ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4427/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantele P.C.T. și M.C.D. au chemat în

judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună

obligarea pârâtului, să transmită evaluatorului dosarul întocmit în baza

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în vederea întocmirii raportului de

evaluare.

În motivarea acțiunii reclamantele au

arătat că dispoziția prin care s-a propus acordarea de despăgubiri a fost

comunicată pârâtei în 10 zile, de la acest moment trecând deja aproape 2 ani,

fără ca instituția abilitată să finalizeze procedura administrativă de

soluționare a cererii.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 125 din 17

octombrie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să

desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare cu privire la

imobilul descris în Dispoziția Primăriei Municipiului Botoșani nr. 16898 din 21

noiembrie 2006.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că din modul în care autoritatea pârâtă a înțeles să răspundă

reclamantelor, rezultă nu numai că nu a avut în vedere termenul rezonabil ci,

dimpotrivă, rezultă intenția de tergiversare, întrucât de la momentul emiterii

dispoziției și până la introducerea acțiunii au trecut aproape doi ani, timp în

care dosarul reclamantelor a fost numai înregistrat fără a mai fi parcurs vreo

etapă din procedura administrativă.

Împotriva acestei sentințe considerată

nelegală și netemeinică a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta a susținut, în esență, că la

dosar nu există înscrisuri ce descriu imobilul pentru ca acesta să fie transmis

la evaluare, or instanța de fond neanalizând fondul cauzei a apreciat că se

impune trimiterea la evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare pentru

imobilul descris în Dispoziția nr. 16898 din 21 noiembrie 2006, în lipsa

înscrisurilor solicitate.

Recurenta a susținut că instanța de fond

a înțeles greșit demersurile făcute de comisie, pentru soluționarea dosarului

de despăgubire, întrucât la momentul înregistrării dosarului de despăgubiri al

reclamantelor, ordinea de soluționare a dosarelor era prevăzută în Decizia nr. 2/2006

care stabilea că soluționarea dosarelor se face pe baza criteriului aleatoriu

or, după completarea dosarului, în vigoare era decizia nr. 2815 din 16

septembrie 2008, care împarte dosarele în două categorii, așa încât motivarea

instanței cum că selectarea dosarelor se face aleatoriu nu se justifică.

De altfel, susține în continuare

recurenta, identificarea suprafețelor pentru fiecare imobil în parte este

indispensabilă, întrucât Comisia Centrală va trimite la evaluator numai ceea ce

se dispune în dispoziția dată de Primar, ea neavând dispoziții de identificare

a imobilului notificat, pentru care s-au acordat măsuri reparatorii, cu atât

mai mult cu cât este vorba de un imobil demolat.

Așa fiind, instanța de fond în virtutea

rolului activ, trebuia să verifice dacă solicitarea reclamantelor este posibilă

în condițiile în care dosarul nu a fost completat cu actele solicitate, necesare

identificării imobilului pentru care s-au propus măsuri reparatorii.

Analizând actele și lucrările dosarului

în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare.

În fapt, prin cererea introductivă de

instanță, reclamantele P.C.T. și M.C.D. au chemat în judecată Statul Român prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei

să transmită dosarul evaluatorului sau societății de evaluatori desemnată, în

vederea întocmirii raportului de evaluare, Legea nr. 247/2005 privind reforma în

domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în

capitolul VII, intitulat Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, prevede printre altele și înființarea Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu atribuții în emiterea deciziilor

conținând titlurile de despăgubire atribuții exercitate în cadrul unei

proceduri administrative, procedură ce cuprinde mai multe etape precum: etapa

transmiterii și înregistrării dosarelor, etapa verificării legalității

respingerii cererii de restituire în natură, etapa evaluării și emiterea

deciziei.

În cauză, dosarul nr. 30730/CC, nefiind

complet, nu a parcurs nici o etapă din procedura administrativă, fiind doar înregistrat,

deși de la momentul emiterii dispoziției și până la momentul judecății au

trecut aproape doi ani.

Faptul că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a

stabilit un termen pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare

a cererilor de retrocedare și de admitere a deciziilor reprezentând titluri de

despăgubiri, nu poate constitui o justificare pentru autoritatea pârâtă pentru

tergiversare și nesoluționare într-un termen rezonabil, ce ar constitui o

garanție a unui proces echitabil, consfințit de art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, atât în procedura prealabilă, cât și în continuare.

Or, din modul în care pârâta a înțeles să

se manifeste față de solicitarea reclamantelor, rezultă nu numai că nu a avut

în vedere un asemenea termen, ci, dimpotrivă, intenția de tergiversare, Comisia

nebeneficiind de o marjă de apreciere discreționară de natură să aducă atingere

drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Invocarea de către pârâtă a faptului că

dosarul depus de reclamante nu era complet, fapt ce a determinat-o să solicite

clarificări, nu este de natură a o exonera de răspundere, de vreme ce așa cum

corect a reținut și instanța de fond, aceste clarificări puteau fi cerute din

momentul înregistrării cererii de despăgubire.

Nici invocarea criteriului aleatoriu în

procesul selectării dosarelor pentru soluționare nu este întemeiată, întrucât

acesta nu garantează soluționarea cererii într-un termen rezonabil, or așa cum

s-a mai arătat, dreptul la soluționarea cererii într-un termen rezonabil este o

garanție pentru soluționarea echitabilă, atât în procedura prealabilă, cât și în

contencios, fiind statuat ca atare în art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

În consecință, criticile formulate fiind

neîntemeiate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Statul

Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței civile nr. 125 din 17 octombrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20

octombrie 2009.