ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3381/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3381/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

București, secția a V-a civilă, la 30 octombrie 2007, reclamanta N.M. a chemat

în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General și Primarul

General al Municipiului București, solicitând anularea dispoziției nr. 8573 din

15 august 2007, emisă de acesta din urmă și restituirea în natură a terenului

în suprafață de aproximativ 300 mp, situat în București, și constatarea

dreptului său la despăgubire prin echivalent pentru restul suprafeței de teren

de 1700 mp, ce nu mai poate fi restituit în natură, cât și pentru construcțiile

demolate.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat

că, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, a solicitat

Primăriei Municipiului București și Prefecturii restituirea în natură a

terenului rămas liber și măsuri reparatorii în echivalent pentru diferența de

teren imposibil de restituit și pentru construcțiile demolate, imobile ce au

aparținut autorului său, G.D., de la care au fost expropriate în temeiul

Decretului nr. 7/1983, anexa 6, poziția 15, în vederea construirii de blocuri

de locuințe.

A susținut reclamanta că, deși din

raportul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 a rezultat că se poate

restitui în natură o suprafață de 150 mp teren, în dispozitivul dispoziției s-a

omis a se menționa suprafața de teren restituită în natură.

Prin sentința civilă nr. 1153 F din 13

iunie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte

acțiunea reclamantei și a anulat în parte dispoziția contestată nr. 8573 din 15

august 2007, așa cum a fost completată prin dispoziția nr. 8952 din 23

octombrie 2007, în sensul că a dispus restituirea în natură a suprafeței de

teren de 348 mp, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică

judiciară întocmit de expert M.F. S-a constatat dreptul reclamantei la

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pe terenul în suprafață de 34 mp,

fiind menținută în rest dispoziția.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că prin dispoziția atacată, astfel cum a fost completată

prin dispoziția nr. 8952 din 23 octombrie 2007, a fost soluționată cererea de

restituire a imobilului teren în suprafață de 2000 mp și a construcțiilor

demolate ce s-au aflat pe acest teren situat în București, sector 3, în sensul

că s-a restituit în natură suprafața rămasă liberă de 150 mp și s-a propus

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru restul de 100 mp, ocupat

de elemente de sistematizare și pentru construcția demolată.

Cât privește întinderea dreptului de

proprietate, s-a reținut că de la autorul contestatoarei, G.D., s-a preluat o

suprafață de teren de 250 mp, din care o suprafață construită de 184 mp, iar de

la G.P. o suprafață construită de 132 mp, la poziția imediat următoare din

decret figurând și suprafața de 1580 mp, expropriată de la C.A.P. Dudești.

S-a constatat că de la autorii

reclamantei a fost preluată în total suprafața de 382 mp, aceasta (reclamanta) neproducând

probe din care să rezulte o întindere mai mare a dreptului de proprietate decât

cea indicată în actul de preluare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 24 din

Legea nr. 10/2001.

S-a considerat că certificatul nr. 1223

din 2 decembrie 1930, emis de Primăria comunei Dudești Cioplea, nu reprezintă

titlu de proprietate, iar certificatele de moștenitor depuse de reclamantă nu

întrunesc condițiile prevăzute de lege, în sensul că nu sunt acte translative

sau constitutive de drepturi, iar cât privește actul de împroprietărire, se

menționează o suprafață totală de 525 mp, aparținând nu numai lui D.S.G., ci și

lui P.D., ai cărui moștenitori s-au numărat, de asemenea, printre persoanele

expropriate în baza Decretului nr. 7/1983.

Cât privește suprafața de teren pentru

care este posibilă restituirea în natură, tribunalul a reținut concluziile

raportului de expertiză topografică, la care nu s-au formulat obiecțiuni de pârâți,

potrivit cărora suprafața liberă, în sensul art. 10 din Legea nr. 10/2001, este

de 348 mp și nu de 150 mp, întrucât la suprafața identificată de pârât se

adaugă în imediata vecinătate, pe trei dintre loturi un plus de teren liber,

care nu mai constituie spațiu verde, fiind ocupat de o platformă betonată.

Împotriva sentinței menționate a declarat

apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General, criticând-o ca

nelegală și netemeinică, întrucât nu s-a avut în vedere că la momentul emiterii

dispozițiilor, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a avut în vedere doar

documentele depuse la dosarul administrativ, din care a rezultat că suprafața

de teren expropriată de la moștenitorii defunctului G.D. este de 250 mp teren,

din care 184 mp construit, iar de la moștenitorii lui G.P. s-a expropriat doar

construcția de 132 mp fără teren, pentru care au fost încasate despăgubiri în

cuantum de 59.118,50 lei la nivelul anului 1983.

