ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2056/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 07 aprilie 2008, reclamanții N.V. și C.A. au chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului București pentru a fi obligată la retrocedarea în natură în zonă echivalentă a restului de teren ce li se cuvine și îndreptarea erorilor săvârșite în etapa administrativă a procedurii prin restituirea bunului cuvenit corespunzător drepturilor deținute asupra acestuia. În fapt, reclamanții au învederat că prin dispoziția din 18 martie 2008, pârâta Primăria municipiului București le-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii în conformitate cu Legea nr. 10/2001 în proporție de 1/3 din drepturile cuvenite astfel cum au fost acestea dovedite cu actele depuse în probațiune.

Potrivit acestora, antecesorii reclamanților au deținut în București, sector 2, o suprafață de 720 mp din care suprafața de 401 mp era ocupată de construcții, preluată de stat în temeiul Decretului nr. 139/1974 și art. 23 din Legea nr. 5/1973, pentru ca în anul 1978 construcția să fie demolată. Demolarea imobilului a fost efectuată de constructor în două etape, respectiv inițial a fost demolată suprafața de 27 mp, iar în a doua etapă și ultima a fost demolat și restul construcției de 144 mp, pentru care, prin dispoziția atacată le-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. Ca urmare, li se cuvin măsuri reparatorii pentru întreg imobilul construcție demolat de 401 mp, sens în care au solicitat admiterea contestației.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin sentința nr. 921 din 14 mai 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea reclamanților și a anulat în parte dispoziția din 18 martie 2008 a Primarului General al municipiului București reținând că suprafața construită (și demolată) pentru care se propune acordarea măsurilor reparatorii este de 401 mp, iar nu de 144 mp, restul pretențiilor fiind respinse ca neîntemeiate. Prima instanță a reținut, în esență, că din adresa emisă de A.F.I. a Consiliului General al municipiului București, adresa D.E.P. și adresa D.E.I.C. apar a fi menționați antecesorii reclamanților cu suprafața de 750 mp teren liberă și 401 mp suprafață construită.

Pentru demolarea construcțiilor au fost emise două decizii, în anul 1975 și anul 1978 (în acest din urmă decret fiind menționată suprafața de 144 mp). Având în vedere că în decretul de expropriere a construcției se menționează ca expropriată suprafața de 401 mp, s-a reținut că în anul 1975 a fost demolată o construcție în suprafață de 275 mp. S-a reținut ca fiind corect stabilit dreptul la măsuri reparatorii pentru teren, în raport atât de notificarea reclamanților cât și de înscrisurile depuse în probațiune, dovedit fiind a avea suprafața de 720 mp, motiv pentru care, având în vedere și nedovedirea existenței unor terenuri ce ar putea fi acordate în compensare, a fost admisă contestația în limitele celor reținute în dispozitivul hotărârii.

Apelul declarat de pârâta Primăria municipiului București a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 22 A din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Instanța de apel a reținut, în esență, că din coroborarea actelor de proprietate cu dispozițiile decretelor de expropriere și în aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întinderea dreptului de proprietate pretins în cauză, se prezumă a fi cea recunoscută în cele două acte normative prin care s-a dispus măsura preluării, de 401 mp, corect reținută de prima instanță. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., au învederat că relevant este Decretul de expropriere nr. 3/1978, ultimul act de preluare a terenului și în care se consemnează o suprafață a construcției de 144 mp și nu aceea de 401 mp, menționată în Decretul nr. 139/1974 emis anterior. Recursul nu este fondat. Prin Decretul nr. 139 din 24 iulie 1974 în a cărui aplicare a fost emisă Decizia nr. 1322 din 20 septembrie 1975 emisă de fostul Consiliu Popular al municipiului București, anexa 1, poziția 504, a fost expropriat imobilul proprietatea antecesorilor reclamanților, C.V. și C.T., compus din teren de 750 mp și 401 mp construcții. Ulterior, prin Decretul nr. 3/1978, la anexa 2, poziția 2, figurează ca expropriată și demolată suprafața de 144 mp construcții de la aceeași adresă, sector 2, București.

Cert este că, în prezent fostul imobil, astfel cum rezultă din adresa din 19 mai 2006 emisă de D.E.I.C. din cadrul Primăriei municipiului București, se compune din cea 540 mp teren împrejmuit liber de construcții, pentru care a fost emis titlu de proprietate pe numele reclamanților și cea 185 mp afectat de detalii de sistematizare(carosabil alee acces, trotuar pietonal, edilitare subterane). Fiind dovedită preluarea bunului de către stat în modalitatea menționată, realizarea parțială a scopului preluării, este irelevantă împrejurarea susținută de recurentă privind ineficienta primului act de expropriere, în lipsa unor dovezi contrare sau a altor acte normative care să constate abrogarea sau caducitatea acestuia.

Ca urmare, în raport de cele reținute și în considerarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 corect reținute de instanțe, care consacră o prezumție legală relativă atât în ce privește existența, cât și întinderea dreptului de proprietate recunoscut în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Municipiul București prin Primar General împotriva Deciziei nr. 22/ A din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.