ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3751/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3751/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

09 iulie 2008

pe rolul Tribunalului București, secția a IlI-a civilă, sub nr. T737/3/2008,

contestatorul T.I.M., în contradictoriu cu intimații

Primăria Municipiului București și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, a solicitat anularea dispoziției din 16 iunie 2008 emisă de Primăria

Municipiului București,

cu obligarea pârâtei de a-i acorda măsuri reparatorii

prin atribuirea în natură a terenului situat pe str. G.C. la fostul nr. X, teren

în prezent liber, rezultat tot în urma demolării abuzive efectuate concomitent cu

cea a imobilului proprietatea contestatorului de la fostul nr. Y.

Prin sentința civilă nr. 734 din 22 mai 2009 Tribunalul

București, secția a IlI-a civilă, a respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin

dispoziția din 02 mai 2006, astfel cum a fost modificată prin dispoziția din 16

iunie 2008, emisă de Primarul General al Municipiului București pentru soluționarea

notificării din 2001 formulate de contestatorul T.I.M., s-a propus acordarea de

măsuri reperatorii prin echivalent pentru fostul imobil situat în București,

str. G.C. nr. Y, format din teren în suprafață de 94 m.p. imposibil de restituit

în natură și construcție demolată în suprafață desfășurată de 75 m.p., persoanei

îndreptățite.

În

motivarea dispozițiilor

s-a reținut că s-a solicitat de către contestatorul T.I.M. acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent pentru imobil, constatându-se întemeiată cererea formulată întrucât

construcția este demolată, iar terenul este afectat în totalitate de elemente de

sistematizare: bloc, spațiu verde aferent blocului.

Împotriva dispoziției din 16 iunie 2008, comunicată contestatorului

la data de 26 iunie 2008, așa cum a rezultat din declarația acestuia aflată la dosar,

în termen legal s-a formulat contestație, înregistrată la 09 iulie 2008, solicitându-se

acordarea unui teren în compensare pe aceeași stradă G.C., terenul aflând-se la

nr. X.

Din raportul de expertiză topografică efectuat în cauză,

Tribunalul a reținut că terenul solicitat în compensare de către contestator situat

în str. G.C. la fostul nr. X nu ar fi afectat de amenajări de utilitate publică

de suprafață (străzi, trotuare, parcări amenajate), însă pe mijlocul terenului a

fost amplasat provizoriu un garaj, iar pe restul terenului sunt amenajate alte locuri

de parcare, însă nu de către Primăria Municipiului București. În ceea ce privește

amenajările subterane, expertul a arătat că terenul este afectat la limita de nord

de o conductă de gaze, suprafața afectată fiind de 3 m.p., iar SC D.S. SA București

este de acord cu mutarea acestei conducte, însă pe cheltuiala beneficiarului. Expertul

și-a exprimat și opinia că față de poziția conductei de gaze, respectiv la limita

proprietății, retrocedarea nu ar constitui o problemă, cu mențiunea că proprietarul

nu poate primi autorizație de construire în zona afectată de conducta de gaze.

Tribunalul a constatat că expertul a avut în vedere documentele

aflate la dosar, printre care și adresa din 2004 emisă de SC D.S. SA București către

soția contestatorului în care se menționează că activitatea de distribuție a gazelor

naturale este reglementată de prevederile O.G. nr. 60/2000, fiind definită prin

art. 17 alin. (2) drept un serviciu public de interes național, iar cu privire la

modificarea traseului conductei s-a arătat că în conformitate cu prevederile

art. 21 lit. a) din ordonanță este interzis terților să realizeze construcții de

orice fel în zona de siguranță a conductelor de gaze

naturale, și doar

în cazul în care în mod excepțional este necesar ca pe terenul pe care este amplasată

rețeaua de alimentare gaze naturale să se execute o construcție, beneficiarul acesteia

va suporta toate cheltuielile de modificare a traseului rețelei de gaze și va obține

acordurile definitive ale proprietarilor sau ale deținătorilor legali ai terenului

de pe traseul unde urmează să fie amplasată noua conductă, precum și avizele autorităților

competente și autorizația de construire.

