ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5531/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5531/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la data de 08

martie 2006 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 8198/3/2006,

reclamanții S.V., B.Ș., S.O.M. și S.A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul

București și Primăria Municipiului București prin Primarul General, au

solicitat anularea Dispoziției nr. 5172 din 23 ianuarie 2006, prin care

Primăria Municipiului București prin Primarul General a respins cererile

reclamanților privind restituirea în natură a imobilului situat în București,

sectorul 2, „întrucât terenul este afectat de elemente de sistematizare”,

acordând în consecință, măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul

menționat compus din teren în suprafață de 532,00 m.p. și construcție demolată,

imposibil de restituit persoanelor îndreptățite, dispoziția atacată fiind

lipsită de orice temei legal și probatoriu.

Au mai solicitat și

obligarea pârâților la emiterea unei dispoziții de restituire în natură, pe

vechiul amplasament, a terenului liber revendicat, situat în București, sector

2, conform prevederilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 7 alin. (1), art.

9, art. 11 alin. (3) și următoarele din Legea nr. 10/2001; restituirea prin

echivalent a terenului ocupat de construcții autorizate, optând pentru

compensarea cu alte bunuri de același fel (un alt imobil disponibil), conform

prevederilor art. 1 alin. (2) și (3), art. 4 alin. (2), art. 7 alin. (2), art. 9,

art. 11 și următoarele din Legea nr. 10/2001; restituirea prin echivalent a

construcției edificate pe același teren, în prezent demolată, optând pentru

compensarea cu alte bunuri de același fel sau măsuri reparatorii prin

echivalent, precum și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr.

256 din 19 februarie 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în

parte contestația, a anulat în parte Dispoziția nr. 5172 din 23 ianuarie 2006

emisă de Primăria Municipiului București, constatând calitatea de persoană

îndreptățită a reclamanților pentru întreaga suprafață de 649,39 m.p. teren,

situat în București și construcție demolată (două corpuri de construcție

constând din o cameră cu sală, două camere, vestibul, bucătărie, cămară și

magazie). A obligat pârâta să emită decizie de restituire în natură a

suprafeței de 250, 80 m.p., situat în București, sector 2, identificat conform

raportului de expertiză întocmit de inginer expert M.F., care face parte din

prezenta hotărâre, și de restituire prin echivalent pentru diferența de teren

imposibil de restituit în natură și pentru construcția demolată sub formă de

măsuri reparatorii în echivalent conform dispozițiilor Legii nr. 247/2005.

Prin Decizia civilă nr.

472 din 11 iunie 2008, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul

formulat împotriva sentinței nr. 256/2007.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 948 din 3 februarie 2009, a admis

recursul reclamanților, a casat sentințele nr. 256/2007 și nr. 796/2007 ale

Tribunalului București, ca și Decizia nr. 472/2008 a Curții de Apel București,

dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului.

În considerentele

deciziei de casare, Înalta Curte a reținut că se impune efectuarea unui nou

raport de expertiză, pentru individualizarea terenului ce formează obiectul litigiului,

a suprafeței ce poate fi restituită în natură și a vecinătăților, nu numai

privind suprafața liberă de teren, dar și în ce privește cea imposibil de

restituit. A reținut că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la

suprafața terenului ce nu poate fi restituit în natură și a vecinătăților

acestuia.

Prin sentința civilă nr.

887 din 22 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă,

s-a admis contestația formulată de contestatori, s-a anulat Dispoziția nr. 5172

din 23 ianuarie 2006 emisă de intimatul Primarul General al Municipiului

București, a fost obligat intimatul la emiterea dispoziției de restituire în

natură pentru terenul de 323,80 m.p. (250,80 m.p. plus 73 m.p.) situat în

București, sector 2 identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul

M.F., raport care face parte integrantă din prezenta sentință. A fost obligat

același intimat la emiterea dispoziției de restituire în echivalent pentru

diferența de teren de 325,59 m.p., imposibil de restituit, precum și pentru

construcția demolată. A fost obligat intimatul la plata cheltuielilor de

judecată către contestatori în cuantum de 900 lei.

