ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2554/2015

Decizia nr. 2554/2015 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova la data de 27 octombrie 2011, sub nr. x/105/2011, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2.303 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație, sumă reprezentând drepturi bănești încasate fără drept cu titlu de prime de Paști și Crăciun. În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr. 1725/2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/105/2008 a fost admisă acțiunea formulată de pârât și societatea a fost obligată să îi plătească drepturi salariale cu titlu de prime de Paști și de Crăciun în sumă de 8.S00 lei brut Ulterior, prin Decizia civilă nr. 2156 din 24 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, s-a dispus reducerea sumelor acordate la suma de 5.781 lei brut.

Reclamanta a pus în executare voluntară sentința instanței de fond, achitând pârâtului suma de 6.937 lei, la data de 20 august 2008. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 404 1 alin. (3) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 189S din 21 martie 2012, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, reținând că, prin Decizia nr. 5 din 12 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ., publicată în M. Of.

al României nr. 251 din 13 aprilie 2012, s~a statuat că judecătoria este instanța competentă sa judece cererea privind întoarcerea executării silite, iar instanța de executare nu ar putea fi decât judecătoria în raza căreia s-a realizat plata prin raportare la dispozițiile art. 1104 alin. (3) C. civ. de la 1865. în lipsa imei convenții între părți în acest sens, respectiv la sediul societății debitoare, aflat în raza de competență a Judecătoriei sectorului 1 București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 19 aprilie 2012, subnr. x/299/2012. La termenul din data de 19 iulie 2012, reclamanta a precizat că înțelege să își modifice temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, indicând art. 256 C. muncii.

Prin sentința civilă nr. 17932 din 11 octombrie 2012, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în raport de prevederile art. 266 C. muncii. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunaiuiui București, secția a VlIl-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 21 decembrie 2012, sub nr. x/3/2012. Printr-o nouă cerere precizatoare depusă la dosar la 10 martie 2014, reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că temeiul de drept al acțiunii este art. 404 C. proc.

civ., menționând că această precizare se impune în lumina Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție date în recursul în interesul Legii nr. 5 din 12 martie 2012, precum și a practicii judiciare a instanței supreme (invocând în acest sens Decizia nr. 6725 din 01 noiembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/299/2012). Totodată, reclamanta a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului București, solicitând declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. La termenul de judecată de la 10 martie 2014, Tribunalul București a pus în vedere reclamantei, prin apărător, să depună la dosar dovada locului plății voluntare a cărei restituire o solicită, în vederea soluționării excepției de necompetență materială invocată.

Prin cererea depusă la dosar la data de 03 aprilie 2014 reclamanta a solicitat să se ia act că pârâtului i s-a achitat în mod voluntar suma de 6.937 lei în contul pe care acesta îl avea deschis la SC C. SA, cu sediul în București, sector 5. Prin încheierea din data de 07 aprilie 2014, Tribunalul București, constatând lipsa de procedură cu pârâtul, în temeiul dispozițiilor art. 85 raportat la art 107 C. proc. civ., a dispus amânarea cauzei pentru citarea acestuia la adresa indicată în dosarul Judecătoriei sectorului 1, cu copie a înscrisurilor depuse de reclamantă și cu mențiunea de a face dovada locului plății voluntare.

Prin încheierea din 19 mai 2014, constatând că deși reclamanta a fost citată eu mențiunea de a face dovada locului plății voluntare, nu s~a conformat dispozițiilor instanței stabilite prin încheierea din data de 07 aprilie 2014, respectiv de a face dovada locului plății voluntare, Tribunalul București a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 155 1 C. proc. civ.

Împotriva încheierilor din 07 aprilie 2014 și 19 mai 2014, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2012, la data de 17 iunie 2014, reclamanta SC A. SA a declarat recurs, în termen legal, înregistrat pe rolul Curții de Apel București , secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, la 01 iulie 2014. Prin Decizia civilă nr. 5192 din 5 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă SC A. SA împotriva încheierii din 19 mai 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2012, în contradictoriu cu intimatul-pârât Toma Tudor, a casat încheierea recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

A respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurenta-reclamantă împotriva încheierii din data de 07 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2012. Cauza a fost reînregîstraiă pe rohd Tribunalului București la data de 13 februarie 2015 și prin sentința civilă nr. 3346 din 06 aprilie 2015, Tribunalul București , secția a VIII-a a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București, în raport de Decizia nr. nr. 5 din 12 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 404 2 alin. (3) din C. proc.

civ. și de faptul că executarea voluntară s-a făcut prin virarea sumei în contul pârâtului pe care acesta ÎI avea deschis la SC C. SA, cu sediul în sectorul 5. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 3 august 2015, sub același nr. x/3/2012. Prin sentința civilă nr. 6411 din 17 septembrie 2015, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea.