Prin urmare, Tribunalul a apreciat că punctul de vedere

exprimat de expert nu prezintă în totalitate situația reală a terenului solicitat

spre compensare, acesta fiind afectat de amenajări de utilitate publică conform

art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin

H.G. nr. 250/2007, în care sunt menționate în mod expres amenajările subterane care

ar împiedica restituirea în natură, printre care și conductele de alimentare cu

gaze. Este adevărat că în același text legal se arată că restituirea în natură se

va limita la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală

a amenajărilor subterane, însă în cauză expertul nu a arătat în expertiză existența

unei astfel de posibilități, motiv pentru care instanța s-a raportat la adresa emisă

de SC D.S. SA, din care a rezultat că este interzisă realizarea unei construcții

în zona de siguranță a conductelor de gaze naturale și doar în cazul în care în

mod excepțional este necesară executarea unei construcții, atunci terțul este obligat

să respecte dispozițiile art. 21 lit. a) din O.G. nr. 60/2000.

În

al doilea rând,

pentru ca terenul situat în str. G.C. nr. X să poată fi acordat în compensare, acesta

trebuia inclus în tabelul de bunuri disponibile reglementat de art. 1 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001, Tribunalul apreciind că în cauză sunt lipsite de relevanță

susținerile contestatorului potrivit cărora imobilul nu face obiectul vreunei cereri

de restituire sau vreunui litigiu.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul

T.I.M.

Prin decizia civilă nr. 495 A din 15 octombrie 2009, Curtea

de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a admis apelul și a schimbat în tot sentința

în sensul că: a anulat dispoziția Primarului General din 16 iunie 2008 și a obligat

intimatul să acorde contestatorului în compensare terenul în suprafață de 90 m.p.

situat în str. G.C. nr. Z, identificat conform raportului de expertiză judiciară

efectuat de ing. M.F.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că

în cauză reclamantul a identificat un teren disponibil, în suprafață de 90.00 m.p.,

aproximativ egal ca suprafață cu cel preluat abuziv din patrimoniul său, respectiv

94.00 m.p., liber de construcții, nerevendicat și aflat în patrimoniul Primăriei

Municipiului București cu o situație juridică clarificată.

Împrejurarea

că

în subteran, la limita proprietății și pe o suprafață de 3 m.p. se află o conductă

de gaze nu este de natură a înlătura măsura acordării de reparații prin echivalent.

În

cazul în care

reclamantul-apelant ar dori, în viitor, edificarea unei construcții, este necesar

prealabil obținerii autorizației de construcție, obținerea avizelor necesare din

parte autorităților în materie, inclusiv a celor de gaze.

Oportunitatea mutării conductei de gaze ori refuzarea

avizului revine în exclusivitate organelor competente potrivit Legii nr. 351/2004

și nu exclude „ab initio” posibilitatea acordării în compensație, edificarea unei

construcții fiind un eveniment viitor și nesigur, și cu siguranță condiționat de

obținerea avizelor cerute de legea autorizării construcțiilor.

În

situația în

care terenul nu poate fi afectat unei construcții, el nu își pierde calitățile esențial

de imobil, putând fi folosit și în alte scopuri, reclamantul asumându-și riscul

de a nu putea edifica în viitor o construcție pe el.

Nici susținerea potrivit căreia terenul nu figurează pe

lista prevăzută de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu este fondată în raport

cu situația concretă, Primăria Municipiului București aflându-se în procesul de

inventariere a terenurilor de pe raza municipiului. Faptul că lunar este afișat

un anunț din care rezultă că nu există bunuri sau servicii care pot fi acordate

în compensație nu atrage „sine qua non” concluzia că aceste bunuri sau servicii

sunt inexistente câtă vreme s-a făcut dovada contrară.

Împotriva acestei decizii, la data de 04 decembrie

2009 a declarat recurs intimata Primăria Municipiului București, prin Primarul General.

Prin decizia civilă nr. 4896 din 01 octombrie 2010,

Înalta Curtea de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

a admis recursul, a casat decizia recurată

și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs, a reținut

că încă de la momentul notificării, reclamantul a solicitat acordarea în compensare

a terenului în suprafață de 90,00 m.p. situat în București, str. G.C. nr. X, teren

situat în vecinătatea proprietății soției sale, imobilul de la nr. T, pe aceeași

stradă.

Proprietatea autorilor săi a fost preluată de stat prin

expropriere în baza Decretului nr. 241/1978; după preluare, construcția a fost demolată,

iar scopul exproprierii a fost realizat, terenul fiind ocupat de detalii de sistematizare

(bloc și spațiu verde aferent blocului), ceea ce a condus la înlăturarea soluției

de restituire în natură, astfel cum în mod corect instanțele anterioare au constatat.