În ședința publică de la 20 ianuarie 2009,

reclamanta N.M. a formulat cerere de aderare la apel, solicitând modificarea

hotărârii primei instanțe prin stabilirea calității sale de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent și pentru restul suprafeței

de teren ce nu poate fi restituită în natură, respectiv 1652 mp.

Apelanta a susținut că, în anul 1962,

imobilul era compus din 2 case de locuit, un grajd și o suprafață de teren

aferentă de 0,15 ari (1500 mp), așa cum rezultă din înscrisul obținut de la

Arhivele Naționale, copie din registrul agricol, terenul care a fost folosit de

autorii săi pentru grădinărit apărând ca fiind preluat de la CAP Dudești, deși

nu există niciun înscris care să ateste modul în care imobilul ar fi fost

preluat de cooperativă.

S-a mai susținut că în fișa tehnică a

imobilului întocmită în luna mai 1982 pentru determinarea cuantumului

despăgubirilor de care urmau să beneficieze persoanele ce erau expropriate în

temeiul Decretului nr. 7/1983, s-a menționat că suprafața terenului este de

1830 mp.

Prin decizia civilă nr. 236 A din 14

aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis apelul pârâtului Municipiul București

reprezentat de Primarul General și a schimbat sentința în sensul că a respins

contestația ca neîntemeiată.

Prin aceeași hotărâre s-a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre

tribunalul a reținut, în esență, că actul invocat drept titlu de proprietate de

către reclamantă este un extras eliberat de Arhivele Naționale din Tabelul cu

oamenii împroprietăriți cu locuri de casă în comuna Dudești Cioplea județul

Ilfov, din anii 1930-1947, din care rezultă că o astfel de împroprietărire a

avut loc pentru un lot de teren de numai 525 mp pe numele lui P.D. și D.S.G.,

iar din certificatul de moștenitor nr. 198/1985, emis de pe urma autorului G.D.,

rezultă că din masa succesorală făcea parte o suprafață de 500 mp și

construcția edificată pe aceasta. În certificatul de moștenitor nr. 777/1983,

emis de pe urma autorului G.P., apare înscrisă cota de 1/2 din suprafața de

teren de 250 mp, pentru care nu există titlu de proprietate, împreună cu

construcțiile aferente.

S-a concluzionat că ceea ce s-a

expropriat prin Decretul nr. 7/1983 este doar o suprafață de teren de 250 mp,

preluată de la G.D., sub acest aspect apreciindu-se că este greșită soluția

primei instanțe în ceea ce privește constatarea că măsura exproprierii s-ar fi

dispus și pentru o suprafață de teren de 132 mp, în realitate fiind vorba de o

suprafață construită pentru care s-au încasat despăgubiri după expropriere.

Curtea de apel a mai reținut că autorul

reclamantei, G.D., a deținut teren arabil de 0,15 ari (1500 mp) în București, însă

această suprafață nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, având în vedere

regimul juridic al acestui imobil, dar și faptul că o suprafață aproape

identică, respectiv 1580 mp se regăsește înscrisă la poziția 15/24 din Decretul

nr. 7/1983 ca fiind expropriată de la C.A.P. Dudești. S-a apreciat că din

actele prezentate nu a rezultat că terenul respectiv s-ar fi aflat în

proprietatea autorilor reclamantei la momentul exproprierii și că ar fi fost

preluat fără titlu de intimat.

Împotriva deciziei menționate a declarat

recurs, în termenul legal, reclamanta N.M., criticând-o ca nelegală pentru

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta

a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001,

apreciind că singura dovadă a întinderii dreptului de proprietate al autorilor

săi rezultă din mențiunile decretului de expropriere, deși s-a dovedit cu

înscrisurile depuse la dosar, că în perioada 1966-1982 pentru imobil erau

deschise două roluri fiscale, figurând ca plătitori de impozit G.D. pentru

construcții și teren în suprafață de 500 mp și G.P. pentru un alt corp de

locuință și teren de 250 mp, aceste suprafețe de teren figurând și în

certificatele de moștenitor depuse la dosarul primei instanțe.

De asemenea, s-a susținut că o probă contrară

în sensul dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 este și fișa tehnică a

imobilului întocmită în vederea exproprierii în luna mai 1982, potrivit căreia

suprafața terenului era de 1830 mp.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a

invocat că, în mod eronat, instanța de apel a considerat că nu trebuie acordate

măsuri reparatorii și pentru suprafața de 132 mp teren pe care s-a aflat

construcția edificată de tatăl reclamantei, această suprafață fiind, de

asemenea expropriată, fără despăgubiri.

