ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3713/2010

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 725 din 15 mai 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă, în parte, contestația formulată de contestatoarea B.G., în contradictoriu cu intimații Primăria municipiului București și Municipiul București prin primarul general și a fost anulată parțial dispoziția nr. 6437 din 5 octombrie 2006 emisă de intimată, care a fost obligată să emită dispoziție de restituire prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru terenul în suprafață de 100 mp, situat în București, sectorul 1. Apelurile declarate de contestatoare și pârâtul Municipiul București, prin primarul general au fost admise, prin decizia nr. 235 din 25 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost schimbată în tot, sentința tribunalului, în sensul că a fost admisă contestația, a fost anulată parțial dispoziția contestată, s-a constatat că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru o construcție nedemolată, situată în București, sectorul 1, au fost menținute celelalte mențiuni ale dispoziției și a fost respinsă contestația cu privire la măsurile reparatorii în echivalent, pentru terenul în suprafață de 100 mp situat la aceeași adresă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a pronunțat decizia nr. 6739 din 7 noiembrie 2008, prin care a fost admis recursul declarat de reclamante, a fost casată decizia curții de apel și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel. În considerentele deciziei de casare s-a reținut că recurentele sunt moștenitoarele defunctei B.G., care era decedată la data pronunțării deciziei curții de apel, iar succesoarele nu au fost introduse în cauză, că a fost făcută dovada dreptului de proprietate al autoarei contestatoarelor asupra terenului și construcției, dar că este necesară administrarea de probe pentru a fi stabilită suprafața reală a terenului.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a pronunțat decizia nr. 642 din 9 decembrie 2009, prin care a fost admis apelul declarat de contestatoarea B.G. și continuat de moștenitoarele acesteia, B.M. și K.C., a fost schimbată, în parte, sentința tribunalului, în sensul că a fost obligată pârâta să propună despăgubiri pentru construcția nedemolată, dar înstrăinată și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la propunerea de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 100 mp, conform valorilor stabilite prin raportul de expertiză tehnică întocmite de expertul M.V. Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatoarele B.M. și K.C., precum și pârâtul Municipiul București, prin primarul general.

Recurentele-contestatoare și-au încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și au susținut că a fost făcută o greșită aplicare a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, neținându-se cont de întinderea dreptului de proprietate înscrisă în actul de preluare, respectiv 154 mp, că a fost încălcat principiul disponibilității părților, atunci când s-a reținut că a fost pretinsă prin notificare doar suprafața de teren de 100 mp și că hotărârea atacată cu recurs conține motive contradictorii cu privire la suprafața terenului. Recursul este nefondat. Prin notificarea aflată în copie la fila 32 din dosarul tribunalului, autoarea contestatoarelor a solicitat măsuri reparatorii, constând în despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 100 mp, situat în București, sectorul 1. Aceeași suprafață de 100 mp teren este menționată și în contractul de vânzare-cumpărare, în care au calitatea de cumpărători autoarea reclamantelor, B.G.

și soțul acesteia B.C. Așa fiind, se constată că instanța de apel a stabilit corect faptul că suprafața reală a terenului este de 100 mp, neavând în vedere doar mențiunea cuprinsă în notificare sub acest aspect, dar și pe cea cuprinsă în contractul de vânzare-cumpărare, situație în care nici nu a fost aplicat greșit principiul disponibilității părților. Totodată se constată că decizia curții de apel nu conține motive contradictorii. Prin recursul declarat, pârâtul Municipiul București, reprezentat de primarul general și-a încadrat criticile în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și a susținut, în esență, că termenul de 60 de zile prin care unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe asupra notificării are două date de referință, și anume, data depunerii notificării sau data depunerii actelor doveditoare, că nu s-a făcut dovada primirii sau nu de despăgubiri de către autoarea contestatoarelor, în baza unor acorduri internaționale și că în ipoteza primirii de despăgubiri trebuia rambursată diferența dintre acestea și valoarea terenului sau a construcției. Și acest recurs este nefondat. Critica privitoare la termenul de 60 de zile în care unitatea deținătoare are obligația de a se pronunța asupra notificării este lipsită de relevanță, față de împrejurarea că instanța a fost sesizată cu o contestație formulată împotriva dispoziției deja emisă de primarul general.

În ceea ce privesc motivele de recurs vizând eventuala primire de despăgubiri de către autoarea contestatoarelor, se constată că acestea nu au fost invocate în apel, ci pentru prima dată în recurs, fiind astfel încălcat principiul omisso medio. În consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respinse ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantele B.M. și K.C. și de pârâtul Municipiul București, prin primar general împotriva deciziei nr. 642 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.