În

speță, fiind

vorba despre expropriere ca modalitate de preluare abuzivă în proprietatea statului,

soluționarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii este supusă regulilor prevăzute

de art. 11 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile art. 10 alin. (3)-(6) din același

act normativ, fiind norme de trimitere, indicate ca atare prin art. 11 alin.

(3) din lege.

Însă, aceste norme sunt incidente în cazul în care restituirea

în natură a imobilului expropriat ce constituie obiectul notificării ar fi posibilă

fie total, fie parțial, ceea ce în speță nu se verifică, situația de fapt anterior

descrisă fiind stabilită ca atare prin probele administrate în cauză de ambele instanțe

de fond.

Drept urmare, cererea de acordare a măsurilor reparatorii

pentru imobilul ce a aparținut autorilor reclamantului era susceptibilă de soluționare

doar prin acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, fiind incident art. 11

alin. (4) care dispune: „în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea

ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent

pentru întregul imobil”, pe când art. 11 alin. (8) din lege dispune: „În situațiile

prevăzute la alin. (2), (3), (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta

în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea

învestită potrivit dispozițiilor prezentei legi cu soluționarea notificării, cu

acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv.”

Înalta Curte a constatat că în mod nefondat recurenta

susține că situația juridică a terenului acordat în compensare nu a fost lămurită,

de vreme ce la prima instanță, potrivit probelor cauzei, s-a stabilit că pentru

acesta nu s-a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 de vreo altă persoană

și nici nu a fost eliberată o eventuală autorizație de construire de către autoritatea

competentă, respectiv Primăria Sector 1 pentru garajul existent pe teren.

În

același timp,

contrar celor susținute de recurentă, este lipsită de relevanță apartenența acestui

teren la domeniul public (care, potrivit regimului juridic de drept comun al acestuia

stabilit prin dispozițiile Legii nr. 213/1998, este inalienabil), în raport de prevederile

art. 1.7. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 (lege

specială, derogatorie de la dreptul comun și, deci, aplicabilă prioritar), aprobate

prin H.G. nr. 250/2007.

În

consecință,

pentru a putea fi acordat în compensare un teren ca măsură reparatorie prin echivalent

este suficient ca acel bun să fie disponibil și deci apt de apropriere în patrimoniul

oricărui subiect de drept (persoană fizică sau juridică).

Așa fiind, cauza de indisponibilitate decurgând din apartenența

acestuia la domeniul public nu este un impediment veritabil la acordarea lui în

compensare, de vreme ce legea prevede remediul pentru aceasta: dezafectarea și trecerea

în domeniul privat, cu consecința introducerii lui în circuitul civil.

Pe de altă parte, având în vedere că dreptul de proprietate

asupra unui teren are ca obiect „fața și sub fața” lui (potrivit art. 489 C.

civ.), este necesar a se stabili dacă acel teren solicitat în compensare și cu privire

la care persoana îndreptățită ar urma să exercite prerogativele dreptului de proprietate

și asupra subteranului lui, chiar nefiind în domeniul public al statului sau al

unității administrativ teritoriale, nu este afectat de amenajări subterane de utilitate

publică, sens în care dispozițiile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 constituie cel

mai adecvat criteriu orientativ, așa cum și instanța de apel a stabilit.

Or, astfel cum s-a constatat de către expertul topo, partea

de nord a proprietății solicitate în compensare este afectată de o conductă de gaze

ce poate constitui o amenajare de utilitate publică și care nu poate fi apropriată

în

patrimoniul

unei persoane fizice, întrucât exploatarea sa normală ar putea fi obstrucționată

prin exercițiul atributelor dreptului de proprietate.

Este real, așa cum a susținut intimatul prin întâmpinarea

la motivele de recurs, că în ipoteza edificării unei construcții este necesar a

se respecta anumite distanțe minime față de conducta de gaze (zonă de siguranță,

astfel cum este definită în art. 3 pct. 56 din Legea nr. 351/2004), în raport de

materialul din care aceasta este realizată, astfel cum se stabilește prin Normele

tehnice pentru proiectarea și executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale,

anexate întâmpinării, însă aceasta reprezintă o normă aplicabilă în cazul autorizării

unei construcții pe respectivul teren (ipoteză plauzibilă, dată fiind existența

proprietății soției sale la nr. T pe aceeași stradă, astfel încât cele două suprafețe

însumate și transformate într-un corp unic de proprietate ar putea constitui un

perimetru construibil), iar nu o legitimare pentru dobândirea ei în proprietate.

