ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 151/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată sub nr. 199/39 din 24 iunie 2008, la Curtea de Apel Suceava,

reclamantul S.R.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtului să

transmită dosarul evaluatorului sau societății de evaluare desemnată pentru

întocmirea raportului de evaluare.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin notificarea nr. 461 din 10 august 2001 a solicitat

în baza Legii nr. 10/2001, despăgubiri bănești pentru imobilul situat în

Botoșani, imobil care a trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr.

111/1951, prin sentința civilă nr. 196 din 24 februarie 1953, iar ulterior,

clădirea a fost vândută chiriașilor, în condițiile Legii nr. 112/1995, iar

terenul a fost folosit pentru construirea unui ansamblu de locuințe. A mai

arătat reclamantul că prin Dispoziția nr. 1709 din 31 martie 2006, primarul Municipiului

Botoșani i-a respins cererea de acordare a despăgubirilor bănești pentru

imobilul respectiv și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dispoziție ce a fost comunicată și

comisiei pârâte.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 90 din 7

iulie 2008 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamantul S.R.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

A obligat pârâtul să

transmită dosarul evaluatorului sau societății de evaluare desemnată, în

vederea întocmirii raportului de evaluare.

În motivarea soluției s-a

reținut că, dreptul la soluționarea în termen rezonabil reprezintă o garanție

pentru soluționarea echitabilă, atât în procedura prealabilă, cât și în

contencios, fiind statuat ca atare în art. 6 al Convenției Europene a Apărării

Drepturilor Omului. Din comportamentul pârâtului rezultă intenția de

tergiversare a soluționării cererii, întrucât de la data înregistrării cererii

reclamantului, nu a parcurs nicio etapă din procedura administrativă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, care, invocând prevederile art. 299, art. 3041 și art. 304 pct.

9 C. proc. civ., critică sentința ca fiind nelegală și netemeinică.

Recurenta-pârâtă arată că

prin adresa nr. 14661/CC din 30 iunie 2008, Dispoziția nr. 1079/2006 emisă de

Primăria Municipiului Botoșani împreună cu documentația aferentă, a fost

înapoiat acestei primării în vederea completării, deoarece în urma verificării

legalității cererii de restituire în natură formulată de intimatul-reclamant

s-a constatat că au fost emise pentru același imobil, atât o dispoziție a

Primăriei Municipiului Botoșani, cât și un Ordin al Prefectului cu nr. 277 din

19 decembrie 2005, cu propuneri de despăgubiri în condițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005; nu se face identificarea cu exactitate a imobilului; nu

sunt depuse la dosar acte care să descrie construcția, nu se precizează

situația juridică a imobilului; nu rezultă din acte dacă reclamantul are

calitatea de persoană îndreptățită.

Pentru aceste considerente

se invocă și nelegalitatea Dispoziției nr. 1079/2006.

Se precizează și faptul că

în mod eronat s-a reținut că se intenționează tergiversarea soluționării

dosarului deoarece a fost parcursă etapa verificării legalității cererii de

restituire în natură, iar după returnarea dosarului completat, acesta va fi

înaintat evaluatorului sau societății de evaluare, urmare a procedurii

administrative speciale instituite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Prin

urmare, nu există refuz nejustificat.

Au fost depuse dovezi

privind restituirea dosarului cu adresa indicată către Primăria Municipiului

Botoșani.

Înalta Curte, analizând

recursul formulat prin prisma motivelor invocate, în raport și de legislația

incidentă în cauză, apreciază că acesta este fondat doar în ceea ce privește

greșita reținere a refuzului nejustificat pentru considerentele ce urmează a fi

expuse.

Motivul de recurs care se

referă la nelegalitatea Dispoziției nr. 1079/2006 a Primăriei Municipiului

Botoșani nu poate fi reținut.

Așa cum însăși recurenta

recunoaște în motivele de recurs, autoritatea emitentă a dispoziției a fost

învestită de lege cu soluționarea notificării, potrivit Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 16 alin. (2)

din Cap. V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și

completările ulterioare, notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr.

10/2001 însoțite de deciziile emise de entitățile investite cu soluționarea

acestora, conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor și de

întreaga documentație aferentă acestora, se predau Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în termen de 30 de zile de la data

rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor.

