ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5697/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 278 din 25 februarie 2010 Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a respins acțiunea reclamantului N.M., reținându-se următoarele: Prin notificarea din 3 mai, reclamantul N.M. a solicitat în baza Legii nr. 10/2001 restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, Str. C., imobil trecut în proprietatea statului. Prin dispoziția din 17 aprilie 2009 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a modificat art. 2 al dispoziției Primarului General din 25 aprilie 2007 și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 229,33 m.p.

reprezentând cota de 2/3 din terenul în suprafață de 334 m.p. și pentru 65,33 m.p. ce reprezintă 2/3 din construcția demolată în suprafață de 98,00 m.p. din București, Str.C., în favoarea persoanei îndreptățite N.M. Persoana îndreptățită a formulat contestație, fiind aceeași persoană îndreptățită care a formulat și notificarea în baza Legii nr. 10/2001, adică doar reclamantul, nu și soția acestuia, N.I., cu atât mai mult cu cât nu s-a învederat, cu ocazia formulării notificării, calitatea acestuia de mandatar pentru aceasta din urmă (o soluție contrară ar putea fi admisă doar în situația când o persoană distinctă de cea care a formulat notificarea ar contesta tocmai neindicarea sa în dispoziția emisă, ceea ce nu este cazul în speță).

Așadar, în regimul juridic determinat de aplicarea Legii nr. 10/2001, calitatea procesuală activă în acțiunea prin care s-a contestat actul de autoritate prin care s-a finalizat procedura administrativă aparține persoanei menționate în acest act, care a înregistrat notificarea în baza legii arătate, fără ca acest aspect să aibă consecințe asupra regimului juridic al bunului restituit sau despăgubirilor acordate (bun propriu sau comun). Pe fondul pricinii Tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 30 noiembrie 1967, numita R.A. a înstrăinat imobilul din Str.C., către R.A.A. căsătorit cu R.I., către R.T. și către reclamantul N.M., căsătorit cu N.I., în indiviziune și în cote egale de 1/3 fiecare.

S-a mai reținut că reclamantul a invocat faptul că a cumpărat de la părinții săi R.A.A. și R.I. încă o cotă de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului din București, Str.C. Prin dispoziția din 17 aprilie 2009 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a modificat art. 2 al dispoziției Primarului General din 25 aprilie 2007 și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 229,33 m.p. reprezentând cota de 2/3 din terenul în suprafață de 334 m.p. și pentru 65,33 m.p. ce reprezintă 2/3 din construcția demolată în suprafață de 98,00 m.p. din București, Str.C., în favoarea reclamantului N.M. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III din actul normativ menționat profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.

În cauză, nu s-a putut reține incidența acestor prevederi legale, întrucât situația premisă pentru aplicarea art. de mai sus este aceea în care imobilul este deținut, la data preluării de către stat, de una sau mai multe persoane, iar numai o parte dintre moștenitorii acestora formulează cerere în temeiul Legii nr. 10/2001 beneficiind în consecință de dispozițiile menționate. S-a reținut că textul nu se aplică în cazul în care cel care a formulat cererea în baza Legii nr. 10/2001 a solicitat recunoașterea unui drept pentru întregul imobil, dar deținea anterior preluării de stat doar o cotă parte din dreptul de proprietate asupra bunului în indiviziune cu altă persoană care nu a depus notificare.

Acesta nu are calitatea de moștenitor al persoanei îndreptățite, ci este chiar persoana îndreptățită, care nu poate dobândi însă prin efectul Legii nr. 10/2001 mai mult decât deținea la data trecerii imobilului în proprietatea statului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul N.M., iar prin decizia civilă nr. 490 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel București, sectia a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul, s-a schimbat în parte hotărârea instanței de fond în sensul anulării în parte a dispoziției din 17 aprilie 2009 și înlăturării art. 1 al acestei dispoziții, fiind menținută dispoziția din 25 aprilie 2007. Pentru a pronunța această decizie au fost reținute următoarele: Prin dispoziția din 25 aprilie 2007, Primarul General al Municipiului București, a respins notificarea privind restituirea în natură a imobilului situat în București, Str.C., formulată de reclamantul N.M.

Totodată s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru acest imobil compus din teren în suprafață de 344,00 m.p. și construcție demolată, în favoarea persoanei îndreptățite N.M. Deși această dispoziție a fost comunicată reclamantului, după aproximativ doi ani, respectiv la data de 17 aprilie 2009, aceeași instituție a modificat-o și a propus acordarea de despăgubiri numai pentru suprafața de 229,33 m.p. ce reprezintă cota de 2/3 din suprafața de 344,00 m.p. și pentru 65,33 m.p. ce reprezintă cota de 2/3 din construcția demolată în suprafață construită desfășurată de 98,00 m.p. din București, Str.C., reținând că reclamantul este îndreptățit numai la o cotă de 2/3 din imobil.

Ca atare, s-a constatat că această din urmă dispoziție este nelegală, deoarece a fost emisă cu încălcarea principiului securității circuitului civil. Din acest motiv instanța de apel a constatat că în mod greșit instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea sentinței că prima decizie intrase în circuitul civil și nu mai putea fi modificată unilateral de emitent. Motivul de apel privind constatarea calității de persoană îndreptățită a reclamantei N.I. a fost găsit întemeiat întrucât așa cum a reținut corect instanța de fond, aceasta nu a formulat în termen legal notificarea conform Legii nr. 10/2001. Pentru a avea calitatea de a ataca în justiție o dispoziție emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuia să urmeze calea prevăzută de această lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, se susține că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea legii în condițiile în care actele doveditoare trebuiau anexate la notificare, iar restituirea în natură este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea terenului sau construcției. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Notificarea reclamantului depusă în condițiile Legii nr. 10/2001 a fost soluționată prin dispoziția din 25 aprilie 2007, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru întregul teren de 344,00 m.p. și construcția demolată. Art. 3 din această dispoziție prevede că dispoziția se comunică secretariatului C.C.S.D. de pe lângă Cancelaria Primului Ministru, notificatorului, Primarului s 6, Direcției de Investiții, Direcției Achiziții, Concesionări și Contracte, Direcției de Evidență Imobiliară și Cadastrală și Administrației Fondului Imobiliar.

La 2 ani de la soluționarea notificării se emite o nouă dispoziție din 17 aprilie 2009, prin care se modifică art. 2 al primei dispoziții emise la 25 aprilie 2007. Or, această revocare și modificare din anul 2009 a primei dispoziții emise în anul 2007 nu putea opera în cauză în condițiile în care dispoziția sus evocată are natura juridică a unui act civil, ce putea fi supus cenzurii instanței sub aspectul condițiilor de validitate, în situația în care se aprecia că la emiterea ei au fost nesocotite dispozițiile legale. Ca atare, este de reținut că o dispoziție emisă în baza Legii nr. 10/2001 nu poate avea regimul juridic al actelor administrative în raport de prevederile exprese ale Legii nr. 10/2001.

Astfel, singura modalitate de modificare sau anulare a unei dispoziții emise în baza Legii nr. 10/2001, act intrat în circuitul civil, este promovarea unei acțiuni în justiție, și nu emiterea unei noi dispoziții de revocare (sau modificare) de către organul emitent. Așadar, organul emitent nu poate și nu are nici prerogative și nici atributul legal de desființare pe cale unilaterală a dispoziției emisă în baza Legii nr. 10/2001. Din perspectiva celor expuse criticile recurentului sunt nefondate și nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul fiind nefondat urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 490A din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2011.