Ca atare, Înalta Curte a apreciat că în raport de dispozițiile

legale la care s-a făcut anterior referire, dar și ale Legii nr. 351/2004, în ansamblul

lor, era necesar ca instanța de apel să verifice regimul juridic al conductei de

gaze care afectează pe porțiunea de 3 m.p. latura de nord a acestei proprietăți,

fiind necesară solicitarea punctului de vedere exprimat în concret de SC D.S.

SA în raport de evidențele sale, iar nu cu caracter de generalitate ca în cuprinsul

adresei de la dosarul de fond, anume dacă traseul acestei conducte poate fi deviat,

pe cheltuiala reclamantului, în condițiile art. 96 lit. a) din Legea nr. 351/2004.

În

cazul în care

nu poate fi deviat (ipoteza unui racord sau branșament al unui consumator de la

rețeaua publică), se va dispune completarea expertizei topo, stabilindu-se obiectivul

deducerii acestei porțiuni de teren, în subteranul căreia se află conducta de gaze,

și acordarea terenului în compensare cu excluderea acestei suprafețe și a celei

corespunzătoare zonei de siguranță; pentru o atare finalitate, expertul, în raport

de normativele în vigoare, va avea în vedere distanțele minime ce trebuie respectate

față de o proprietate particulară, astfel încât să nu se împiedice accesul la aceasta

și utilizarea sa normală; pentru suprafață exclusă de la acordarea în proprietate

cu titlu de compensare, se va propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, așa cum s-a stabilit prin dispoziția

contestată.

Pentru situația contrară, respectiv dacă această conductă

nu reprezintă o amenajare de utilitate publică (nefiind destinată să deservească

nevoile comunității și este posibilă devierea traseului ei, astfel încât accesul

și utilizarea ei normală să nu fie afectate), soluția acordării în compensare a

întregii suprafețe de teren de 90,00 m.p. poate fi dispusă pe baza unei situații

de fapt pe deplin stabilite în cauză, sub toate aspectele, ceea ce la momentul respectiv

nu era posibil, date fiind dispozițiile art. 314 C. proc. civ.

Nerespectarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001, critică susținută, de asemenea, prin motivele de recurs, a fost înlăturată

ca nefondată, câtă vreme recurenta se află în situația de a-și invoca propria culpă,

iar intimatul-reclamant a identificat acest teren ce poate fi acordat în compensare,

potrivit celor anterior circumstanțiate; neîntocmirea și neafișarea listei cu bunurile

disponibile și susceptibile de a fi acordate în compensare reprezintă o conduită

abuzivă, iar sancționarea ei se realizează prin înlăturarea acestui fine de neprimire

susținut de recurentă, câtă vreme acest teren există și poate fi acordat cu titlu

de măsură reparatorie în echivalent, așa cum s-a reținut.

Înalta Curte a constatat că expertul nu a identificat

și alte amenajări subterane (conducte de apă și canalizate), astfel că singurul

impediment ce poate afecta, parțial și în condițiile arătate, acordarea acestui

teren în compensare, este existența conductei de gaze la limita de nord a imobilului,

în condițiile în care recurenta nu a dovedit contrariul.

Prin decizia civilă nr. 487 A din 09 mai 2011, Curtea

de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

în rejudecare,

a admis apelul formulat de

reclamantul T.I.M. și a schimbat în tot sentința în sensul că a obligat intimatul

să acorde contestatorului în compensare terenul în suprafață de 90 m.p. situat la

nr. Z, identificat conform raportului de expertiză judiciară efectuat de ing. M.F.

(prin încheierea din data de 16 mai 2011 a aceleiași Curți de apel, îndreptându-se

eroarea materială strecurată în această decizie, în sensul că adresa imobilului

este str. G.C. fost nr. X).

Instanța de apel a constatat că, astfel cum a reținut

instanța de recurs, nerespectarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

nu poate conduce la respingerea cererii, câtă vreme intimata se află în poziția

de a-și invoca propria culpă, iar situația juridică a terenului a fost lămurită,

de vreme ce la prima instanță, potrivit probelor cauzei, s-a stabilit că pentru

acesta nu s-a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 și nici nu a fost

eliberată o eventuală autorizație de construcție de autoritatea competentă, respectiv

Primăria Sectorului 1, pentru garajul existent pe teren.

