ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5901/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin notificarea formulată, la 1 august 2001, B.M. a

solicitat Primăriei Municipiului București, acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent pentru imobilul; - construcție și teren în

suprafață de 135 m.p. - situat în București, sector 5.

Întrucât, entitatea investită

cu soluționarea acestei notificări nu s-a conformat

dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana

îndreptățită (M.A.D., în calitate de unic moștenitor al

notificatoarei B.M.) s-a adresat instanței solicitând – în contradictoriu

cu primarul general al Municipiului București – obligarea pârâtului de a

emite o dispoziție motivată, de soluționare a notificării,

formulată de autoarea sa.

La 7 ianuarie 2009, reclamanta

și-a precizat acțiunea învederând instanței că

înțelege să solicite soluționarea pe fond a pretențiilor

formulate pe calea notificării, respectiv acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești.

Investit în primă instanță,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr.

803 din 27 mai 2009, a admis în parte cererea și a constatat că

reclamanta are calitate de persoană îndreptățită la

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în

despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv.

A respins restul pretențiilor,

ca inadmisibile.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut în esență că reclamanta

are calitate de persoană îndreptățită la acordarea

măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu.

Cât privește „tipul” de

măsuri reparatorii ce urmează a se acorda, tribunalul a constatat

că imobilul nu poate fi restituit în natură iar măsurile

reparatorii prin echivalent nu pot consta în despăgubiri bănești,

așa cum a cerut reclamanta, ci doar în despăgubiri acordate în

condițiile legii speciale, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Soluția a fost

menținută de Curtea de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, care,

prin decizia nr. 176/A din 5 noiembrie 2009, în esență cu

aceeași motivare, a respins apelul pârâtului.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal, pârâtul primarul general al Municipiului București care,

invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică

hotărârile pronunțate, pe considerentul greșitei sale

obligări la emiterea dispoziției de soluționare a

notificării în condițiile în care, se arată, termenul de 60 de

zile pentru emiterea acestei dispoziții are două date de

referință iar notificatoarea nu a înțeles să-și

completeze dosarul administrativ cu toate actele și declarațiile

cerute de lege.

Totodată, se mai arată, în

acord cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. se impune

micșorarea onorariului de avocat, cheltuielile de judecată fiind

exagerat de mari în raport cu tabloul onorariilor minimale.

Recursul se privește ca

nefondat urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Din interpretarea dispozițiilor

art. 25 și art. 26 ale Legii nr. 10/2001, rezultă că, indiferent

dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură

imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se

refuză un atare drept, entitatea investită este obligată ca

asupra solicitării adresată pe calea notificării, să se

pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.

Din actele cauzei rezultă

că, până la data formulării acțiunii, între persoana

îndreptățită și pârâtă nu a existat o

corespondență care să probeze, așa cum susține aceasta

din urmă, refuzul reclamantei de a-și completa dosarul administrativ

cu documentele ce justifică temeinicia pretențiilor formulate.

Ca atare, chiar acceptându-se teza

că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din lege ar

fi unul de recomandare, caracterul rezonabil al acestuia a fost cu mult depășit

iar acțiunea vizând obligarea pârâtei de a răspunde notificării este

pe deplin justificată în condițiile în care a fost formulată la

peste 6 ani de la data când autoarea reclamantei a întreprins demersul

prevăzut de art. 22 alin. (1) din același act normativ, interval în

care nu a primit nici un răspuns.

Or, așa cum în mod constant au

statuat instanțele, lipsa răspunsului într-un interval mare de timp

de la data inițierii procedurii administrative, poate fi interpretată

ca un refuz al soluționării notificării, situație ce aduce

în discuție culpa entității investite.

Cât privește cheltuielile de

judecată, principiul acordării acestora se bazează pe culpa

procesuală a părții ce a pierdut procesul ele având și

rolul de a despăgubi partea care nu este vinovată de declanșarea

activității judiciare.

Se constată că valoarea

acestor cheltuieli, reprezentând onorariu de avocat (respectiv 500 lei) nu este

exagerată, raportat la gradul de complexitate al pricinii și munca

îndeplinită de avocat.

Așa fiind, recursul

urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul primarul general al municipiului București împotriva

deciziei nr. 176/A din 05 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 250 lei cheltuieli de judecată fașă de intimata M.A.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2010.