ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1546/2013

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova sub nr. 5398/105/2011, reclamanta SC O.P. SA a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta S.I., obligarea acesteia la restituirea sumei de 3.789

RON reprezentând drepturi bănești încasate rară drept, cu titlu de prime de Paști

și de Crăciun.

Prin sentința

civilă nr. 1878 din 20 martie 2012, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București,

reținând că, potrivit deciziei în interesul Legii nr. 5/2012, s-a stabilit că instanța

judecătorească competentă să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite

este instanța de executare, respectiv, judecătoria. A mai reținut că acțiunile promovate

de salariații SC O.P. SA au fost soluționate anterior modificării art. 373

1

C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 42/2009, când cererea de executare silită era adresată

direct executorului judecătoresc, fără a se mai urma procedura de încuviințare a

executării silite. Având în vedere și dispozițiile art. 1104 alin. (3) C. civ. conform

cărora, dacă părțile nu au stabilit locul plății, plata este cherabilă, urmând a

fi efectuată la domiciliul debitorului, instanța de executare nu poate fi decât

judecătoria în raza căreia s-a realizat plata prin raportare la dispozițiile legale

anterior citate, respectiv, Judecătoria sector 1 București.

Prin sentința

civilă nr. 14277 din 16 august 2012, Judecătoria sector 1 București a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Prahova,

a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație

și Justiție, reținând că, raportat la precizarea temeiului de drept al acțiunii,

respectiv, art. 256 alin. (1) C. mun., competența de soluționare aparține instanței

mai întâi învestite, care este cea de la domiciliul angajatului, în speță, Tribunalul

Prahova.

Înalta Curte,

competentă să soluționeze conflictul conform art 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București:

Astfel, obiectul

cererii care a învestit instanța a vizat obligarea pârâtei la restituirea sumei

de 8.024 RON (actualizată cu indicele de inflație la data plății efective).

Potrivit motivelor

cererii de chemare în judecată, cauza acestei restituiri, care se constituie în

fundamentul juridic al pretențiilor deduse judecății, este reprezentată de desființarea

hotărârii judecătorești în baza căreia SC O.P. SA fusese obligată la plata unor

drepturi salariale (prime de Paști și Crăciun).

Așadar, este vorba

despre pretenții derivând din instituția întoarcerii executării așa cum se găsește

ea reglementată prin dispozițiile art. 404

1

, art. 402

2

C.

proc. civ.

Împrejurarea că

ulterior, printr-o precizare de acțiune, reclamanta a indicat ca temei juridic al

pretențiilor dispozițiile art. 256 alin. (1) C. mun. („salariatul care a încasat

de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie") nu este de

natură să transforme litigiul într-unui de drept al muncii, care să atragă competența

de primă instanță a tribunalului.

Aceasta întrucât,

independent de temeiul de drept indicat de parte, instanța are obligația să procedeze

la calificarea juridică a pretențiilor care, în speță, nu derivă, așa cum s-a arătat,

din raporturi de muncă, ci din desființarea hotărârii pe temeiul căreia se făcuse

anterior executarea.

De altfel, natura

juridică a unei astfel de cereri, cu implicații vizând competența și regimul juridic

al căilor de atac, a fost tranșată prin decizia în interesul Legii nr. 5/2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cărei interpretare dată chestiunii în discuție

este obligatorie pentru instanțe.

Astfel, s-a reținut,

conform deciziei menționate, tocmai în vederea unificării unei practici jurisprudențiale

divergente, că „cererea de întoarcere a executării, formulată pe cale separată,

este o cerere ce ține în exclusivitate de faza procesuală a executării, subsecventă

celei de soluționare irevocabilă a litigiului". Că, întoarcerea executării

își are fundamentul în executarea anterioară a unui titlu ce a fost desființat,

neavând nicio relevanță materia juridică în care s-a pronunțat hotărârea desființată.

De aceea, împrejurarea

că litigiul în care a fost pronunțată hotărârea care a constituit titlu executoriu

(desființat ulterior și generând pretențiile de față) a fost unul de drept al muncii

nu are nicio relevanță și nu-și extinde natura juridică asupra cererii vizând întoarcerea

executării.

Este motivul pentru

care, adăugarea de către reclamantă a încă unui text legal [art. 256 alin. (1)

C. mun.] dispozițiilor care i-au fundamentat dintru început pretențiile (art. 404

2

C. proc. civ.) nu este de natură să influențeze natura juridică a litigiului și

să transforme această „contestație specială la executare" într-un litigiu de

muncă (tranșat în procedura jurisdicțională anterioară).

Cum în această

materie interesează, sub aspectul competenței, la fel ca în situația încuviințării

executării silite, instanța de executare, rezultă că trebuie avute în vedere dispozițiile

art. 373 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință,

cu referire la dispozițiile procedurale menționate anterior, se va stabili, pe calea

regulatorului, ca fiind competentă în primă instanță, Judecătoria sector 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 20 martie 2013.