ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5260/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5260/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată

la data de 6 mai 2009 la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamanta

B.E. a chemat în judecată pârâtul Municipiul București prin Primarul General,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se soluționeze notificarea

formulată de către autorul reclamantei în baza Legii nr. 10/2001 și să fie

acordate măsuri reparatorii prin echivalent, despăgubiri bănești, pentru

imobilul teren în suprafață totală de 810 mp situat în București, sector 3.

În drept a invocat

dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 480 și următoarele C. civ. și Decizia nr.

20/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul

legii.

În motivare a arătat

că tatăl său, U.I., a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de cca.

810 mp prin contractul de vânzare-cumpărare și prin contractul de

vânzare-cumpărare din 10 septembrie 1956.

Ulterior dobândirii

dreptului de proprietate asupra terenului, în anul 1971, autorul reclamantei a

edificat pe acesta o construcție, fiindu-i recunoscută calitatea de constructor

de bună-credință prin sentința civilă nr. 4545/1988 a Judecătoriei Sector 3.

Prin Decretul nr. 112/1989,

imobilul sus-menționat compus din teren în suprafață de 810,72 mp a fost

expropriat iar construcția a fost demolată. Acest decret de expropriere nu a

fost niciodată publicat în M. Of., fapt ce atrage ineficacitatea sa.

Prin notificarea nr. 273/2002,

autorul reclamantei a solicitat restituirea imobilului, însă, în mod

nejustificat nu s-a procedat la emiterea dispoziției de restituire, în prezent

terenul trecând în proprietatea altor persoane și fiind edificată o construcție

pe acesta.

Prin sentința civilă nr.

1365 din 19 noiembrie 2009 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 322/

A din 19 mai 2010 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamantă împotriva

acestei sentințe, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin

sentința nr. 1504 din 28 octombrie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a

civilă a fost admisă în parte acțiunea, pârâtul a fost obligat să emită

dispoziție motivată prin care să propună reclamantei măsuri reparatorii prin

echivalent pentru terenul în suprafață de 750 mp situat în București, sector 3,

constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind

regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru

teren, din valoarea corespunzătoare a părții imobilului expropriat care nu se

poate restitui în natură în condițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta B.E.

În motivarea apelului

reclamanta a arătat că prin cererea de chemare în judecată s-a adresat

instanței în temeiul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a

fost acesta interpretat prin dispozitivul Deciziei nr. 20 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție în recurs în interesul Legii din 2007, solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța sa fie soluționată pe fond notificarea nr. 273/2002

adresată de autorul reclamantei Primăria Municipiului București.

S-a arătat că

obiectul cererii de chemare în judecată nu a fost acela de obligare a Primăriei

Municipiului București în a emite o dispoziție motivată de soluționare a

notificării adresată de autorul acesteia, ci de a soluționa pe fond notificarea

și in baza plenitudinii de jurisdicție, instanța să constate calitatea de

persoana îndreptățită la despăgubiri aferente bunurilor ce au trecut in

proprietatea statului.

Din moment ce s-a

reglementat că deciziile, respectiv dispozițiile motivate de respingere a

notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi

atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) și în art.

14 din Legea nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin

hotărârea judecătorească, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea

deciziei sau a dispoziției de restituire în natură, nu este limitată doar la

posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă

decizie/dispoziție de restituire în natură.

Ca urmare, în raport

cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția

instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva

deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în

natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea

unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca,

în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin

vreo dispoziție legală, să dispună ea direct soluționarea pe fond și stabilirea

dreptului la despăgubiri pentru imobilul ce face obiectul procedurii administrative,

respectiva litigiului.

S-a mai precizat că

în mod greșit instanța de fond a constatat ca are calitate de persoană

îndreptățită numai pentru imobilul teren în suprafață de 750 mp fără a stabili

și calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri și pentru imobilul

construcție ce a fost edificat pe acest teren și care a făcut obiectul

demolării.

