ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1666/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 27 octombrie 2011, reclamanta SC O.P. SA a chemat în judecată pe pârâtul U.I., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 533 RON, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație, sumă reprezentând drepturi bănești încasate fără drept cu titlu de prime de Paști și de Crăciun. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr. 844/2008, pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 1121/105/2008, a fost admisă acțiunea formulată de pârât și a fost obligată societatea să îi plătească acestuia drepturile salariale cu titlu de prime de Paști și de Crăciun în sumă de 2.800 RON.

Ulterior, prin decizia nr. 2150 din 24 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, a fost admis recursul reclamantei și s-a dispus reducerea sumelor acordate, la 1.777 RON brut. Reclamanta arată că a pus în executare voluntară sentința instanței de fond și, la data de 10 iulie 2008, a achitat pârâtului suma de 2.082 RON, deși suma netă cuvenită acestuia în urma deciziei instanței de recurs era de 1.549 RON. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ. La data de 20 martie 2012, reclamanta a precizat temeiul de drept al acțiunii, arătând că acesta îl constituie dispozițiile art. 256 alin. (1) C. mun.

Prin sentința civilă nr. 1092 din 20 martie 2012, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, reținând că în speță este aplicabilă decizia nr. 5/2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria. Având în vedere că sediul societății debitoare se află în București, sector 1, Tribunalul Prahova a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Investită cu judecarea cauzei, Judecătoria sector 1 București, prin sentința civilă nr. 14272 din 16 august 2012, a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul Prahova și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât suntem în prezenta unei acțiuni în restituirea sumelor încasate rară drept, întemeiată pe dispozițiile art. 256 alin. (1) C. mun., în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 5/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ci dispozițiile din materia litigiilor de muncă.

În consecință, s-a reținut că, potrivit art. 266 și art. 269 alin. (1) C. mun. raportat la art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., competența materială de soluționare a acestui conflict de muncă aparține Tribunalului Prahova. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul prezentului litigiu este întoarcerea executării sentinței civile nr. 844/2008 a Tribunalului Prahova, reclamanta solicitând obligarea pârâtului la restituirea sumei de 533 RON, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație, arătând că, în calitate de debitor, a executat voluntar acest titlu executoriu, achitând pârâtului suma de 2.082 RON.

Textul art. 404 2 C. proc. civ., în întregul lui, reglementează competența instanței cu privire la soluționarea cererii de întoarcere a executării silite și modalitatea de sesizare a acesteia. Alin. 3 al art. 404 2 C. proc. civ. vizează însă un caz aparte de restabilire a situației anterioare pe calea unei acțiuni separate, doar în situațiile în care nu s-a dispus restabilirea situației anterioare în condițiile alin. (1) și (2) ale art. 404 2 C. proc. civ. Ca atare, rezultă că cel interesat solicită restabilirea situației anterioare nu pe cale accesorie, ci pe calea unui proces distinct.

Or, în condițiile în care sediul materiei este cuprins în cartea a V-a „Despre executarea silită", secțiunea a VI 1 -a „Întoarcerea executării", se apreciază că natura juridică a întoarcerii executării, astfel cum a fost definită atât în doctrină, cât și în literatura de specialitate, dar și în practica judiciară, „de executare silită în sens invers" determină și instanța competentă pentru soluționarea ei în acest caz și anume, instanța de executare, judecătoria, așa cum rezultă din dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. Pe cale de consecință, cum competența de încuviințare a executării silite revine, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., judecătoriei, ca instanță de executare, rezultă că, în virtutea principiului simetriei, competența de soluționare în primă instanță a cererii de întoarcere a executării revine tot judecătoriei, ca instanță de executare potrivit art. 400 alin. (1) C. proc.

civ. Totodată, în virtutea aceluiași principiu, al simetriei, dacă executarea nu s-a putut obține decât prin ordinul unei instanțe judecătorești, atunci și revocarea unei executări, înțeleasă ca o a doua executare în sens invers, se poate obține doar prin ordinul aceleiași instanțe, fiind singura care cunoaște în detaliu modul de săvârșire a procesului de executare silită. Față de considerentele expuse, având în vedere atât sediul legal de reglementare a instituției întoarcerii executării, cât și natura și fundamentul juridic al instituției întoarcerii executării și, implicit, caracterul de „contestație specială la executare", care derivă din chiar executarea anterioară a titlului executoriu, se apreciază că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 404 2 alin. (3) C. proc.

civ., „instanța judecătorească competentă potrivit legii", în restabilirea situației anterioare (întoarcerea executării) pe calea unei acțiuni separate este instanța de executare, respectiv judecătoria. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia în interesul Legii nr. 5/2012, publicată în M. Of. al României nr. 251/13.04.2012. Prin dispozitivul acestei decizii, s-a decis că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 404 2 alin. (3) din C. proc. civ., instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria." Cum dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin decizia în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330 alin. (4) C. proc.

civ., rezultă că și din această perspectivă competența de soluționare a prezentei cauze aparține Judecătoriei sectorului 1 București. În consecință, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., prin raportare la decizia în interesul Legii nr. 5/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța competentă să judece pricina este Judecătoria sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 martie 2013.