Din raportul de expertiză topografică efectuat s-a mai

reținut că terenul solicitat în compensare de către contestator este afectat la

limita de nord de o conductă de gaze, suprafața afectată fiind de 3 m.p.

Curtea a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție

a reținut că acordarea în compensare inclusiv a suprafeței de teren respective se

află într-o relație de dependență cu posibilitatea devierii traseului conductei

de gaze în condițiile art. 96 lit. a) din Legea nr. 351/2004, împrejurare de fapt

pe care urmează să o stabilească instanța în rejudecare.

Invocând dispozițiile art. 3 pct. 51 și 52, art. 23

alin. (2) și art. 31 din Legea nr. 351/2004 și verificând în raport de această clasificare

legală regimul juridic al conductei de gaze care afectează pe porțiunea de 3 m.p.

latura de nord a terenului solicitat în compensare, instanța de apel a reținut că

din adresa din 2004 emisă de SC D.S. SA rezultă că aceasta este destinată desfășurării

activității de distribuție a gazelor naturale și, pe cale de consecință, nu face

parte din proprietatea publică a statului, nefiind astfel de importanță strategică.

În

această situație,

Curtea a apreciat că devin incidente prevederile art. 96 lit. a) din Legea nr. 351/2004,

conform cărora: „Pentru protecția obiectivelor/sistemelor din sectorul gazelor naturale

se interzice terților (...) să realizeze construcții de orice fel în zona de siguranță

a conductelor de gaze naturale; în cazul în care, în mod excepțional, este necesar

ca pe terenul pe care este amplasată rețeaua de alimentare cu gaze naturale să se

execute o construcție, beneficiarul acesteia și/sau proprietarul va/vor suporta

toate cheltuielile de modificare a traseului rețelei, în următoarele condiții: 1.

obținerea acordurilor proprietarilor sau ale deținătorilor legali ai terenului de

pe traseul unde urmează să fie plasată noua conductă, precum și a avizelor autorităților

competente și a autorizației de construire; 2. includerea în patrimoniul operatorului

licențiat a obiectivelor rezultate în urma modificării”.

În

același sens

este și punctul de vedere exprimat de SC D.S. SA prin adresa din 14 martie 2001,

care s-a referit în concret la conducta de gaze naturale aflată în spatele proprietății

de la nr. T, amplasament ce corespunde conductei în discuție, așa cum rezultă din

raportul de expertiză efectuat în cauză.

În

finalul considerentelor,

instanța de apel a reținut că în condițiile în care traseul conductei poate fi deviat,

situația de fapt nu corespunde primei ipoteze analizate de instanța de recurs, în

care ar fi fost necesară completarea expertizei topo, cu obiectivul deducerii acestei

porțiuni de teren, în subteranul căreia se află conducta de gaze, și acordarea terenului

în compensare cu excluderea acestei suprafețe și a celei corespunzătoare zonei de

siguranță, ci celei de-a doua, pentru care se impune soluția acordării în compensare

a întregii suprafețe de teren de 90,00 m.p.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria

Municipiului București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă arată că instanța de apel în rejudecare

a interpretat eronat îndrumările obligatorii ale deciziei de casare, întrucât s-a

raportat la a doua ipoteză evocată care excludea din start deducerea celor două

porțiuni de teren (cea traversată de conducta de gaze, precum și cea afectată de

zona de siguranță).

Consideră că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală,

dată cu aplicarea greșită a legii, terenul identificat de către contestator neputând

fi atribuit în compensare, atâta timp cât este traversat în parte de o conductă

de gaze, care presupune și o zonă de siguranță, pe care așa cum arată și instanța

de judecată este interzisă realizarea de construcții de orice fel.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs

invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Critica pârâtei, care vizează în esență limitele casării

dispuse prin decizia nr. 4896 din 01 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, nu este fondată.

Casând decizia din apel în totalitate și dispunând trimiterea

cauzei spre rejudecare, instanța de recurs a constatat că este necesar ca instanța

de apel să verifice regimul juridic al conductei de gaze care afectează pe porțiunea

de 3 m.p. latura de nord a terenului situat în București, str. G.C. fostul nr.

X, fiind necesară solicitarea punctului de vedere exprimat în concret de SC D.S.

SA în raport de evidențele sale, și anume dacă traseul acestei conducte poate fi

deviat, pe cheltuiala reclamantului, în condițiile art. 96 lit. a) din Legea

nr. 351/2004.