Petitul cererii

introductive de instanță (si care a atras si competența în primă instanță a

Tribunalului București) a fost soluționarea pe fond a notificării nr. 273/2002

adresată Primăriei Municipiului București de U.I., autorul reclamantei B.E.

Prin notificarea nr. 273/2002

s-a solicitat unității administrative acordarea de despăgubiri bănești pentru

"teren și construcție care a fost situată în București, sector 3, teren în

suprafață de 814,72 mp și imobil compus din 3 camere, hol, bucătărie, baie și

două garaje care a fost demolată la data de 24 ianuarie 1998 fără să i se dea

nici un fel de despăgubiri”.

În ceea ce privește

solicitarea ca instanța să menționeze în dispozitivul sentinței sumele evaluate

prin intermediul rapoartelor de expertiză extrajudiciară întocmite în cauză,

apelanta precizează că cererea este admisibila și respectă prevederile Titlului

IV al Legii nr. 247/2005, dar se conformează și dispozițiilor Deciziei nr. 20

pronunțată în recurs în interesul legii care confirmă plenitudinea de

competență a instanțelor în soluționarea pe fond a notificărilor.

Prin Decizia nr. 627/

A din 17 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis

apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1504 din

28 octombrie 2010, a anulat în tot sentința și reținând cauza spre rejudecare a

evocat fondul și a admis acțiunea. A obligat pârâtul să emită dispoziție

motivată prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul

în suprafață de 750 m.p. situat în București, sector 3, și construcția ce a

fost edificată pe acest teren, în prezent demolată, în condițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța a reținut sub un prim aspect incidența motivului de

ordine publică relativ la nulitatea hotărârii apelate pentru cazul de incompatibilitate

prevăzut de art. 24 alin. (1) C. proc. civ. față de împrejurarea că și în

primul ciclu procesual și în al doilea ciclu procesual hotărârea a fost

pronunțată de același judecător.

Pe fondul pricinii

instanța a reținut că prin notificarea înregistrată la B.E.J. I.R. din 14

februarie 2002 și la Primăria Municipiului București (filele 39 și 47 din

primul dosar de fond), U.I. a solicitat acordarea măsurilor reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din sectorul 3, cu privire la

care a arătat că i-a fost preluat în mod abuziv de către stat, primind măsuri

reparatorii doar pentru construcția aflată pe teren, nu și pentru terenul în

suprafață de 769 m.p.

Din adresa din 14 mai

2009 emisă de Primăria Municipiului București, Direcția Juridic, Contencios și

Legislație reiese că Dosarul nr. 38328 constituit în baza notificării nr. 273/2002

nu a fost soluționat deoarece nu a fost completat cu actele solicitate prin

adresa din 05 decembrie 2005.

Potrivit

dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 rep., „În termen de 60 de zile de

la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe,

prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de

restituire în natură”.

Termenul de 60 de

zile în care entitatea investiră cu soluționarea notificării este obligată să o

soluționeze trebuie privit ca un termen rezonabil, în sensul că reclamanta are

dreptul la soluționarea cererii sale, ca parte integrantă a dreptului la un

proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., termen ce include și

durata procedurilor administrative.

Or, cererea formulată

în baza Legii nr. 10/2001, privind imobilul situat în București, sector 3, nu a

primit nicio soluționare timp de 10 ani, așa încât termenul nu poate fi

considerat rezonabil, în conformitate cu jurisprudența instanței europene de

contencios a drepturilor omului.

Reținând

nesoluționarea notificării timp de 10 ani de la înregistrare s-a constatat aplicabilitatea

în cauză a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată,

așa cum au fost interpretate prin decizia în interesul Legii nr. 20 din 19

martie 2007 pronunțată de I.C.C.J. în Dosarul nr. 37/2006, publ. în M. Of. nr. 764

din 12 noiembrie 2007, prin care s-a statuat că, în cazul când unitatea

deținătoare sau învestită cu soluționarea notificării nu se pronunță cu privire

la notificare în termen de 60 de zile de la înregistrarea acesteia, „se impune

/./ ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin.

