ÎCCJ, decizie (scj.ro #85056)

retrocedare a unui imobil. Procedura administrativă prevăzută de

Legea nr. 247/2005 titlul VII. Tergiversarea soluționării.

Necesitatea respectării unui termen rezonabil.

Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, art. 6

Legea nr. 247/2005,

Titlul VII

Cuprins pe materii:

Drept administrativ

Indice alfabetic:

Dreptul la un proces echitabil

Imobil Cerere de retrocedare

Procedura administrativă prevăzută de titlul VII din Legea nr.

247/2007

Tergiversare

Termen rezonabil.

Soluționarea într-un termen

rezonabil reprezintă o componentă esențială a dreptului la

un proces echitabil, astfel cum a fost acesta consfințit  prin art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și trebuie să

constituie o  garanție a părții implicate într-un litigiu,

indiferent de faza de desfășurare a acestuia: faza procedurii

prealabile sau faza contencioasă .

Faptul că prin Legea specială nr. 247/2005,

legiuitorul nu a înțeles să stabilească un termen anume pentru

finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de

retrocedare și de emitere a deciziei reprezentând titlu de

despăgubire nu poate constitui o justificare pentru autoritatea

pârâtă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

să tergiverseze nepermis soluționarea cererii reclamantului, în

condițiile în care de la ultima etapă realizată în procedura

administrativă corespunzătoare dosarului acestuia, au trecut mai bine

de doi ani.

I.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007

Prin cererea formulată

la 25.04.2007 reclamantul L.I. a chemat în judecată Statul Român prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând

obligarea acesteia să-i transmită dosarul evaluatorului sau

societății de evaluare desemnată în vederea întocmirii

raportului de evaluare, precum și obligarea la emiterea deciziei care

să conțină titlul de despăgubiri pentru suma stabilită

conform  expertizei depuse în dosarul Judecătoriei Târgoviște

3686/1998.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a arătat că în baza hotărârilor

judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de

Tribunalul Dâmbovița – Secția civilă nr.159/5.03.2004 –

Prefectul județului Dâmbovița a emis Ordinul nr.590/11.10.2005 prin

care a propus măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce fusese

demolat. Deși acest ordin împreună cu dosarul anexă a fost

transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, până la

17.04.2007 acesta nu a parcurs nici o etapă din procedura

administrativă prevăzută de Legea nr.247/2005 titlul VII.

Prin sentința

civilă nr.1362/23.05.2007, Curtea de Apel București - Secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea

reclamantului  constatând că în procedura instituită de Legea

nr.247/2005 legiuitorul nu a impus Comisiei nici un fel de termene pentru soluționarea

cererilor, permițând în același timp acesteia să

stabilească prin decizie condițiile de înscriere pe listă,

situație în raport de care s-a apreciat că solicitările

reclamantului depășesc sfera atribuțiilor judecătorești.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs LI, care a susținut că față

de data emiterii ordinului nr.590, respectiv 11.10.2005, a trecut o

perioadă de aproape 2 ani, timp în care Comisia nu a luat nici o

măsură, tergiversând soluționarea cererii sale.

Recursul este fondat.

Prin notificarea 72/2001,

reclamantul a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul proprietatea sa

din orașul T,  demolat,  notificare respinsă de Prefectura

județului Dâmbovița.

Contestația împotriva

acestei dispoziții a fost admisă de Tribunalul Dâmbovița care

prin sentința civilă nr.159/5.03.2004 a obligat Prefectul

județului Dâmbovița să propună măsuri reparatorii

constând în contravaloarea imobilului notificat.

Conformându-se acestei

hotărâri, Prefectul județului Dâmbovița a emis Ordinul

nr.590/11.10.2005 pe care l-a transmis împreună cu dosarul

notificării, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Cu adresa

nr.699578/17.04.2007, răspuns la cererea reclamantului, Comisia i-a

făcut cunoscut acestuia numărul de înregistrare a lucrării,

precizând în același timp că dosarul nu a fost trimis spre evaluare

întrucât selectarea se face aleatoriu conform Deciziei nr.2/28.06.2006.

Faptul că prin Legea

specială 247/2005, legiuitorul nu a înțeles să stabilească

în termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare

a cererilor de retrocedare și de emitere a deciziei reprezentând titlul de

despăgubire nu poate constitui o justificare pentru autoritatea

publică pentru tergiversare și pentru nesoluționarea într-un

termen rezonabil. Aceasta cu atât mai mult cu cât pentru situații de

excepție s-a hotărât soluționarea cu prioritate.

Dreptul la

soluționarea în termen rezonabil reprezintă o garanție pentru

soluționare echitabilă atât în procedura prealabilă cât și

în contencios fiind statuat ca atare în Convenția Drepturilor Omului –

art.6.

Or, din modul în care

autoritatea pârâtă a înțeles să răspundă

reclamantului, rezultă nu numai că nu are în vedere un asemenea

termen, dimpotrivă rezultă intenția de tergiversare, de la

momentul emiterii Ordinului nr.50/2005 și până în prezent  trecând

aproape doi ani, timp în care dosarul reclamantului a fost numai înregistrat

fără a mai fi parcurs vreo etapă din procedura

administrativă.

Nici invocarea criteriului

aleatoriu în  procesul de selectare al dosarului pentru soluționare, nu

poate fi primită drept justificare, fiind evident că procedând

astfel, nu numai că nu mai poate fi vorba de un termen rezonabil dar se

pot produce grave inechități cereri înregistrate ulterior să fie

soluționate în defavoarea celor înregistrate înaintea lor nemaifiind

astfel respectate egalitatea de tratament pretinsă de Comisie.

În raport de aceste

considerente și având în vedere ca din modul de manifestare a rezultat în

fapt refuzul Comisie Centrale de a soluționa cererea reclamantului cu

celeritate,  recursul declarat de LI a fost apreciat ca întemeiat,

sentința Curții de Apel București a fost castă – și pe

fond admisă acțiunea în parte în sensul obligării pârâtei

să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare.

În ce privește capătul de acțiune

privind obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, s-a reținut că acesta este prematur formulat,

potrivit procedurii stabilite prin Legea nr.242/2005 titlul VII decizia se

emite ulterior și în baza raportului de evaluare.