Pentru lămurirea situației de fapt sub acest aspect, față

de reținerile incomplete ale instanței de apel, instanța de casare a stabilit două

ipoteze, și anume:

În

cazul în care

nu poate fi deviat, se va dispune completarea expertizei topo, stabilindu-se ca

obiectiv deducerea acestei porțiuni de teren, în subteranul căreia se află conducta

de gaze, și acordarea terenului în compensare cu excluderea acestei suprafețe și

a celei corespunzătoare zonei de siguranță; pentru o atare finalitate, expertul,

în raport de normativele în vigoare, va avea în vedere distanțele minime ce trebuie

respectate față de o proprietate particulară, astfel încât să nu se împiedice accesul

la aceasta și utilizarea sa normală; pentru suprafață exclusă de la acordarea în

proprietate cu titlu de compensare, se va propune acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, așa cum s-a stabilit prin dispoziția

contestată.

În cazul în care această conductă nu reprezintă o amenajare

de utilitate publică (nefiind destinată să deservească nevoile comunității și este

posibilă devierea traseului ei, astfel încât accesul și utilizarea ei normală să

nu fie afectate), soluția acordării în compensare a întregii suprafețe de teren

de 90,00 m.p. poate fi dispusă pe baza unei situații de fapt pe deplin stabilite

în cauză, sub toate aspectele, ceea ce la momentul respectiv nu era posibil.

Susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora instanța

de apel, în rejudecare, a interpretat eronat îndrumările obligatorii ale deciziei

de casare, fac abstracție de considerentele detaliate ale deciziei recurate, în

cadrul cărora instanța de apel a analizat probele administrate și a reținut, ca

situație de fapt privind regimul juridic al conductei de gaze care afectează pe

porțiunea de 3 m.p. latura de nord a terenului solicitat în compensare, că din adresa

din 2004 emisă de SC D.S. SA rezultă că aceasta este destinată desfășurării activității

de distribuție a gazelor naturale și, pe cale de consecință, nu face parte din proprietatea

publică a statului, nefiind astfel de importanță strategică, situație în care devin

incidente prevederile art. 96 lit. a) din Legea nr. 351/2004.

Mai mult, instanța de apel a completat probatoriul astfel

cum au fost indicațiile instanței de recurs și a solicitat punctul de vedere al

SC D.S. SA privind posibilitatea ca traseul acestei conducte poate fi deviat, pe

cheltuiala reclamantului, în condițiile art. 96 lit. a) din Legea nr. 351/2004.

Avizul din 14 martie 2011 de deviere a conductei de gaze

emis de SC D.S. SA - Direcția Regională de Distribuție București, precum și punctul

de vedere solicitat de instanță prin încheierea de ședință din data de 04

aprilie 2011 (care pe baza avizelor și copiei expertizei în specialitatea topografie,

a stabilit că în condițiile în care se solicită realizarea unor construcții, de

orice fel, în zona de siguranță a conductelor de gaze naturale, solicitantul va

suporta modificarea traseului conductei respective) sunt dovada clară a faptului

că instanța de apel în rejudecare a respectat întocmai îndrumările instanței de

casare.

Nu se poate reține nici critica recurentei-pârâte privind

aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, susținând că terenul identificat

de către contestator nu poate fi atribuit în compensare, atâta timp cât este traversat

în parte de o conductă de gaze, care presupune și o zonă de siguranță, pe care este

interzisă realizarea de construcții de orice fel.

Instanța de apel în rejudecare a lămurit și acest aspect,

aplicând corect dispozițiile legale prevăzute de art. 96 lit. a) din Legea nr. 351/2004,

în concordanță cu punctul de vedere exprimat de SC D.S. SA prin avizul de deviere

din 14 martie 2011, în sensul că în ipoteza edificării unei construcții este necesar

a se respecta anumite distanțe minime față de conducta de gaze, zonă de siguranță,

astfel cum este definită de art. 3 pct. 56 din Legea nr. 351/2004, mutarea conductei

de gaze revenind în exclusivitate organelor competente potrivit Legii nr. 351/2004,

iar solicitantul va suporta modificarea traseului conductei respective, sub condițiile

prevăzute de textul legal mai sus evocat.

În

raport de considerentele

de mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria

Municipiului București, prin Primar General, împotriva deciziei civile nr. 487 A

din 09 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de ședință

din data de 16 mai 2011 a aceleiași Curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2012.