ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2918/2005

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17

decembrie 1999 astfel cum a fost completată, reclamanta R.E.(fostă B.), în

contradictoriu cu Statul Român prin Primăria Municipiului Târgoviște,

Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P. Dâmbovița și R. SA, a solicitat instanței

ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să constate că imobilele situate

în Târgoviște, compus din 4 corpuri de casă și terenul aferent de 1816 mp au

trecut în proprietatea statului fără titlu legal;

- să dispună restabilirea situației

anterioare prin retrocedarea imobilelor existente și prin plata de despăgubiri

pentru cele demolate.

Prin sentința civilă nr. 3031 din 6 iunie

2002, Judecătoria Târgoviște și-a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Dâmbovița, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., constatând că valoarea imobilelor, astfel cum a fost stabilită prin

expertiză, este peste 2 miliarde de lei.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința

civilă nr. 567 din 23 septembrie 2002, și-a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște și constatând apariția unui

conflict negativ de competență a înaintat cauza pentru soluționarea

conflictului la Curtea de Apel Ploiești.

Curtea de Apel Ploiești, prin sentința

civilă nr. 14 din 28 octombrie 2002, a stabilit competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște, reținând că valoarea obiectului

litigiului se stabilește la data sesizării instanței prin acțiune, iar

împrejurarea că pe parcursul soluționării cauzei, printr-o expertiză se

stabilește o valoare a pretențiilor mai mare, care ar atrage competența unei

alte instanțe, nu poate constitui un motiv de declinare a competenței, deoarece

numai valoarea stabilită inițial, la momentul sesizării instanței determină

stabilirea competenței.

Judecătoria Târgoviște, prin sentința

civilă nr. 3742 din 14 noiembrie 2003, a admis în parte acțiunea formulată de

către reclamantă și a obligat Primăria Municipiului Târgoviște să lase

reclamantei în deplină proprietate și posesie corpul 3 de clădire (conform

expertizei efectuate de E.L.) în suprafață de 132 mp, împreună cu terenul

aferent în suprafață de 578 mp cu destinație curți-construcții, situat în

Târgoviște.

A constatat că reclamanta are dreptul la

despăgubiri pentru imobilele demolate și terenul pe care se află clădirile, SC

R. , conform Legii nr. 10/2001. A obligat pârâta Primăria Municipiului

Târgoviște la 8.900.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut în esență că reclamanta este proprietara imobilului

în litigiu printr-un act dotal, iar imobilul a fost preluat abuziv de către

stat.

A mai reținut că din cele patru corpuri

de clădire ale imobilului în litigiu, 3 au fost demolate și unul singur mai

există, acesta putând să fie retrocedat reclamantei împreună cu terenul

aferent, iar pentru celelalte urmează a se constata că reclamanta are dreptul

la despăgubiri calculate potrivit Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apeluri pârâtele Primăria Municipiului Târgoviște și D.G.F.P. Dâmbovița și

reclamanta R.E. invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia

civilă nr. 1434 din 4 mai 2004 a respins ca nefondate apelurile declarate de

către pârâte și ca tardiv apelul declarat de către reclamantă.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța a reținut, în ceea ce privește apelul declarat de D.G.F.P. Dâmbovița

că toate susținerile făcute de această apelantă sunt nefondate.

Astfel, în legătură cu susținerea că

raportul de expertiză nu a fost depus în termenul procedural la dosar și astfel

apelanta nu a putut să ia cunoștință de el, instanța de apel a reținut că s-a

dat posibilitate părților să ia cunoștință de expertiză și chiar apelanta a

formulat obiecțiuni care au fost puse în discuția părților și respinse de către

instanță.

În consecință, în cauză nu sunt

îndeplinite condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., respectiv nu s-a

pricinuit părții nici o vătămare, deci nu se poate constata nulitatea actului

criticat.

Referitor la evaluarea făcută de către

expert, instanța a reținut că aceasta este corectă, arătându-se criteriile

legale avute în vedere.

În ceea ce privește critica privind

soluția de retrocedare a corpului 3 de clădire (de menționat că în considerente

și în expertiza în baza căreia s-a dat soluția este trecut corpul 3, ca și de

altfel în minuta scrisă) deci mențiunea făcută în dispozitiv „corpul 2” este

evident o eroare materială.

Cu privire la susținerea apelantei

privind lipsa calității procesual pasive, s-a reținut de către instanța de apel

că este nefondată, întrucât parte în litigiu este Statul Român prin Ministerul

Finanțelor, reprezentat pe plan local de către D.G.F.P. Dâmbovița, Primăria

Târgoviște fiind chemată în judecată de deținătoare a imobilelor.

Referitor la apelul formulat de către

Primăria Târgoviște, respectiv la critica privind calitatea sa procesual

pasivă, instanța a reținut că aceasta se justifică întrucât în patrimoniul

acesteia s-au aflat imobilele, în perioada cuprinsă între data preluării și

data demolării.

Critica privind nulitatea raportului de

expertiză și cele referitoare la evaluarea imobilelor, au fost respinse de

către instanța de apel pentru aceleași considerente avute în vedere în apelul

D.G.F.P. Dâmbovița.

Susținerile apelantei cu privire la

nerespectarea obligației de timbrare a acțiunii de către reclamantă au fost

considerate nefondate de către instanța de apel, față de dispozițiile art. 15

lit. 2) din Legea nr. 146/1998.

În ceea ce privește apelul declarat de

către reclamantă, s-a constatat că este tardiv formulat deoarece hotărârea

instanței de fond a fost comunicată reclamantei la data de 15 decembrie 2003,

iar apelul a fost declarat la data de 26 februarie 2004, cu depășirea

termenului de 15 zile.

