ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 804/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții S.M.,

T.G.C., T.A. și T.R.R. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună obligarea Statului Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să transmită dosarul evaluatorului sau societății de evaluare

desemnată în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că

în cursul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr.

247/2005 sunt parcurse mai multe etape, iar în cauză a fost îndeplinită etapa

transmiterii și a înregistrării dosarului aferent Dispoziției nr. 142/2006.

Pârâta a mai susținut

că în urma analizei legalității respingerii cererii de restituire în natură a

imobilului indicat de reclamanți, s-a constatat lipsa înscrisurilor privind

identificarea, descrierea și situația juridică a imobilului, sens în care a

fost înaintată Primăriei municipiului Botoșani Adresa din  din 9 aprilie 2010.

Prin Sentința civilă

nr. 102 din 26 aprilie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a obligat pârâta să transmită

dosarul petenților evaluatorului sau societății de evaluare în vederea

întocmirii raportului de evaluare.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că apărarea pârâtei, potrivit căreia

dosarul ce are ca obiect imobilul solicitat de reclamanți nu a fost trimis la

evaluator deoarece lipsesc anumite înscrisuri, nu justifică tergiversarea și

nesoluționarea cererii într-un termen rezonabil, dat fiind faptul că, pe de o

parte, autoritatea pârâtă a descoperit lipsa înscrisurilor după 4 ani de la

primirea documentației, adresa de care se prevalează fiind trimisă Primăriei

municipiului Botoșani la data de 9 aprilie 2010, iar pe de altă parte, deși

legiuitorul nu a înțeles să stabilească un termen pentru finalizarea procedurii

administrative de soluționare a cererilor de retrocedare și de emitere a

deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, nu se poate încălca dreptul

reclamanților la soluționarea cu celeritate a cererii, aspect esențial în

derularea unui proces echitabil, drept consfințit prin art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că diferența între un dosar selectat aleatoriu în baza

Deciziei nr. 2/2006 care a fost abrogată și un dosar repartizat în baza

Deciziei nr. 2815/2008 constă în faptul că un dosar selectat avea numit deja un

evaluator.

În cazul în care un

dosar este repartizat în baza Deciziei nr. 2815/2008, după analiza acestuia,

dacă se constată că este complet, urmează a se desemna un evaluator, apoi se

trimite la evaluare.

În opinia recurentei,

instanța de fond în mod greșit a susținut că pârâta avea obligația de a trimite

dosarul la evaluare, deși acesta nu avea desemnat un evaluator.

Recurenta mai

precizează că nu se poate reține culpa instituției privind durata de

soluționare a dosarelor de despăgubire, deoarece, în exercitarea atribuțiilor

sale, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr.

2815/2008 prin care a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubire.

Mai mult, conform

art. 2 din aceeași decizie, „proporțional, din fiecare categorie mai sus

arătată și în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate și constatate a fi

complete, vor li trimise la evaluare".

Această soluție s-a

impus ca urmare a practicii judiciare în materie și pentru a nu se încălca

principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare

înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor încă de la înființare (2005).

În sfera dreptului

comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie

tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția

cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu

dispozițiile legale incidente Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în

acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de

retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice

centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume

care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții

demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu

de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile

autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la

nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul

conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării

controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după

caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă

imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte

bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu

soluționarea notificării.

Alin. (3) al

aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în

vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de

proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a

tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor

motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de

valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în

vigoare a prezentei legi.

Pe baza situației

juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri,

Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la

alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de

restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea

vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare.

După primirea

dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua

procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va

transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor

în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Legiuitorul a

menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului

de evaluare de către evaluatorul numit.

Potrivit

dispozițiilor art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, "(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a

propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la

analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării

legalității respingerii cererii de restituire în natură.

(5) Secretariatul

Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1)

și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost

respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de

evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare".

Este real că

legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor

dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de

mare încât să aducă atingere dreptului reclamanților la aceste măsuri

reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se

consacră în practică în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți

întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care

ele sunt imputabile instituției ș.a.m.d.

Toate considerentele

care constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte

care nu sunt imputabile reclamanților, iar până la un punct nici pârâtei,

trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluționare a unei astfel de

cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine

unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate

de instituția pârâtă, mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligațiile

sale, statul trebuind să găsească soluții administrative pentru rezolvarea

situației.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze

fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor

statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică

să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea unei

cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garanție ce privește, în cauzele de

natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată,

dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea

unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea acestei

proceduri.

Doctrina europeană a

arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate

fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen

rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în

mod concret.

Curtea de la

Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său

rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie

«civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În opinia Curții de

la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența

sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamanților

și cel al autorităților competente.

Susținerile

recurentei privind ordinea de soluționare a dosarelor pot fi reținute doar în

măsura în care urmarea acestei ordini respectă rigorile termenului echitabil,

la care s-a făcut referire mai sus.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală

pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței civile nr. 102 din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.