ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4427/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantele P.C.T. și M.C.D. au chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului, să transmită evaluatorului dosarul întocmit în baza Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în vederea întocmirii raportului de evaluare. În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că dispoziția prin care s-a propus acordarea de despăgubiri a fost comunicată pârâtei în 10 zile, de la acest moment trecând deja aproape 2 ani, fără ca instituția abilitată să finalizeze procedura administrativă de soluționare a cererii.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 125 din 17 octombrie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare cu privire la imobilul descris în Dispoziția Primăriei Municipiului Botoșani nr. 16898 din 21 noiembrie 2006. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că din modul în care autoritatea pârâtă a înțeles să răspundă reclamantelor, rezultă nu numai că nu a avut în vedere termenul rezonabil ci, dimpotrivă, rezultă intenția de tergiversare, întrucât de la momentul emiterii dispoziției și până la introducerea acțiunii au trecut aproape doi ani, timp în care dosarul reclamantelor a fost numai înregistrat fără a mai fi parcurs vreo etapă din procedura administrativă.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Recurenta a susținut, în esență, că la dosar nu există înscrisuri ce descriu imobilul pentru ca acesta să fie transmis la evaluare, or instanța de fond neanalizând fondul cauzei a apreciat că se impune trimiterea la evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul descris în Dispoziția nr. 16898 din 21 noiembrie 2006, în lipsa înscrisurilor solicitate.

Recurenta a susținut că instanța de fond a înțeles greșit demersurile făcute de comisie, pentru soluționarea dosarului de despăgubire, întrucât la momentul înregistrării dosarului de despăgubiri al reclamantelor, ordinea de soluționare a dosarelor era prevăzută în Decizia nr. 2/2006 care stabilea că soluționarea dosarelor se face pe baza criteriului aleatoriu or, după completarea dosarului, în vigoare era decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, care împarte dosarele în două categorii, așa încât motivarea instanței cum că selectarea dosarelor se face aleatoriu nu se justifică. De altfel, susține în continuare recurenta, identificarea suprafețelor pentru fiecare imobil în parte este indispensabilă, întrucât Comisia Centrală va trimite la evaluator numai ceea ce se dispune în dispoziția dată de Primar, ea neavând dispoziții de identificare a imobilului notificat, pentru care s-au acordat măsuri reparatorii, cu atât mai mult cu cât este vorba de un imobil demolat.

Așa fiind, instanța de fond în virtutea rolului activ, trebuia să verifice dacă solicitarea reclamantelor este posibilă în condițiile în care dosarul nu a fost completat cu actele solicitate, necesare identificării imobilului pentru care s-au propus măsuri reparatorii. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. În fapt, prin cererea introductivă de instanță, reclamantele P.C.T. și M.C.D.

au chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei să transmită dosarul evaluatorului sau societății de evaluatori desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare, Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în capitolul VII, intitulat Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, prevede printre altele și înființarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu atribuții în emiterea deciziilor conținând titlurile de despăgubire atribuții exercitate în cadrul unei proceduri administrative, procedură ce cuprinde mai multe etape precum: etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, etapa evaluării și emiterea deciziei.

În cauză, dosarul nr. 30730/CC, nefiind complet, nu a parcurs nici o etapă din procedura administrativă, fiind doar înregistrat, deși de la momentul emiterii dispoziției și până la momentul judecății au trecut aproape doi ani. Faptul că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a stabilit un termen pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de retrocedare și de admitere a deciziilor reprezentând titluri de despăgubiri, nu poate constitui o justificare pentru autoritatea pârâtă pentru tergiversare și nesoluționare într-un termen rezonabil, ce ar constitui o garanție a unui proces echitabil, consfințit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atât în procedura prealabilă, cât și în continuare.

Or, din modul în care pârâta a înțeles să se manifeste față de solicitarea reclamantelor, rezultă nu numai că nu a avut în vedere un asemenea termen, ci, dimpotrivă, intenția de tergiversare, Comisia nebeneficiind de o marjă de apreciere discreționară de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Invocarea de către pârâtă a faptului că dosarul depus de reclamante nu era complet, fapt ce a determinat-o să solicite clarificări, nu este de natură a o exonera de răspundere, de vreme ce așa cum corect a reținut și instanța de fond, aceste clarificări puteau fi cerute din momentul înregistrării cererii de despăgubire.

Nici invocarea criteriului aleatoriu în procesul selectării dosarelor pentru soluționare nu este întemeiată, întrucât acesta nu garantează soluționarea cererii într-un termen rezonabil, or așa cum s-a mai arătat, dreptul la soluționarea cererii într-un termen rezonabil este o garanție pentru soluționarea echitabilă, atât în procedura prealabilă, cât și în contencios, fiind statuat ca atare în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În consecință, criticile formulate fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 125 din 17 octombrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2009.