ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7726/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7726/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul

Tribunalului București la 28 martie 2008, D.G. și D.M.Ș. au solicitat, în

temeiul Legii nr. 10/2001 și în contradictoriu cu Municipiul București prin

Primar general, să se anuleze în parte Dispoziția nr. 9473 din 7 februarie 2008

emisă de pârât, să se constate că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de

măsuri reparatorii pentru întregul imobil situat în București, în parte în

natură, în parte prin echivalent și să se dispună restituirea în natură a

terenului liber aparținând imobilului menționat.

Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin Sentința nr. 1365 din 25 septembrie 2008 a admis

contestația și a anulat în parte Dispoziția nr. 9473 din 7 februarie 2008 emisă

de Primarul general al municipiului București. A constatat că reclamanții sunt

îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii pentru întregul imobil situat

în București. A dispus restituirea în natură a terenului liber în suprafață de

389 mp, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică

judiciară nr. 5989 din 18 iunie 2008 întocmit de expert B.C., pe care l-a

omologat. A menținut celelalte dispoziții ale Dispoziției nr. 9473 din 7

februarie 2008 emisă de Primarul general al municipiului București, în ceea ce

privește dreptul contestatorilor D.G. și D.M.Ș. la acordarea măsurilor reparatorii

în echivalent, care urmează a fi calculate, pentru terenul ocupat în suprafață

de 581 mp, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică

judiciară nr. 5989 din 18 iunie 2008 întocmit de expert B.C. și pentru

construcția demolată în suprafață de 220 mp. S-a luat act că reclamanții nu au

solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat că prin dispoziția atacată s-a reținut

imposibilitatea restituirii integrale în natură, întrucât terenul în suprafață de

1000 mp este afectat de elemente de sistematizare (carosabil, construcție tip

A, trotuar pietonal, alee acces bloc, spațiu verde, parc amenajat și teren

neamenajat afectat de rețele edilitare subterane), motiv pentru care s-a dispus

acordarea notificatorilor de măsuri reparatorii prin echivalent pentru câte o

cotă de 9/21 din imobilul situat în București, format în totalitatea sa din

teren în suprafață de 1000 mp și construcția demolată în suprafață de 220 mp.

Prioritar, tribunalul

a reținut că nu a fost contestat faptul că notificatorii îndeplinesc condițiile

impuse de Legea nr. 10/2001 pentru a beneficia de măsurile reparatorii

prevăzute de acest act normativ, respectiv dovedirea dreptului de proprietate

al autorului acestora asupra imobilului la data preluării, caracterul abuziv al

preluării și dovada calității de moștenitori, aspecte ce au fost analizate prin

dispoziția contestată.

În ceea ce privește

dreptul contestatorilor la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001 pentru întregul imobil și nu pentru o cotă de 9/21 din acesta, în

raport de dispozițiile art. 4 alin. (4) din lege, tribunalul a apreciat că

înscrisurile depuse coroborate cu prevederile art. 24 din legea specială de

reparație constituie acte juridice care atestă deținerea proprietății de către

autoarea reclamanților, numita T.P., la data preluării abuzive.

Tribunalul a

constatat, din examinarea actelor de stare civilă depuse la dosar coroborate cu

mențiunile din procesul-verbal din 3 noiembrie 1949 pentru stabilirea impozitului

succesoral asupra averii rămase de pe urma defunctei S.P.T., că la data

preluării abuzive nu exista o stare de coproprietate, pentru a fi aplicate

dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În cazul de față,

notificările au fost formulate numai de o parte dintre moștenitori exclusiv

asupra imobilului preluat abuziv, situație în care tribunalul a constatat că se

aplică prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, așa cum au fost

explicitate prin Normele metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr.

250/2007.

Pentru aceste

considerente, tribunalul a apreciat că cei doi reclamanți notificatori sunt

îndreptățiți la stabilirea măsurilor reparatorii conform Legii nr. 10/2001

pentru întregul imobil în litigiu și nu pentru cotele stabilite prin dispoziția

contestată.

În ceea ce privește

dreptul reclamanților, consacrat în baza art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, la restituirea în natură a terenului liber, așa cum a

fost identificat prin expertiza topografică dispusă în cauză, instanța a

constatat că reținerile din dispoziția contestată, potrivit cărora întregul

teren este afectat de elemente de sistematizare, iar terenul neamenajat este

afectat de rețele edilitare subterane, sunt contrazise de probele administrate.

