ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5901/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin notificarea formulată, la 1 august 2001, B.M. a solicitat Primăriei Municipiului București, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul; - construcție și teren în suprafață de 135 m.p. - situat în București, sector 5. Întrucât, entitatea investită cu soluționarea acestei notificări nu s-a conformat dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită (M.A.D., în calitate de unic moștenitor al notificatoarei B.M.) s-a adresat instanței solicitând – în contradictoriu cu primarul general al Municipiului București – obligarea pârâtului de a emite o dispoziție motivată, de soluționare a notificării, formulată de autoarea sa.

La 7 ianuarie 2009, reclamanta și-a precizat acțiunea învederând instanței că înțelege să solicite soluționarea pe fond a pretențiilor formulate pe calea notificării, respectiv acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești. Investit în primă instanță, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 803 din 27 mai 2009, a admis în parte cererea și a constatat că reclamanta are calitate de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. A respins restul pretențiilor, ca inadmisibile.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamanta are calitate de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu. Cât privește „tipul” de măsuri reparatorii ce urmează a se acorda, tribunalul a constatat că imobilul nu poate fi restituit în natură iar măsurile reparatorii prin echivalent nu pot consta în despăgubiri bănești, așa cum a cerut reclamanta, ci doar în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, care, prin decizia nr. 176/A din 5 noiembrie 2009, în esență cu aceeași motivare, a respins apelul pârâtului.

În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâtul primarul general al Municipiului București care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârile pronunțate, pe considerentul greșitei sale obligări la emiterea dispoziției de soluționare a notificării în condițiile în care, se arată, termenul de 60 de zile pentru emiterea acestei dispoziții are două date de referință iar notificatoarea nu a înțeles să-și completeze dosarul administrativ cu toate actele și declarațiile cerute de lege. Totodată, se mai arată, în acord cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. se impune micșorarea onorariului de avocat, cheltuielile de judecată fiind exagerat de mari în raport cu tabloul onorariilor minimale.

Recursul se privește ca nefondat urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Din interpretarea dispozițiilor art. 25 și art. 26 ale Legii nr. 10/2001, rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, entitatea investită este obligată ca asupra solicitării adresată pe calea notificării, să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată. Din actele cauzei rezultă că, până la data formulării acțiunii, între persoana îndreptățită și pârâtă nu a existat o corespondență care să probeze, așa cum susține aceasta din urmă, refuzul reclamantei de a-și completa dosarul administrativ cu documentele ce justifică temeinicia pretențiilor formulate.

Ca atare, chiar acceptându-se teza că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din lege ar fi unul de recomandare, caracterul rezonabil al acestuia a fost cu mult depășit iar acțiunea vizând obligarea pârâtei de a răspunde notificării este pe deplin justificată în condițiile în care a fost formulată la peste 6 ani de la data când autoarea reclamantei a întreprins demersul prevăzut de art. 22 alin. (1) din același act normativ, interval în care nu a primit nici un răspuns. Or, așa cum în mod constant au statuat instanțele, lipsa răspunsului într-un interval mare de timp de la data inițierii procedurii administrative, poate fi interpretată ca un refuz al soluționării notificării, situație ce aduce în discuție culpa entității investite.

Cât privește cheltuielile de judecată, principiul acordării acestora se bazează pe culpa procesuală a părții ce a pierdut procesul ele având și rolul de a despăgubi partea care nu este vinovată de declanșarea activității judiciare. Se constată că valoarea acestor cheltuieli, reprezentând onorariu de avocat (respectiv 500 lei) nu este exagerată, raportat la gradul de complexitate al pricinii și munca îndeplinită de avocat. Așa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul primarul general al municipiului București împotriva deciziei nr. 176/A din 05 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Obligă pe recurent la plata sumei de 250 lei cheltuieli de judecată fașă de intimata M.A.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2010.