Cum dispozițiile cu

propunere de acordare de despăgubiri emise în baza Legii speciale nr. 10/2001

puteau fi atacate în termenele și condițiile prevăzute de acest act normativ,

după rămânerea definitivă a acestora, legiuitorul în Titlul VII din Legea nr. 247/2008

nu a mai prevăzut o altă modalitate de a fi contestată legalitatea acestora, ci

a prevăzut doar regimul stabilirii și plății acestor despăgubiri aferente

imobilelor preluate în mod abuziv.

În cauza dedusă judecății nu

s-au făcut dovezi contrare în sensul că dispoziția nu este definitivă.

Potrivit Cap. VI din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005, pot constitui obiect al unor acțiuni în contencios

administrativ doar deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Prin urmare, Dispoziția nr. 1079/2006

emisă de Primăria Botoșani nu poate fi supusă excepției de nelegalitate

prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru că această

excepție, utilizată ca mijloc de apărare, vizează doar actele administrative

care pot fi atacate în fața instanței de contencios administrativ, nu și actele

care, potrivit unor dispoziții din legi speciale, sunt supuse unui recurs

paralel, cum este și cazul dispoziției de față și care constituie fine de neprimire

în instanța de contencios administrativ.

În concluzie, întrucât

potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Dispoziția nr. 1079/2006 este

exclusă controlului instanței de contencios administrativ, potrivit

principiului simetriei juridice, acest act nu poate fi atacat nici pe calea

excepției de nelegalitate, conform art. 4 alin. (1) din legea menționată.

Acestui raționament i se

adaugă și faptul că recurenta nu poate uza de excepția de nelegalitate pentru a

o transforma într-un instrument de prejudecare a fondului acțiunii cu referire

la Dispoziția nr. 1709/2006, în afara cadrului procesual firesc.

De fapt, în esență, excepția

a fost invocată pentru a sublinia că emitentul deciziei prin care s-a propus

acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu a

justificat soluția adoptată și nu s-au atașat înscrisurile doveditoare,

situație în care dosarul cu nr. 14661/CC a fost retransmis la data de 30 iunie 2008,

în vederea completării cu actele indicate de recurentă.

Recursul însă este fondat în

ceea ce privește greșita apreciere a refuzului nejustificat, astfel cum acesta

a fost definit de legiuitor în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Atât dispozițiile art. 16 alin.

(2) din Cap.V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cât și cele ale art. 165

din Normele metodologice de aplicare a acestui titlu, conțin obligația

imperativă ca dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001 să fie predate

Secretariatului Comisiei Centrale însoțite de următoarele înscrisuri: întreaga

documentație aferentă acestora, actele juridice care atestă calitatea de

moștenitor, orice înscrisuri care descriu imobilele, situația juridică actuală

a imobilului obiect al notificării, orice alte înscrisuri relevante.

Deși, atât la judecata în

fond cât și la cea în recurs s-a invocat de către recurenta-pârâtă faptul că

dosarul reclamantului nr. 14661/CC este incomplet, iar în lipsa informațiilor

menționate acesta nu poate fi transmis evaluatorului, nu s-au făcut dovezi din

care să rezulte că înscrisurile precizate ca fiind lipsă dintre cele prevăzute

de dispozițiile legale menționate, au fost transmise odată cu Dispoziția nr. 1079/2006.

S-a făcut dovada faptului că

prin adresa nr. 14661/CC din 30 iunie 2008 recurenta-pârâtă a înapoiat dosarul

reclamantului Primăriei Municipiului Botoșani în vederea completării.

Prin urmare, motivul de

recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este fondat, astfel că nu se

poate reține refuzul nejustificat în ceea ce privește soluționarea cererii

formulate de intimatul-reclamant și nici intenția de tergiversare, cât timp

recurenta a precizat că după returnarea dosarului completat, acesta va fi

înaintat evaluatorului sau societății de evaluare.

În consecință, acțiunea

reclamantului va fi respinsă ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite în cauză

prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

În raport de cele reținute,

de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza I și alin. (2), (3) C. proc. civ., art.

20 din Legea nr. 554/2004, urmează să fie admis recursul, casată sentința atacată

și pe fond, respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței nr. 90 din 7 iulie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

pe fond, respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 ianuarie 2009.