ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 151/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. 199/39 din 24 iunie 2008, la Curtea de Apel Suceava, reclamantul S.R.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtului să transmită dosarul evaluatorului sau societății de evaluare desemnată pentru întocmirea raportului de evaluare. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin notificarea nr. 461 din 10 august 2001 a solicitat în baza Legii nr. 10/2001, despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Botoșani, imobil care a trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 111/1951, prin sentința civilă nr. 196 din 24 februarie 1953, iar ulterior, clădirea a fost vândută chiriașilor, în condițiile Legii nr. 112/1995, iar terenul a fost folosit pentru construirea unui ansamblu de locuințe.

A mai arătat reclamantul că prin Dispoziția nr. 1709 din 31 martie 2006, primarul Municipiului Botoșani i-a respins cererea de acordare a despăgubirilor bănești pentru imobilul respectiv și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dispoziție ce a fost comunicată și comisiei pârâte. Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 90 din 7 iulie 2008 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S.R.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. A obligat pârâtul să transmită dosarul evaluatorului sau societății de evaluare desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

În motivarea soluției s-a reținut că, dreptul la soluționarea în termen rezonabil reprezintă o garanție pentru soluționarea echitabilă, atât în procedura prealabilă, cât și în contencios, fiind statuat ca atare în art. 6 al Convenției Europene a Apărării Drepturilor Omului. Din comportamentul pârâtului rezultă intenția de tergiversare a soluționării cererii, întrucât de la data înregistrării cererii reclamantului, nu a parcurs nicio etapă din procedura administrativă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care, invocând prevederile art. 299, art. 3041 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică sentința ca fiind nelegală și netemeinică.

Recurenta-pârâtă arată că prin adresa nr. 14661/CC din 30 iunie 2008, Dispoziția nr. 1079/2006 emisă de Primăria Municipiului Botoșani împreună cu documentația aferentă, a fost înapoiat acestei primării în vederea completării, deoarece în urma verificării legalității cererii de restituire în natură formulată de intimatul-reclamant s-a constatat că au fost emise pentru același imobil, atât o dispoziție a Primăriei Municipiului Botoșani, cât și un Ordin al Prefectului cu nr. 277 din 19 decembrie 2005, cu propuneri de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; nu se face identificarea cu exactitate a imobilului; nu sunt depuse la dosar acte care să descrie construcția, nu se precizează situația juridică a imobilului; nu rezultă din acte dacă reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită.

Pentru aceste considerente se invocă și nelegalitatea Dispoziției nr. 1079/2006. Se precizează și faptul că în mod eronat s-a reținut că se intenționează tergiversarea soluționării dosarului deoarece a fost parcursă etapa verificării legalității cererii de restituire în natură, iar după returnarea dosarului completat, acesta va fi înaintat evaluatorului sau societății de evaluare, urmare a procedurii administrative speciale instituite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Prin urmare, nu există refuz nejustificat. Au fost depuse dovezi privind restituirea dosarului cu adresa indicată către Primăria Municipiului Botoșani. Înalta Curte, analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, în raport și de legislația incidentă în cauză, apreciază că acesta este fondat doar în ceea ce privește greșita reținere a refuzului nejustificat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Motivul de recurs care se referă la nelegalitatea Dispoziției nr. 1079/2006 a Primăriei Municipiului Botoșani nu poate fi reținut. Așa cum însăși recurenta recunoaște în motivele de recurs, autoritatea emitentă a dispoziției a fost învestită de lege cu soluționarea notificării, potrivit Legii nr. 10/2001. Potrivit art. 16 alin. (2) din Cap. V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 însoțite de deciziile emise de entitățile investite cu soluționarea acestora, conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor și de întreaga documentație aferentă acestora, se predau Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor.

Cum dispozițiile cu propunere de acordare de despăgubiri emise în baza Legii speciale nr. 10/2001 puteau fi atacate în termenele și condițiile prevăzute de acest act normativ, după rămânerea definitivă a acestora, legiuitorul în Titlul VII din Legea nr. 247/2008 nu a mai prevăzut o altă modalitate de a fi contestată legalitatea acestora, ci a prevăzut doar regimul stabilirii și plății acestor despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv. În cauza dedusă judecății nu s-au făcut dovezi contrare în sensul că dispoziția nu este definitivă. Potrivit Cap. VI din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pot constitui obiect al unor acțiuni în contencios administrativ doar deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin urmare, Dispoziția nr. 1079/2006 emisă de Primăria Botoșani nu poate fi supusă excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru că această excepție, utilizată ca mijloc de apărare, vizează doar actele administrative care pot fi atacate în fața instanței de contencios administrativ, nu și actele care, potrivit unor dispoziții din legi speciale, sunt supuse unui recurs paralel, cum este și cazul dispoziției de față și care constituie fine de neprimire în instanța de contencios administrativ. În concluzie, întrucât potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Dispoziția nr. 1079/2006 este exclusă controlului instanței de contencios administrativ, potrivit principiului simetriei juridice, acest act nu poate fi atacat nici pe calea excepției de nelegalitate, conform art. 4 alin. (1) din legea menționată.

Acestui raționament i se adaugă și faptul că recurenta nu poate uza de excepția de nelegalitate pentru a o transforma într-un instrument de prejudecare a fondului acțiunii cu referire la Dispoziția nr. 1709/2006, în afara cadrului procesual firesc. De fapt, în esență, excepția a fost invocată pentru a sublinia că emitentul deciziei prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu a justificat soluția adoptată și nu s-au atașat înscrisurile doveditoare, situație în care dosarul cu nr. 14661/CC a fost retransmis la data de 30 iunie 2008, în vederea completării cu actele indicate de recurentă. Recursul însă este fondat în ceea ce privește greșita apreciere a refuzului nejustificat, astfel cum acesta a fost definit de legiuitor în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Atât dispozițiile art. 16 alin. (2) din Cap.V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cât și cele ale art. 165 din Normele metodologice de aplicare a acestui titlu, conțin obligația imperativă ca dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001 să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale însoțite de următoarele înscrisuri: întreaga documentație aferentă acestora, actele juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice înscrisuri care descriu imobilele, situația juridică actuală a imobilului obiect al notificării, orice alte înscrisuri relevante.

Deși, atât la judecata în fond cât și la cea în recurs s-a invocat de către recurenta-pârâtă faptul că dosarul reclamantului nr. 14661/CC este incomplet, iar în lipsa informațiilor menționate acesta nu poate fi transmis evaluatorului, nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că înscrisurile precizate ca fiind lipsă dintre cele prevăzute de dispozițiile legale menționate, au fost transmise odată cu Dispoziția nr. 1079/2006. S-a făcut dovada faptului că prin adresa nr. 14661/CC din 30 iunie 2008 recurenta-pârâtă a înapoiat dosarul reclamantului Primăriei Municipiului Botoșani în vederea completării. Prin urmare, motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

este fondat, astfel că nu se poate reține refuzul nejustificat în ceea ce privește soluționarea cererii formulate de intimatul-reclamant și nici intenția de tergiversare, cât timp recurenta a precizat că după returnarea dosarului completat, acesta va fi înaintat evaluatorului sau societății de evaluare. În consecință, acțiunea reclamantului va fi respinsă ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite în cauză prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004. În raport de cele reținute, de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza I și alin. (2), (3) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează să fie admis recursul, casată sentința atacată și pe fond, respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 90 din 7 iulie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2009.