(1) C. proc. civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat,

dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură". „Într-un

astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității

investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii

imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio

dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a

se adresa instanței".

În aceste condiții,

instanța de apel a verificat, pe fond, îndeplinirea condițiilor impuse de Legea

nr. 10/2001 pentru ca reclamanta să beneficieze de măsurile reparatorii

prevăzute de acest act normativ și a reținut:

Calitatea de persoană

îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001

aparține numitului U.I., fiind dovedită prin depunerea la dosar a actului de

vânzare-cumpărare din 11 august 1951 de Notariatul de Stat bir. Nr. 4, potrivit

căruia acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață

de 314,72 m.p. situat în București, precum și a actului de vânzare-cumpărare

încheiat în data de 10 septembrie 1956 potrivit căruia U.I. a dobândit dreptul

de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 496 m.p. situată în str. V.

(filele 10, 11 din primul dosar de fond).

Prin sentința civilă nr.

4545 din 28 iunie 1988 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, rămasă

definitivă, conform mențiunii de pe verso (filele 13-14 din primul dosar de

fond), instanța de judecată a constatat calitatea de constructor de bună

credință al imobilului compus din 5 camere, dependințe și 2 garaje construit pe

terenul situat în sectorul 1.

Potrivit

certificatului de moștenitor emis de BNP P.T.I., reclamanta-apelantă B.E. este

unica moștenitoare a notificatorului U.I., decedat la data de 4 mai 2006.

Prin urmare sunt

îndeplinite cerințele art. 3 alin. (1) lit. a) rap. la art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 privind calitatea reclamantei de unic moștenitor legal al

persoanei fizice îndreptățite, proprietar al imobilului compus din teren și

construcție la data preluării.

Cu privire la

calitatea de unitate deținătoare sau de entitate investită cu soluționarea

notificării, intimatul-pârât Municipiul București este entitatea învestită cu

soluționarea notificării, după cum rezultă din adresa din 14 mai 2009 emisă de

Primăria Municipiului București, Direcția Juridic, Contencios și Legislație

conform căreia Dosarul nr. 38328 a fost constituit în baza notificării nr. 273/2002.

S-a reținut caracterul

abuziv al preluării, întrucât din situația juridică a terenului comunicată la

dosar prin adresele emisă de C.G.M.B., Direcția Generală de Urbanism și

Amenajarea Teritoriului și adresa din 24 aprilie 1998 emisă de Primăria

Municipiului București, Departamentul Patrimoniu Imobiliar (filele 54, 56 din

primul dosar de fond), imobilul notificat a trecut în proprietatea statului în

baza Decretului nr. 112 din 26 aprilie 1989, Anexa 10, poz. 40, unde figurează

nominalizat U.I. cu teren în suprafață de 750 m.p. și construcție în suprafață

de 155,38 m.p.; iar în Anexa 2 a Decretului nr. 143/1989 același imobil

figurează ca făcând parte din Detaliul de sistematizare de la P-ța M.

Din adresa emisă de

SC T. SA (fila 7 din primul dosar de fond) reiese că imobilul din sectorul 3 a

fost expropriat în baza Decretului de expropriere nr. 112/1989, suprafața utilă

fiind de 120,56 m.p., iar suprafața terenului expropriat fiind de 750 m.p.

