ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 453/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 28 martie 2008

sub nr. 12396/3/2008, reclamanții D.G., D.M.S., au chemat în judecată pe

pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând anularea

dispoziției nr. 9473 din 7 februarie 2008, în sensul de a se constata că

reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru întregul imobil

situat în București, parte în natură, parte în echivalent și restituirea în

natură a terenului liber.

În motivarea cererii se

arată că prin notificarea formulată la 13 noiembrie 2001, au solicitat

acordarea de despăgubiri bănești, neavând cunoștință că o parte din teren este

liber și poate fi restituit în natură. Se mai arată de asemenea că, imobilul în

litigiu a fost proprietatea autoarei reclamanților și a fost preluat de stat în

mod abuziv conform Decretului nr. 92/1950 de la T.P., deși la momentul

preluării acesta nu mai era în viață fiind decedată din data de 8 iunie 1949.

Tribunalul București, prin

sentința civilă nr. 1365 din 25 septembrie 2008 a admis contestația, a anulat

în parte dispoziția nr. 9473 din 7 februarie 2008 și a constatat că reclamanții

sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru întregul imobil situat în

București; a dispus restituirea în natură a terenului liber în suprafața de 389

mp și s-au menținut celelalte mențiuni ale dispoziției emise de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, s-a

reținut că, la data preluării abuzive, imobilul în discuție se afla în

proprietatea autoarei contestatorilor, aceștia sunt singurii moștenitori, care

au formulat notificare pentru întregul imobil, și drept urmare sunt persoane

îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii. În ceea ce privește

modalitatea de restituire s-a reținut în considerentele hotărârii că terenul ce

poate fi restituit în natură este traversat de un traseu electric subteran,

care poate fi deviat în afara terenului iar pentru restul terenului în

suprafață de 581 mp se vor menține dispozițiile stabilite în actul emis de primar.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General al Capitalei,

aducând critici de netemeinicie și de nelegalitate susținând că în soluționarea

cauzei nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr.10/2001

pentru a solicita restituirea integrală a proprietății, întrucât dreptul acesta

este stabilit sub formă de cotă parte și reclamanții nu au decât cota de 9/21

din proprietate fiecare și că nu s-a verificat situația juridică a imobilului,

deoarece terenul nu poate fi restituit în natură, fiind afectat nu numai de

cabluri electrice ci și de elemente de sistematizare, respectiv parc amenajat,

spațiu verde amenajat cu borduri, copaci, platformă beton.

Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, prin decizia nr. 385 din 9 iunie 2009, cu majoritate a respins

apelul ca nefondat.

În considerentele deciziei

s-a reținut că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii

pentru întregul imobil și nu doar pentru cotele menționate în dispoziția emisă

de apelantă. Referitor la modalitatea de restituire a reținut instanța de apel

că terenul în suprafață de 389 mp identificat de cei doi experți este liber de

construcții, fiind doar un teren asfaltat și folosit ca parcare, delimitat prin

borduri, traversată de o fâșie de pomi, astfel că în mod corect a fost

restituit în natură. Terenul în suprafață de 389 mp în discuție nu poate fi

considerat ca intrând sub incidența excepțiilor de la restituirea în natură, în

condițiile Legii nr. 10/2001, pentru simplul fapt că este asfaltat. Nici faptul

că terenul este traversat de un cablu electric nu constituie impediment la

restituirea în natură.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București, invocând incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul critică hotărârea

sub următoarele aspecte:

Dispozițiile art. 4 din

Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în speța supusă analizei, având în vedere

procesul-verbal din 3 noiembrie 1949 din care rezultă că preluarea s-a făcut de

la fostul proprietar T.P., iar P.T. este persoana de la care s-a preluat doar

cota de 9/12 și nu întregul imobil.

S-a reținut greșit

posibilitatea restituirii în natură a suprafeței de 389 mp teren atâta vreme

cât terenul este afectat de elemente de sistematizare, trotuar pietonal, alee

acces bloc, spațiu verde, parcaj amenajat.

Raportul de expertiză

efectuat în cauză atestă prezența elementelor de sistematizare, conținutul său

fiind interpretat greșit de instanțe.

Examinând criticile

formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat

următoarele:

Analizând primul motiv de

recurs, se constată că în mod corect s-a reținut în speța supusă analizei

incidența dispozițiilor art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001.

Legea specială de reparație,

Legea nr. 10/2001 cuprinde mai multe dispoziții noi care derogă de la dreptul

comun, tocmai în scopul de a facilita repararea abuzurilor săvârșite în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Astfel, s-a dovedit în cauză

necontestat, că reclamanții au calitate de moștenitori – sunt persoane

îndreptățite la restituirea – iar potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

modificată, de cotele moștenitorilor care nu au formulat notificare vor profita

reclamanții care au depus notificare în termen, conform Legii nr. 10/2001.

În aplicarea Legii nr. 10/2001

nu operează regula unanimității în cazul indiviziunii indiferent de izvorul

acesteia.

Legea nr. 10/2001 având un

caracter reparator, măsurile de restituire în natură sau prin echivalent pot fi

solicitate de persoana îndreptățită după procedura instituită, adică prin

notificarea adresată în temeiul legal entității deținătoare a imobilului.

Dreptul poate fi exercitat

de cel care optează să și-l valorifice și să-l apropie, fără a fi condiționat

de o eventuală atitudine a altui moștenitor, deoarece, în caz contrar, legea ar

fi golită de conținut.

Referitor la analiza celui

de-al doilea motiv de recurs – imposibilitatea restituirii în natură a suprafeței

de 389 mp teren, fiind afectat de elemente de sistematizare.

Art. 2 și art. 7 din Legea

nr. 10/2001 instituie ca regulă acordarea măsurilor reparatorii în natură, iar

ca excepție repararea prin echivalent și se aplica numai atunci când există o

imposibilitate obiectivă de restituire a imobilului în natură.

În speța supusă analizei s-a

dispus restituirea în natură a suprafeței de 389 mp teren, deși din cuprinsul

raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă necontestat că terenul este

afectat de un traseu electric subteran.

Mai mult, recurenta susține

constant că acest teren este afectat și de elemente de sistematizare, trotuar

pietonal, alee acces bloc, spațiu verde, așa cum atestă de fapt și schița

terenului aflată la fila 119 din dosar fond.

Având în vedere că

expertizele efectuate în cauză sunt contradictorii și cu privire la suprafața

de teren ce urmează a fi restituită în natură, este necesar a se stabili

exactitatea afirmațiilor și se va evidenția dacă suprafața de teren în litigiu

este utilă pentru normala folosință a blocului.

Lămurirea acestor aspecte

este esențială pentru corecta soluționare a cauzei, în contextul art. 10 alin.

(3) coroborat cu art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece trebuie să

se facă distincția cuvenită între „teren liber” și „teren liber ce poate fi

restituit în natură”, fiind de principiu că posibilitatea restituirii în natură

a terenului liber este subordonată afectațiunii sale.

Față de cele expuse,

legalitatea soluționării cauzei este deficitară pe fondul acesteia, astfel că

se impune, în temeiul art. 313 C. proc. civ., casarea deciziei și trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul

Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 385 din 9

iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010.