ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2167/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2167/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 8 iulie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a

III-a civilă, reclamanții M.A.M., M.T., M.M.I., C.M.C. și B.Z.P. au solicitat,

în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului București, prin Primarul General,

desființarea Dispoziției nr. 10818 din 13 iunie 2008 emisă de pârâtă, privind

restituirea în natură a apartamentelor din imobilul situat în București, ca

fiind nelegală și obligarea pârâtei să emită o dispoziție în conformitate cu

prevederile legii și conformă dispozițiilor hotărârii judecătorești care stau

la baza emiterii acestei dispoziții.

În cauză,

a fost formulată cerere de intervenție în interes propriu de către N.D.C.

Prin

sentința nr. 786 din 3 iunie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă

a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de N.D.C. și a

respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamanți.

Pentru a

hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, prin Dispoziția nr. 10818 din 13 iunie

2008, în temeiul notificărilor înregistrate sub nr. 2554/2001 și nr. 40/2001,

s-au restituit în natură în proprietatea numiților N.D.C. și M.C.D.

apartamentele situate în imobilul din București, respingându-se notificarea

reclamanților ca fiind formulată de persoane care nu aveau la data depunerii

acesteia procură valabilă pentru revendicarea unor bunuri în temeiul Legii nr.

10/2001.

S-a arătat

că, printr-o dispoziție anterioară, respectiv Dispoziția nr. 4337 din 1 iulie

2005, emisă în baza acelorași notificări, s-a restituit în proprietatea

acelorași persoane mai sus menționate, cota de 2/3 din imobil, mai puțin

apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995 iar cu privire la notificarea

reclamanților, aceasta a fost respinsă cu aceeași motivare ca și cea din

dispoziția contestată în prezent.

Întrucât

prin decizia civilă nr. 716/A din 16 aprilie 2006 a Tribunalului București, secția

a IV-a civilă, rămasă irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 cu

privire la apartamentele din imobil, în cauză s-a emis Dispoziția nr. 10818 din

13 iunie 2008, prin care au fost restituite și aceste apartamente în natură

persoanelor îndreptățite.

Tribunalul

a constatat că notificarea nr. 2554/2001 a fost formulată de numita M.A. (decedată

ulterior depunerii acesteia) prin moștenitori N.D.C., iar notificarea nr.

40/2001 a fost formulată și semnată doar de numita M.T. (decedată ulterior

depunerii notificării), singurul moștenitor al acesteia fiind M.C.D.

Prima

instanță a reținut că, această din urmă notificare ce a fost formulată și în

numele reclamanților, nu poartă decât semnătura numitei M.T. și nu s-a probat

cu nici un act depus la dosar (procură, împuternicire sau mandat) că

reclamanții ar fi mandatat pe notificatoare pentru începerea demersurilor

necesare revendicării imobilului în baza Legii nr. 10/2001.

Prin

decizia civilă nr. 336A din 25 mai 2010, Curtea de Apel București a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței pronunțată de Tribunal.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de apel a arătat că efectul deciziei civile nr.

716/2006, al cărui obiect a fost acela de constatare a nulității unor acte

juridice de vânzare – cumpărare, este cel al repunerii părților în situația

anterioară, în cauză apartamentele din imobil reintrând în proprietatea

statului.

S-a

apreciat că, în acest caz, unitatea deținătoare nu poate dispune restituirea în

natură a bunurilor decât prin raportare la persoanele îndreptățite care au

sesizat-o legal prin notificare, aspect care a fost dezlegat irevocabil în

prezenta cauză, prin respingerea contestației împotriva dispoziției nr.

4337/2005, care a reținut că apelanții – contestatori nu au făcut dovada unei

procuri valabile în persoana celei care a formulat notificările nr. 40 din 17

mai 2001 și nr. 2554/2001.

Curtea de Apel

a arătat că această soluție se impune având în vedere dispozițiile de ansamblu

ale art. 4 alin. (4), art. 45 și 46 din Legea nr. 10/2001, restituirea celor

două apartamente efectuându-se în cadrul procedurii administrative demarate

prin notificările nr. 2554/2001 și nr. 40/2001 și în completarea soluționării

notificărilor respective.