Cu privire la tipul

de măsuri reparatorii la care este îndreptățită reclamanta s-a reținut că

potrivit adresei din 28 ianuarie 1999 emisă de Primăria Municipiului București,

Departamentul Patrimoniu Imobiliar, terenul situat în sectorul 3, este afectat

de realizarea blocului de locuințe și de dotările tehnico-edilitare aferente în

ansamblul având pud-ul aprobat prin Hotărârea C.G.M.B. nr. 154/1996, precum și

a autorizației de construire emisă de Primăria Municipiului București. De

asemenea, din raportul de expertiză topografică extrajudiciară întocmit de

expert S.C. reiese că pe terenul în litigiu, în suprafață de 777,83 m.p., se

află edificat blocul pe o suprafață de 430,56 m.p., curtea interioară a

blocului pe o suprafață de 203,55 m.p., spațiu verde aferent blocului pe o

suprafață de 106,79 m.p. și alei de acces pe o suprafață de 36,89 m.p.

Potrivit

dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care

lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren

afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul

imobil. În această situație, valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se

stabilește, potrivit alin. (7), prin scăderea valorii actualizate a

despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcție, din valoarea

corespunzătoare a imobilului expropriat și care nu se poate restitui în natură.

În consecință, în

soluționarea pe fond a notificării nr. 273/2002 înregistrată sub Dosar nr. 38328

la Primăria Municipiului București, reclamanta este îndreptățită să obțină

măsuri reparatorii în echivalent atât pentru terenul în suprafață de 750 m.p.

situat în București, sector 3, cât și pentru construcția ce a fost edificată pe

acest teren, în prezent demolată, în suprafața utilă de 120,56 m.p.

În ceea ce privește

solicitarea reclamantei de a se menționa în dispozitivul hotărârii cuantumul

despăgubirilor bănești la care este îndreptățită pentru terenul expropriat și

pentru construcția demolată, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 rep., în situația în care se constată existența unei excepții de la

principiul restituirii în natură, entitatea învestită cu soluționarea

notificării este obligată ca, prin decizie/dispoziție motivată, să propună

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire

și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, or aceste

dispoziții speciale sunt cele prevăzute de Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Astfel, în Titlul

VII, prin art. 16 alin. (2) din cap. V, privind procedurile administrative

pentru acordarea despăgubirilor, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 81/2007

- dispoziții legale ce au fost invocate de către apelant prin motivele de apel

- s-a stabilit că notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001,

care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor și de documentația

aferentă.

În aceste condiții,

reținând că notificarea nr. 273/2002 nu a fost soluționată până la intrarea în

vigoare a Legii nr. 247/2005, aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor cuprinse

în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind modalitatea de evaluare a

imobilelor supuse restituirii prin acordarea de despăgubiri în echivalent și

modalitatea de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii în echivalent,

dispoziții ce conțin norme de procedură și prin urmare sunt de imediată

aplicare.

La data de 4 august

2011, s-a înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală recursul declarat împotriva acestei decizii de pârâtul

Municipiul București, reprezentat de către Primarul General, în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Decizia este

criticată arătându-se că în mod greșit Curtea de Apel București a admis apelul

reclamantei și, evocând fondul, a obligat pârâtul să emită dispoziție motivată

prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în

suprafață de 750 mp situat în București, sector 3 și construcția ce a fost

edificată pe acest teren, în prezent demolată, în condițiile titlului VII din

Legea nr. 247/2005.

Potrivit dispozițiilor

art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 notificarea formulată în termenul legal de

persoana care se consideră îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele

doveditoare ale dreptului de proprietate, de actele doveditoare privind

calitatea de moștenitor, în cazul moștenitorilor foștilor proprietari.

Astfel, imobilul a

făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 112/1989, în anexa acestuia la

poziția 40 figurând U.I. cu teren de 750 mp și construcție în suprafață de

155,38 mp, iar în anexa 2 a Decretului nr. 143/1989 același imobil figurează ca

făcând parte din Detaliul de Sistematizare C.

La momentul

exproprierii pentru imobilul respectiv au fost acordate despăgubiri, așa încât

nu se face dovada unei preluări abuzive, atâta timp cât nu s-a dovedit faptul că

despăgubirile acordate nu corespund cu valoarea de piață de la acel moment.

Nu s-au făcut dovezi

în sensul că reclamanta a primit despăgubiri pentru imobil în raport de art. 5

din Legea nr. 10/2001, republicată.

