ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3381/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 30 octombrie 2007, reclamanta N.M. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General și Primarul General al Municipiului București, solicitând anularea dispoziției nr. 8573 din 15 august 2007, emisă de acesta din urmă și restituirea în natură a terenului în suprafață de aproximativ 300 mp, situat în București, și constatarea dreptului său la despăgubire prin echivalent pentru restul suprafeței de teren de 1700 mp, ce nu mai poate fi restituit în natură, cât și pentru construcțiile demolate.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, a solicitat Primăriei Municipiului București și Prefecturii restituirea în natură a terenului rămas liber și măsuri reparatorii în echivalent pentru diferența de teren imposibil de restituit și pentru construcțiile demolate, imobile ce au aparținut autorului său, G.D., de la care au fost expropriate în temeiul Decretului nr. 7/1983, anexa 6, poziția 15, în vederea construirii de blocuri de locuințe. A susținut reclamanta că, deși din raportul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 a rezultat că se poate restitui în natură o suprafață de 150 mp teren, în dispozitivul dispoziției s-a omis a se menționa suprafața de teren restituită în natură.

Prin sentința civilă nr. 1153 F din 13 iunie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea reclamantei și a anulat în parte dispoziția contestată nr. 8573 din 15 august 2007, așa cum a fost completată prin dispoziția nr. 8952 din 23 octombrie 2007, în sensul că a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren de 348 mp, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert M.F. S-a constatat dreptul reclamantei la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pe terenul în suprafață de 34 mp, fiind menținută în rest dispoziția.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin dispoziția atacată, astfel cum a fost completată prin dispoziția nr. 8952 din 23 octombrie 2007, a fost soluționată cererea de restituire a imobilului teren în suprafață de 2000 mp și a construcțiilor demolate ce s-au aflat pe acest teren situat în București, sector 3, în sensul că s-a restituit în natură suprafața rămasă liberă de 150 mp și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru restul de 100 mp, ocupat de elemente de sistematizare și pentru construcția demolată. Cât privește întinderea dreptului de proprietate, s-a reținut că de la autorul contestatoarei, G.D., s-a preluat o suprafață de teren de 250 mp, din care o suprafață construită de 184 mp, iar de la G.P.

o suprafață construită de 132 mp, la poziția imediat următoare din decret figurând și suprafața de 1580 mp, expropriată de la C.A.P. Dudești. S-a constatat că de la autorii reclamantei a fost preluată în total suprafața de 382 mp, aceasta (reclamanta) neproducând probe din care să rezulte o întindere mai mare a dreptului de proprietate decât cea indicată în actul de preluare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

S-a considerat că certificatul nr. 1223 din 2 decembrie 1930, emis de Primăria comunei Dudești Cioplea, nu reprezintă titlu de proprietate, iar certificatele de moștenitor depuse de reclamantă nu întrunesc condițiile prevăzute de lege, în sensul că nu sunt acte translative sau constitutive de drepturi, iar cât privește actul de împroprietărire, se menționează o suprafață totală de 525 mp, aparținând nu numai lui D.S.G., ci și lui P.D., ai cărui moștenitori s-au numărat, de asemenea, printre persoanele expropriate în baza Decretului nr. 7/1983.

Cât privește suprafața de teren pentru care este posibilă restituirea în natură, tribunalul a reținut concluziile raportului de expertiză topografică, la care nu s-au formulat obiecțiuni de pârâți, potrivit cărora suprafața liberă, în sensul art. 10 din Legea nr. 10/2001, este de 348 mp și nu de 150 mp, întrucât la suprafața identificată de pârât se adaugă în imediata vecinătate, pe trei dintre loturi un plus de teren liber, care nu mai constituie spațiu verde, fiind ocupat de o platformă betonată. Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât nu s-a avut în vedere că la momentul emiterii dispozițiilor, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a avut în vedere doar documentele depuse la dosarul administrativ, din care a rezultat că suprafața de teren expropriată de la moștenitorii defunctului G.D.

este de 250 mp teren, din care 184 mp construit, iar de la moștenitorii lui G.P. s-a expropriat doar construcția de 132 mp fără teren, pentru care au fost încasate despăgubiri în cuantum de 59.118,50 lei la nivelul anului 1983. În ședința publică de la 20 ianuarie 2009, reclamanta N.M. a formulat cerere de aderare la apel, solicitând modificarea hotărârii primei instanțe prin stabilirea calității sale de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent și pentru restul suprafeței de teren ce nu poate fi restituită în natură, respectiv 1652 mp.