Astfel, prin raportul

de expertiză topografică judiciară nr. 5989 din 18 iunie 2008, s-a stabilit că

terenul ce poate fi restituit în natură este traversat de un traseu electric

subteran, care poate fi deviat în afara terenului "deoarece este vorba de

cabluri electrice și nu de construcții gen tuburi de canalizare sau gaze".

Tribunalul a arătat

că, deși prin notificările formulate, reclamanții au solicitat acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent, în cadrul procedurii administrative a

fost administrată - la solicitarea acestora - o expertiză tehnică topografică

pentru delimitarea suprafețelor ce pot fi retrocedate în natură, care a și

stabilit, de altfel, o atare suprafață.

Având în vedere

concluziile raportului de expertiză, precum și probele administrate în cauză și

făcând aplicarea principiului prevalenței restituirii în natură, instanța a

dispus restituirea în natură a terenului liber în suprafață de 389 mp, iar

pentru restul terenului, din cei 1000 mp, cu privire la care prin dispoziția

atacată s-a constatat îndreptățirea reclamanților la măsurile reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001, tribunalul a menținut dispoziția, atât pentru

suprafața de 581 mp, afectată de elemente de sistematizare, cât și pentru

construcția demolată în suprafață de 220 mp.

Prin Decizia nr. 385

din 9 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în

majoritate, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul

București prin Primar general împotriva sentinței tribunalului.

Instanța de apel a reținut,

în esență, ca fiind corectă soluția tribunalului potrivit căreia de cotele

moștenitorilor foștilor proprietari la data naționalizării, care nu au depus

notificări, profită cei care au formulat notificare, în raport de dispozițiile

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

S-a constatat

totodată că terenul de 389 mp nu poate fi considerat ca intrând sub incidența

excepțiilor de restituire în natură, potrivit Legii nr. 10/2001, întrucât

simpla asfaltare a acestuia și folosirea sa ca parcare de locatarii blocurilor

vecine nu echivalează cu existența unei construcții sau amenajări în sensul

legii.

În ceea ce privește

faptul că terenul este traversat de un cablu electric, curtea de apel a

constatat că nici acest aspect nu reprezintă un impediment la restituirea în

natură, existența acestuia impunând proprietarului limite în a construi și

obligații de a permite accesul pentru intervenții.

S-a reținut totodată

că apelantul-pârât - căruia îi revenea sarcina probei - nu a făcut dovada că

amenajarea parcării și instalarea cablului s-au făcut autorizat.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia

nr. 453 din 28 ianuarie 2010 a admis recursul declarat de pârât împotriva

deciziei, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte

de apel.

Examinând criticile

formulate, Înalta Curte a constatat că în mod corect în speță s-a reținut

incidența dispozițiilor art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, în

aplicarea legii speciale de reparație neoperând regula unanimității în cazul

indiviziunii indiferent de izvorul acesteia.

S-a constatat

totodată că s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 389 mp teren, deși

din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă necontestat că

terenul este afectat de un traseu electric subteran.

De asemenea, instanța

supremă a reținut că expertizele efectuate în cauză sunt contradictorii și cu

privire la suprafața de teren ce urmează a fi restituită în natură, motiv

pentru care este necesar a se stabili cu exactitate și a se evidenția dacă

respectiva suprafață este utilă pentru normala folosință a blocului.

S-a arătat că

lămurirea acestor aspecte este esențială pentru corecta soluționare a cauzei,

în contextul art. 10 alin. (3) coroborat cu art. 11 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, deoarece trebuie a se face distincția cuvenită între "teren

liber" și "teren liber ce poate fi restituit în natură", fiind

de principiu că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este

subordonată afectațiunii sale.

Rejudecând după

casare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 760A

din 14 decembrie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul

Municipiul București prin Primar general împotriva sentinței tribunalului.

Curtea a constatat că

primul motiv de apel ce s-a constituit și în motiv de recurs a fost soluționat

irevocabil prin decizia instanței de recurs.

De altfel, conform

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de

recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru

judecătorii fondului.

Or, Înalta Curte de

Casație și Justiție a decis că reclamanții au calitatea de moștenitori, sunt

persoane îndreptățite la restituire și beneficiază de dispozițiile art. 4 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001 modificată, conform cu care, de cotele moștenitorilor

care nu au formulat notificare, vor profita reclamanții care au depus

notificare în termen.

