ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2616/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2616/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în condițiile

art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Tribunalul București,

secția a IV–a civilă, prin sentința civilă nr. 591 din 17 aprilie 2009 a admis contestația

formulată la 23 martie 2008 de contestatoarea T.V. prin mandatari I.I. și I.L. în

contradictoriu cu pârâta Municipiul București prin Primarul General.

A fost anulată în parte

dispoziția Primarului General cu nr. DD din 16 ianuarie 2008 și s-a dispus restituirea

în natură pe vechiul amplasament, a terenului de 400 m.p. situat în București,

strada O., sector 2, conform variantei 1 din raportul de expertiză tehnică judiciară

întocmit de expert S.P.F., omologat de instanță.

Dispoziția nr. DD/2008

a fost menținută în ceea ce privește acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent

pentru construcția demolată, în suprafață de 230,66 m.p. care a fost situată în

București, strada O., sector 2.

În motivarea acestei soluții

Tribunalul a reținut în esență că prin notificarea din 07 iunie 2001 reclamanta

a solicitat restituirea în natură a unui imobil situat în București, strada O.,

sector 2, compus din teren în suprafață totală de 700 m.p., precum și despăgubiri

bănești pentru cele 3 corpuri de construcție aflate pe acel teren și în prezent

demolate.

S-a constatat că deși

s-a făcut dovada că reclamanta este persoană îndreptățită la restituire, iar din

expertiza efectuată a rezultat că terenul se poate restitui în natură, până la cuantumul

unei suprafețe de 400 m.p., entitatea sesizată cu notificarea a respins cererea

reclamantei de restituire în natură.

S-a constatat în raport

de probele administrate că se impune a fi omologată varianta 1 din raportul de expertiză

(aflat în supliment) și s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren identificată

ca fiind liberă și compusă din trei loturi conform schiței anexate la raportul de

expertiză, terenul făcând parte din domeniul privat al statului.

S-a mai constatat că în

cauză s-au făcut dovezi în sensul că imobilul corp B compus din parter și corpul

A și cota indiviză de 1/3 în suprafață de 759 m.p. pe care se află trei corpuri

de clădire, a fost donat de numita P.M. fiicei sale (contestatoarei din prezenta

cauză T.V.), iar restul de 2/3 din imobil a fost donat celorlalți fii, P.I. și P.N.

(frații contestatoarei), aceștia din urmă fiind în prezent decedați fără descendenți,

moștenirea revenind contestatoarei.

S-a mai reținut că imobilul

a intrat în mod abuziv în proprietatea statului, prin Decretul nr. 365/1985 (Anexa

I poziția nr. 56/1989).

Instanța în conformitate

cu Legea nr. 247/2005 care instituie principiul restituirii în natură atunci când

acest lucru este cu putință, a constatat că pe vechiul amplasament al imobilului

revendicat s-a construit un bloc de locuințe.

S-a reținut din raportul

de expertiză că s-au identificat unele spații libere care nu fac parte din domeniul

privat al unității administrativ-teritoriale și care nefiind afectate de utilități

publice pot fi restituite în natură, potrivit art. 11 pct. 4–9 din Legea nr. 10/2001.

La calcularea despăgubirilor,

pentru construcțiile demolate s-a constatat necesitatea de a se deduce din acestea

valoarea actualizată a despăgubirilor primite prin decretul de expropriere.

Curtea de Apel București,

secția a III–a, prin decizia civilă nr. 317 din 17 mai 2010 a admis apelul intimatului

Municipiul București prin Primarul General și a fost schimbată în parte sentința

apelată.

S-a dispus restituirea

în natură a terenului de 378,51 m.p. situat în strada O., sector 2, constând în

cele trei loturi identificate de expertul P.F., teren neafectat de utilități publice

și identificat în trei loturi de 205,10 m.p. (lotul I), de 104,68 m.p (lotul II)

și de 68,70 m.p. (lotul III).

Au fost menținute măsurile

dispoziției în sensul acordării de despăgubiri bănești cu privire la restul terenului

de 21,49 m.p. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În virtutea rolului activ

conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Curtea de Apel, pentru judecarea apelurilor

a completat probele cu informații solicitate de la SC A.N. SA, SC D.S. SA, și respectiv,

SC E.D.M. SA pentru a stabili situația rețelelor utilitare publice care afectează

terenul în discuție.