Apelanta a susținut că, în anul 1962, imobilul era compus din 2 case de locuit, un grajd și o suprafață de teren aferentă de 0,15 ari (1500 mp), așa cum rezultă din înscrisul obținut de la Arhivele Naționale, copie din registrul agricol, terenul care a fost folosit de autorii săi pentru grădinărit apărând ca fiind preluat de la CAP Dudești, deși nu există niciun înscris care să ateste modul în care imobilul ar fi fost preluat de cooperativă. S-a mai susținut că în fișa tehnică a imobilului întocmită în luna mai 1982 pentru determinarea cuantumului despăgubirilor de care urmau să beneficieze persoanele ce erau expropriate în temeiul Decretului nr. 7/1983, s-a menționat că suprafața terenului este de 1830 mp.

Prin decizia civilă nr. 236 A din 14 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul pârâtului Municipiul București reprezentat de Primarul General și a schimbat sentința în sensul că a respins contestația ca neîntemeiată. Prin aceeași hotărâre s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut, în esență, că actul invocat drept titlu de proprietate de către reclamantă este un extras eliberat de Arhivele Naționale din Tabelul cu oamenii împroprietăriți cu locuri de casă în comuna Dudești Cioplea județul Ilfov, din anii 1930-1947, din care rezultă că o astfel de împroprietărire a avut loc pentru un lot de teren de numai 525 mp pe numele lui P.D.

și D.S.G., iar din certificatul de moștenitor nr. 198/1985, emis de pe urma autorului G.D., rezultă că din masa succesorală făcea parte o suprafață de 500 mp și construcția edificată pe aceasta. În certificatul de moștenitor nr. 777/1983, emis de pe urma autorului G.P., apare înscrisă cota de 1/2 din suprafața de teren de 250 mp, pentru care nu există titlu de proprietate, împreună cu construcțiile aferente. S-a concluzionat că ceea ce s-a expropriat prin Decretul nr. 7/1983 este doar o suprafață de teren de 250 mp, preluată de la G.D., sub acest aspect apreciindu-se că este greșită soluția primei instanțe în ceea ce privește constatarea că măsura exproprierii s-ar fi dispus și pentru o suprafață de teren de 132 mp, în realitate fiind vorba de o suprafață construită pentru care s-au încasat despăgubiri după expropriere.

Curtea de apel a mai reținut că autorul reclamantei, G.D., a deținut teren arabil de 0,15 ari (1500 mp) în București, însă această suprafață nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, având în vedere regimul juridic al acestui imobil, dar și faptul că o suprafață aproape identică, respectiv 1580 mp se regăsește înscrisă la poziția 15/24 din Decretul nr. 7/1983 ca fiind expropriată de la C.A.P. Dudești. S-a apreciat că din actele prezentate nu a rezultat că terenul respectiv s-ar fi aflat în proprietatea autorilor reclamantei la momentul exproprierii și că ar fi fost preluat fără titlu de intimat. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta N.M., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001, apreciind că singura dovadă a întinderii dreptului de proprietate al autorilor săi rezultă din mențiunile decretului de expropriere, deși s-a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, că în perioada 1966-1982 pentru imobil erau deschise două roluri fiscale, figurând ca plătitori de impozit G.D. pentru construcții și teren în suprafață de 500 mp și G.P. pentru un alt corp de locuință și teren de 250 mp, aceste suprafețe de teren figurând și în certificatele de moștenitor depuse la dosarul primei instanțe. De asemenea, s-a susținut că o probă contrară în sensul dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 este și fișa tehnică a imobilului întocmită în vederea exproprierii în luna mai 1982, potrivit căreia suprafața terenului era de 1830 mp.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a invocat că, în mod eronat, instanța de apel a considerat că nu trebuie acordate măsuri reparatorii și pentru suprafața de 132 mp teren pe care s-a aflat construcția edificată de tatăl reclamantei, această suprafață fiind, de asemenea expropriată, fără despăgubiri. Cel de-al treilea motiv de recurs a vizat nesocotirea concluziilor raportului de expertiză efectuat la prima instanță și a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, care nu condiționează stabilirea calității de persoană îndreptățită de existența unui titlu de proprietate în sensul de act constitutiv sau translativ de drepturi, contrar considerentelor instanței de apel. Critica formulată prin ultimul motiv de recurs s-a referit la constatarea eronată a imposibilității restituirii terenului de 0,15 ari, (cultivat cu legume și zarzavat), în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât situația juridică a terenului ar fi reglementată de legile fondului funciar.

