ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4176/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 11147 din 02 februarie 2009, Primarul Municipiului București a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de ½ din terenul în suprafață de 463,40 mp, respectiv 231,70 mp, imposibil de restituit în natură, și a respins cererea privind acordarea de măsuri reparatorii pentru construcția demolată situat în București, sectorul 3, deoarece nu s-a prezentat autorizația de construcție. Prin sentința civilă nr. 782 din 22 mai 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, contestația. Prin decizia civilă nr. 56/A din 25 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul, a desființat sentința atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

Curtea a reținut că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ potrivit art. 129 C. proc. civ. pentru administrarea tuturor probelor necesare clarificării raportului juridic dedus judecății. În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1272 din 24 februarie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis contestația, a anulat în parte Dispoziția nr. 11147 din 02 februarie 2009 și a obligat intimatul să emită o nouă dispoziție prin care să acorde, contestatoarei, măsuri reparatorii pentru imobilul-teren în suprafață totală de 433 mp și construcția de 38 mp, imposibil de restituit în natură. Notificarea a avut ca obiect imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2739 din 20 octombrie 1951, prin care M.C.

și M.J. au dobândit terenul în suprafață de 463,40 mp, pe care ulterior au ridicat o construcție, ambele imobile având regimul juridic de bunuri dobândite în timpul căsătoriei. În Decretul nr. 408/1973, respectiv în anexa la acest decret, poziția 6, figurează M.C. și M.J. cu un imobil teren în suprafață de 433 mp și construcție de 38 mp, situație confirmată și de relațiile furnizate de către primărie. În drept, au fost avute în vedere dispozițiile art. 11 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată, respectiv Normelor metodologice de aplicare ale Legii nr. 10/2001. Pentru construcția demolată, tribunalul a arătat că se cuvin contestatoarei măsuri reparatorii prin echivalent, având în vedere suprafața de 38 mp construiți, așa cum rezultă din actul de preluare al imobilului.

Prin încheierea din 17 decembrie 2010, instanța a respins cererea contestatoarei prin care a solicitat îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinței, în sensul de a se dispune măsuri reparatorii pentru suprafața de 463,40 mp, și nu suprafața de 433 mp teren, reținându-se că prin decretul de expropriere, de la aceasta s-a preluat doar suprafața de 433 mp teren. Prin decizia civilă nr. 580 A din 31 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile reclamantei, respectiv al pârâtului, a respins, ca nefondat, apelul contestatoarei împotriva încheierii din 17 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

S-a avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare nr. 2739 din 20 octombrie 1951 din care rezultă că reclamanta împreună cu soțul său au cumpărat suprafața de 463,40 mp teren situată în București, sector 3. Prin Decretul de expropriere nr. 408 din 12 august 1973, de la reclamantă și soțul acesteia, a fost preluat la stat imobilul compus din suprafața de 433 mp și o construcție cu o suprafață construită de 38 mp. Soțul contestatoarei a decedat la data de 12 august 1985, iar conform certificatului de moștenitor depus la dosarul cauzei, aceasta a devenit unic moștenitor. Atât unitatea deținătoare, cât și instanța au recunoscut calitatea reclamantei de persoană îndreptățită și imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, terenul fiind afectat de elemente de sistematizare, respectiv bloc, alee acces bloc, trotuar protecție, iar construcția fiind demolată.

În mod judicios prima instanță a recunoscut, contestatoarei, dreptul la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de teren înscrisă în decretul de expropriere, respectiv 433 mp, și pentru construcția demolată. Într-adevăr, din contractul de vânzare-cumpărare autentic depus la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta împreună cu soțul ei, au înscrisă în acest contract, suprafața de 463,40 mp teren, iar din evidențele primăriei, rezultă că cei doi s-au înregistrat în registrul agricol cu terenul, în baza contractului de vânzare-cumpărare, și apoi cu construcția edificată fără autorizație de construcție. Contestatoarea are dreptul la ½ din suprafața de teren în baza contractului de vânzare-cumpărare și la cealaltă ½ în baza certificatului de moștenitor nr. 67 din 26 februarie 1996 emis după soțul său M.C., celălalt coproprietar al imobilului.

De asemenea, aceasta este îndrituită și la măsuri reparatorii pentru construcția demolată, chiar dacă nu a avut la bază o autorizație de construcție, căci, dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, care reglementează regimul juridic al măsurilor reparatorii pentru imobilele supuse exproprierii, nu fac nici o distincție între construcții eliberate cu autorizație, sau fără autorizație de construcție. Astfel, conform art. 11 alin. (3) și (4) din lege, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. În ceea ce privește însă întinderea terenului, Curtea reține că statul nu poate restitui o suprafață mai mare de teren decât cea preluată, chiar dacă în actele de proprietate figurează o suprafață de teren mai mare.

Ca urmare, nici măsurile reparatorii nu pot fi calculate în raport de suprafața de teren înscrisă în acte, ci în raport de suprafața de teren efectiv preluată la stat. Altfel, înseamnă a interpreta că statul trebuie să restituie mai mult decât a primit, ceea ce este contrar spiritului Legii nr. 10/2001 care are ca scop, repararea prejudiciilor efectiv cauzate persoanelor fizice prin preluarea abuzivă a imobilelor către stat. Dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 nu își au aplicare în cauză, întrucât acestea vizează situația în care, cel ce se pretinde persoană îndreptățită, nu se află în posesia actului de proprietate, și nu și atunci când prezintă un astfel de act în vederea redobândirii dreptului său.

