ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4905/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dâmbovița la data de 16 martie 2004, sub nr. 1669 din 16 martie

2004, reclamanții Z.M. și Z.D. au chemat în judecată pârâta Prefectura

Județului Dâmbovița, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se

dispună obligarea pârâtei să-i soluționeze notificarea nr. 165/2001 prin care

au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul

(casă și teren în suprafață de 374 mp) situat în Târgoviște, județul Dâmbovița,

imobil pe care l-a avut în proprietate și care le-a fost luat în mod abuziv în

anul 1974.

Prin sentința civilă nr. 610 din 15

septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-a admis cererea formulată

de reclamanta Z.M. și s-a constatat că aceasta este îndreptățită la acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul casă și teren aferent în

suprafață de 374 mp situate în Târgoviște.

La soluționarea cauzei instanța a

avut în vedere probele administrate, față de care a reținut următoarele:

Motivarea pârâtei de respingere a

notificării pe motiv că reclamanta nu a făcut dovada preluării imobilului de

către stat este contrară atât actelor dosarului cât și dispozițiilor legale

incidente speței.

Reclamanta a făcut dovada dreptului

de proprietate asupra imobilului prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat la data de 11 septembrie 1967.

În cauză sunt incidente dispozițiile

pct. 3.1. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în sensul

că faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o

prezumție relativă de preluare fără titlu.

Constatându-se că pe teren au fost

edificate blocuri de locuințe, s-a făcut aplicarea Legii nr. 10/2001,

dispunându-se în sensul arătat.

Pârâta a formulat apel împotriva sentinței

de fond, criticând-o sub aspectul greșitei aplicări a Legii nr. 10/2001, în

condițiile în care soluționează numai notificările care au avut ca obiect

imobile cu destinație de construcții. În dispozițiile art. 10.2 din lege se

arată că pentru teren nu pot fi acordate despăgubiri bănești, ci una din

măsurile reparatorii prevăzute de art. 9 alin. (2).

Prin decizia nr. 12 din 5 ianuarie

2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, s-a respins ca

nefondat apelul, reținându-se că în ceea ce privește faptul că apelanta acordă

măsuri reparatorii numai pentru construcții, Legea nr. 10/2001 nu face nici o

distincție între construcții și terenuri.

Împotriva deciziei de apel a

declarat recurs apelanta-pârâtă, criticând-o pentru greșita aplicare a dispozițiilor

Legii nr. 10/2001 în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă.

Recurenta nu are competența legală

de a soluționa notificările referitoare la terenuri și în consecință nu poate

fi obligată la acordarea de despăgubiri bănești pentru această categorie de

imobile, art. 9 alin. (2), art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și pct. 10.2

din H.G. nr. 438/2003.

Se mai susține că în baza acestor

dispoziții legale notificarea reclamantei a fost înaintată în copie Primăriei

Municipiului Târgoviște, competentă să soluționeze capătul de cerere referitor

la teren.

Analizând decizia de apel în raport

de criticile formulate, Curtea constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 36 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 (nemodificată) în vigoare la data soluționării cauzei, notificările

prin care persoana îndreptățită solicită acordarea de despăgubiri bănești sau

optează pentru despăgubiri bănești se adresează prefecturii în a cărei rază se

află ori s-au aflat imobilul preluat în mod abuziv.

Acest drept al persoanei

îndreptățite trebuie privit în ansamblul Legii nr. 10/2001, respectiv relativ

la situațiile în care aceasta poate să solicite despăgubiri bănești prin

notificare adresată prefecturii.

Art. 10 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 prevede că în cazul imobilelor preluate în mod abuziv, pentru

construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc

prin echivalent.

Art. 10 alin. (8) din aceeași lege

prevede că în situația de la alin.1 (mai sus arătată), măsurile reparatorii în

echivalent sunt cele prevăzute la art. 9 [alin. (2)], la alegerea persoanei

îndreptățite.

Art. 9 alin. (2) prevede ca măsuri

reparatorii prin echivalent titluri de valoare nominală folosite exclusiv în

procesul de privatizare, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe

piața de capital ori alte bunuri sau servicii oferite în compensare.

Printre măsurile reparatorii în

echivalent nu sunt prevăzute, prin urmare, despăgubirile bănești.

Art. 24 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 (nemodificată) prevedea că în cazul imobilelor cu destinație de

locuințe, dacă restituirea în natură nu este posibilă, oferta de restituire

prin echivalent se poate face sub formă de despăgubiri bănești, persoana

îndreptățită putând opta pentru celelalte forme de restituire prin echivalent,

corespunzătoare valorii imobilului.

Prin urmare, sunt avute în vedere

imobilele cu destinația de locuință, iar din coroborarea dispozițiilor art. 20

și art. 24 alin. (1) din aceeași lege rezultă că sunt vizate imobile care sunt

deținute în fapt, deși care există, iar din diverse motive nu pot fi

restituite.

Pe de altă parte, textele legale la

care s-a făcut referire au în vedere „deținătorii imobilelor”.

Prin urmare, legiuitorul a

reglementat diferit situația imobilelor demolate ( cu un teren ocupat), art. 10

alin. (2), alin. (8) și (9) și situația imobilelor care „sunt deținute”, art.

20 și art. 24 alin. (1) și (2) din aceeași lege.

Având în vedere aceste dispoziții

încălcate de instanțe, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se

constată că recursul declarat de pârâtă și prin care se invocă lipsa de

calitate procesuală este întemeiat.

Făcând aplicarea și a art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat, în

limitele fixate, și să modifice decizia recurată.

Pentru aceleași considerente și cu

aplicarea art. 296 C. proc. civ., se va admite apelul declarat de pârâtă

împotriva sentinței, care va fi schimbată în parte, în sensul respingerii

cererii reclamanților referitoare la măsurile reparatorii pentru terenul în

suprafață de 374 mp din Târgoviște, în contradictoriu cu pârâta Prefectura

județului Dâmbovița pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei.

De altfel, după cum a susținut și

recurenta, s-a înaintat notificarea către Primăria Municipiului Târgoviște

pentru soluționare în ceea ce privește terenul.

Date fiind limitele de soluționare a

recursului generate de criticile formulate și față de cele reținute mai sus, se

vor păstra celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la construcție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

Prefectura județului Dâmbovița împotriva deciziei civile nr. 12 din 5 ianuarie

2005 a Curții de Apel Ploiești.

Modifică decizia.

Admite apelul declarat de pârâtă

împotriva sentinței civile nr. 610 din 15 septembrie 2004 a Tribunalului

Dâmbovița.

Schimbă în parte sentința, în sensul

că:

Respinge cererea reclamanților

referitoare la măsurile reparatorii pentru terenul în suprafață de 374 mp din

Târgoviște, în contradictoriu cu pârâta Prefectura județului Dâmbovița pentru

lipsa calității procesuale pasive a pârâtei.

Păstrează celelalte dispoziții ale

sentinței referitoare la construcție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2006.