Judecătoriei sectorului 1 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a decide, Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria sectorului 5 București a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 1725 din 10 iunie 2008 pronunțată în Dosarul nr. x/105/2008, Tribunalul Prahova a dispus, printre altele, obligarea reclamantei din prezenta cauză la plata unor drepturi salariale, cu titlu de prime de Paște și de Crăciun, în sumă de câte 8.800 lei brut pentru fiecare dintre reclamanții angajați ai acesteia, între aceștia figurând și pârâtul din prezenta cauză. Ulterior, în recurs, prin Decizia civilă nr. 2156 din 24.10,2008 pronunțată în Dosarul nr. x/105/2008 (filele 6-8, Dosar Tribunalul Prahova nr. x/105/2011), Curtea de Apel Ploiești a dispus modificarea sentinței menționate, în sensul că a redus reducerea sumei acordate de la suma de 8.800 lei brut la suma de 5.781 lei brut.

Așa cum rezultă din statele de plată depuse la dosar (fila 16, Dosar Tribunalul Prahova nr. x/105/2011), precum șt din precizările formulate la data de 3 aprilie 2014 (fila 20, Dosar Tribunalul București nr. x/3/2012), în luna august 2008, reclamanta a achitat în mod voluntar pârâtului suma de 6.937 lei în contul pe care acesta îl avea deschis la SC C. SA, cu sediul în București, sectorul 5, obiectul prezentei cauze constând în suma de 2.303 lei reprezentând diferența dintre suma achitată în mod voluntar în luna august 2008 și cea stabilită în mod irevocabil la data de 24 octombrie 2008, prin Decizia civilă nr. 2156 din 24 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/105/2008.

Față de această situație de fapt prezentată, s~a apreciat că, din punct material, competența de soluționare a prezentei cauze nu poate aparține decât judecătoriei, întrucât suma de bani solicitată a-i fi restituită a fost plătită de reclamantă în executarea unei hotărâri judecătorești, astfel că suntem în prezența unei cereri de întoarcere a executării întemeiată pe dispozițiile art. 404 1 - art. 404 3 C. proc. civ. Temeiul acestei argumentații îl constituie modalitatea de reglementare a instituției întoarcerii executării, care face obiectul Secțiunii a VI-a - „întoarcerea executării" (art. 404 - art. 404 1 ) și care se află poziționată în C. proc. civ. în Cartea a V-a - „Despre executarea silită", cap. I - „Dispoziții generale". Astfel, potrivit primului articol al acestui capitol (art. 371 1 alin. (1)), „Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt.

titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie", iar potrivit art. 379 1 , „în cazul în care s-a desființat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept Dispozițiile art 404 1 - 404 3 sunt aplicabile", ceea ce înseamnă că indiferent de modalitatea aleasă de debitor de aducere Ia îndeplinire a obligațiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un ait titlu executoriu, fie printr-o executare de bunăvoie, fie printr-o executare silită, restituirea sumelor achitate în plus în baza unor astfel de titluri se realizează pe calea întoarcerii executării ce constituie, deci, sediul materiei. Apoi, Judecătoria sectorului 5 București a reținut că, din punct teritorial, competența de soluționare a prezentei cauze este stabilită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc.

civ. („instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel"), or, în cauză, efectuându-se către debitor o plată benevolă prin virament bancar, nu prezintă relevanță locul instituției bancare îa care pârâtul-creditor deține cotitul aferent, care se află, într-adevăr, în sectorul 5, ci locul unde reclamanta - debitoare a efectuat plata menționată, adică la sediul acesteia, respectiv în București, sectorul 1, acolo unde de aitfel s-ar fi realizat plata și în condițiile existenței uneî executări silite care să fi fost pornita împotriva acesteia. Pe cale de consecință, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei acțiuni în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Examinând conflictul de competență, Înalta Curte va reține că, în cauză, competența soluționării cererii deduse judecății revine Judecătoriei sectorului 1 București, pentru considerentele ce succed: Obiectul litigiului dedus judecății constă în întoarcerea executării sentinței civile nr. 1725 din 10 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, și restabilirea situației anterioare, prin obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2.303 lei, actualizată cu indicele de inflație, ca urmare a executării voluntare la care a procedat reclamanta în data de 20 august 2008. Prin Decizia nr. 2156 din 24 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/105/2008, a fost admis recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 1725 din 10 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, care a fost modificată, în sensul reducerii sumei acordate de prima instanță reclamantului Toma Tudor și alții,de la 8.800 lei la 5,871 lei brut, tara a se dispune și restabilirea situației anterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 404 1 alin. (1) C. proc. civ., m toate cazurile în care se desființează titlul executoriu, persoana interesată are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare. Totodată, conform prevederilor art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ., în situația în care nu s-a dispus restabilirea situației anterioare în condițiile alin. (1) și alin. (2) al textului de lege menționat, persoana interesată o va putea solicita instanței judecătorești competente potrivit legii, pe calea unei acțiuni separate. Prin Decizia nr. 5 din 12 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 404 2 alin. (3) C. proc.