Astfel,

după pronunțarea deciziei civile nr. 716/2006 nu mai exista niciun impediment

pentru restituirea în natură a celor două apartamente persoanelor care au

investit legal unitatea deținătoare, întrucât altă notificare formulată de

apelanți nu a fost dovedită.

Instanța

de apel a mai reținut că, stabilirea calității de moștenitori legali a

reclamanților în cadrul acțiunii privind constatarea nulității actelor de

vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 nu produce nici un efect

î

n

procedura administrativă, câtă vreme nu au sesizat legal unitatea deținătoare,

împrejurare echivalentă cu lipsa notificării.

În

consecință, s-a reținut că dispoziția emisă de Municipiul București este

legală, în condițiile în care nici în prezent reclamanții nu au făcut dovada

unei procuri/împuterniciri acordate în acest scop defunctei M.T., aspect care

rezultă chiar din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții M.A.M., M.T.,

M.M.I., C.M.C. și B.Z.P., invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

În

dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.,

recurenții au arătat că dispoziția contestată încalcă normele legale privind

punerea în executare a unei hotărâri judecătorești.

Astfel,

instanța, în mod greșit, a interpretat natura actului juridic doar din punct de

vedere administrativ, prin raportare doar la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și

nu la normele de drept civil și de procedură civilă.

În acest

sens, au susținut că, în cauză, nu ne aflăm în procedura prevăzută de Legea nr.

10/2001, ci într-o procedură civilă de executare silită a unei hotărâri

judecătorești, soluția legală fiind aceea a desființării dispoziției atacate și

obligării pârâtei să emită o dispoziție conformă dispozitivului hotărârii ce se

execută.

În ceea ce

privește dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că soluția

instanței de apel, prin care a fost menținută hotărârea primei instanțe, este

nelegală, întrucât recurenții și-au însușit atât notificările făcute și în

numele lor, cât și acțiunile introduse în instanță pentru anularea contractelor

de vânzare-cumpărare încheiate de stat cu chiriașii.

Recurenții

au arătat că, nefiind în țară, au fost reprezentați de mătușile lor, M.A. și M.T.,

iar apoi de moștenitorii acestora, atât în demersurile făcute la autoritățile

administrative, cât și la instanțele de judecată.

Recurenții

au mai susținut că, în speță, trebuiau aplicate doar normele de drept comun.

De

asemenea, au arătat că, în mod greșit s-a reținut că nu au sesizat legal

unitatea deținătoare, împrejurare echivalentă lipsei notificării, atâta timp

cât la dosarul administrativ au fost depuse toate actele de stare civilă

privind pe recurenți, care au avut, alături de rudele lor, o atitudine activă

în demersurile făcute pentru obținerea imobilului.

Examinând

decizia în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Deși, prin

recursul declarat, recurenții-reclamanți au invocat și dispozițiile art. 304

pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de

recurs, vizând tot o aplicare greșită a legii, astfel că dezvoltarea acestora

permite încadrarea lor în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate

împreună cu susținerile subsumate acestui motiv de recurs, astfel cum au fost

formulate de recurenți.

În speță,

prin cererea de chemare în judecată, recurenții-reclamanți au solicitat

anularea dispoziției nr. 10818 din 13 iunie 2008 emisă de Primăria municipiului

București și obligarea pârâtei să emită o nouă dispoziție în conformitate cu

prevederile legale și cu dispozițiile hotărârii judecătorești care stau la baza

emiterii dispoziției atacate.

Așa fiind,

se constată că, prin dispoziția sus-menționată, la emiterea căreia s-au avut în

vedere notificările nr. 2555/2001 și nr. 40/2001, precum și decizia civilă nr.

716/A din 16 aprilie 2006 a Tribunalului București, definitivă și irevocabilă,

s-au restituit în natură apartamentele din imobilul situat în București, cota

parte indiviză din părțile și dependințele de folosință comună, împreună cu

cota de teren în suprafață de 67,38 m.p., către N.D.C. și M.C.D., iar în

privința recurenților reclamanți, a fost respinsă solicitarea de restituire a

imobilului, pe motiv că „ a fost formulată de persoane care nu aveau la data

depunerii notificării o procură valabilă pentru revendicarea unor bunuri în

baza Legii nr. 10/2001”.

