ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 804/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanții S.M., T.G.C., T.A. și T.R.R. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea Statului Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să transmită dosarul evaluatorului sau societății de evaluare desemnată în vederea întocmirii raportului de evaluare. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că în cursul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape, iar în cauză a fost îndeplinită etapa transmiterii și a înregistrării dosarului aferent Dispoziției nr. 142/2006.

Pârâta a mai susținut că în urma analizei legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului indicat de reclamanți, s-a constatat lipsa înscrisurilor privind identificarea, descrierea și situația juridică a imobilului, sens în care a fost înaintată Primăriei municipiului Botoșani Adresa din din 9 aprilie 2010. Prin Sentința civilă nr. 102 din 26 aprilie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a obligat pârâta să transmită dosarul petenților evaluatorului sau societății de evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că apărarea pârâtei, potrivit căreia dosarul ce are ca obiect imobilul solicitat de reclamanți nu a fost trimis la evaluator deoarece lipsesc anumite înscrisuri, nu justifică tergiversarea și nesoluționarea cererii într-un termen rezonabil, dat fiind faptul că, pe de o parte, autoritatea pârâtă a descoperit lipsa înscrisurilor după 4 ani de la primirea documentației, adresa de care se prevalează fiind trimisă Primăriei municipiului Botoșani la data de 9 aprilie 2010, iar pe de altă parte, deși legiuitorul nu a înțeles să stabilească un termen pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de retrocedare și de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, nu se poate încălca dreptul reclamanților la soluționarea cu celeritate a cererii, aspect esențial în derularea unui proces echitabil, drept consfințit prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că diferența între un dosar selectat aleatoriu în baza Deciziei nr. 2/2006 care a fost abrogată și un dosar repartizat în baza Deciziei nr. 2815/2008 constă în faptul că un dosar selectat avea numit deja un evaluator. În cazul în care un dosar este repartizat în baza Deciziei nr. 2815/2008, după analiza acestuia, dacă se constată că este complet, urmează a se desemna un evaluator, apoi se trimite la evaluare. În opinia recurentei, instanța de fond în mod greșit a susținut că pârâta avea obligația de a trimite dosarul la evaluare, deși acesta nu avea desemnat un evaluator.

Recurenta mai precizează că nu se poate reține culpa instituției privind durata de soluționare a dosarelor de despăgubire, deoarece, în exercitarea atribuțiilor sale, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 2815/2008 prin care a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubire.

Mai mult, conform art. 2 din aceeași decizie, „proporțional, din fiecare categorie mai sus arătată și în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate și constatate a fi complete, vor li trimise la evaluare". Această soluție s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie și pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă de la înființare (2005). În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.

Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, "(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare". Este real că legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamanților la aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituției ș.a.m.d.

Toate considerentele care constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte care nu sunt imputabile reclamanților, iar până la un punct nici pârâtei, trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluționare a unei astfel de cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate de instituția pârâtă, mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligațiile sale, statul trebuind să găsească soluții administrative pentru rezolvarea situației. Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri. Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu. În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente.

Susținerile recurentei privind ordinea de soluționare a dosarelor pot fi reținute doar în măsura în care urmarea acestei ordini respectă rigorile termenului echitabil, la care s-a făcut referire mai sus. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 102 din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.