ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1242/2015

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, la data de 31

mai 2006, sub nr. 19647/3/2006, reclamanții D.Z.A.M., C.A.R., B.A. și N.P.

au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001,

în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primar general și

Consiliul General al Municipiului București, să se constate refuzul de

restituire a imobilului situat în București, sector 4, compus din teren în

suprafață de 2.591 mp, al restituirii prin echivalent a construcțiilor demolate

de pe acest teren și să se dispună obligarea pârâților să

le restituie în natură terenul și prin

echivalent construcțiile demolate, cu cheltuieli de judecată.

Prin

sentința nr. 461 din 29 martie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 19647/3/2006

Tribunalul București, secția a V-a civilă,

a admis în parte acțiunea; a constatat refuzul pârâților

de restituirea imobilului situat în București, sector 4; a obligat pârâții să

acorde reclamanților masuri reparatorii prin echivalent pentru terenul situat

în București, sector 4, în suprafață de 2.571,76 mp și pentru construcția demolată

de pe acest teren în suprafață de 542,5 mp, suprafață utilă de 456,12 mp,

Prin Decizia

nr. 160 din 4 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 19647/312008, Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă,

a

respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul Municipiul București, prin

primar general împotriva sentinței mai sus arătate; a admis apelul

reclamanților împotriva aceleiași sentințe pe care a schimbat-o în parte în

sensul că a obligat pârâtul Municipiul București, prin primar general, să emită

dispoziție de restituire în natură a terenului situat în București, sector 4, a

suprafeței de 2.571,76 mp; a menținut celelalte dispoziții cu privire la măsuri

reparatorii prin echivalent privitoare la construcția demolată. în suprafață de

542,5 mp.

Prin Decizia

nr. 1422 din 3 martie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 19647/3/2006 Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

a admis recursurile declarate de

reclamanții C.A.R., D.Z.A.M. și N.P. precum și de Municipiul București, prin

primar general împotriva deciziei mai sus arătate, pe care casat-o șî a trimis

cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Prin Decizia

nr. 54/A din 30 ianuarie 201S pronunțată în Dosar nr. 3591/2/2010 Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă,

a

constatat perimat apelul reclamanților împotriva hotărârii de prima instanță,

reținându-se cade la data suspendării cauzei, 25 aprilie 2012 și până la

repunerea pe rol s-a scurs un timp de peste 1 an de zîle cauza rămânând în

nelucrare din vina părților, fiind deci îndeplinite dispozițiile art. 248 C.

proc. civ.

Împotriva

acestei decizii, a încheierilor de ședință din 07 martie 2012,

25

aprilie 2012 și a tuturor încheierilor premergătoare pronunțate de Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 3591/2/2010 a declarat recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. reclamantul N.P.,

formulând următoarele critici:

greșit instanța de apel a constatat perimarea căii de atac, în condițiile în care,

conform adresei din 23 februarie 2015 la data de

10

octombrie 2013 (pe parcursul judecării cauzei în apel) a survenit decesul

apelantei reclamante D.Z.A.M., sens în care se impunea aplicarea dispozițiilor art.

243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și suspendarea de drept a cauzei, hotărârea astfel

pronunțată (fără citarea moștenitorilor) fiind lovită de nulitate.

Instanța

de apel a încălcat dispozițiile art. 297 și 315 C. proc. civ., în sensul că nu

s-a conformat recomandării instanței de casare de a administra probele ce erau

destinate lămuririi situației de fapt și a „transmis" această sarcină

reclamanților, tară a efectua suficiente diligente în virtutea rolului activ.

III. Atât

măsura suspendării judecării cauzei dispusă prin încheierea de ședință din 25

aprilie 2012, cât și constatarea perimării prin Decizia nr. 54/A din 30

ianuarie 2015 au fost dispuse în mod greșit, instanța de apel omițând faptul că

o serie din înscrisurile solicitate nu erau în posesia părților, iar altele se

aflau deja la dosarul cauzei.

Recurentul-reclamant

mai arată ca deși a făcut numeroase solicitări la Primăria Municipiului București,

M.A.I., în scopul lămuririi tuturor împrejurărilor necesare soluționării

cauzei, autoritățile arătate nu au dat curs acestor solicitări și nu au comunicat

înscrisurile pe care le aveau în posesie.

În atare

situație, soluția de suspendare a judecării cauzei și apoi de constatare a

perimării sunî nelegale, în condițiile în care instanța avea posibilitatea de a

obține pe cale oficială acele înscrisuri, ori se putea pronunța pe baza celor

deja existente la dosarul cauzei.

Examinând

cauza în raport de excepția de tardivitate invocată de instanță din oficiu, a

cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, Înalta

Curte constată următoarele:

Căile de atac

și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de

ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul generai de a înlătura orice

împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata .unei cauze.

În consecință,

nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de

interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de

atac și de fa modalitatea în care acestea se calculează.

Încheierea

din data de 7 martie 2012 este o încheiere premergătoare prin care se dispune

asupra probatoriului ce se atacă, potrivit art. 282 alin. (2) C. proc. civ.

odată cu fondul.

Încheierea

din data de 25 aprilie 2012 esle încheierea prin care s-a dispus suspendarea

cauzei în baza art. 155

1

C. proc. civ.

Prin Decizia

nr. 54/A din 30 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

recurată în prezenta cauză s-a constatat perimat apelul reclamanților împotriva

hotărârii de primă instanță, reținându-se că de la data suspendării cauzei și

până la repunerea pe rol s-a scurs un timp de peste 1 an de zile cauza rămânând

în nelucrare din vina pârtilor, fiind decî îndeplinite dispozițiile art. 248 C.

proc. civ.

Potrivit art. 253

alin. (2) C. proc. civ. „Hotărârea care constată perimarea este supusă

recursului în termen de 5 zile de la pronunțare".

Potrivit

plicului aflat la fila 9 dosar Înalta Curte de Casație și

Justiție, reclamantul a declarat calea de atac Ia data de 2 martie 2015,

în condițiile în care hotărârea prîn care s-a constatat perimarea apelului a

fost pronunțată la data de 30 ianuarie 2015.

În atare

situație, se constată că recurentul-reclamant a încălcat prevederile art. 253 alin.

(2) C. proc. civ., deoarece a formulat recursul împotriva hotărârii și a

încheierilor premergătoare cu depășirea termenului de 5 zile de la pronunțare,

prevăzut de textul menționat, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea

soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte subsumate prezentei

căi de atac, nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin.

(1) din același cod, excepția tardivității fiind o excepție de procedură

absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza fondului. Aceeași excepție

urmează a fi reținută și cu privire la încheierea de suspendare pentru care

calea de atac se impunea a fi exercitată, potrivit art. 244

1

C.

proc. civ., numai pe durata suspendării.

Pentru aceste

considerente, recursul urmează a fi respins ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

tardiv, recursul declarat de reclamantul N.P. împotriva Deciziei nr. 54/A din

30 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a

încheierilor pronunțate la 7 martie 2012 și 25 aprilie 2012 ale aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 13 mai 2015.