ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4905/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 16 martie 2004, sub nr. 1669 din 16 martie 2004, reclamanții Z.M. și Z.D. au chemat în judecată pârâta Prefectura Județului Dâmbovița, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei să-i soluționeze notificarea nr. 165/2001 prin care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul (casă și teren în suprafață de 374 mp) situat în Târgoviște, județul Dâmbovița, imobil pe care l-a avut în proprietate și care le-a fost luat în mod abuziv în anul 1974. Prin sentința civilă nr. 610 din 15 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-a admis cererea formulată de reclamanta Z.M.

și s-a constatat că aceasta este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul casă și teren aferent în suprafață de 374 mp situate în Târgoviște. La soluționarea cauzei instanța a avut în vedere probele administrate, față de care a reținut următoarele: Motivarea pârâtei de respingere a notificării pe motiv că reclamanta nu a făcut dovada preluării imobilului de către stat este contrară atât actelor dosarului cât și dispozițiilor legale incidente speței. Reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 11 septembrie 1967. În cauză sunt incidente dispozițiile pct. 3.1. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în sensul că faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare fără titlu.

Constatându-se că pe teren au fost edificate blocuri de locuințe, s-a făcut aplicarea Legii nr. 10/2001, dispunându-se în sensul arătat. Pârâta a formulat apel împotriva sentinței de fond, criticând-o sub aspectul greșitei aplicări a Legii nr. 10/2001, în condițiile în care soluționează numai notificările care au avut ca obiect imobile cu destinație de construcții. În dispozițiile art. 10.2 din lege se arată că pentru teren nu pot fi acordate despăgubiri bănești, ci una din măsurile reparatorii prevăzute de art. 9 alin. (2). Prin decizia nr. 12 din 5 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, s-a respins ca nefondat apelul, reținându-se că în ceea ce privește faptul că apelanta acordă măsuri reparatorii numai pentru construcții, Legea nr. 10/2001 nu face nici o distincție între construcții și terenuri.

Împotriva deciziei de apel a declarat recurs apelanta-pârâtă, criticând-o pentru greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă. Recurenta nu are competența legală de a soluționa notificările referitoare la terenuri și în consecință nu poate fi obligată la acordarea de despăgubiri bănești pentru această categorie de imobile, art. 9 alin. (2), art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și pct. 10.2 din H.G. nr. 438/2003. Se mai susține că în baza acestor dispoziții legale notificarea reclamantei a fost înaintată în copie Primăriei Municipiului Târgoviște, competentă să soluționeze capătul de cerere referitor la teren. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (nemodificată) în vigoare la data soluționării cauzei, notificările prin care persoana îndreptățită solicită acordarea de despăgubiri bănești sau optează pentru despăgubiri bănești se adresează prefecturii în a cărei rază se află ori s-au aflat imobilul preluat în mod abuziv. Acest drept al persoanei îndreptățite trebuie privit în ansamblul Legii nr. 10/2001, respectiv relativ la situațiile în care aceasta poate să solicite despăgubiri bănești prin notificare adresată prefecturii. Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că în cazul imobilelor preluate în mod abuziv, pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Art. 10 alin. (8) din aceeași lege prevede că în situația de la alin.1 (mai sus arătată), măsurile reparatorii în echivalent sunt cele prevăzute la art. 9 [alin. (2)], la alegerea persoanei îndreptățite. Art. 9 alin. (2) prevede ca măsuri reparatorii prin echivalent titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital ori alte bunuri sau servicii oferite în compensare. Printre măsurile reparatorii în echivalent nu sunt prevăzute, prin urmare, despăgubirile bănești. Art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (nemodificată) prevedea că în cazul imobilelor cu destinație de locuințe, dacă restituirea în natură nu este posibilă, oferta de restituire prin echivalent se poate face sub formă de despăgubiri bănești, persoana îndreptățită putând opta pentru celelalte forme de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Prin urmare, sunt avute în vedere imobilele cu destinația de locuință, iar din coroborarea dispozițiilor art. 20 și art. 24 alin. (1) din aceeași lege rezultă că sunt vizate imobile care sunt deținute în fapt, deși care există, iar din diverse motive nu pot fi restituite. Pe de altă parte, textele legale la care s-a făcut referire au în vedere „deținătorii imobilelor”. Prin urmare, legiuitorul a reglementat diferit situația imobilelor demolate ( cu un teren ocupat), art. 10 alin. (2), alin. (8) și (9) și situația imobilelor care „sunt deținute”, art. 20 și art. 24 alin. (1) și (2) din aceeași lege. Având în vedere aceste dispoziții încălcate de instanțe, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că recursul declarat de pârâtă și prin care se invocă lipsa de calitate procesuală este întemeiat. Făcând aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat, în limitele fixate, și să modifice decizia recurată. Pentru aceleași considerente și cu aplicarea art. 296 C. proc. civ., se va admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței, care va fi schimbată în parte, în sensul respingerii cererii reclamanților referitoare la măsurile reparatorii pentru terenul în suprafață de 374 mp din Târgoviște, în contradictoriu cu pârâta Prefectura județului Dâmbovița pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei. De altfel, după cum a susținut și recurenta, s-a înaintat notificarea către Primăria Municipiului Târgoviște pentru soluționare în ceea ce privește terenul.

Date fiind limitele de soluționare a recursului generate de criticile formulate și față de cele reținute mai sus, se vor păstra celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la construcție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta Prefectura județului Dâmbovița împotriva deciziei civile nr. 12 din 5 ianuarie 2005 a Curții de Apel Ploiești. Modifică decizia. Admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 610 din 15 septembrie 2004 a Tribunalului Dâmbovița. Schimbă în parte sentința, în sensul că: Respinge cererea reclamanților referitoare la măsurile reparatorii pentru terenul în suprafață de 374 mp din Târgoviște, în contradictoriu cu pârâta Prefectura județului Dâmbovița pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei. Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la construcție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2006.