-a stabilit că cererea de despăgubire în echivalent este admisibilă.

În atare condiții, în

speță s-a reținut incidența prevederilor art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004,

respectiv nesoluționarea de către pârâtă a cererii în termenul legal.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs în termen legal pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că în

scopul realizării prerogativelor sale, în baza art. 13 alin. (1) lit. b) din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 beneficiază de o marjă de apreciere în stabilirea ordinii

de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor.

În acest sens a adoptat

decizia nr. 2/2006 prin care a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor este

aleatorie, asigurându-se astfel transparența decizională și egalitatea de tratament

a cetățenilor.

Arată că Legea nr. 247/2005

are un caracter special în raport cu Legea nr. 554/2004, astfel încât termenul de

30 de zile stabilit de instanța de fond nu poate fi aplicabil, cu atât mai mult

cu cât complexitatea situațiilor și multitudinea dosarelor cu care este sesizată

fac imposibilă respectarea acestuia. Prin stabilirea acestui termen pentru desemnarea

evaluatorului și emiterea titlului de despăgubiri, Curtea de Apel a depășit atribuțiile

puterii judecătorești.

O critică distinctă se

referă la faptul că instanța de fond nu a observat că în speță nu există un refuz

nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004, întrucât

s-a constatat că dosarul intimatei nu conține mai multe documente, „cum ar fi acte

care să descrie construcțiile demolate, la momentul preluării sau la momentul demolării

(…) sub aspectul suprafeței, componenței, materialelor folosite la edificare, anul

construirii”.

Recurenta arată că a solicitat

Primăriei Municipiului Târgoviște înscrisuri doveditoare în sensul indicat, dar

acestea nu i s-au comunicat. Prin urmare, consideră că până la clarificarea situației

imobilului, acțiunea este prematur formulată.

Intimata-pârâtă nu a formulat

întâmpinare și în recurs nu s-au administrat înscrisuri noi, conform art. 305

C. proc. civ.

Examinând sentința prin

prisma motivelor de recurs expuse, precum și potrivit art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Prin sentința civilă

nr. 1278 din 2 octombrie 2006 a Tribunalului Dâmbovița s-a anulat dispoziția

din 17 aprilie 2006 emisă de Primăria Târgoviște, dispunându-se obligarea acesteia

la acordarea de măsuri reparatorii constând în contravaloarea imobilului situat

în Municipiul Târgoviște, fosta stradă S.

Drept urmare, prin dispoziția

din 16 ianuarie 2007, Primăria Municipiului Târgoviște a propus acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilul menționat, ce face obiectul notificării

nr. RR/2001 formulate de intimata - reclamantă M.M. Această dispoziție împreună

cu dosarul întocmit în baza notificării au fost trimise Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către entitatea care a soluționat notificarea,

potrivit art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 fiind înregistrate

în baza de date a comisiei cu nr. 32943/CC/2007. „Persoană îndreptățită” în sensul

Legii nr. 247/2005, intimata - reclamantă a înregistrat cu nr. AA din 27 martie

2007 la Comisia Centrală o petiție prin care solicita să i se comunice stadiul în

care se află procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, indicând

totodată că în cauză există o expertiză tehnică prin care s-a identificat și evaluat

imobilul în discuție, cuantumul despăgubirilor fiind de 906.476 RON.

Demersul judiciar a fost

generat de răspunsul recurentei pârâte cuprins în adresa din 3 mai 2007. Prin această

adresă s-a confirmat primirea dosarului de la Primăria Municipiului Târgoviște,

s-a indicat că acesta se află în etapa transmiterii către evaluator sau societatea

de evaluatori, conform art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dar

s-a arătat că atât ordinea de soluționare a dosarelor cât și alegerea evaluatorilor

se va face în mod aleatoriu, cu ajutorul unui soft de calculator, până la data redactării

acestui răspuns dosarul intimatei nefiind selectat.

Curtea de Apel a stabilit

în mod just că prin această adresă recurenta și-a exprimat de fapt voința de a nu

rezolva cererea într-un termen rezonabil, fiind întrunite cerințele art. 2

alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Apărarea recurentei în

sensul că în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită de lege a adoptat

decizia nr. 2/2006 potrivit căreia dosarele se vor soluționa în ordine aleatorie,

nu poate fi primită pentru că creează grave inechități. Incertitudinea generată

de elementul „alea” poate conduce la situația rezolvării rapide a unor dosare noi

în detrimentul unor dosare foarte vechi, perpetuând o stare de insecuritate juridică,

fără nici o justificare rezonabilă.

Pe de altă parte, este

corectă critica recurentei referitoare la inaplicabilitatea termenului de 30 de

zile stabilit de art. 2 alin. (1) lit. g) ca termen legal în interiorul căruia autoritatea

publică este obligată să soluționeze cererea.

Procedurile administrative

pentru acordarea despăgubirilor reglementate în Capitolul V din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005 sunt complexe, cuprind mai mult etape distincte, în care, pe lângă

recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (organele învestite cu soluționarea

notificărilor ori evaluatorii) astfel încât sunt imposibil de parcurs într-un termen

de 30 de zile.

Cu toate acestea, omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare

etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică

să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu inacceptabil, cel

aleatoriu.

Una din garanțiile prevăzute

de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului vizează tocmai „termenul

rezonabil” în care să fie soluționată cauza, care, în materie civilă, înglobează

și durata procedurilor administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării

unei jurisdicții este condiționată de parcurgerea acestora, cum este cazul în speță.

Pentru respectarea termenului

rezonabil recurenta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să

răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât în cauza de față procedura a debutat

în anul 2001, prin formularea notificării și nici până la data soluționării recursului

nu s-a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Referitor la susținerea

recurentei privind faptul că dosarul înaintat de Primărie nu ar fi complet, Înalta

Curte observă că acest aspect a fost invocat pentru prima dată cu prilejul formulării

întâmpinării, în fața primei instanțe, în adresa din 3 mai 2007 prin care i s-a

comunicat intimatei stadiul dosarului său, nefăcându-se nicio referire la presupusele

lipsuri ale acestuia.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

Recurenta va fi obligat

la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată. În

temeiul art. 274 alin (3) C. proc. civ., Înalta Curte a micșorat onorariul avocatului

intimatei - reclamante de 2.000 RON la suma indicată, în raport de volumul muncii

acestuia în recurs, cauza fiind soluționată la primul termen de judecată și în condițiile

neformulării unei întâmpinări pentru clienta sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 2794 din

7 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata

sumei de 300 RON către intimata - reclamantă M.M., reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 iunie 2008.