ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3300/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30 iulie

2007 pe rolul Tribunalului București, reclamanta G.F. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele Primăria municipiului București, prin primarul

general, și Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 10/2001,

ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele la emiterea unei

dispoziții de restituire în natură și/sau cu privire la acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent, cu privire la imobilul situat în București, str. A.,

sector 6, compus din teren în suprafață de 107,20 mp și construcție.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că este moștenitoarea legală a mamei sale, G.M.,

conform certificatului de moștenitor din 6 noiembrie 2006, emis de BNP P.V.M.,

că mama sa, în calitate de proprietară a imobilului a formulat notificare în

baza Legii nr. 10/2001 la data de 20 iunie 2001, care a fost înaintată de către

Primăria sectorului 6 București la Consiliul general al municipiului București,

spre soluționare, conform adresei din 19 iulie 2001, dată de la care nu a mai

primit nici un răspuns la solicitarea sa.

La termenul de

judecată din 11 aprilie 2008, reclamanta și-a modificat acțiunea, față de

Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Secțiile Unite, solicitând soluționarea pe fondul cauzei a cererii, în

conformitate cu această decizie.

Prin Sentința nr.

1717 din 14 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis

acțiunea formulată de reclamantă și a obligat Municipiul București, prin

primarul general, să emită dispoziție motivată, prin care să acorde reclamantei

măsuri reparatorii constând în despăgubiri materiale pentru imobilul situat în

București, str. A., sector 6, ce nu poate fi restituit în natură, compus din

teren în valoare de 236.055 RON și construcție, în valoare de 56.935 RON, cu

obligarea reclamantei la restituirea contravalorii despăgubirilor primite în

urma exproprierii prin Decizia nr. 716/1979 a C.P.M.B.

A fost omologat

raportul de expertiză topo-cadastrală întocmit de experta S.C. și raportul de

expertiză construcții întocmit de experta S.F.

A fost obligat

Municipiul București la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamantă,

reprezentând onorariul pentru expertiza topografică.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că imobilul teren și construcție a aparținut

autoarei reclamantei, G.M., și a intrat în proprietatea statului în mod abuziv,

potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, prin Decretul de expropriere nr. 43 din

3 aprilie 1984, la momentul exproprierii stabilindu-se o despăgubire în valoare

de 6.670 RON.

Autoarea reclamantei

a formulat notificare în termenul legal prevăzut de art. 21 din Legea nr.

10/2001, care însă nu a fost soluționată.

A mai reținut

tribunalul că reclamanta a făcut dovada că este persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii, că imobilul expropriat nu mai poate fi restituit în natură,

construcția fiind demolată, iar terenul fiind afectat în întregime de elemente

de sistematizare și de lucrări de interes public, urmând să se acorde

reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent, condiționate de restituirea

contravalorii despăgubirilor încasate de autoarea sa.

La stabilirea

despăgubirilor, tribunalul a avut în vedere împrejurarea că reclamanta a

solicitat pentru teren omologarea raportului de expertiză tehnică judiciară

efectuat de experta S.C., deși expertul G.V. a stabilit o valoare de circulație

mai mare.

Prin Decizia civilă

nr. 306 A din 14 mai 2009, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de

reclamantă și a schimbat în parte sentința primei instanțe, în sensul că a stabilit

valoarea despăgubirilor acordate pentru imobilul în litigiu (teren și

construcție) la suma de 531.900 RON, valoare stabilită prin raportul de

expertiză tehnică efectuat de inginer G.V., pe care l-a omologat.

A înlăturat

dispoziția privind omologarea expertizelor întocmite de ing. S.C. și ing. S.F.

A respins apelul

declarat de Municipiul București, prin primarul general, împotriva aceleiași

sentințe, ca nefondat și a obligat apelantul-pârât la 350 RON cheltuieli de

judecată către apelanta-reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta a formulat obiecțiuni la

rapoartele de expertiză întocmite, deoarece expertiza topografică efectuată de

S.C. a stabilit valoarea imobilului fără a fi învestită cu acest obiectiv, iar

expertiza tehnică evaluatoare s-a referit doar la prețul terenului, nu și al

construcției.

S-a mai reținut că

reclamanta nu a solicitat omologarea expertizei efectuate de S.C., mai mult,

aceasta obiectând în legătură cu depășirea cadrului expertizei care nu a fost

învestită să evalueze bunul imobil, astfel că expertiza tehnică efectuată de

expert V.G. răspunde obiectivelor stabilite, evaluând întregul imobil.

În ceea ce privește

apelul declarat de Municipiul București, prin primarul general, instanța a

reținut că, în raport de data formulării notificării, este neîntemeiată

susținerea privind caracterul rezonabil al termenului în care instituția avea

obligația de a soluționa solicitarea, iar lipsa culpei nu-și poate găsi

fundament, de vreme ce unitatea notificată nu a analizat cererea în scopul

emiterii deciziei/dispoziției motivate și nu a indicat nici vreun impediment de

natură să împiedice acest demers.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanta G.F. și pârâtul Municipiul București,

prin primarul general.

