ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1348/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 14 iunie 2011, reclamanta SC O.P. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P.I., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia ia restituirea sumei de 2.384 RON, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, suma reprezentând drepturi bănești încasate cu titlu de prime de Paște și Crăciun. În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul a obținut în instanță drepturile salariale cu titlu de prime de Paște și Crăciun, în sumă brută de 11.500 RON. Hotărârea Tribunalului Prahova în acest sens - sentința civilă nr. 830/2008 - a rămas irevocabilă prin reducerea sumei brute cuvenite la 6.631 RON, ca urmare a admiterii recursului reclamantei din prezenta cauză.

A mai arătat reclamanta faptul că pârâta a executat silit o sumă mai mare decât cea cuvenită, respectiv suma netă corect calculată a fost executată în cadrul primei proceduri de executare (B.E.J. P.A., Dosar nr. 806/2008), astfel că se impune întoarcerea executării pentru suma încasată de pârât fără drept în cadrul dosarului de executare nr. 525/2010 al B.E.J. P.C., respectiv 2.384 RON. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ.. Prin cerere, reclamanta și-a precizat temeiul de drept invocând dispozițiile art. 256 alin. (1) C. muncii și solicitând declinarea cauzei către Tribunalul București, instanța aflată la sediul reclamantului potrivit legislației speciale în materia litigiilor de muncă.

Prin sentința civilă nr. 1869 din 20 martie 2012, Tribunalul Prahova, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1, reținând că obiectul cererii de chemare în judecată este întoarcerea executării și restabilirea situației anterioare executării prin obligarea pârâtului la restituirea sumelor încasate. Competența materială a unor astfel de cereri este exclusivă și revine judecătoriei, față de dispozițiile privitoare la executarea silită. Totodată, Tribunalul Prahova a reținut incidență decizia în interesul Legii nr. 5/2012, astfel că a apreciat competentă material să judece prezenta cauză Judecătoria Sectorului 1, ca instanță de executare.

Prin sentința civilă nr. 14276 din 16 august 2012, Judecătoria sectorului 1 București, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curții de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că în raport de temeiul de drept precizat, respectiv art. 256 alin. (1) C. muncii, instanța este ținută de această calificare în drept a acțiunii, care are consecințe semnificative asupra procedurii de judecată. Astfel, s-a reținut că art. 269 și următoarele C. muncii reglementează competența materială și teritorială în soluționarea litigiilor de muncă.

Art. 269 alin. (2) se referă la instanța unde reclamantul își are domiciliul sau sediul. însă doctrina și practica judiciară sunt. constante în a interpreta acest text în favoarea angajatului, în sensul că litigiile de muncă vor fi soluționate de instanța de la domiciliul acestuia. Motivul este acela de a nu pune salariatul în postura de a face cheltuieli și eforturi excesive în realizarea pretențiilor sale, motiv pentru care cererile sunt și scutite de plata taxei de timbru, iar sarcina probei revine întotdeauna angajatorului. Față de aceste considerente Judecătoria sectorului 1 a apreciat că în acest caz competent să judece era Tribunalul Prahova, în a cărui circumscripție domiciliază angajatul, pârât în cauză.

Cu privire la conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele: Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă întoarcerea executării sentinței civile nr. 830 din 7 martie 2008 a Tribunalului Prahova, reclamanta solicitând obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2.384 RON, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, suma reprezentând drepturi bănești încasate cu titlu de prime de Paște și Crăciun, ca urmare a dublei executări a hotărârii judecătorești menționate. Textul art. 404 C. proc. civ., în întregul lui, reglementează competența instanței cu privire la soluționarea cererii de întoarcere a executării silite și modalitatea de sesizare a acesteia. Textul alin. (3) al art. 404 C. proc.

civ. vizează însă un caz aparte de restabilire a situației anterioare pe calea unei acțiuni separate, doar în situațiile în care nu s-a dispus restabilirea, situației anterioare în condițiile alin. (1) și (2) ale art. 404 C. proc. civ.. Ca atare, rezultă că cel interesat solicită restabilirea situației anterioare nu pe cale accesorie, ci pe calea unui proces distinct. Or, în condițiile în care sediul materiei este cuprins în cartea a V-a „Despre executarea silită", secțiunea a V-a „întoarcerea executării", se apreciază că natura juridică a întoarcerii executării - astfel cum a fost definită atât în doctrină, cât și în literatura de specialitate, dar și în practica judiciară -„de executare silită în sens invers" determină și instanța competentă pentru soluționarea ei în acest caz și anume, instanța de executare - judecătoria, așa cum rezultă din dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc.

civ.. Pe cale de consecință, cum competența de încuviințare a executării silite revine, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., judecătoriei, ca instanță de executare, rezultă că, în virtutea principiului simetriei, competența de soluționare în primă instanță a cererii de întoarcere a executării revine tot judecătoriei, ca instanță de executare potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ.. Totodată, în virtutea aceluiași principiu, al simetriei, dacă executarea nu s-a putut obține decât prin ordinul unei instanțe judecătorești, atunci și revocarea unei executări - înțeleasă ca o a doua executare în sens invers - se poate obține doar prin ordinul aceleiași instanțe, fiind singura care cunoaște în detaliu modul de săvârșire a procesului de executare silită.

Față de considerentele expuse, având în vedere atât sediul legal de reglementare a instituției întoarcerii executării, cât și natura și fundamentul juridic al instituției întoarcerii executării și, implicit, caracterul de „contestației specială la executare", care derivă din chiar executarea anterioară a titlului executoriu, se apreciază că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 404 alin. (3) C. proc. civ., „instanța judecătorească competentă potrivit legii", în restabilirea situației anterioare (întoarcerea executării) pe calea unei acțiuni separate este instanța de executare, respectiv judecătoria. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia în interesul legii nr. 5 din 12 martie 2012, publicată în M. Of.

nr. 251/13.04.2012. Prin dispozitivul acestei decizii, s-a decis că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 404 2 alin. (3) din C. proc. civ., instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria". Cum dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin decizia în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că și din această perspectivă competența de soluționare a prezentei cauze aparține Judecătoriei sectorului 1 București. Față de cele ce preced, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., prin raportare la decizia în interesul Legii nr. 5 din 12 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța competentă să judece pricina este Judecătoria sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2013.