ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1242/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, la data de 31 mai 2006, sub nr. 19647/3/2006, reclamanții D.Z.A.M., C.A.R., B.A. și N.P. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primar general și Consiliul General al Municipiului București, să se constate refuzul de restituire a imobilului situat în București, sector 4, compus din teren în suprafață de 2.591 mp, al restituirii prin echivalent a construcțiilor demolate de pe acest teren și să se dispună obligarea pârâților să le restituie în natură terenul și prin echivalent construcțiile demolate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 461 din 29 martie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 19647/3/2006 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea; a constatat refuzul pârâților de restituirea imobilului situat în București, sector 4; a obligat pârâții să acorde reclamanților masuri reparatorii prin echivalent pentru terenul situat în București, sector 4, în suprafață de 2.571,76 mp și pentru construcția demolată de pe acest teren în suprafață de 542,5 mp, suprafață utilă de 456,12 mp, Prin Decizia nr. 160 din 4 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 19647/312008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul Municipiul București, prin primar general împotriva sentinței mai sus arătate; a admis apelul reclamanților împotriva aceleiași sentințe pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâtul Municipiul București, prin primar general, să emită dispoziție de restituire în natură a terenului situat în București, sector 4, a suprafeței de 2.571,76 mp; a menținut celelalte dispoziții cu privire la măsuri reparatorii prin echivalent privitoare la construcția demolată.

în suprafață de 542,5 mp. Prin Decizia nr. 1422 din 3 martie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 19647/3/2006 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de reclamanții C.A.R., D.Z.A.M. și N.P. precum și de Municipiul București, prin primar general împotriva deciziei mai sus arătate, pe care casat-o șî a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor. Prin Decizia nr. 54/A din 30 ianuarie 201S pronunțată în Dosar nr. 3591/2/2010 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a constatat perimat apelul reclamanților împotriva hotărârii de prima instanță, reținându-se cade la data suspendării cauzei, 25 aprilie 2012 și până la repunerea pe rol s-a scurs un timp de peste 1 an de zîle cauza rămânând în nelucrare din vina părților, fiind deci îndeplinite dispozițiile art. 248 C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii, a încheierilor de ședință din 07 martie 2012, 25 aprilie 2012 și a tuturor încheierilor premergătoare pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 3591/2/2010 a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. reclamantul N.P., formulând următoarele critici: 1. În mod greșit instanța de apel a constatat perimarea căii de atac, în condițiile în care, conform adresei din 23 februarie 2015 la data de 10 octombrie 2013 (pe parcursul judecării cauzei în apel) a survenit decesul apelantei reclamante D.Z.A.M., sens în care se impunea aplicarea dispozițiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și suspendarea de drept a cauzei, hotărârea astfel pronunțată (fără citarea moștenitorilor) fiind lovită de nulitate.

Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 297 și 315 C. proc. civ., în sensul că nu s-a conformat recomandării instanței de casare de a administra probele ce erau destinate lămuririi situației de fapt și a „transmis" această sarcină reclamanților, tară a efectua suficiente diligente în virtutea rolului activ. III. Atât măsura suspendării judecării cauzei dispusă prin încheierea de ședință din 25 aprilie 2012, cât și constatarea perimării prin Decizia nr. 54/A din 30 ianuarie 2015 au fost dispuse în mod greșit, instanța de apel omițând faptul că o serie din înscrisurile solicitate nu erau în posesia părților, iar altele se aflau deja la dosarul cauzei. Recurentul-reclamant mai arată ca deși a făcut numeroase solicitări la Primăria Municipiului București, M.A.I., în scopul lămuririi tuturor împrejurărilor necesare soluționării cauzei, autoritățile arătate nu au dat curs acestor solicitări și nu au comunicat înscrisurile pe care le aveau în posesie.

În atare situație, soluția de suspendare a judecării cauzei și apoi de constatare a perimării sunî nelegale, în condițiile în care instanța avea posibilitatea de a obține pe cale oficială acele înscrisuri, ori se putea pronunța pe baza celor deja existente la dosarul cauzei. Examinând cauza în raport de excepția de tardivitate invocată de instanță din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte constată următoarele: Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul generai de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata .unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de fa modalitatea în care acestea se calculează. Încheierea din data de 7 martie 2012 este o încheiere premergătoare prin care se dispune asupra probatoriului ce se atacă, potrivit art. 282 alin. (2) C. proc. civ. odată cu fondul. Încheierea din data de 25 aprilie 2012 esle încheierea prin care s-a dispus suspendarea cauzei în baza art. 155 1 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 54/A din 30 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, recurată în prezenta cauză s-a constatat perimat apelul reclamanților împotriva hotărârii de primă instanță, reținându-se că de la data suspendării cauzei și până la repunerea pe rol s-a scurs un timp de peste 1 an de zile cauza rămânând în nelucrare din vina pârtilor, fiind decî îndeplinite dispozițiile art. 248 C. proc.

civ. Potrivit art. 253 alin. (2) C. proc. civ. „Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare". Potrivit plicului aflat la fila 9 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamantul a declarat calea de atac Ia data de 2 martie 2015, în condițiile în care hotărârea prîn care s-a constatat perimarea apelului a fost pronunțată la data de 30 ianuarie 2015. În atare situație, se constată că recurentul-reclamant a încălcat prevederile art. 253 alin. (2) C. proc.

civ., deoarece a formulat recursul împotriva hotărârii și a încheierilor premergătoare cu depășirea termenului de 5 zile de la pronunțare, prevăzut de textul menționat, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din același cod, excepția tardivității fiind o excepție de procedură absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza fondului. Aceeași excepție urmează a fi reținută și cu privire la încheierea de suspendare pentru care calea de atac se impunea a fi exercitată, potrivit art. 244 1 C. proc. civ., numai pe durata suspendării.

Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi respins ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul N.P. împotriva Deciziei nr. 54/A din 30 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a încheierilor pronunțate la 7 martie 2012 și 25 aprilie 2012 ale aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 mai 2015.