ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4224/2005

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.E. a solicitat în contradictoriu

cu I.A. și Consiliul Local al Municipiului Târgoviște anularea deciziei nr.

4897 din 21 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul

art. 318 C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare

a invocat dispozițiunile art. 318 C. proc. civ., deoarece instanța de recurs a

abdicat de la obligativitatea examinării aspectelor de nelegalitate si

netemeinicie ale deciziei instanței de apel, precizate în motivele de recurs.

Astfel, instanța a pășit la

soluționarea recursului fără să fi dispus obligarea intimatei, Consiliul Local

al Municipiului Târgoviște să depună decretul de expropriere și notificarea de

renunțare a lui I.A. în despăgubiri bănești în schimbul acțiunilor depuse la

prefectura Târgoviște.

Instanța de recurs nu a pus în

discuția părților actele de proprietate, autorizația de construcție și

chitanțele de plată a impozitului care atestau dreptul de proprietate al

recurenților și a încălcat art. 147 C. proc. civ. deoarece încheierea de

dezbateri nu cuprinde mersul dezbaterilor și susținerile părților.

În plus, Înalta Curte de Casație și

Justiție nu s-a pronunțat în privința despăgubirilor bănești reparatorii și

morale, admițând să dispună restituirea terenului rămas neconstruit din spatele

blocului.

Contestatoarea susține deasemeni că

instanțele i-au încălcat dreptul de proprietate și au supus-o la tratamente

inumane, deoarece nu au pus în discuția părților și nu au ținut seama de

procesul verbal de demolare a imobilului, soldat cu evacuarea forțată a

contestatoarei și a soțului său din apartament.

Contestația în anulare este

nefondată.

În accepțiunea

art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Greșelile

instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de

fapt, nu greșeli de judecată, de apreciere, interpretare sau administrarea

probelor ori a dispozițiunilor legale.

În cazul în care contestația în

anulare este fondată pe dispozițiunile art. 318 C. proc. civ., se impune

rejudecarea recursului în limita motivului de casare omis, iar cenzurarea

hotărârii urmează a se face în raport de critica formulată prin acel motiv de

casare neluat în examinare.

Rezultă că, pe calea contestației în

anulare nu pot fi puse în discuție acele motive de casare care au format obiect

de preocupare pentru instanța de recurs, chiar dacă ele au fost precizate și

soluționate printr-un răspuns comun și chiar dacă soluția pronunțată este

rezultatul unei greșeli de apreciere a probelor, a ineficienței acestora sau a

unei încălcări a legii. Așadar, contestația în anulare nu constituie un mijloc

de reformare a hotărârii greșite date în recurs.

În speță, prin sentința civilă 523

din 2 septembrie 2002, tribunalul Dâmbovița a respins cererea petiționarilor I.A.

și I.E. prin care solicitau obligarea Consiliului Local Târgoviște în baza

Legii nr. 10/2001 la acordarea despăgubirilor bănești aferente construcțiilor

demolate și terenului, preluate abuziv, fără titlu de Statul Român, situate în

municipiul Târgoviște.

Instanța a reținut că într-adevăr

imobilul a fost preluat abuziv de stat în baza Decretului 254/1980 și a

aprobării planului de sistematizare a zonei și că notificarea pe care

persoanele îndreptățite au adresat-o Primăriei Târgoviște a fost înaintată

Prefecturii Dâmbovița spre soluționare, înțelegându-se prin acest răspuns că

Primăria și-a declinat competența de soluționare.

În raport de aceste considerente,

cererea petiționarilor a fost respinsă, ei fiind îndrumați sa se adreseze

Prefecturii Dâmbovița pentru despăgubirile bănești ce li se cuvin.

Sentința instanței de fond a fost

menținută în apel prin decizia 136 din 26 noiembrie 2002 a Curții de Apel

Ploiești și prin decizia 4897 din 21 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Se poate lesne observa din

examinarea contestației formulată de I.E. și însușită de Ionescu Aurel, că

aceasta reiterează motivele de recurs care au fost deja examinate, este

adevărat grupate, de către instanța de recurs și că de fapt nemulțumirea

contestatorilor vizează actul de judecată și netemeinicia hotărârilor

pronunțate, generată de insuficiența probelor, aspecte străine ipotezelor

legale de promovare a contestației în anulare.

Oricum însă, nu se poate afirma că

prin soluțiile pronunțate în toate gradele de jurisdicție, ar fi fost violat

dreptul de proprietate al petiționarilor contestatori, de vreme ce Primăria

Municipiului Târgoviște și-a declinat competența de soluționare a notificării

în favoarea Prefecturii Dâmbovița, care urmează a se pronunța asupra măsurilor

reparatorii ce se cuvin contestatorilor în schimbul construcțiilor derulate și

a terenului ocupat de construcțiile prevăzute în planul de sistematizare.

Din perspectiva celor arătate mai

sus, contestația în anulare formulată de I.E. urmează a fi respinsă ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în

anulare formulată de I.E. împotriva deciziei nr. 4897 din 21 noiembrie 2003 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2005.