În rejudecare,

potrivit dispozițiilor deciziei de casare, tribunalul a dispus efectuarea unei

noi expertize de către același expert, M.F.

Potrivit concluziilor

acestei probe, suprafața liberă de construcții și care poate fi restituită în

natură este de 323,80 m.p., terenul imposibil de restituit fiind de 325,59

m.p., expertul stabilind și împrejurarea că nu poate fi restituită în natură

construcția care a fost demolată.

Instanța de trimitere

a reținut, în primul rând, că nu se impune analiza îndeplinirii de către

contestatori a condițiilor prevăzute de art. 2, 3, 4 și 23 din Legea nr. 10/2001,

republicată, (dovezi privind trecerea abuzivă a imobilului în proprietatea

statului, calitatea de persoană îndreptățită, dovada dreptului de proprietate

invocat), câtă vreme, prin dispoziția litigioasă, intimații au recunoscut

notificatorilor îndeplinirea acestor cerințe ale legii, aspectele menționate

nefăcând obiectul contestației.

Contestatorii

critică, prin cererea dedusă judecății, soluția de respingere a solicitării lor

de restituire în natură pentru terenul liber în accepțiunea legii, intimatul

reținând, în dispoziția emisă, că acest teren este afectat de elemente de

sistematizare.

De asemenea,

criticile se referă la întinderea suprafeței de teren ce a făcut obiectul

notificărilor.

În raport de

probatoriul administrat, instanța a constatat că dispoziția contestată este

nelegală și netemeinică, întrucât, astfel cum atestă expertiza efectuată în

cauză, suprafața de 323,80 m.p. teren este liberă, așa încât, față de disp. art.

1 alin. (1), art. 7 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, se impune ca această

suprafață să fie restituită în natură. Având în vedere că pentru restul

suprafeței de 325,59 m.p., terenul este afectat de elemente de sistematizare,

iar construcția a fost demolată, potrivit art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (10), art.

11 alin. (2) din aceeași lege, contestatorii au dreptul la acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent, dispozițiile legii fiind în concordanță cu art. 1

din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană.

În consecință, în

temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, Tribunalul a admis

contestația, a anulat Dispoziția nr. 5172 din 23 ianuarie 2006 emisă de

intimatul Primarul General al Municipiului București și a obligat intimatul la

emiterea dispoziției de restituire în natură pentru terenul în suprafață de

323,80 m.p. (250,80 m.p. + 73 m.p.), situat în București, sector 2, identificat

prin raportul de expertiză întocmit de expertul M.F., raport care face parte integrantă

din prezenta sentință.

Totodată a obligat

același intimat la emiterea dispoziției de restituire în echivalent pentru

diferența de teren de 325,59 m.p., imposibil de restituit, precum și pentru

construcția demolată.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., ca parte căzută în pretenții, emitentul dispoziției - intimatul

Primarul General a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către

contestatori, în cuantum de 900 lei, reprezentând onorariile expertului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel intimata Primăria Municipiului București prin Primarul

General.

Prin Decizia civilă nr.

185/ A din 22 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a

respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului București

prin Primarul General și a obligat-o la plata sumei de 1240 lei, cheltuieli de

judecată către intimați.

Curtea de apel a

reținut că cererea apelantei pârâte de a nu se restitui în natură imobilul care

formează obiectul cauzei este nelegală, întrucât prevederile Legii nr. 10/2001

se aplică cu prioritate în materia imobilelor preluate abuziv conform

principiului „specialia generalibus derogant”, iar sentința instanței de fond

este dată cu respectarea Legii nr. 10/2001.

Conform art. 7 din

Legea nr. 10/2001 „(1) De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie

în natură. (11) Nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele

care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea

situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în

proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor

cerute de lege. (2) Dacă restituirea în natură este posibilă, persoana

îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în

cazurile expres prevăzute de prezenta lege.”

Conform Normelor de

aplicare, pct. 7.1 „Norma prevăzută la alin. (1) al pct. 7 din lege consacră

principiul restituirii în natură și numai acolo unde această măsură nu este

posibilă urmează să se acorde alte măsuri reparatorii prevăzute de lege

(semnificația sintagmei nu este posibilă, este complexă fie că bunul nu mai

există, fie că acesta a fost înstrăinat).”