În ceea ce privește

cel de-al doilea motiv de apel, pentru înlăturarea neconcordanțelor dintre cele

două expertize efectuate în cauză, instanța a dispus efectuarea unei noi

expertize topometrice.

Din cuprinsul

raportului de expertiză astfel întocmit, a rezultat că suprafața imobilului din

București, ce a aparținut în proprietate autorilor reclamanților, are o

întindere de 954 mp, din care suprafața de 559 mp este ocupată de domeniu

public, iar suprafața de 395 mp teren, identificată prin punctele 3, 4, 5, 6,

7, 8 este teren liber, neafectat de elemente de sistematizare și care nu

servește normalei folosințe a blocului situat pe suprafața de 559 mp teren.

Concluzia acestui

raport de expertiză, asupra căruia apelantul nu a formulat obiecțiuni, deși i

s-a comunicat o copie a acestuia, se află în concordanță cu celelalte două

rapoarte de expertiză întocmite în cauză.

Examinând schița

anexă la raportul de expertiză, curtea a constatat că suprafața de 395 mp

teren, delimitată prin punctele de contur 3, 4, 5, 6, 7, 8 are amplasată pe ea

trei parcări și două zone verzi între acestea. S-a reținut însă că apelantul nu

a dovedit că aceste parcări sunt special amenajate și au fost edificate în baza

unor autorizații de construcții. De asemenea, expertiza nu a reliefat existența

unei conducte electrice subterane și nici faptul afectațiunii aceluiași teren

pentru normala folosință a blocului nr. 306.

Conform art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale

căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial,

restituirea în natură se dispune pentru terenul liber, iar pentru construcțiile

demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin

echivalent.

De asemenea, potrivit

art. 10 alin. (2) al aceleiași legi, în cazul în care pe terenurile pe care

s-au aflat construcțiile preluate în mod abuziv, s-au edificat noi construcții

autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de

teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea

afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică, măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent.

Din examinarea

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr.

250/2007, s-a constatat că în aplicarea art. 10 din lege, se impune verificarea

destinației actuale a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu

afecta căile de acces, existența și utilizarea unor amenajări subterane:

conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru,

adăposturi militare, etc.

Textul legal sus

citat face trimitere astfel, la identificarea unor căi de acces către

construcțiile noi edificate și a eventualelor cabluri de electricitate de mare

calibru.

Din examinarea

schiței menționate, curtea a reținut că într-adevăr, așa cum și experții au

constatat, prin restituirea în natură a suprafeței de teren acordate prin

sentință, nu au fost afectate căile de acces către blocul nr. ... construit pe

terenul alăturat, imposibil de restituit în natură.

A constatat că

parcările și cele două zone verzi dintre parcări nu pot fi considerate ca

servind unei afectațiuni publice și nici nu s-a dovedit a fi autorizate.

Apelantul nu a

dovedit, de asemenea, că, și în condițiile existenței unei conducte de

electricitate, aceasta ar fi de mare calibru, așa încât nu ar putea fi deviată.

Ca urmare, curtea de

apel a constatat că în mod just prima instanță, dând eficiență principiului

restituirii în natură, instituit prin art. 1 alin. (2) și art. 7 din Legea nr.

10/2001, a dispus restituirea în natură a suprafeței de 398 mp teren, menținând

dreptul la măsuri reparatorii pentru diferența de teren imposibil de restituit

în natură și construcția demolată.

În lipsa apelului

declarat de către reclamanți, chiar dacă experții au concluzionat că o

suprafață mai mare de teren poate fi restituită în natură, decât cea acordată

de prima instanță, neputând îngreuna situația părții în propria cale de atac,

curtea de apel nu a putut decât să constate netemeinicia apelului pârâtului.

Împotriva acestei

ultime decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primar

general, solicitând admiterea acestuia și modificarea deciziei atacate, în

sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

A arătat că

reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate și a calității de

persoană îndreptățită pentru întreaga suprafață de teren ci doar pentru cota de

9/21, astfel cum s-a reținut prin dispoziția atacată.

În ceea ce privește

restituirea în natură a suprafeței de 398 mp, pârâtul a arătat faptul că și

aceasta este afectată de elemente de sistematizare, fiind amenajate trei

parcări, iar parțial constituind spațiu verde.

