ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 227/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 227/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 91 din 24 iunie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.P., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Brăila, a anulat hotărârea nr. 76 din 7 mai 2008, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului beneficiul drepturilor reglementate prin Legea nr. 189/2000. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit certificatului de naștere, depus în copie, la dosar reclamanta s-a născut la data de 29 iunie 1994 în localitatea Baia, raionul Istria, respectiv la patru ani de la refugiul părinților săi.
S-a mai reținut de asemenea că, în condițiile în care copilul născut în refugiu, sau în perioada strămutării părinților, are aceleași condiții de viață ca și aceștia și același statut, indiferent că au fost, sau nu, concepuți în refugiu, odată dovedită situația de refugiați a părinților, are aceleași drepturi. La pronunțarea soluției instanța a avut în vedere și împrejurarea că dispozițiile legale aplicabile persoanelor strămutate nu prevăd, în mod imperativ, înlăturarea persoanelor născute în refugiu de la acordarea drepturilor bănești. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P. Brăila, susținând că intimata - reclamantă nu poate beneficia de dispozițiile Legii nr. 189/2000, deoarece s-a născut pe teritoriul României, iar strămutarea părinților săi avusese loc în anul 1940. S-a invocat în acest sens adresa C.N.P.A.S.
nr. 33116 din 29 august 2005 prin care a fost comunicat punctul de vedere, în acest domeniu al Ministerului Justiției și potrivit căreia pot beneficia de prevederile acestui act normativ numai persoanele care s-au născut la data strămutării, inclusiv persoanele concepute, în condițiile în care drepturile copilului sunt recunoscute de la concepție, dacă s-a născut viu. Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana care, în perioada regimurilor instaurate în România începând cu 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, au asimilat persoanelor strămutate, pe cele expulzate, refugiate, precum și pe cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca efect al tratelor bilaterale. Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți în perioada strămutării, atâta vreme cât consecințele traumatizante ale unei asemenea experiențe au fost suportate de toți membrii familiei iar scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii.
În concluzie, intimata-reclamantă născută pe teritoriul României la data de 29 iunie 1944 cu alte cuvinte intervalul reglementat de Legea nr. 189/2000, este îndreptățită, așa cum, corect, a stabilit instanța de fond, să beneficieze de drepturile acordate prin acest act normativ pentru perioada cuprinsă între data nașterii, respectiv 29 iunie 1944 și termenul limită prevăzut de lege, respectiv 6 martie 1945. Curtea va respinge și apărările recurentei privind interpretarea dată dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, prin adresa C.N.P.A.S. menționată întrucât, prin natura sa juridică, actul invocat nu poate avea drept consecință modificarea sau completarea legii în baza căreia a fost dată.
Față de considerentele expuse, constatând că, potrivit art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Brăila împotriva sentinței civile nr. 91 din 24 iunie 2008 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.