Conform art. 9 din

Legea nr. 10/2001, „Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui

se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data

cererii de restituire și libere de orice sarcini.”

Conform art. 11 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 „Imobilele expropriate și ale căror construcții

edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor

îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor

legale.”

Potrivit

dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001: ”În cazul în care

construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care

s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate

obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, pentru cea

ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și

altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale,

măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. (3),

(4), (5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător.”

Prevederea alin. (3)

al art. 11 din lege are în vedere ipoteza în care construcțiile expropriate au

fost integral demolate, iar lucrările de execuție a noilor lucrări pentru care

s-a dispus exproprierea ocupă parțial terenul. În acest caz persoana

îndreptățită poate beneficia de măsura restituirii în natură a terenului liber,

iar pentru construcțiile demolate și terenul ocupat de construcții noi, precum

și terenul aferent acestora (terenul necesar bunei funcționări a

construcțiilor) se acordă măsuri reparatorii în echivalent (art. 11.5 din

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.)

Toate textele de lege

citate, impun restituirea în natură a imobilului în cauză. Persoana

îndreptățită nu are dreptul de opțiune între restituirea în natură și

restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent, iar în speță pentru terenul

liber de construcții, neafectat de alte elemente de sistematizare singura

soluție prevăzută de Legea nr. 10/2001 este restituirea în natură.

Imobilul situat în

str. M., sector 2 care face obiectul prezentei cauze este compus din teren în

suprafață totală de 640 m.p. și construcția edificată, în prezent demolată.

Intimații-reclamanți

au solicitat menținerea sentinței civile apelate privind obligarea Primăriei

Municipiului București prin Primarul General la emiterea unei dispoziții de

restituire în natură pentru terenul în suprafață totală de 323,80 m2 (250,80 m2

+73 m2 ) situat în București, sector 2, identificat prin raportul de expertiză

întocmit de expertul M.F., precum și obligarea pârâtei la emiterea unei

dispoziții de restituire prin echivalent pentru diferența de teren imposibil de

restituit în natură, în suprafață de 325,59 m.p., cât și pentru construcția

edificată pe acest teren, în prezent demolată, cu opțiunea acestora de

compensare cu alte bunuri de același fel (un alt imobil disponibil), conform

prevederilor art. 1 alin. (2) – (3), art. 4 alin. (2), art. 7 alin. (2), art. 9,

art. 11 alin. (3), (5), (6), (8) și următoarele din Legea nr. 10/2001, cu

cheltuieli de judecată în cuantum de 900 lei reprezentând onorariu de expert.

În fond, după casare,

apelanta pârâtă Primăria Municipiului București prin Primarul General nu a

formulat alte cereri sau întâmpinare prin care să propună apărări, dimpotrivă,

la termenul din 11 mai 2010, conform încheierii de dezbateri, tribunalul, în

lipsa pârâților a acordat termen, cu citarea pârâților cu o copie a raportului

de expertiză efectuat de expert M.F. în vederea formulării de eventuale

obiecțiuni și de solicitare a unei noi expertize tehnice; la următorul termen -

08 iunie 2010 – pârâții au lipsit și nici nu au depus la dosar alte cereri,

cauza fiind judecată pe fond.

Ca atare, prima

instanță s-a pronunțat în limitele cererii de chemare în judecată și respectiv,

a deciziei de casare, conform principiului tantum devolutum, tantum judicatum.

Susținerea apelantei

pârâte în sensul că hotărârea de fond se întemeiază exclusiv pe o expertiză

tehnică extrajudiciară este anulată de expertiza tehnică judiciară efectuată de

expertul M.F. la data de 10 mai 2010.