Reclamanta G.F. a

declarat și motivat recursul, în termenul legal, invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate, după expunerea

istoricului cauzei și a demersurilor făcute, a arătat că în mod greșit instanța

de apel nu a omologat raportul extrajudiciar de expertiză întocmit de experta

S.F., apreciind că raportul de expertiză întocmit de expertul V.G. ar avea o

valoare probatorie mai mare, întrucât, potrivit Legii nr. 247/2005, expertizele

extrajudiciare au aceeași forță probantă cu cele dispuse de instanță.

Astfel, recurenta a

apreciat că se impune omologarea raportului de expertiză judiciară întocmit de

expert V.G., la valoarea de 531.900 RON pentru teren și a raportului de

expertiză extrajudiciară întocmit de expert S.F., în valoare de 56.935 RON,

pentru construcția demolată.

A mai susținut

recurenta-reclamantă că în mod greșit s-a apreciat că este vorba despre o

construcție demolabilă și că nu putea fi obligată la plata contravalorii

despăgubirilor primite de autoarea sa, deoarece din tabelul cuprinzând

fondurile fixe situate în Municipiul București ce se scot din funcțiune,

rezultă că valoarea materialelor recuperate din demolare este mai mare decât

valoarea primită de către proprietar.

Municipiul București,

prin primarul general, a declarat recurs la data de 23 noiembrie 2009, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând decizia instanței de apel

pentru nelegalitate prin prisma încălcării și aplicării greșite a prevederilor

art. 9 - 11 și art. 21 - 23 din Legea nr. 10/2001, precum și a dispozițiilor

Titlului VII cap. 5 art. 16 din Legea nr. 247/2005.

Examinând recursurile

declarate, în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul declarat de

reclamanta G.F. este nefondat.

La omologarea

raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert V.G., instanța de

apel nu și-a motivat soluția, așa cum susține recurenta-reclamantă, pe valoarea

probatorie mai mare a acestuia față de raportul de expertiză extrajudiciară

întocmit de expert S.F.

Astfel, nu s-a produs

o încălcare a dispozițiilor legale privind forța probantă a expertizelor

extrajudiciare în raport cu cele dispuse de instanță, atâta timp cât, prin

decizia recurată, s-a constatat că prin raportul de expertiză tehnică efectuat

de ing. V.G., s-a răspuns obiectivelor stabilite de instanță, iar valoarea de

piață estimată din perspectiva "celei mai bune utilizări" reprezintă

valoarea pentru întregul imobil.

În plus, s-a mai

reținut că valoarea bunului imobil nu poate fi stabilită neunitar, pe baza unor

criterii furnizate de lucrări de specialitate distincte.

Pentru aceleași

considerente nu poate fi primită nici susținerea recurentei potrivit căreia se

impune omologarea ambelor rapoarte de expertiză, de vreme ce expertiza

întocmită de V.G. a avut ca obiectiv stabilit de instanță evaluarea și

descrierea imobilului situat în București, str. A., sectorul 6, compus din

teren în suprafață de 107,20 mp și construcție, iar valoarea de piață estimată

a privit întregul imobil.

Critica referitoare

la obligarea reclamantei la restituirea contravalorii despăgubirilor primite în

urma exproprierii este formulată omisso medio, deoarece reclamanta nu a invocat

în apel aspecte legate de compensarea despăgubirilor primite de autoarea sa, cu

valoarea materialelor de construcții ce au fost recuperate de către stat și,

prin urmare, sancțiunea este aceea a neanalizării sale.

Aceeași sancțiune se

aplică și celorlalte critici formulate de reclamantă, care vizează aprecierea

probatoriului administrat în cauză, deoarece nu se circumscriu niciunuia din

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Recursul declarat de

Municipiul București, prin primarul general, este tardiv.

Comunicarea Deciziei

recurate nr. 306 A din 14 mai 2009 a Curții de Apel București către Municipiul

București, prin primarul general, s-a realizat la data de 7 octombrie 2009,

astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare aflată

la dosarul instanței de apel.

Termenul de declarare

și motivare a recursului este de 15 zile de la comunicarea deciziei recurate,

termen care se calculează pe zile libere, iar potrivit art. 301 coroborat cu

art. 101 alin. (1) C. proc. civ., acesta s-a împlinit la data de 23 octombrie

2009, într-o zi lucrătoare.

Cererea de recurs a

fost depusă la 23 noiembrie 2009, cu depășirea termenului de recurs, motiv

pentru care intervine sancțiunea decăderii prevăzută de art. 103 C. proc. civ.,

cât timp partea recurentă nu a invocat și dovedit o împrejurare mai presus de

voința sa, care să o fi împiedicat să exercite în termenul legal calea de atac

a recursului.

Față de cele arătate,

recursul declarat de reclamanta G.F. se va privi ca nefondat, iar recursul

declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, ca tardiv, și,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta G.F. împotriva Deciziei nr. 306 A din

14 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Respinge, ca tardiv,

recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general,

împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 mai 2010.

Procesat

de GGC - NN