A precizat astfel că

terenul este afectat și servește normalei folosințe a blocului situat pe

suprafața de 559 mp.

Recursul declarat de

pârât este fondat, sub aspectul criticilor ce vizează restituirea în natură a

suprafeței de 398 mp, urmând a fi admis în considerarea argumentelor ce succed.

Motivele de recurs

privitoare la faptul că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate

și a calității de persoană îndreptățită pentru întreaga suprafață de teren ci

doar pentru cota de 9/21 au fost soluționate irevocabil, după cum a reținut și

instanța de apel, prin Decizia Înaltei Curți nr. 453/2010.

Referitor la

suprafața în litigiu de 398 mp, se reține că prin Decizia de casare a Înaltei

Curți nr. 453/2010, obligatorie pentru instanța de trimitere, s-a constatat că

s-a dispus restituirea în natură a respectivului teren deși, din cuprinsul

raportului de expertiză efectuat în cauză (aflat în dosarul nr. 12396/3/2008 al

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă), a rezultat necontestat că

acesta este afectat de un traseu electric subteran.

Nesocotindu-se

îndrumările deciziei de casare, contrar dispozițiilor art. 315 alin. (1) C.

proc. civ., potrivit cărora în caz de casare, hotărârile instanței de recurs

asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității

administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, la

rejudecarea apelului, prin noua expertiză efectuată în cauză, s-a omis a se

analiza și aspectul privind traseul rețelei electrice, acesta neregăsindu-se

printre obiectivele expertizei.

Se constată că

situația de fapt stabilită prin probele administrate în cauză, necontestată,

determină aplicarea unui alt temei juridic, instanța de apel aplicând greșit

legea, motiv de recurs ce se circumscrie celui prevăzut la pct. 9 al art. 304

C. proc. civ.

Astfel, potrivit

schiței anexă la raportul de expertiză întocmit urmare rejudecării apelului

(dosarul nr. 3325/2/2010 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă),

suprafața în litigiu, delimitată prin punctele de contur 3, 4, 5, 6, 7, 8, are

amplasată pe ea trei parcări, o zonă verde, precum și o alee acces parcare.

Prin urmare, contrar

opiniei expertului, opinie care nu leagă instanța de judecată, conform căreia

suprafața poate fi restituită nefiind utilă pentru normala folosință a

blocului, terenul în litigiu este ocupat, fiind de utilitate publică.

Se rețin în acest

context ca incidente speței prevederile cuprinse în Legea nr. 10/2001, potrivit

cărora restituirea în natură se dispune pentru terenul liber, iar pentru

terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Prin rapoartele de

expertiză întocmite în cauză s-a constatat, situație de fapt necontestată, după

cum s-a arătat mai sus, că terenul în litigiu are amplasate parcări, zone verzi

și alee acces.

Se reține astfel că

terenul în litigiu face parte structural din perimetrul unui ansamblu de

locuințe și servește unei utilități publice în sensul avut în vedere de

dispozițiile legale în vigoare, deservind nevoilor comunității, ceea ce face

imposibilă restituirea sa în natură.

Este adevărat că

Legea nr. 10/2001, republicată, consacră principiul prevalenței restituirii în

natură, dar în același timp reglementează și excepțiile de la acesta, una din

excepții fiind cea prevăzută de art. 11 alin. (3) și care se referă la

terenurile afectate de amenajări de utilitate publică ale localităților, cum

este cazul în speță.

În consecință,

terenul în suprafață de 398 mp nu poate fi restituit în natură, reclamanții

fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru aceste

considerente, se va admite recursul pârâtului și se va modica decizia atacată,

în sensul că se va admite apelul Municipiului București prin Primar general

împotriva sentinței tribunalului, care va fi schimbată în parte, prin

constatarea dreptului reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent și

pentru terenul în suprafață de 389 mp, păstrându-se celelalte dispoziții ale

sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar general împotriva Deciziei

nr. 760A din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Modifică decizia în

sensul că admite apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar

general împotriva Sentinței nr. 1365 din 25 septembrie 2008 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă, pe care o schimbă în parte, respectiv:

Constată dreptul

reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent și pentru terenul în

suprafață de 389 mp.

Păstrează celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2011.