În legătură cu

obiectivul expertizei stabilit prin încheierea de ședință publică de la 09

martie 2010, ca expertul desemnat să se pronunțe în ce privește identificarea

și individualizarea imobilului situat în București, sector 2, ce formează

obiectul notificărilor 01, comunicate prin B.E.J. „B., R. și B.” către Primăria

Municipiului București, expertul M.F. a constatat că imobilul ce a aparținut

defuncților S.G. și S.V.M. situat în str. M. era compus din teren în suprafață

de 649,39 m.p. și două construcții, în prezent imobilul delimitat de pct. 1, 2,

3, 4, 5 și 6 fiind ocupat parțial de construcții noi și rețele de utilități

(canalizare, gaze, electricitate).

Conform celui de-al

doilea obiectiv, expertul s-a pronunțat asupra identității și individualizării

suprafeței libere de teren ce poate fi restituit în natură, evidențierea ei

distinctă pe schițele de plan întocmite, stabilirea dimensiunilor și

determinarea vecinătăților actuale ale terenului ce poate fi restituit în

natură, concluzionând în sensul că „suprafața de teren ce poate fi restituită

în natură este de 323,80 m.p.

Expertul M.F. a

stabilit în ce privește terenul imposibil de restituit în natură, că acesta are

o suprafață de 325,59 m.p. cu vecinătățile indicate în anexa E la raportul de

expertiză, iar cu privire la cele două construcții, în prezent demolate, (prima

formată dintr-o „cameră cu sală” și a doua compusă din „două camere, vestibul,

bucătărie, cămară, magazie”) s-a stabilit cu evidență imposibilitatea

restituirii în natură.

Raportul de expertiză

– în lipsa obiecțiunilor – a fost omologat de către instanța de fond, fiind

parte integrantă din sentința civilă nr. 887 din 22 iunie 2010 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă (Dosar nr. 8198 din 01 martie 2006).

Prin urmare critica

apelantei intimate vizând măsura respingerii cererii de restituire în natură a

terenului în suprafață de 323,80 m.p. situat în str. M., a fost respinsă ca

nefondată potrivit art. 296 C. proc. civ.

În ce privește

întinderea dreptului de proprietate – astfel cum s-a reținut și la fond – a

fost dovedită incontestabil în acord cu prevederile Legii nr. 10/2001 prin

actele autentice de preluare a imobilului în proprietatea statului și anume:

decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei – RPR nr. 356 din

07 februarie 1963 emisă în baza decretului Consiliului de Stat al RPR nr. 986

din 31 decembrie 1962, potrivit cu care terenul în suprafață totală de 532,38

m.p. situat în București, a fost expropriat și trecut în proprietatea statului

în mod abuziv; contractul de donație autentificat de Notariatul de Stat al

raionului București sub nr. 2733 din 18 iulie 1965 prin care autorii S.G. și S.M.

au donat Sfatului Popular al raionului imobilul din București, compus din 2

camere, vestibul, bucătărie, cămară, magazie și teren în suprafață de 108,01

m.p.

Prin adiționarea

celor două suprafețe de teren – 532,38 m2 și 108,01 m2 – rezultă că terenul

proprietatea autorilor are suprafața totală de 640,40 m2 și nu 532 m2 astfel

cum s-a reținut în dispoziția contestată.

În ceea ce privește

obligarea intimatei la emiterea dispoziției de restituire în echivalent pentru

diferența de teren de 325,59 m.p. imposibil de restituit, precum și pentru

construcția demolată este cert că prin art. 1 alin. (1) din Titlul VII din Legea

nr. 247/2005 sunt reglementate sursele de finanțare, cuantumul și procedura de

acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în

natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 republicată, iar conform art.

13 alin. (1), capitolul III din Legea nr. 247/2005, analizarea și cuantumul

final al despăgubirilor se acordă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Întrucât nu s-au

dovedit motive de nelegalitate ale sentinței de fond, apelul a fost respins ca

nefondat potrivit art. 296 C. proc. civ.

Conform art. 247 C.

proc. civ. a fost obligată apelanta pârâtă la plata sumei de 1240 lei

cheltuieli de judecată către intimații reclamanți, reprezentând onorariu avocat

potrivit chitanței din 10 ianuarie 2011 (fila 32).

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General.

