ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4897/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introdusă la data de 19 septembrie 2001 la Tribunalul Dâmbovița reclamanții I.A. și I.E. au chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Târgoviște deoarece nu le-a comunicat răspunsul în scris în termen legal la dosarul depus de executorul judecătoresc pe data de 8 iunie 2001 prin care au solicitat despăgubiri pentru casă și teren care le-au fost preluate fără titlu valabil. Cu ocazia cuvântului pe fond au precizat că solicită reconstituirea imobilului și restituirea terenului și în subsidiar despăgubiri. În drept s-au întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 523 din 2 septembrie 2002 Tribunalul Dâmbovița a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că reclamanților li s-a răspuns de către Consiliul Local al Municipiului Târgoviște care cu adresa nr. 20195 din 10 octombrie 2001 îi informează că notificarea lor a fost trimisă spre soluționare Prefecturii Dâmbovița. De asemenea, s-a mai reținut că imobilul a făcut obiectul exproprierii în baza Decretului nr. 254/1980, proprietarii fiind despăgubiți în anul 1985. Împotriva acestei hotărâri reclamanții au formulat apel susținând în esență că imobilul a fost preluat abuziv și că răspunsul la notificare trebuie să-l dea primăria, iar nu prefectura. Prin decizia nr. 136 din 26 noiembrie 2002 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că primăria nu este deținătorul imobilului, iar cererea pentru despăgubiri bănești se adresează prefecturii. La 19 septembrie 2001 reclamanții I.A.și I.E. au declarat recurs împotriva acestei decizii susținând printre altele că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere și asupra tuturor mijloacelor lor de apărare, interpretând greșit unele dintre probele administrate în cauză. De asemenea recurenții au afirmat că decizia atacată este lipsită de temei legal inclusiv ca urmare a încălcării unora dintre dispozițiile Legii nr. 10/2001. Sub aspectul motivării s-a susținut că respectiva decizie nu este decât parțial argumentată, că unele dintre considerente, avute în vedere de către instanță, sunt contradictorii ori străine de natura pricinii nefiind susținute de probele administrate în cauză.

Recursul este nefondat. În acest sens Curtea reține că o parte dintre criticile formulate de recurenți se rezumă la preluarea unora dintre formulările art. 304 din C. proc. civ. fără a fi însoțite de argumente care să corespundă datelor speței. Singura critică concretă vizează refuzul autorităților locale care au prerogative în aplicarea Legii nr. 10/2001 de a da curs cererii prin care reclamanții solicitaseră să li se construiască o casă de locuit identică celei expropriate. Deși în esență actul normativ amintit are ca obiect de reglementare tocmai măsurile reparatorii menite să compenseze prejudicii precum acela suferit de reclamanți, modalitatea preconizată de reclamanți nu este prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Prin urmare soluțiile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale, în speță negăsindu-și incidența nici una dintre prevederile art. 304 din C. proc. civ. În consecință Curtea urmează a face aplicarea art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. în sensul respingerii recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții I.A. și I.E. împotriva deciziei nr. 136 din 26 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2003.