Împotriva acestei decizii pronunțate de

către instanța de apel au declarat recurs ambii pârâți-apelanți.

În recursul său, pârâtul-apelant

Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. Dâmbovița invocă ca

motive de recurs pe cele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Se susțin de fapt aceleași motive care au

fost invocate și în apel au fost respinse.

Se susține astfel din nou critica privind

nulitatea raportului de expertiză întrucât au fost încălcate prevederile art.

208 alin. (1) C. proc. civ.; raportul de expertiză a fost depus la data de 5

noiembrie 2003 (nu la 5 februarie 2003, cum greșit a reținut instanța de apel)

pentru termenul de 7 noiembrie 2003.

O altă critică reiterată este în legătură

cu evaluarea imobilelor, care nu s-a făcut la prețul pieței.

Se critică, de asemenea, hotărârea

instanței de apel în legătură cu faptul că nu s-a pronunțat cu privire la modul

de executare al dispozitivului și în legătură cu inadmisibilitatea ca printr-o

acțiune în revendicare să se obțină despăgubiri, singurul temei pentru aceasta

fiind Legea nr. 10/2001.

Pârâta Primăria Municipiului Târgoviște

în recursul său care nu este structurat pe motivele prevăzute de art. 304 pct.

1-10 C. proc. civ., susține că instanța, conform art. 129 C. proc. civ., avea

obligația, fiind investită de către reclamantă cu o acțiune în revendicare, să

pună în vedere acesteia să-și extindă acțiunea chemând în judecată și pe

chiriașii care locuiesc în corpul de clădire nr. 3, aflat în administrarea

acestei recurente.

Se susține, de asemenea, că nu au

calitate procesual pasivă și că raportul de expertiză este nul, iar evaluarea

expertului a fost făcută fără să țină seama de prețul pieței, toate aceste

critici fiind, de altfel, formulate și în apel.

Recursurile sunt nefondate.

Pentru a evita repetările, motivele de

recurs care sunt comune ambelor recursuri vor fi analizate împreună.

Cu privire la critica prin care se invocă

în ambele recursuri nulitatea raportului de expertiză, urmează a constata că

acesta, într-adevăr, a fost depus la dosar la data de 5 noiembrie 2003 pentru

termenul din 7 noiembrie 2003, deci mai puțin decât termenul de 5 zile prevăzut

de art. 209 alin. (1) C. proc. civ.

Mai este de reținut că art.209 mai avea două

alineate, care au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, care prevedeau o

sancțiune cu amendă pentru nedepunerea expertizei în termen.

În consecință, analiza sancțiunii pentru

nerespectarea acestui termen trebuie făcută având în vedere prevederile art.

105 alin. (2) C. proc. civ. în care se statuează că nulitatea unui act poate fi

declarată dacă s-a produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât

prin anularea lui.

Ori, în cazul în speță, recurentele au

putut depune obiecțiuni și recurenta D.G.F.P. Dâmbovița le-a și depus.

În orice caz, pentru ambele recurente

expertiza nu a avut nici o eficiență juridică și evident nu le-a vătămat pentru

că acțiunea reclamantei a fost admisă în parte și cererea pentru despăgubiri nu

a fost admisă decât într-o formă teoretică „constată că reclamanta are dreptul

la despăgubiri pentru imobilele demolate și pentru terenul pe care se află

clădirile SC R. , conform Legii nr. 10/2001”, deci nu este arătată nici suma și

nici partea care ar trebui să o plătească.

Pentru aceleași considerente și criticile

din cele două recursuri privind evaluarea imobilelor urmează a constata că nu

sunt întemeiate.

În ceea ce privește susținerile

recurentelor cu privire la lipsa calității lor pasive, urmează a reține că sunt

nefondate.

În ceea ce privește recurentul Ministerul

Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Dâmbovița, urmează a constata că a fost

chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat pe plan

local de către D.G.F.P. Dâmbovița, deci are calitate procesuală pasivă.

În legătură cu susținerea recurentei

Primăria Municipiului Târgoviște, aceasta are calitate procesual activă,

deoarece ea este deținătoarea imobilului, în același sens este și actul nou

depus în recurs (proces-verbal de predare-primire).

Referitor la susținerea din recursul

formulat de către Ministerul Finanțelor Publice că instanța de apel nu s-a

pronunțat cu privire la executarea dispozitivului și a inadmisibilității

acțiunii pentru despăgubiri în cadrul unei acțiuni în revendicare, pentru

considerentele arătate la analizarea criticii privind evaluarea făcută de către

expert urmează a fi considerată neîntemeiată.

Cu privire la critica formulată de către

recurenta Primăria Municipiului Târgoviște referitoare la lipsa rolului activ

al instanței, care nu a determinat reclamanta să introducă în cauză, fiind

vorba de o acțiune în revendicare, pe chiriași, care locuiau în corpul 3 de

clădire, urmează a constata că și aceasta este nefondată întrucât conform

principiului disponibilității, chiar și într-o acțiune în revendicare nu avea

temeiul juridic să o oblige pe reclamantă să cheme în judecată și pe chiriași.

Astfel fiind, față de toate

considerentele mai înainte arătate urmează a constata că nici una din criticile

formulate în cele două recursuri nu este întemeiată, motiv pentru care ambele

recursuri vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

Dâmbovița și Primăria Municipiului Târgoviște împotriva deciziei nr. 1434 din 4

mai 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12

aprilie 2005.