civ., publicată în M. Of. al României nr. 251 din 13 aprilie 2012, s-a statuat că judecătoria este instanța competentă să judece cererea privind întoarcerea executării silite, reținându-se că, în aplicarea art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ., cel interesat solicită restabilirea situației anterioare nu pe cale accesorie, ci pe calea unui proces distinct. Or „în condițiile în care sediul materiei este cuprins în cartea a V-a "Despre executarea silită", secțiunea a Vll-a "întoarcerea executării", se apreciază că natura juridică a întoarcerii executării - astfel cum a fost definită atât în doctrină, cât și în literatura de specialitate, dar și în practica judiciară - "de executare silită în sens invers" determină și instanța competentă pentru soluționarea ei în acest caz, și anume instanța de executare - judecătoria, așa cum rezultă din dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc.

civ. Sub un prim aspect, Înalta Curte menționează că Decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunțată în recurs în interesul legii, statuează care este instanța competentă să soluționeze cererea, de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare, din perspectiva competenței materiale, respectiv judecătoria. Or, în speță, se pune și problema determinării judecătoriei competente teritorial să soluționeze o asemenea cerere. Astfel, se constată că, în funcție de ipotezele reglementate de art. 404 2 C. proc. civ., judecătoria competentă din punct de vedere teritorial se determină, în mod concret, prin aplicarea dispozițiilor art. 373 alin. (2) din aceiași act normativ. În speță, întoarcerea executării silite nu a fost dispusă prin hotărârea judecătorească ce a desființat titlul executoriu, astfel că se solicita, într-un proces distinct, dispunerea acestei măsuri.

Or, instanța de executare, din perspectiva art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ. este judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază reclamanta-debitoare inițială. În acest sens, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunțată în recurs în interesul legii s-a mai statuat că întoarcerea executării reprezintă o modalitate de "reluare a drumului executării", o "contestație specială la executare" și, respectiv, o modalitate de realizare a unor drepturi patrimoniale derivând din desființarea titlului executoriu. Potrivit art. 371 1 alin. (1) C. proc.

civ., „obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie." Alin. (2) al aceluiași articol dispune că „în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă legea nu prevede altfel." Art 371 1 face parte din Secțiunea I ("Scopul și obiectul executării silite"), cap. I ("Dispoziții generale"), Cartea a V-a ("Despre executarea silită"). După cura se observă, prima ipoteză pe care legiuitorul a avut-o în vedere în materia punerii in executare a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii este aceea a executării benevole de către debitorul în sarcina căruia s-a instituit o anumită obligație, executarea silită fiind tratată ca o ipoteză subsidiară, în care creditorul se vede nevoit să apeleze la forța de constrângere a statului.

Raportând dispozițiile art. 371 1 alin. (1) și (2) C. proc. civ. la art. 404 1 -404 2 C. proc. civ., se constată că debitorul care și-a executat voluntar obligația beneficiază de același mijloc procesual, precum debitorul care a fost supus executării silite în situația în care debitul devine creanță, iar raportul juridic obligațional se inversează ca urmare a desființării titlului executoriu sau a actelor de executare. De altfel, legiuitorul a creat instituția întoarcerii executării silite tocmai pentru a pune la dispoziția fostului debitor, devenit creditor, un mijloc mai facil, cu o procedură de judecată ce presupune celeritate, pentru ca acesta să nu fie nevoit a apela la procedura mai anevoioasă a unei acțiuni pe dreptul comun în scopul restabilirii situației anterioare și al recuperării prestației efectuate către creditorul devenit, la rândul său, debitor.

Însă, în cazul întoarcerii executării ca urmare a plații efectuate benevol de către debitorul inițial, competența de soluționare a unei astfel de cauze se stabilește în funcție de calitatea părților din raportul juridic obligațional inițial, deoarece declanșarea executării benevole de către debitorul în sarcina căruia s-a instituit o anumită obligație dă naștere unui raport juridic procesual între creditorul urmăritor, în speță pârâtul Toma Tudor, și debitorul urmărit, respectiv reclamanta SC A. SA, care nu se stinge decât în momentul în care, cu respectarea legalității, se restabilesc drepturile încălcate. Cura, în speță, debitoarea inițială SC A. SA, devenită creditoare, nu deține, formal, im titlu executoriu pentru obținerea restituirii sumelor poprite, ci trebuie să și-l constituie în procesul pendinte, rezultă că instanța competentă teritorial, conform art. 373 alin. (2) și art. 404 2 alin. (3) C. proc.

civ. este Judecătoria sectorului 1 București, ca instanță în a cărei circumscripție își are sediul debitoarea inițială din litigiul pendinte. Față de argumentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare în fond a litigiului dedus judecății în răvoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2015.