În ceea ce privește

construcția, nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită.

La data de 15

decembrie 2011, s-a înregistrat cererea de intervenție în interesul pârâtului

formulată de C.M.J., admisă în principiu prin încheierea din data 7 iunie 2012,

în temeiul dispozițiilor art. 51 și 52 C. proc. civ.

În cererea de

intervenție, se susține că autorul reclamantei nu era proprietarul întregii

suprafețe de teren de 810 mp situată în București, sector 3, solicitată de

aceasta prin cererea de chemare în judecată. Intervenienta susține că o parte

din teren, respectiv 406 mp, era deținută de tatăl său C.T. La cererea de

intervenție au fost atașate înscrisuri în dovedire (copia cererii de chemare în

judecată formulată de U.I., act vânzare-cumpărare încheiat în data de 10

septembrie 1966 între C.T. și U.I., certificatul de deces al lui C.T., proces

verbal pentru impunerea clădirilor și terenurilor pe anul 1968, sentința civilă

nr. 694 din 12 mai 1999 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în Dosar

nr. 617/1999 și încheierea din 9 iunie 1999 pronunțată în același dosar și

certificatul de moștenitor nr. emis de Notariatul de Stat al Raionului 23

August).

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs și cererea de

intervenție în interesul recurentului-pârât, Înalta Curte constată următoarele:

Dispozițiile art. 23

din Legea nr. 10/2001 republicată, prevăd ca actele doveditoare ale dreptului

de proprietate sau cele care atestă calitatea de moștenitor și orice alte

înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire pot fi depuse până la

data soluționării notificării.

Decizia in interesul Legii

nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secții Unite

acordă instanței de judecată competența de a soluționa pe fond acțiunea

persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare

de a răspunde la notificarea părții interesate.

În cauză, prin

cererea de recurs s-a susținut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de

proprietate, potrivit art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar prin

cererea de intervenție formulată intervenienta C.M.J. a arătat că atât

intervenienta, cât și reclamanta au solicitat măsuri reparatorii pentru

suprafața de teren de 469 mp din București, sector 3. Această împrejurare a

rezultat și din dezbateri, când părțile au pus concluzii în sensul că atât

intervenienta, cât și reclamanta au solicitat măsuri reparatorii pentru

suprafața de teren de 469 mp din București, sector 3.

Art. 314 C. proc.

civ. dispune: „Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului

pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul

aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite”.

Prin urmare, având în

vedere criticile formulate și faptul că prin cererea de intervenție se susține

că reclamanta nu poate face dovada dreptului de proprietate pentru tot terenul

în suprafață de 810 mp, din București, sector 3, se constată că atâta timp cât

mai multe persoane fizice au solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul

Legii nr. 10/2001, pentru același teren, nu s-a stabilit pe deplin situația de

fapt, pentru ca instanța de recurs să fie în măsură să poată face aplicarea

corectă a legii în speță.

De aceea, în temeiul art.

312 pct. (2) C. proc. civ., fără a mai analiza și celelalte critici formulate

de recurentul-pârât, se va admite recursul pârâtului Municipiul București, prin

primarul general și cererea de intervenție formulată de C.M.J., se va casa

decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță

pentru administrarea probatoriului, în vederea stabilirii pe deplin a situației

de fapt, respectiv pentru a se verifica, în situația când pentru aceeași

suprafață de teren au fost formulate mai multe notificări, de persoane

diferite, dacă acestea au fost soluționate și modul de soluționare în scopul

aplicării corecte a legii.

Cu ocazia

rejudecării, instanța va avea în vedere și celelalte critici formulate de

recurentul-pârât și va ține seama de toate mijloacele de apărare invocate de

părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, împotriva Deciziei

nr. 627/ A din 17 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă

și cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenienta C.M.J.,

pe care o casează.

Trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 septembrie 2012.