ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1042/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1042/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului
de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Prahova la data de 28 iunie 2011, sub nr. 5828/105/2011,
reclamanta SC OMV P. SA a chemat în judecată pe pârâta S.E., pentru a fi
obligată la restituirea sumei de 2.754 RON actualizată cu indicele de inflație
la data plății efective, ca urmare a modificării Sentinței civile nr. 1041/2008
a Tribunalului Prahova, ce constituia titlul pârâtei.
Prin Sentința civilă
nr. 1885 din 20 martie 2012, Tribunalul Prahova, secția I civilă a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1
București, reținând că în cauză este aplicabilă Decizia nr. 5/2012 pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, potrivit
căreia instanța judecătorească competentă să soluționeze cererea de întoarcere
a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de
executare, respectiv judecătoria. Potrivit art. 1104 C. civ., plata trebuie
efectuată la locul convenit de părți, iar dacă un asemenea loc nu a fost
stabilit, atunci trebuie avute în vedere dispozițiile art. 1104 alin. (3) C.
civ., potrivit cărora plata este cherabilă, urmând a fi efectuată la domiciliul
debitorului. De aceea, instanța de executare nu poate fi decât judecătoria în
raza căreia s-a realizat plata. Pentru acest argument și având în vedere și
faptul că sediul societății debitoare se află în sectorul 1 București,
competența aparține Judecătoriei sectorului 1 București.
Învestită prin
declinare, Judecătoria Sectorului 1 București a pronunțat Sentința civilă nr.
14673 din 30 august 2012, prin care și-a declinat competența în favoarea
Tribunalului București reținând că în cauză reclamanta solicită restituirea
sumelor achitate în calitate de angajator, că nu este aplicabilă Decizia nr.
5/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul
legii, întrucât reclamanta nu a formulat cerere de întoarcere a executării
silite, ci cerere de restituire a sumelor plătite, în temeiul dispozițiilor
art. 256 C. muncii și că, potrivit dispozițiilor art. 266 și 269 alin. (1) C.
muncii, raportat la art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., competența materială
de soluționare a acestui conflict de muncă aparține Tribunalului București.
La rândul său,
Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a
pronunțat Sentința civilă nr. 7934 din 18 septembrie 2013, prin care și-a
declinat competența în favoarea Judecătoriei Ploiești, reținând că obiectul
acțiunii îl constituie întoarcerea executării silite, că în cauză se aplică
Decizia nr. 5/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs
în interesul legii și că este competentă material judecătoria în circumscripția
căreia se face executarea, potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (2), art. 400
alin. (1) și art. 404
1
C. proc. civ.
Învestită prin
declinare, Judecătoria Ploiești a pronunțat Sentința civilă nr. 1588 din 6
februarie 2014, prin care și-a declinat competența în favoarea Tribunalului
București și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat
dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului
de competență.
Pentru a hotărî
astfel, această din urmă instanță a reținut că deși inițial reclamanta și-a
întemeiat acțiunea pe prevederile art. 404
2
alin. (3) C. proc. civ.,
ulterior și-a modificat temeiul juridic al acțiunii, indicând prevederile art.
256 alin. (1) C. muncii și că, în respectarea principiului disponibilității,
potrivit dispozițiilor art. 266 și 269 alin. (1) și (2) C. muncii, raportat la
art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., competența materială de soluționare a
acestui conflict de muncă aparține Tribunalului București.
Cu privire la
conflictul negativ de competență intervenit între Tribunalul București și
Judecătoria Ploiești, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22
alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține
următoarele:
În speța dedusă
judecății, analizând și calificând obiectul cererii de chemare în judecată și,
în consecință, natura litigiului, Înalta Curte reține că suma de bani pe care
reclamanta SC OMV P. SA solicită a fi restituită de către pârâtă a fost plătită
de aceasta în executarea unei hotărâri judecătorești, astfel că suntem în
prezența unei cereri de întoarcere a executării silite, întemeiată pe
dispozițiile art. 404
2
alin. (3) C. proc. civ.
Instituția
întoarcerii executării este reglementată în Codul de procedură civilă, cartea a
V-a "Despre executarea silită", cap. I "Dispoziții
generale", secțiunea a VII-a" "Întoarcerea executării", ce
constituie, deci, sediul materiei.
Este de observat că,
prin art. 379
1
C. proc. civ., se prevede expres și imperativ că
"în cazul în care s-a desființat titlul executoriu, toate actele de
executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept. Dispozițiile
art. 404
1
- 404
3
sunt aplicabile".
În consecință, din
însăși reglementarea instituției întoarcerii executării, constând în repunerea
părților în situația anterioară, în cadrul executării silite, rezultă, fără
echivoc, că legiuitorul a avut în vedere ca acestei instituții juridice, ce
reprezintă de fapt o situație "simetric inversă executării
săvârșite", să îi fie incidente reglementările statuate în privința
contestației la executare.
Că este așa rezultă
chiar din dispozițiile art. 404
1
alin. (1) C. proc. civ.: "În
toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea
silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea
situației anterioare acesteia."
Or, întoarcerea
executării și repunerea părților în situația anterioară este chiar obiectul
cererii de chemare în judecată cu care reclamanta a învestit instanța în
prezentul litigiu, textul invocat prevăzând posibilitatea unei astfel de
acțiuni „în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu”.
În acest context,
Înalta Curte apreciază că în cauza dedusă judecății este pe deplin aplicabilă
Decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, în recurs în interesul legii, publicată în M. Of., Partea I nr. 251
din 13 aprilie 2012, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea
dispozițiilor art. 404
2
alin. (3) C. proc. civ., instanța
judecătorească, competentă, potrivit legii, să soluționeze cererea de
întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este
instanța de executare, respectiv judecătoria, această decizie fiind obligatorie
pentru instanțe conform dispozițiilor art. 330
7
alin. (4) C. proc.
civ.
În ceea ce privește
stabilirea competenței teritoriale, aceasta urmează a se determina după
regulile aplicabile în materia executării silite, respectiv potrivit
prevederilor cuprinse la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora
instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face
executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Se reține că
întoarcerea executării reprezintă în fapt o reluare a executării, însă în sens
invers, prin restabilirea situației anterioare executării săvârșite, ca urmare
a desființării ulterioare a titlului executoriu.
Reiese, deci, că în
cererea de întoarcere a executării silite, OMV P. SA are calitatea de
creditoare, astfel încât, potrivit prevederilor art. 373 alin. (1) și (2) C.
proc. civ., instanța competentă a soluționa cererea este judecătoria în
circumscripția căreia își are domiciliul debitorul, respectiv Judecătoria
Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27 martie 2014.
Procesat de GGC - LM