În acest sens, recurenta a învederat că destinația actuală a terenului nu este aceea de teren agricol, ci de teren suprapus parțial peste terenul ocupat de blocuri de locuințe. În susținerea motivelor de recurs, reclamanta recurentă a depus la dosar procesele verbale pentru impunerea clădirilor și terenurilor pe anii 1952, 1953 pe numele autorului său G.D. și adresele Consiliului Local sector 3 București – Direcția Impozite și Taxe nr. 2472 din 11 martie 2010 și nr. 1206 din 22 aprilie 2002. Examinând motivele de recurs, Curtea va constata că doar critica ce constituie obiectul celui de-al doilea motiv de recurs, referitoare la greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 reprezintă o critică ce se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Curtea va reține că această critică este neîntemeiată pentru considerentele ce succed.: Așa cum corect a reținut instanța de apel, analizând situația de fapt, din anexa 6 la Decretul nr. 7/1983 - poziția nr. 15 rezultă cu claritate că a fost expropriată de la moștenitorii defunctului G.D. suprafața de 250 mp teren, din care 184 mp suprafață construită, iar de la moștenitorii lui G.P. doar construcția de 132 mp, fără teren, pentru aceasta încasându-se despăgubiri în cuantum de 59118,50 lei în anul 1983. Ca atare, s-a constatat corect că doar pentru suprafața de teren de 250 mp, preluată de la G.D. se putea analiza posibilitatea restituirii în natură. Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, sau prin care s-a pus în executare această măsură, în absența unor probe contrare.

Instanța de apel a interpretat corect dispozițiile legale menționate apreciind că, prin „probe contrare”, în sensul art. 24 din Legea nr. 10/2001 se înțeleg titlurile de proprietate care ar fi îndeplinit condițiile de formă prevăzute de legea în vigoare la data emiterii lor. În acest context, s-a considerat că certificatul emis de Primăria comunei Dudești Cioplea sub nr. 1223 din 2 decembrie 1930 nu reprezintă titlu de proprietate, după cum nici certificatele de moștenitor eliberate de pe urma defuncților D.S.G. și P.G. nu sunt acte translative sau constitutive de drepturi, care să fie apte să conducă la stabilirea unei alte întinderi a decretului de proprietate decât cea stabilită prin decretul de expropriere.

În același sens, Curtea va reține că nici înscrisurile depuse în faza recursului, respectiv procesele verbale de impunere și cele două adrese ale Direcției de Impozite și Taxe sector 3 București nu pot face dovada unei alte întinderi a dreptului de proprietate, impunerea fiind făcută în baza declarațiilor plătitorilor de impozite, fără ca la dosarul fiscal să existe acte autentice de proprietate. În ceea ce privește suprafața de 1500 mp situată la aceeași adresă, în legătură cu care recurenta susține că ar fi fost folosită pentru grădinărit, așa cum rezultă din registrul agricol, reprezentând teren arabil, s-a constatat corect că înscrisurile depuse nu au dovedit dreptul de proprietate al autorilor reclamantei asupra acestui imobil la momentul exproprierii și nici preluarea fără titlu de către intimat, pentru a putea fi aplicabile dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

De altfel pentru acest teren reclamanta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 169/1997 așa cum rezultă din actele depuse la dosarul de fond, filele 50-54. Celelalte critici formulate prin motivele de recurs nu vor fi analizate, întrucât vizează modul de apreciere a probelor administrate, respectiv a unor înscrisuri – istoricul de rol, registrul agricol precum și expertiza tehnică efectuată la prima instanță, aspect de netemeinicie ce nu mai poate fi cenzurat în recurs, după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente se va constata că recursul este nefondat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, recursul declarat de reclamanta N.M. împotriva deciziei nr. 236/A din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2010.