S-a reținut astfel de

la SC A.N. SA că pe terenul în cauză rețeaua de canalizare aparține domeniului public

al Municipiului București și a fost executată în anul 1988 (cu diametru de 30 și

50 cm.). SC D.S. SA a confirmat că terenul este traversat de o conductă de gaze

naturale (150 mm. diametru) din anul 1885, din această conductă fiind alimentat

un bloc din imediata apropiere a terenului din strada O. SC E.D.M. SA a confirmat

existența rețelei electrice care se încadrează în normele prevăzute de H.G. nr.

250/2007 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, iar potrivit art. 41 alin. (4)

din Legea energiei electrice (Legea nr. 13/2007), terenurile pe care se situează

rețele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a legii sunt și

rămân în proprietatea publică a statului.

Ca urmare, s-a constatat

că au fost corecte constatările expertului P.F., care atât în expertiza inițială,

cât și în supliment a semnalat prezența pe terenul de 400 m.p. a unor rețele utilitare

fiind infirmate, atât susținerile reclamantei cât și situația de fapt reținută în

mod greșit de instanța de fond.

S-a constatat că s-au

produs dovezi cât privește edificarea acelor rețele anterior anului 1989 fiind individualizate

corespunzător, de expert, în suplimentul întocmit pentru a răspunde la obiecțiunile

reclamantei și care a precizat că în variantele propuse a ținut cont de forma terenului

inițial și de rețelele existente.

Instanța de apel a constatat

că rețelele de utilitate publică deși au fost semnalate și în prima expertiză efectuată

la instanța de fond, aceasta în mod nejustificat a dispus restituirea în întregime

a suprafeței de 400 m.p. (în varianta 1 a expertizei) deși terenul este traversat

de rețele de calibru mare, în sensul art. 10.3 din Normele metodologice amintite,

situație care arată că, din contră, acest teren în această dimensiune nu se poate

restitui în natură.

Curtea a reținut din schița

existentă în dosarul de fond că au fost identificate trei loturi care pot fi interpretate

ca fiind teren liber în sensul Legii nr. 10/2001, aceste trei loturi însumând o

suprafață totală de 378,51 m.p., restul de 21,49 m.p. (până la 400 m.p.) fiind afectate

de rețele utilitare, situație ce impune măsuri reparatorii prin echivalent – pentru

diferență de teren imposibil de restituit în natură.

Sub aspectele mai sus

relevate s-a dispus schimbarea sentinței atacate și în consecință a dispoziției

contestate.

Împotriva deciziei Curții

de Apel București reclamanta la 18 iunie 2010 și pârâtul la 15 iunie 2010 au declarat

recurs în termenul legal.

Recursul reclamantei a

fost întemeiat în drept pe dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 6–9 C. proc.

civ.

În fapt recurenta, după

ce trece în revistă elementele de fapt ale cauzei din perspectiva succesiunii în

timp a etapelor procesuale după transmiterea notificării la 07 iunie 2001, făcând

un istoric al cauzei, a formulat, în esență, următoarele critici apropiate în două

reproșuri generale aduse deciziei atacate (includerea unor motive străine de natura

pricinii, interpretări greșite și denaturări pe de o parte și respectiv, încălcarea

și aplicarea greșită a dispozițiilor legale în vigoare pe de altă parte).

Sub primul aspect (motive

străine de natura pricinii, interpretări greșite, denaturări) s-a criticat concluzia

greșită a instanței fondată pe probele administrate – relațiile obținute de la cele

trei instituții furnizoare de apă, gaze și electricitate – susținându-se că în realitate

conform concluziilor primei expertize efectuate în cauză, din terenul de 759 m.p.

(în acte), și 751 m.p. (în măsurători), o suprafață de 400 m.p. este liberă. Împrejurarea

că expertul, în propunerea celor două variante a ținut cont de forma terenului inițial

de rețelele existente nu înseamnă că terenul conține sau este tranversat de rețelele

în discuție, cum greșit a reținut instanța.

Recurenta a invocat un

raport de expertiză (expertiza judiciară) întocmit de M.F. la 05 mai 2005 (nereținut

de instanță) în care s-a întocmit un plan al terenului, ce poate fi retrocedat în

natură și care face parter din „terenul revendicat și ocupat parțial de un bloc

de locuințe”.

Recurenta a mai arătat

că în referințele date, cele trei instituții nu indică elemente de identificare

a suprafeței de teren de 400 m.p. în discuție și a mai criticat faptul că nu s-a

ținut cont de adresele celor trei unități furnizoare care au confirmat posibilitatea

modificării în orice moment a traseului rețelelor edilitare conform intereselor

părții și pe cheltuiala acesteia.

