ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4897/2003

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă la data de 19 septembrie

2001 la Tribunalul Dâmbovița reclamanții I.A. și I.E. au chemat în judecată

Consiliul Local al Municipiului Târgoviște deoarece nu le-a comunicat răspunsul

în scris în termen legal la dosarul depus de executorul judecătoresc pe data de

8 iunie 2001 prin care au solicitat despăgubiri pentru casă și teren care le-au

fost preluate fără titlu valabil. Cu ocazia cuvântului pe fond au precizat că

solicită reconstituirea imobilului și restituirea terenului și în subsidiar

despăgubiri.

În drept s-au întemeiat pe dispozițiile Legii

nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 523 din 2 septembrie

2002 Tribunalul Dâmbovița a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în

esență că reclamanților li  s-a răspuns de către Consiliul Local al

Municipiului Târgoviște care cu adresa nr. 20195 din 10 octombrie 2001 îi

informează că notificarea lor a fost trimisă spre soluționare Prefecturii

Dâmbovița. De asemenea, s-a mai reținut că imobilul a făcut obiectul

exproprierii în baza Decretului nr. 254/1980, proprietarii fiind despăgubiți în

anul 1985.

Împotriva acestei hotărâri reclamanții au

formulat apel susținând în esență că imobilul a fost preluat abuziv și că

răspunsul la notificare trebuie să-l dea primăria, iar nu prefectura.

Prin decizia nr. 136 din 26 noiembrie 2002

Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că

primăria nu este deținătorul imobilului, iar cererea pentru despăgubiri bănești

se adresează prefecturii.

La 19 septembrie 2001 reclamanții I.A.și I.E. au

declarat recurs împotriva acestei decizii susținând printre altele că instanța

nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere și asupra tuturor

mijloacelor lor de apărare, interpretând greșit unele dintre probele

administrate în cauză.

De asemenea recurenții au afirmat că decizia

atacată este lipsită de temei legal inclusiv ca urmare a încălcării unora

dintre dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Sub aspectul motivării s-a susținut că

respectiva decizie nu este decât parțial argumentată, că unele dintre

considerente, avute în vedere de către instanță, sunt contradictorii ori

străine de natura pricinii nefiind susținute de probele administrate în cauză.

Recursul

este nefondat.

În acest sens Curtea reține că o parte dintre

criticile formulate de recurenți se rezumă la preluarea unora dintre

formulările art. 304 din C. proc. civ. fără a fi însoțite de argumente care să

corespundă datelor speței.

Singura critică concretă vizează refuzul

autorităților locale care au prerogative în aplicarea Legii nr. 10/2001 de a da

curs cererii prin care reclamanții solicitaseră să li se construiască o casă de

locuit identică celei expropriate.

Deși în esență actul normativ amintit are ca

obiect de reglementare tocmai măsurile reparatorii menite să compenseze

prejudicii precum acela suferit de reclamanți, modalitatea preconizată de

reclamanți nu este prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Prin urmare soluțiile pronunțate în

cauză sunt temeinice și legale, în speță negăsindu-și incidența nici una dintre

prevederile art. 304 din C. proc. civ.

În consecință Curtea urmează a face aplicarea

art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. în sensul respingerii recursului ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanții I.A. și I.E. împotriva deciziei nr. 136 din 26 noiembrie 2002 a

Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  21 noiembrie 2003.