ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5695/2006

Asupra recursului civil de față:

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele:

Prin contestația înregistrată la

Tribunalul Dâmbovița sub numărul 1759/2004 din 30 martie 2004, M.L., M.E., M.G.

și M.G.M., au solicitat anularea hotărârii Comisiei Județene de aplicare a

Legii nr .10/2001 prin care li s-a respins notificarea privind acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent aferente imobilului proprietatea

autorului lor situat în Târgoviște, preluat de stat fără titlu.

Prin sentința civilă nr. 486 din 21

iulie 2004, Tribunalul Dâmbovița a admis contestația și a constatat că

petiționarii sunt îndreptățiți la plata măsurilor reparatorii prin echivalent

pentru imobilul din Târgoviște, compus din încăperile 2, 3, 4 și 5 de la etaj

și 1/5 din suprafața de 1182 mp teren, curte comună.

Pentru a dispune astfel, instanța a

reținut că prin actele depuse la dosar petiționarii au probat îndeplinirea

procedurii prealabile administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 în calitate

lor de moștenitori ai defunctei M.D.M. precum și dreptul de proprietate al acestuia

rezultând din hotărârea de partaj 423/1961 pronunțată de Judecătoria

Târgoviște.

Tribunalul Dâmbovița a stabilit,

contrar celor reținute de comisie pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, că

imobilul se afla în posesia statului fără titlu, deoarece acesta nu a probat că

imobilul a făcut obiectul unui act de donație sau a unui alt act de preluare de

către stat.

Apreciind că sunt îndeplinite

cerințele art. 16 și art. 18 din Legea nr. 10/2001, instanța a dispus acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent corespunzător bunului ce nu poate fi

restituit în natură.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia 2968 din 30 noiembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de

Prefectura Dâmbovița, reținând că preluarea imobilului de către stat de la

autoarea contestatorilor s-a făcut fără titlu, în mod abuziv, întrucât statul

nu a probat existența actului de donație avut în vedere cu prilejul respingerii

notificării, iar în registrul de transcripțiuni pe 1975 nu s-a găsit înscris

actul de donație pe numele T.D. sau M.D.M.

Pe de altă parte, instanța de apel a

avut în vedere la pronunțarea soluției faptul că prin dispozitivul hotărârii

apelate nu a fost stabilită nici o prestație în sarcina Prefecturii Dâmbovița,

ci s-a constatat doar faptul că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri

reparatorii prin echivalent.

În recursul declarat împotriva

deciziei 2968 din 30 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești se

susține în esență că petiționarii nu au probat anularea actului de donație în

temeiul căruia imobilul a fost preluat de stat pentru a-și legitima astfel

dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

În cel de al doilea motiv de recurs,

prefectura invocă dispozițiunile art. 9 alin. (2) coroborate cu art. 10 alin. (4)

și (9) și art. 36 alin. (2), în temeiul cărora prefecturile sunt competente a

soluționa numai acele notificări pentru care se acordă despăgubiri bănești,

respectiv locuințele naționalizate iar în privința terenurilor măsurile

reparatorii se acordă sub forma titlurilor de valoare nominală sau acțiuni.

În cel de al treilea motiv de recurs

se arată că în mod greșit prefectura a fost obligată la cheltuieli de judecată

deoarece prin promovarea căilor de atac nu s-a refuzat acordarea unui drept ci

s-a tins la respectarea Legii nr. 10/2004.

Recursul este nefondat.

Nemulțumirea recurentei se referă la

împrejurarea potrivit căreia contestatorii nu au probat anularea actului în

temeiul căruia imobilul a fost donat statului.

Într-adevăr art. 2 lit. c) din Legea

nr. 10/2001 încorporează în categoria imobilelor preluate abuziv, imobilele

donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948...

a Decretului nr. 479/1954, privitor la donațiile făcute statului sau încheiate

în formă autentică precum și imobilele donate statului sau altor persoane

juridice încheiate în formă autentică prevăzută de art. 813 C. civ., în acest

din urmă caz, dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității

donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Așa cum corect a reținut Curtea de

Apel Ploiești, recurenta invocând ca temei al deținerii imobilului donația, era

datoare să prezinte actul de donație. Simpla menționare a donației prin

procesul verbal de preluare abuzivă a imobilului de către stat, nu poate ține

loc de dovadă, ci numai de un început de dovadă, pe care recurenta trebuia să o

completeze cu depunerea actului de donație.

Nu li se poate imputa intimaților

faptul că nu au cerut anularea actului de donație, de vreme ce mai întâi

trebuia probată existența acestuia, mai cu seamă că dispozițiunile art. 2 lit. c)

din Legea nr. 10/2001 condiționează pronunțarea hotărârii de anulare sau

constatarea nulității numai în privința donațiilor încheiate în formă

autentică, nu și în privința donațiilor efectuate în temeiul unor acte

normative, precum Decretul nr. 410/1948 și 479/1954.

Ca urmare, legal și temeinic curtea

de apel a respins apelul Prefecturii Dâmbovița, întrucât aceasta nu a probat

titlul în temeiul căruia statul deține imobilul.

Nefondat este și cel de al doilea motiv

de recurs, deoarece prin hotărârile pronunțate, contestatorilor intimați le-au

fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent, fără ca natura acestor măsuri

să fie precizată și fără ca în sarcina prefecturii Dâmbovița să se fi stabilit

vreo prestație.

În prezent față de normele

metodologice de aplicarea regimului stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate abuziv adoptate la 27 octombrie 2005, în aplicarea

Legii nr. 247/2005, competența de stabilire a măsurilor reparatorii sub aspectul

naturii și cuantumului, excede competenței prefecturii revenind Comisiei

Centrale de stabilire a despăgubirilor, astfel ca toate observațiile făcute de

Prefectură sub acest aspect sunt neavenite.

Neîntemeiată este și critica

referitoare la plata cheltuielilor de judecată, deoarece prefectura cunoscând

că nu poate exiba actul de donație, era în măsură să soluționeze favorabil

notificarea, acordând contestatorilor măsuri reparatorii prin echivalent,

evitând astfel faza judiciară de valorificare a dreptului lor de proprietate și

exercitarea fără temei a căilor de atac.

Față de cele ce preced, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., recursul Prefecturii Dâmbovița va fi respins.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

Prefectura Dâmbovița va fi obligată la 1200 RON cheltuieli de judecată în

recurs, solicitate și predate de intimați cu chitanța de plată a onorariului de

avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de Prefectura Județului Dâmbovița împotriva deciziei nr. 2968 din 30

noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurenta pârâtă la plata

sumei de 1200 RONI către intimații contestatori M.E., M.G., M.G.M. și M.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2006.