Ca urmare, just prima instanță a stabilit dreptul la măsuri reparatorii în favoarea contestatoarei, atât pentru teren, în limita suprafeței de 433 mp, cât și pentru construcția demolată. Referitor la cel de-al doilea motiv de apel al Municipiului București, instanța a reținut că, în baza art. VII, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, unitatea deținătoare, Municipiul București nu poate acorda el însuși măsuri reparatorii, ci doar să formuleze propuneri în acest sens Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Din examinarea considerentelor sentinței, dar și a dispozitivului acesteia, rezultă că intimatul a fost obligat să emită o nouă dispoziție prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, și nu să le achite, atâta vreme cât nu este stabilită în nici un mod valoarea acestora.

În ceea ce privește recursul declarat de contestatoare împotriva încheierii din 17 octombrie 2010 a Tribunalului București, Curtea a reținut că just prima instanță a respins-o, căci obligarea intimatei la emiterea unei dispoziții privind propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 433 mp teren, în loc de 463,40 mp teren, cât a pretins contestatoarea, nu este rezultatul unei erori de calcul sau de consemnare a suprafeței, ci a unei judecăți de valoare, astfel încât, cererea contestatoarei de îndreptare a sentinței, nu se încadrează în dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 18 iulie 2011, pârâtul prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte: Conform dispozițiilor art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana ce se consideră îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea moștenitor a acestor persoane - aceste acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile legii (termenul special prevăzut în acest scop, termen ce a fost prorogat apoi prin mai multe acte normative de modificare a Legii nr. 10/2001 ). Imobilul în litigiu a făcut obiectul decretului de expropriere nr. 408/1973, în anexa acestuia figurând M.C.

și M.J. cu un imobil teren în suprafață de 433 mp și construcție de 38 mp. Sub acest aspect, s-a susținut că nu poate fi vorba de o preluare abuzivă, în condițiile în care reclamantul nu au făcut dovada că despăgubirile acordate nu reprezentau valoarea reală de la momentul exproprierii. În ceea ce privește construcția, nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, întrucât nu sunt înscrisuri care să justifice calitatea de proprietar, nedepunându-se nici măcar autorizația de construire.

Nu s-au făcut dovezi în sensul că reclamanta a primit despăgubiri pentru imobilul de mai sus, potrivit acordurilor internaționale încheiate de România în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit cărora nu sunt îndreptățite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de țara noastră privind reglementarea problemelor financiare în suspensie. Excepția tardivității recursului va fi respinsă, pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 301 alin. (1) teza I C. proc. civ., ca regulă, termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii.

În cauza dedusă judecății, în raport de data comunicării, 29 iunie 2011, respectiv data expedierii prin poștă a cererii de recurs – 15 iulie 2011, se poate aprecia cu deplină evidență că termenul de exercitare a recursului s-a respectat. Recursul pârâtului va fi respins ca nefondat. Instanțele fondului au reținut corect că notificarea a avut ca obiect imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2739 din 20 octombrie 1951, prin care M.C. și M.J. au dobândit terenul în suprafață de 463,40 mp, pe care ulterior au ridicat o construcție, ambele imobile având regimul juridic de bunuri dobândite în timpul căsătoriei. Prin Decretul de expropriere nr. 408 din 12 august 1973, de la reclamantă și soțul acesteia, a fost preluat la stat imobilul compus din suprafața de 433 mp și o construcție cu o suprafață construită de 38 mp.

Atât unitatea deținătoare, cât și instanțele anterioare au recunoscut calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, respectiv imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, terenul fiind afectat de elemente de sistematizare, respectiv bloc, alee acces bloc, trotuar protecție, iar construcția fiind demolată. În circumstanțele particulare ale cauzei pendinte, contestatoarei i se cuvine dreptul la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de teren înscrisă în decretul de expropriere, respectiv 433 mp, și pentru construcția demolată.

Contestatoarea are dreptul la ½ din suprafața de teren în baza contractului de vânzare-cumpărare și la cealaltă ½ în baza certificatului de moștenitor nr. 67 din 26 februarie 1996. Contestatoarea este îndrituită și la măsuri reparatorii pentru construcția demolată, întrucât, dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, care reglementează regimul juridic al măsurilor reparatorii pentru imobilele supuse exproprierii, nu fac nici o distincție între construcții edificate cu autorizație sau fără autorizație de construcție. Astfel, conform art. 11 alin. (3) și (4) din lege, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

În privința întinderii terenului, s-a reținut corect că statul nu poate restitui o suprafață mai mare de teren decât cea preluată, chiar dacă în actele de proprietate figurează o suprafață de teren mai mare. Ca urmare, nici măsurile reparatorii nu pot fi calculate în raport de suprafața de teren înscrisă în acte, ci în raport de suprafața de teren efectiv preluată la stat. Critica referitoare la nesocotirea dispozițiilor art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi reținută, întrucât recurentul-pârât nici nu s-a străduit să concretizeze, la speță, conținutul vreunei neregularități procedurale/încălcări ale normelor de drept substanțial.

Cât timp prin dispoziția nr. 11147 din 02 februarie 2009, Primarul Municipiului București a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul - teren, imposibil de restituit în natură, chiar dacă această recunoaștere a vizat doar parte a pretențiilor reclamantei, a susține în căile de atac că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului, înseamnă un exercițiu abuziv al drepturilor procedurale, cu intenția de a prelungi cursul procesului dincolo de limitele unui termen rezonabil. În privința construcției, s-au interpretat corect dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, acestea nefăcând nici o distincție între modalitatea de edificare a construcțiilor, cu sau fără autorizație de construcție.

Cât timp situația cauzei pendinte nu a relevat vreo dovadă în sensul primirii de către reclamanta a vreunor despăgubiri pentru imobilul în litigiu, potrivit acordurilor internaționale încheiate de România, nu poate fi reținută nici o critică de nelegalitate a deciziei atacate. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității recursului invocată de intimata-reclamantă M.J. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 580A din 31 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2012.