Criticile formulate

prin motivele de recurs vizează nelegalitatea hotărârii atacate sub următoarele

aspecte:

Potrivit

dispozițiilor art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată înăuntrul

termenului legal de persoana ce se consideră îndreptățită la restituire trebuie

însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul

moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de

moștenitor a acestor persoane - aceste acte putând fi depuse și ulterior, în

condițiile legii (termenul special prevăzut în acest scop a fost prorogat prin

mai multe acte normative de modificare a Legii nr. 10/2001).

Se arată că imobilul

a făcut obiectul decretului de expropriere, iar prin Decizia Comitetului

Executiv al Sfatului Popular nr. 356 din 07 februarie 1963, terenul în

suprafață de 532 m.p., proprietatea defuncților S.G. si S.M., a fost expropriat

și trecut în proprietatea statului

Prin contractul de

donație autentificat din 18 iulie 1965, autorii S.G. si S.M. au donat Sfatului

Popular al Raionului imobilul din str. M.

Dispoziția nr. 5172/2006

prin care s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de

532 m.p. este legală, întrucât această suprafață a fost expropriată, restul

suprafeței făcând obiectul contractului de donație ce nu a fost desființat așa

cum prevăd dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Se invocă și faptul

că nu s-au făcut niciun fel de dovezi în sensul că reclamanții nu au primit

despăgubiri pentru imobilul de mai sus, potrivit acordurilor internaționale

încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie,

în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată prin

Legea nr. 247/2005.

În consecință, se

solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei

recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în

integralitatea sa, ca neîntemeiată.

În drept, se invocă art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În recurs, la

termenul de judecată din 20 septembrie 2012, intimații reclamanți, prin

apărător, au invocat excepția inadmisibilității recursului, fiind exercitat

omisso medio, având în vedere faptul că apel a declarat Primăria municipiului

București, iar recursul a fost formulat de Municipiul București, reprezentat de

către Primarul General.

Excepția astfel

invocată este neîntemeiată, intimații reclamanți fiind în eroare în ceea ce

privește datele dosarului. Astfel, în Dosarul nr. 8198.01/2006 al Curții de

Apel București, secția a IV-a Civilă a declarat apel Municipiul București,

reprezentat legal de către Primarul General, în acest sens fiind declarația de

apel aflată la fila 2 a dosarului, semnată și parafată de directorul executiv

al instituției.

Declarația de recurs,

care cuprinde și motivele recursului, aflată la fila 2 a dosarului Înaltei

Curți, aparține aceleiași unități administrativ teritoriale, Municipiul

București, reprezentat de către Primarul General, semnată și parafată de către

același organ de conducere, directorul executiv al instituției.

Prin urmare,

intimații reclamanți au fost în eroare asupra datelor dosarului la momentul

invocării excepției inadmisibilității recursului pentru acest motiv, excepție

care urmează, pe cale de consecință, să fie respinsă.

Examinând recursul

prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că nu este fondat, urmând

să îl respingă pentru următoarele considerente:

Recurentul pârât

Municipiul București prin Primarul General a declarat recurs criticând, în mod

generic, faptul că reclamanții nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate

potrivit dispozițiilor art. 21 -23 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Critica astfel

formulată este nefondată, pentru că, în primul rând, recurentul-pârât nu arată,

în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanța de apel sub acest

aspect, pentru a putea fi, eventual, cenzurate și încadrate în motivul de

nelegalitate invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit acestei

norme procedurale, hotărârea atacată este greșită atunci când instanța a dat o

interpretare greșită textului de lege aplicabil, corespunzător situației de

fapt reținute.

Exercitând controlul

judiciar asupra sentinței pronunțate de tribunal, curtea de apel a stabilit că,

în ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate al intimaților

reclamanți, aceasta a fost dovedită incontestabil în acord cu prevederile Legii

nr. 10/2001 prin actele autentice de preluare a imobilului în proprietatea

statului. Toate aceste înscrisuri au creat convingerea fermă instanțelor, că

intimatul reclamant beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent, în

temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și pentru construcția demolată în

suprafață de 96 m.p. situată pe terenul din București, sector 5.