Prin

notificarea nr. 40 din 17 mai 2001, formulată de M.T., în numele său și al

moștenitorilor în viață, respectiv M.A., T.M., A.M., M.I., B.P. și B.C.,

aceasta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București,

proprietatea defunctului M.T., ce a fost preluat prin Decretul nr. 92/1950.

La dosarul

administrativ au fost depuse și actele de stare civilă ale

recurenților-reclamanți, în calitate de moștenitori ai autorului.

Conform

normelor legale referitoare la succesiune, dreptul subiectiv la restituirea în

natură sau prin echivalent a imobilului pentru care s-a formulat notificarea

s-a transmis către moștenitori.

În cauză,

faptul că și reclamanții au calitatea de moștenitori nu a fost contestat.

De altfel,

aceștia au avut calitatea de reclamanți și în Dosarul nr. 2864/3/2003 al

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în care s-a pronunțat decizia nr.

716A din 6 aprilie 2006, prin care s-a constatat nulitatea absolută a

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, privind

cele două apartamente care fac obiectul dispoziției contestate în prezenta

cauză.

În aceste

împrejurări și având în vedere modul în care a fost formulată notificarea (atât

în nume propriu, cât și în numele celorlalți moștenitori), precum și atitudinea

moștenitorilor, se constată că între persoana notificatoare și

recurenții-reclamanți a operat gestiunea de afaceri, în sensul că, prin

notificarea formulată, M.T. a făcut un act juridic util celorlalți moștenitori,

care reprezintă un act de conservare, întrucât s-a urmărit evitarea pierderii

unei valori patrimoniale.

Pentru a

fi în prezența gestiunii de afaceri gerantul poate lucra, așa cum s-a întâmplat

în prezenta cauză, în același timp, în interes propriu și în interesul altuia.

În plus,

ratificarea gestiunii de afaceri duce la convertirea acesteia retroactiv

într-un contract de mandat.

Or,

reclamanții au arătat chiar prin acțiunea introductivă că își însușesc

notificarea formulată de comoștenitoarea lor pentru imobilul în litigiu.

Ca atare,

față de principiul indivizibilității moștenirii și având în vedere atitudinea

notificatoarei, care a adus la cunoștință emitentului dispoziției existența și

a altor moștenitori, solicitând restituirea și în numele acestora, așa cum

rezultă fără echivoc din modul în care este formulată notificarea, duce la

concluzia că, prin demersurile făcute, atât notificatoarea, cât și

recurenții-reclamanți au urmărit valorificarea drepturilor succesorale, în

cadrul Legii nr. 10/2001.

În aceste

condiții, se constată că, în mod greșit, instanțele de fond și de apel au

reținut că lipsa unei procuri valabile la data formulării notificării

echivalează cu lipsa unei notificări și că, prin urmare, reclamanții nu au

sesizat legal unitatea deținătoare.

Întrucât,

prin soluțiile pronunțate, instanțele anterioare au soluționat cauza fără a

intra practic în cercetarea fondului, pentru a nu prejudicia părțile de un grad

de jurisdicție și inclusiv pentru a nu le încălca dreptul la un proces

echitabil, potrivit dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța,

în temeiul art. 304 pct. 9, art. 314 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va

admite recursul declarat de reclamanții M.A.M., M.T., M.M.I., C.M.C. și B.Z.P.,

va casa decizia, va admite apelul declarat de reclamanți, va desființa

sentința, iar în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., cauza va fi trimisă

spre rejudecare aceluiași Tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanții M.A.M., M.T., M.M.I., C.M.C. și B.Z.P.

împotriva deciziei nr. 336A din 25 mai 2010 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, pe care o casează.

Admite

apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 786 din 3 iunie 2009 a

Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Desființează

sentința civilă sus-menționată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul

București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2011.