ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1985/2014

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată din data de 08 februarie 2012, înregistrată

inițial pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 976/105/2011, reclamanta SC O.P.

SA, în contradictoriu cu pârâta N.M., a solicitat obligarea acesteia la plata

sumei de 2296 RON, actualizată la data plății efective în raport de indicele de

inflație, cu titlu de drepturi bănești încasate fără drept cu titlu de prime de

Paște și Crăciun.

În

motivare, reclamanta a arătat că prin Sentința civilă nr. 2529/2008, pronunțată

de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 5810/105/2008 a fost obligată la plata

unor drepturi salariale către pârâtă. Ulterior, prin Decizia nr. 227/2009,

Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat de reclamanta în cauză și a

modificat sentința civilă sus-menționată în sensul reducerii sumei acordate la

suma brută de 5781 RON.

În

executarea sentinței civile pronunțate la instanța de fond, anterior

pronunțării deciziei din recurs, la data de 21 octombrie 2008, reclamanta a

achitat voluntar pârâtei suma de 6930 RON și solicită restituirea diferenței

plătită voluntar.

Cererea

a fost întemeiată în drept pe prev. art. 404

2

alin. (3) C. proc.

civ.

Prin

Sentința civilă nr. 3494111 mai 2012, Tribunalul Prahova a admis excepția

necompetenței sale teritoriale și a declinat judecarea cauzei către Judecătoria

Sectorului 1 București.

Pentru

judecarea cererii, cauza a fost înregistrată la Judecătoria Sectorului 1

București sub nr. 23318/299/2012.

Prin

Sentința civilă nr. 20930 din 13 noiembrie 2012, Judecătoria Sectorului 1

București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat

judecarea cauzei către Tribunalul București.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă,

conflicte de munca și asigurări sociale, sub nr. unic 1665/3/2013, iar la data

de 19 martie 2014 - f 16, reclamanta și-a precizat temeiul juridic ai acțiunii

ca fiind art. 404

1

C. proc. civ.

Prin

Sentința civilă nr. 3621 din 25 martie 2014, pronunțată de Tribunalul

București, secția a VIII-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări

sociale, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București,

s-a declinat competența de soluționare a cauzei promovată de reclamanta SC O.P.

SA, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, s-a constatat ivit

conflictul negativ de competență și în temeiul art. 20 alin. (2) rap. la art.

22 alin. (3) C. proc. civ., dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație

și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Analizând

actele și lucrările în cauză cu privire la excepția invocată, tribunalul a

apreciat că față de obiectul cauzei indicat în mod constant ca fiind instituția

procesuală a întoarcerii executării silite, instanța competentă în cază este

Judecătoria Sectorului 1 București.

S-a

reținut că dispozițiile art. 400 alin. (1) și art. 373 alin. (2) C. proc. civ.

aplicabile cauzei sunt dispoziții de la care nu există norme derogatorii

privitoare la instanța de executare.

În

privința normelor cuprinse în art. 2 C. proc. civ., privitoare la competenta de

judecată a tribunalului în primă instanța, s-a reținut că acestea se aplică

strict în privința fazei judecații și nu poate fi extinsă aplicarea lor și în

stabilirea competenței instanțelor în materia executării silite.

Întrucât

competența de încuviințare a executării silite revine, potrivit art. 373 alin.

(2) C. proc. civ., judecătoriei, ca instanță de executare, competența de

soluționare în primă instanță a cererii de întoarcere a executării revine tot

judecătoriei, ca instanță de executare, potrivit dispozițiilor art. 400 alin.

(1) C. proc. civ.

Înalta

Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Sector 1 București:

Se

constată că obiectul cererii care a învestit instanța a vizat obligarea pârâtei

la restituirea diferenței sumei plătită voluntar de către reclamantă.

Potrivit

motivelor cererii de chemare în judecată, cauza acestei restituiri, care se

constituie în fundamentul juridic al pretențiilor deduse judecății, este

reprezentată de reducerea sumei la care societatea O.P. fusese obligată inițial

la plata unor drepturi salariale.

Așadar,

este vorba despre pretenții derivând din instituția întoarcerii executării așa

cum se găsește ea reglementată prin dispozițiile art. 404

1

, 404

2

C. proc. civ.

De

altfel, natura juridică a unei astfel de cereri - cu implicații vizând

competența și regimul juridic al căilor de atac - a fost tranșată prin Decizia

în interesul legii nr. 5/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cărei

interpretare dată chestiunii în discuție este obligatorie pentru instanțe.

Astfel,

s-a reținut, conform deciziei menționate, tocmai în vederea unificării unei

practici jurisprudențiale divergente, că "cererea de întoarcere a

executării, formulată pe cale separată, este o cerere ce ține în exclusivitate

de faza procesuală a executării, subsecventă celei de soluționare irevocabilă a

litigiului". Că, întoarcerea executării își are fundamentul în executarea

anterioară a unui titlu ce a fost desființat, neavând nicio relevanță materia

juridică în care s-a pronunțat hotărârea desființată.

De

aceea, împrejurarea că litigiul în care a fost pronunțată hotărârea care a

constituit titlu executoriu a fost unul de drept al muncii nu are nicio

relevanță și nu-și extinde natura juridică asupra cererii vizând întoarcerea

executării.

În

speță, titlul pârâtei nu a fost desființat, însă suma la care a fost obligată

reclamanta prin hotărârea deținută de pârâtă, reprezentând titlul executor, a

fost redusă cu 2296 RON, astfel că cererea reclamantei de restituire a

diferenței achitate voluntar este o cerere care ține de faza procesuală a

executării silite.

Sub

aspectul competenței, în situația întoarcerii executării silite, trebuie avute

în vedere dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. și cum sediul

reclamantei este în Sectorul 1, Str. C. nr. 22, nefiind stabilit un loc al

plății, Judecătoria Sectorului 1 București este competentă să soluționeze

cauza.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1

București.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2014.

Procesat

de GGC - GV