ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8536/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8536/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la plata de 23 decembrie 2003, reclamanta G.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Târgoviște, anularea dispoziției emisă de aceasta prin care i-a fost respinsă notificarea nr. 433/2001 având ca strict cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 402 mp situat în Târgoviște, județul Dâmbovița. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în mod greșit i-a fost respinsă notificarea pe motiv că nu ar fi dovedit calitatea sa de moștenitor al defunctei V.E., deși a atașat notificării înscrisurile doveditoare ale calității sale de persoană îndreptățită.
Fiind astfel investit, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 284 din 21 aprilie 2004, a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 3554 din 8 decembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Târgoviște și a constatat că reclamanta este îndreptățită la plata unor măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 402 mp teren situată în Târgoviște. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în baza certificatului de moștenitor nr. 66 din 22 iunie 2000 și a testamentului olograf depus la dosar, reclamanta a dovedit că este unica moștenitoare a defunctei V.E. proprietatea terenului în discuție, proprietate ce a dobândit-o în urma partajului voluntar din 22 iulie 1934 înregistrat la Grefa Tribunalului Dâmbovița și preluată ulterior de stat în mod abuziv, situație în care sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001.
Soluția instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, care, prin decizia nr. 2226 din 13 august 2004, a respins ca nefondat apelul Primăriei municipiului Târgoviște, prin Primar.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs Primăria municipiului Târgoviște, prin Primar susținând că soluțiile pronunțate în cauză sunt greșite în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului și instanței nu au dispus efectuarea unei expertize care să stabilească dacă există identitate între terenul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent și cel din actul de partaj voluntar din 22 iulie 1934. Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar se constată că recursul este nefondat, întrucât în mod just s-a reținut de către instanța de apel că aspectele invocate nu afectează legalitatea hotărârii în condițiile în care aceste împrejurări nu au fost contestate, singurul motiv pentru care notificarea a fost respinsă l-a constituit lipsa calității reclamantei de moștenitor al autoarei sale.
Drept urmare, recursul declarat în cauză se privește a fi nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Târgoviște, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 2226 din 13 august 2004 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 28 octombrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.