ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 348/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele . Prin sentința civilă nr. 1179/2010 a Tribunalului București, secția a III-a civilă s-a admis în parte contestația formulată de reclamanta A.M.G.L., împotriva dispoziției nr. 11855/2009 emisă de pârâtul Primarul General al Municipiului București și s-a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru construcțiile demolate situate în București. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, arătând că i se cuvin, potrivit Legii nr. 10/2001, reparații sub formă de teren în compensare pe care l-a și identificat ca amplasament și care este liber de sarcini. Prin decizia civilă nr. 816/A din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel București - secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținând următoarele: Prin notificarea nr. 1364/2001, autorul reclamantei a solicitat restituirea terenului în suprafață de 700 m.p.

situat la adresa de mai sus și despăgubiri pentru construcțiile ce se aflau pe acel teren, și care au fost demolate, întregul imobil fiind preluat de Statul Român prin Decretul nr. 92/1950. Notificarea a fost soluționată prin două dispoziții emise de Primarul General al Municipiului București, (pag. 9 dosar fond), dispoziția nr. 11854/2007 prin care se restituie în natură o parte din terenul solicitat, respectiv suprafața de 219 m.p., teren liber și dispoziția nr. H855/2009 (pag. 8 dosar fond) prin care reclamantei i s- au acordat măsuri reparatorii pentru diferența de teren de 474 m.p., ce nu a putut fi restituită în natură.

Pe baza probelor administrate în cauză, atât în procedura administrativă de la nivelul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, cât și în fața primei instanțe, judecătorul fondului a apreciat corect că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de reparații și pentru construcțiile ce fuseseră edificate pe terenul în cauză și demolate după preluarea imobilului de statul român. Este motivul pentru care dispoziția nr. 11855/2009, ce viza despăgubirile pentru teren, a fost modificată în sensul că au fost incluse și despăgubirile cuvenite reclamantei pentru construcțiile demolate.

Cererea pentru acordarea de teren în compensare a fost respinsă cu motivarea că o atare cerere nu a fost formulată anterior de către reclamantă și că prin sentința civilă nr. 143/2008 a Tribunalului București - secția a IV a civilă, care a vizat drepturile reclamantei în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul în litigiu, nu s-a dispus decât cu privire la suprafața de teren de restituit în natură, de 219 m.p. (pag. 11 - 12 dosar fond). Alături de argumentele judecătorului fondului, s-a constatat că terenul în suprafață de 143 m.p., solicitat în compensare de către reclamantă, situat în București, este afectat de rețele edilitare subterane, conform adresei din 14 iulie 2011 (pag. 77 - 78 dosar apel) emisă de Primăria Municipiului București - Direcția Patrimoniu.

În acest context, s-a apreciat că terenul solicitat în compensare nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de amenajări de utilitate publică în înțelesul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Împotriva menționatei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.M.G.L., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., a susținut următoarele: - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, reclamanta criticând motivarea instanței de apel potrivit căreia nu ar fi formulat, anterior, o cerere de restituire în natură și pentru diferența de 143 m.p., dat fiind că o atare cerere constituie însăși obiectul cauzei de fată.

În realitate, instanța de apel a „preluat'/'copiat" considerentele hotărârii primei instanțe, o dovadă în acest sens constituind-o respingerea nejustificată a administrării probei cu expertiză tehnică judiciară, care ar fi permis stabilirea situației de fapt în speță. Instanța de apel ar fi trebuit să răspundă criticilor aduse hotărârii primei instanțe, iar nu să preia din considerentele hotărârii atacate, operațiune care, în condițiile date, echivalează cu nemotivarea hotărârii. Este greșită concluzia aceleiași instanțe de apel, rezultat al interpretării greșite a actelor juridice deduse judecății, potrivit căreia terenul pretins ar fi afectat de rețele edilitare, existând o anumită incertitudine cu privire la situația relevată, actele depuse de pârât în probațiune, în acest sens, nefiind relevante.

- instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. S-a arătat că instanța de apel ar fi trebuit să analizeze în mod unitar dispozițiile emise în soluționarea notificării nr. 1346/2001 și să dispună modificarea dispoziției nr. 11855/2009 ( ce nu a intrat în circuitul civil) și sub aspectul acordării de teren în compensare, cu consecința diminuării despăgubirilor la nivelul diferenței de teren imposibil de restituit în natură, de 331 m.p.; - hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. , sens în care a susținut că au fost încălcate dispozițiilor Legii nr. 10/2001, și că au fost greșit interpretate actele juridice deduse judecății, motiv pentru care se impune respingerea hotărârii atacate și, în urma rejudecării cauzei, admiterea cererii deduse judecății și acordarea de teren în compensare în suprafață de 143 m.p., pentru restul de 331 m.p., din totalul de 474 m.p., urmând să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. (iar nu art. 304 pct. 6 C. proc. civ., cum din eroare a indicat partea), modificarea sau casarea unei hotărâri judecătorești se poate cere dacă hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În concepția legiuitorului, nemotivarea constituie un motiv de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ci și atunci când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Ca urmare, este incident motivul de recurs invocat doar în cazul existenței ipotezelor normei legale ce-l reglementează, adică nemotivarea hotărârii, ori consemnarea unor motive contradictorii sau străine de obiect, respectiv natura cauzei, care, la rândul lor, echivalează cu o nemotivare și care se pot constitui astfel într-un caz de nelegalitate a hotărârii atacate. Or, în speță, pe de o parte, reclamanta, invocând conținutul normei legale menționate, susține că instanța de apel ar fi reținut o situație de fapt greșită ( cu referire la pretențiile vizând terenul solicitat în compensare), iar pe de altă parte că nu ar fi răspuns criticilor dezvoltate în apel, ci ar fi „preluat'/„copiat" considerentele hotărârii primei instanțe.

Însă, așa cum s-a arătat, niciuna dintre criticile dezvoltate în susținerea acestui motiv de recurs nu poate fi subsumată cazului de nelegalitate invocat, astfel cum a fost acesta analizat. Pe de o parte, reținerea unei greșite situații de fapt constituie, în realitate, motiv de netemeinicie, ce nu mai poate fi analizat în recurs, cale de atac ce poate fi exercitată exclusiv, în actuala reglementare, pentru motive de nelegalitate, în timp ce critica privind lipsa motivării în modalitatea preluării fidele a considerentelor primei instanțe, nu este fondată.

Și aceasta pentru că, dimpotrivă, în operațiunea legală de soluționare a apelului reclamantei, instanța de apel a analizat și a răspuns argumentat criticilor invocate în apel, expunând propriile considerente în susținerea soluției pronunțate, modalitatea de expunere a acestora ținând exclusiv de activitatea de concepție a acestui act de procedură de către judecătorul cauzei, iar nu de nelegalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Sunt nefondate și criticile încadrate în pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. , care vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât, astfel cum rezultă din însăși conținutul normativ al acestui text, acest motiv de recurs urmărește desființarea hotărârii judecătorești atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 C. proc.

civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Textul are în vedere actul juridic înțeles ca negotium, iar nu modalitatea de interpretare a înscrisurilor depuse în probațiune, ori refuzul administrării altor probe, considerate de parte relevante, care se constituie, în realitate, în critici de netemeinicie, respectiv în pct. 10 și 11 al art. 304 C. proc. civ., în prezent abrogate, incompatibile actualei structuri a recursului. Analizând critica formulată, astfel cum a fost completată, prin motivele dezvoltate în susținerea cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind greșita interpretare sau aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, se constată că, de asemenea, nici aceasta nu poate fi primită, hotărârea pronunțată fiind la adăpost și de aceste critici.

Sesizarea instanței prin acțiuni fixează și limitele în care este soluționată cauza în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ., judecătorului nefiindu-i îngăduit, în cadrul procesului civil, să depășească granițele stabilite prin acțiunea reclamantului, decât cu riscul încălcării unui principiu fundamental al procesului civil, cel al disponibilității procesuale, ceea ce, evident, nu poate fi permis. Or, prin cererea dedusă judecății, reclamanta a învestit instanța, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu o contestație împotriva dispoziției nr. 11855/2009, acesta constituind deci obiectul acțiunii și limitele sesizării instanței și în cadrul cărora trebuia (și a fost respectat) să se pronunțe instanțele, iar nu prin raportare și la măsurile dispuse prin alt act administrativ, chiar emis în soluționarea aceleiași notificări, și care nu constituie obiectul verificărilor în cauza de fată.

Pronunțându-se relativ la legalitatea dispoziției menționate, instanțele fondului au procedat în conformitate cu normele legale ce reglementează judecata procesului civil român și, cu referire la categoria de litigii dedusă judecății, în conformitate cu natura juridică și regulile de judecată prevăzute de legea specială, astfel încât se constată ca nefondată și critica reclamantei vizând încălcarea legii. Sunt, de asemenea, nefondate și criticile privind greșita neatribuire în compensare a terenului pretins, întrucât, terenul solicitat este afectat unor rețele de utilitate publică, aspect dovedit cu actele depuse în probațiune, context în care se reține ca legală dispoziția instanței de respingere a cererii de restituire în modalitatea compensării, rezultat al interpretării corecte a dispozițiilor legale incidente, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel încât motivul de recurs invocat, art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se vădește a nu fi incident. Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.M.G.L. împotriva deciziei nr. 816/A din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București - secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013