Sub al doilea aspect (încălcarea

și aplicarea greșită a dispozițiilor legale în vigoare) recurenta a criticat decizia

nr. 317A/2010, deoarece aceasta încalcă dispozițiile Legii nr. 10/2001 care prevăd

în art. 1, 4, 7, 9, 11 și urm. că „imobilele preluate în mod abuziv indiferent în

posesia cui se află, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii

de restituire și libere de orice sarcini”.

S-a arătat astfel că s-au

încălcat art. 20, 44, 136 și 148 din Constituția României, art. 6 și art. 14 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale.

S-a mai criticat încălcarea

– prin motivarea în fapt și în drept – a principiului disponibilității în procesele

civile cât privește obiectul și părțile, care au fost determinate de reclamantul-apelant.

În acest fel, cu respectarea art. 129 și urm. C. proc. civ., chiar dacă din probe

ar rezulta că una din părți ar avea dreptul la altceva decât a cerut sau la mai

mult/mai puțin decât a solicitat, instanța nu poate depăși limitele cu care a fost

învestită.

Pe fondul cauzei recurenta

a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001 cu completările și modificările ulterioare,

coroborate cu Normele de aplicare a Legii nr. 250/2007.

În concluzie s-a solicitat

menținerea sentinței nr. 591/2009 a Tribunalului București și respingerea apelului

pârâtului.

În recursul pârâtului

a fost invocat în drept motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fapt criticile, în

esență, au vizat greșita constatare că o parte din terenul de 400 m.p. – solicitat

a fi restituit în natură poate fi acordat sub această formă de reparație în raport

de probele administrate și potrivit

cărora terenul individualizat reprezintă spații

verzi, trotuare, alei

pietonale, destinate clădirilor de locuit din jur, orice spațiu de locuit presupunând

și nevoia de spații verzi.

S-a arătat că potrivit

unei hotărâri a Consiliului General al Municiiului București din 1999, terenurile

amplasate între blocuri de locuințe, care prin proiectare și execuție au destinația

de spații verzi și de spații pentru jocuri de copii constituie proprietatea publică

și trec în administrarea primăriilor.

Au mai fost invocate dispozițiile

O.U.G. nr. 114/2007 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 195/2005 privind

protecția mediului, acte normative care au prevăzut sistarea procedurii de avizare

a documentației în scopul schimbării funcțiunii unei zone și interzicerea schimbării

destinației terenurilor amenajate ca spații verzi. În mod egal s-a făcut trimitere

la Legea nr. 24/2007 care reglementează administrarea spațiilor verzi, lege care

conține același tip de dispoziții.

S-a mai criticat aprecierea

instanței potrivit căreia terenul poate fi considerat liber și deci apt să fie restituit

în natură deși s-a dovedit că acesta este afectat pe toată lungimea lui de o rețea

de apă, gaze, canalizare.

Recurentul a considerat

greșită și soluția de acordare de despăgubiri pentru terenul de 21,49 m.p. câtă

vreme reclamanta nu a făcut dovada că nu a primit despăgubiri la momentul exproprierii,

și nici nu au beneficiat de acordurile internaționale încheiate de România privind

reglementarea problemelor financiare în suspensie.

recurs.

Examinând decizia atacată

prin prisma criticilor formulate prin cele două recursuri se constată că hotărârea

instanței de apel este legală și temeinică, recursurile fiind, ca urmare, respinse

pentru considerentele ce succed:

Recursul reclamantei.

Considerentele deciziei

atacate nu conțin referiri la elemente de fapt sau de drept străine pricinii cum

susține recurenta. Instanța a reținut corect concluziile expertizei care s-au referit

la un teren afectat parțial de construcții și de rețele de canalizare, apă și gaze.

Analiza terminologică

pe care o face recurenta raportului de expertiză în sensul că în exprimarea expertului,

„a ține cont de rețelele existente” nu se identifică cu „a fi traversat” de acele

rețele. O atare observație nu este reală nici sub aspectul înțelesului termenilor

dar nici sub aspectul situației reale la care se referă expertul, fiind contrazisă

chiar de poziția recurentei.

În dezvoltarea pledoariei

pentru restituirea în natură a întregului teren de 400 m.p. recurenta-reclamantă

invocă demersurile făcute la instituțiile furnizoare de apă, gaze și electricitate

în a dovedi posibilitatea devierii acestor rețele de pe terenul în discuție.

Nici critica referitoare

la nedelimitarea terenului de 400 m.p. în adresele instituțiilor prestatoare de

servicii pentru a lua în considerare afirmațiile că pe acest teren se află rețelele

în discuție nu este fondată.