Stabilindu-se astfel

situația de fapt, Înalta Curte nu poate să dea o altă interpretare probelor

administrate, întrucât aceasta implică practic reanalizarea situației de fapt

în temeiul probatoriului deja administrat și presupune, deci, exercitarea unui

control de netemeinicie asupra hotărârii atacate, care nu justifică invocarea

motivului de nelegalitate bazat pe încălcarea sau aplicarea greșită a legii,

respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință,

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii la situația stabilită în

speță, astfel încât, nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Critica relativă la

întinderea dreptului de proprietate al intimaților reclamanți, respectiv că

aceștia sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent pentru

suprafața de 532 m.p., întrucât această suprafață a fost expropriată, restul

suprafeței făcând obiectul contractului de donație ce nu a fost desființat așa

cum prevăd dispozițiile Legii nr. 10/2001, este nefondată, urmând a fi

înlăturată.

În ce privește

întinderea dreptului de proprietate al intimaților reclamanți, s-a reținut în

mod corect că a fost dovedită în mod incontestabil, în acord cu prevederile

Legii nr. 10/2001, prin actele autentice de preluare a imobilului în

proprietatea statului și anume: Decizia Comitetului Executiv al Sfatului

Popular al Capitalei – RPR nr. 356 din 07 februarie 1963 emisă în baza

Decretului Consiliului de Stat al RPR nr. 986 din 31 decembrie 1962, potrivit

cu care terenul în suprafață totală de 532,38 m.p. situat în București, a fost

expropriat și trecut în proprietatea statului în mod abuziv; contractul de

donație autentificat de Notariatul de Stat al raionului București sub nr. 2733

din 18 iulie 1965 prin care autorii S.G. și S.M. au donat Sfatului Popular al

raionului imobilul din București, compus din 2 camere, vestibul, bucătărie,

cămară, magazie și teren în suprafață de 108,01 m.p.

Prin adiționarea

celor două suprafețe de teren – 532,38 m.p. și 108,01 m.p. – rezultă că terenul

proprietatea autorilor reclamanților are suprafața totală de 640,40 m.p. și nu

532 m.p. astfel cum s-a reținut în dispoziția contestată.

Referitor la

suprafața de teren ce a făcut obiectul contractului de donație autentificat de

Notariatul de Stat al raionului București sub nr. 2733 din 18 iulie 1963,

Înalta Curte constată că pentru prima dată în recurs, recurentul pârât arată că

actul de donație nu a fost desființat așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 10/2001

și, pe cale de consecință, intimații reclamanți nu ar fi îndreptățiți la măsuri

reparatorii pentru acest teren.

Critica nu poate fi

primită pentru că recurentul pârât nu a formulat o asemenea critică și în apel,

la adresa sentinței primei instanțe, astfel încât, nu există considerente ale

instanței de apel care să poată fi cenzurate sub acest aspect.

Conform art. 299 C.

proc. civ., obiectul recursului de față îl constituie decizia curții de apel,

iar această instanță nu s-a pronunțat asupra aspectului invocat, așa încât,

este inadmisibil motivul de recurs omisso medio, prin care se formulează pentru

prima dată o critică care nu a fost invocată în apel.

Inadmisibilă este și

critica recurentului pârât, privind faptul că reclamanții nu au făcut niciun

fel de dovezi în sensul că nu au primit despăgubiri pentru imobilul în litigiu,

potrivit acordurilor internaționale încheiate de România în conformitate cu dispozițiile

art. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, aceasta fiind

o critică omisso medio.

Pe de altă parte,

Înalta Curte apreciază că intimații-reclamanți nu puteau să facă dovada unui

fapt negativ, revenind recurentului-pârât sarcina de a proba această susținere,

respectiv, existența unor asemenea despăgubiri, ceea ce nu a făcut în cauză.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, nefiind incident motivul de

nelegalitate invocat, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Fiind în culpă

procesuală, urmare respingerii recursului, în conformitate cu art. 274 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul pârât la plata cheltuielilor

de judecată către intimații-reclamanți, în cuantum de 1240 lei, reprezentând

onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

inadmisibilității recursului.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General

împotriva Deciziei nr. 185/ A din 22 februarie 2011 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Obligă

recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1240 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2012.