Cel de-al treilea motiv de recurs a vizat

nesocotirea concluziilor raportului de expertiză efectuat la prima instanță și

a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, care nu condiționează stabilirea calității

de persoană îndreptățită de existența unui titlu de proprietate în sensul de

act constitutiv sau translativ de drepturi, contrar considerentelor instanței

de apel.

Critica formulată prin ultimul motiv de

recurs s-a referit la constatarea eronată a imposibilității restituirii

terenului de 0,15 ari, (cultivat cu legume și zarzavat), în temeiul Legii nr. 10/2001,

întrucât situația juridică a terenului ar fi reglementată de legile fondului

funciar. În acest sens, recurenta a învederat că destinația actuală a terenului

nu este aceea de teren agricol, ci de teren suprapus parțial peste terenul

ocupat de blocuri de locuințe.

În susținerea motivelor de recurs,

reclamanta recurentă a depus la dosar procesele verbale pentru impunerea clădirilor

și terenurilor pe anii 1952, 1953 pe numele autorului său G.D. și adresele

Consiliului Local sector 3 București – Direcția Impozite și Taxe nr. 2472 din

11 martie 2010 și nr. 1206 din 22 aprilie 2002.

Examinând motivele de recurs, Curtea va

constata că doar critica ce constituie obiectul celui de-al doilea motiv de

recurs, referitoare la greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 24

din Legea nr. 10/2001 reprezintă o critică ce se circumscrie motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Curtea va reține că această critică este

neîntemeiată pentru considerentele ce succed.:

Așa cum corect a reținut instanța de

apel, analizând situația de fapt, din anexa 6 la Decretul nr. 7/1983 - poziția

nr. 15 rezultă cu claritate că a fost expropriată de la moștenitorii

defunctului G.D. suprafața de 250 mp teren, din care 184 mp suprafață

construită, iar de la moștenitorii lui G.P. doar construcția de 132 mp, fără

teren, pentru aceasta încasându-se despăgubiri în cuantum de 59118,50 lei în

anul 1983.

Ca atare, s-a constatat corect că doar

pentru suprafața de teren de 250 mp, preluată de la G.D. se putea analiza

posibilitatea restituirii în natură.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001,

întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul

normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, sau

prin care s-a pus în executare această măsură, în absența unor probe contrare.

Instanța de apel a interpretat corect

dispozițiile legale menționate apreciind că, prin „probe contrare”, în sensul

art. 24 din Legea nr. 10/2001 se înțeleg titlurile de proprietate care ar fi

îndeplinit condițiile de formă prevăzute de legea în vigoare la data emiterii

lor.

În acest context, s-a considerat că

certificatul emis de Primăria comunei Dudești Cioplea sub nr. 1223 din 2

decembrie 1930 nu reprezintă titlu de proprietate, după cum nici certificatele

de moștenitor eliberate de pe urma defuncților D.S.G. și P.G. nu sunt acte

translative sau constitutive de drepturi, care să fie apte să conducă la

stabilirea unei alte întinderi a decretului de proprietate decât cea stabilită

prin decretul de expropriere.

În același sens, Curtea va reține că nici

înscrisurile depuse în faza recursului, respectiv procesele verbale de impunere

și cele două adrese ale Direcției de Impozite și Taxe sector 3 București nu pot

face dovada unei alte întinderi a dreptului de proprietate, impunerea fiind

făcută în baza declarațiilor plătitorilor de impozite, fără ca la dosarul

fiscal să existe acte autentice de proprietate.

În ceea ce privește suprafața de 1500 mp situată

la aceeași adresă, în legătură cu care recurenta susține că ar fi fost folosită

pentru grădinărit, așa cum rezultă din registrul agricol, reprezentând teren

arabil, s-a constatat corect că înscrisurile depuse nu au dovedit dreptul de

proprietate al autorilor reclamantei asupra acestui imobil la momentul

exproprierii și nici preluarea fără titlu de către intimat, pentru a putea fi

aplicabile dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

De altfel pentru acest teren reclamanta a

formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii

nr. 18/1991 și Legii nr. 169/1997 așa cum rezultă din actele depuse la dosarul

de fond, filele 50-54.

Celelalte critici formulate prin motivele

de recurs nu vor fi analizate, întrucât vizează modul de apreciere a probelor

administrate, respectiv a unor înscrisuri – istoricul de rol, registrul agricol

precum și expertiza tehnică efectuată la prima instanță, aspect de netemeinicie

ce nu mai poate fi cenzurat în recurs, după abrogarea pct. 11 al art. 304 C.

proc. civ.

Pentru toate aceste considerente se va

constata că recursul este nefondat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, recursul declarat de reclamanta

N.M. împotriva deciziei nr. 236/A din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1

iunie 2010.