Instanța a făcut o corectă

apreciere a situației de fapt referitoare la afectarea terenului din strada O. de

rețelele în discuție prin coroborarea probelor administrate. Expertiza a identificat

(potrivit obiectivelor stabilite) și a delimitat terenul de 400 m.p. cu precizările

indicate în schițele anexă, iar înscrisurile din dosarul Curții de Apel București,

care s-au referit la terenul din strada O., au oferit informații cu privire la momentul

afectării terenului cu rețeaua de apă, electricitate–canalizare – potrivit solicitării

precise a instanței.

În mod temeinic s-a reținut

și explicat de către instanță, în considerente, motivul pentru care s-a eliminat

din suprafața de 400 m.p. inițial restituită în natură de Tribunal, suprafața de

21,49 m.p., individualizată de expert ca fiind afectată de rețele de utilitate publică

a căror administrație – autoritățile prestatoare de aceste servicii – a confirmat

existența acestora la adresa imobilului revendicat dinainte de 1989.

Ca urmare, nu s-au putut

semnala în analiza instanței de apel nici motivări străine de natura cauzei și nici

denaturări ale situației reale.

Împrejurarea – invocată

de recurentă – că există posibilitatea devierii rețelelor – prin lucrări cu aprobări

speciale, nu se regăsește printre soluțiile și procedurile prevăzute de Legea

nr. 10/2001.

Sub acest aspect este

de observat că au fost aplicate dispozițiile legale incidente, respectându-se principiile

stabilite de art. 9 și 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Imobilele se restituie

în natură în starea în care acestea se află la data cererii de restituire și libere

de orice sarcini.

Restituirea în natură

este și ea supusă – potrivit legii speciale – unor reguli precis indicate în

art. 10 și 11 cu precizarea [art. 1 alin. (2)] că în cazurile în care restituirea

în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Art. 10 alin. (2) prevede

că „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod

abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține

restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată

de construcții noi, cea aferentă servituții legale și altor amenajări de utilitate

publică ale localității urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin

echivalent”.

Legea nu prevede alte

obligații pentru deținătorul imobilului notificat și nici nu condiționează aplicarea

măsurilor reparatorii de demersuri speciale din partea persoanei îndreptățite.

Se constată așadar că

în cauză au fost corect aplicate reglementările Legii nr. 10/2001.

Nu a fost încălcat, prin

depășirea puterilor cu care este învestit judecătorul, nici art. 129 C. proc. civ.

și respectiv, nici art. 299 și 287 C. proc. civ., cât privește limitele învestirii

instanței de apel.

Prin apelul declarat de

pârât s-a criticat restituirea în natură a terenului de 400 m.p. deși acesta este

afectat în totalitate de rețele de gaz, apă și canalizare.

Ca urmare, în mod corect

analiza instanței de apel s-a axat pe aceste verificări, necesitatea completării

probelor – cu înscrisuri depuse în temeiul art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ.

– rezultând din însăși criticile formulate.

Cât privește pretinsa

nerespectare a unor dispoziții din Constituție precum și a art. 6 și art. 14 și

urm. din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale

și art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, indicat în ce a constat această nerespectare

sau greșită interpretare din perspectiva soluției pronunțate pentru ca instanța

de recurs să verifice respectarea legalității și temeiniciei soluției și din această

perspectivă.

Recursul pârâtului este

nefondat și va fi și acesta respins.

Cât privește nelegalitatea

soluției din perspectiva măsurii de restituire în natură a unei părți din terenul

de 400 m.p., teren afectat de rețele de canalizare, acest aspect a fost examinat

mai sus, cu evidențierea motivelor pentru care soluția instanței este corectă și

legală.

Cât privește nelegalitatea

hotărârii din perspectiva nerespectării dispozițiilor legale privind protecția mediului

prin actele normative invocate și mai sus amintite critica nu poate fi primită.

Dispozițiile de procedură

privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs (art. 316 C. proc. civ.).

Potrivit art. 292 C. proc.

civ. părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace

de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea

apelului ori în întâmpinare, iar [conform alin. (2)] în cazul în care apelul nu

a fost motivat, instanța se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la

prima instanță.

În cauză printre motivele

de apel, conform cererii din dosarul Curții de Apel București, nu figurează și această

critică care nefiind pusă în discuție în faza de judecată a apelului, nu poate forma

obiect de analiză nici în faza de judecată a recursului, fiind invocată omisso medio.

Pentru considerentele

arătate în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-au respins recursurile reclamantei

și pârâtului împotriva deciziei pronunțate în cauză de Curtea de Apel București

cu consecința menținerii acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulități

recursului declarat de reclamanta T.V.

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta T.V. și de pârâtul Municipiul București prin

Primarul General împotriva deciziei nr. 317A din 17 mai 2010 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2011.