ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6725/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta S.C. O.P. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul S.D., solicitând să se dispună obligarea acestuia la restituirea sumei de 2.828 RON, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație, sumă reprezentând drepturi bănești încasate fără drept cu titlu de prime de Paști și Crăciun. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Sentința civilă nr. 844/2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 1121/105/2008 a fost admisă acțiunea formulată de pârât și a fost obligată societatea să îi plătească drepturi salariale cu titlu de prime de Paști și de Crăciun în sumă de 10.200 RON.

Prin Decizia nr. 2150 din 24 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești a fost admis recursul reclamantei și s-a dispus reducerea sumelor acordate, la 6.631 RON brut. Reclamanta a pus în executare voluntară sentința instanței de fond și la data de 10 iulie 2008 a achitat pârâtului suma de 8.216 RON, deși suma netă cuvenită acestuia în urma deciziei instanței de recurs este de 5.388 RON. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ. Prin cererea formulată la data de 20 martie 2012, reclamanta a precizat acțiunea sub aspectul temeiului de drept, arătând că acesta îl constituie dispozițiile art. 256 alin. (1) C. muncii.

Prin Sentința civilă nr. 1893 din 20 martie 2012, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, reținând că în speță este aplicabilă Decizia nr. 5 din 2012 pronunțată în recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia, instanța judecătorească competentă material să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria și cum, sediul societății debitoare se află în București, sector 1, instanța competentă teritorial este Judecătoria sector 1 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 19 aprilie 2012 sub nr. 16121/299/2012. Astfel învestită, Judecătoria sector 1 București, prin Sentința civilă nr. 14012 din 9 august 2012, a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul Prahova și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că, atât din formularea inițială a acțiunii, cât și din precizarea depusă la data de 20 martie 2012 și 9 august 2012, reiese cu evidență că reclamanta nu a formulat o cerere de întoarcere a executării silite, întrucât nu se solicită restituirea unor sume obținute de pârât prin executarea silită, ci a sumelor care au fost achitate de bună-voie de către reclamantă, în temeiul unui titlu executoriu modificat.

În consecință, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 5/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, competența neaparținând instanței de executare. Cauza acțiunii, astfel cum reiese din cererea de chemare în judecată, o reprezintă obligația salariatului de restituire a sumelor pretins nedatorate pe care le-a încasat de la angajator, prevăzută de art. 256 alin. (1) C. muncii. Prin cererea precizatoare depusă la data de 20 martie 2012, reclamanta a pus în acord temeiul în drept invocat cu motivarea acțiunii, aceasta fiind întemeiată în mod corect pe prevederile art. 256 C. muncii. În speță, nu există și nu a existat o instanță de executare, întrucât nu a avut loc nicio executare silită a titlului executoriu desființat, suma fiind plătită de bună-voie, astfel încât nu pot fi aplicate dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc.

civ. Locul executării de bună-voie a obligației reclamantei cu privire la care se solicită restituirea parțială nu se află în raza de competență a Judecătoriei Sectorului 1 București, locul plății voluntare fiind în Urziceni. În consecință, s-a reținut că, potrivit art. 266 și art. 269 alin. (1) C. muncii raportat la art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., competența materială de soluționarea a acestui conflict de muncă aparține Tribunalului Prahova. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În speța dedusă judecății, analizând și calificând obiectul cererii de chemare în judecată și, în consecință, natura litigiului, Înalta Curte reține că suma de bani pe care reclamanta S.C.

O.P. S.A. solicită a fi restituită de către pârât a fost plătită de aceasta în executarea unei hotărâri judecătorești, astfel că suntem în prezența unei cereri de întoarcere a executării silite, întemeiată pe dispozițiile art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ. Instituția întoarcerii executării este reglementată în C. proc. civ., cartea a V-a "Despre executarea silită", cap. I "Dispoziții generale", secțiunea a VI 1 -a" "Întoarcerea executării", ce constituie, deci, sediul materiei. Este de observat că, prin art. 379 1 C. proc. civ., se prevede expres și imperativ că "în cazul în care s-a desființat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept.

Dispozițiile art. 404 1 - 404 3 sunt aplicabile". În consecință, din însăși reglementarea instituției întoarcerii executării, constând în repunerea părților în situația anterioară, în cadrul executării silite, rezultă, fără echivoc, că legiuitorul a avut în vedere ca acestei instituții juridice, ce reprezintă de fapt o situație "simetric inversă executării săvârșite", să îi fie incidente reglementările statuate în privința contestației la executare. Că este așa rezultă chiar din dispozițiile art. 404 1 alin. (1) C. proc.

civ.: "În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia." Or, întoarcerea executării și repunerea părților în situația anterioară este chiar obiectul cererii de chemare în judecată cu care reclamanta a învestit instanța în prezentul litigiu, neprezentând relevanță că "nu se solicită restituirea unor sume obținute de pârât prin executarea silită, ci a sumelor care au fost achitate de bună-voie de către reclamantă", astfel cum susține Judecătoria sector 1 București, întrucât textul invocat nu numai că nu face această distincție, dar prevede posibilitatea unei astfel de acțiuni "în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu". În acest context, Înalta Curte apreciază că în cauza dedusă judecății este pe deplin aplicabilă Decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, publicată în M. Of., Partea I nr. 251/13.04.2012, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 404 2 alin. (3) C. proc.

civ., instanța judecătorească, competentă, potrivit legii, să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria, această decizie fiind obligatorie pentru instanțe conform dispozițiilor art. 330 ind. 7 alin. (4) C. proc. civ. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., prin raportare la Decizia nr. 5/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, instanța competentă teritorial să judece pricina este Judecătoria sector 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2012. Procesat de GGC - CL