ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1042/2014

Asupra conflictului

de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova la data de 28 iunie 2011, sub nr. 5828/105/2011,

reclamanta SC OMV P. SA a chemat în judecată pe pârâta S.E., pentru a fi

obligată la restituirea sumei de 2.754 RON actualizată cu indicele de inflație

la data plății efective, ca urmare a modificării Sentinței civile nr. 1041/2008

a Tribunalului Prahova, ce constituia titlul pârâtei.

Prin Sentința civilă

nr. 1885 din 20 martie 2012, Tribunalul Prahova, secția I civilă a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1

București, reținând că în cauză este aplicabilă Decizia nr. 5/2012 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, potrivit

căreia instanța judecătorească competentă să soluționeze cererea de întoarcere

a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de

executare, respectiv judecătoria. Potrivit art. 1104 C. civ., plata trebuie

efectuată la locul convenit de părți, iar dacă un asemenea loc nu a fost

stabilit, atunci trebuie avute în vedere dispozițiile art. 1104 alin. (3) C.

civ., potrivit cărora plata este cherabilă, urmând a fi efectuată la domiciliul

debitorului. De aceea, instanța de executare nu poate fi decât judecătoria în

raza căreia s-a realizat plata. Pentru acest argument și având în vedere și

faptul că sediul societății debitoare se află în sectorul 1 București,

competența aparține Judecătoriei sectorului 1 București.

Învestită prin

declinare, Judecătoria Sectorului 1 București a pronunțat Sentința civilă nr.

14673 din 30 august 2012, prin care și-a declinat competența în favoarea

Tribunalului București reținând că în cauză reclamanta solicită restituirea

sumelor achitate în calitate de angajator, că nu este aplicabilă Decizia nr.

5/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul

legii, întrucât reclamanta nu a formulat cerere de întoarcere a executării

silite, ci cerere de restituire a sumelor plătite, în temeiul dispozițiilor

art. 256 C. muncii și că, potrivit dispozițiilor art. 266 și 269 alin. (1) C.

muncii, raportat la art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., competența materială

de soluționare a acestui conflict de muncă aparține Tribunalului București.

La rândul său,

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a

pronunțat Sentința civilă nr. 7934 din 18 septembrie 2013, prin care și-a

declinat competența în favoarea Judecătoriei Ploiești, reținând că obiectul

acțiunii îl constituie întoarcerea executării silite, că în cauză se aplică

Decizia nr. 5/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs

în interesul legii și că este competentă material judecătoria în circumscripția

căreia se face executarea, potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (2), art. 400

alin. (1) și art. 404

1

C. proc. civ.

Învestită prin

declinare, Judecătoria Ploiești a pronunțat Sentința civilă nr. 1588 din 6

februarie 2014, prin care și-a declinat competența în favoarea Tribunalului

București și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat

dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului

de competență.

Pentru a hotărî

astfel, această din urmă instanță a reținut că deși inițial reclamanta și-a

întemeiat acțiunea pe prevederile art. 404

2

alin. (3) C. proc. civ.,

ulterior și-a modificat temeiul juridic al acțiunii, indicând prevederile art.

256 alin. (1) C. muncii și că, în respectarea principiului disponibilității,

potrivit dispozițiilor art. 266 și 269 alin. (1) și (2) C. muncii, raportat la

art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., competența materială de soluționare a

acestui conflict de muncă aparține Tribunalului București.

Cu privire la

conflictul negativ de competență intervenit între Tribunalul București și

Judecătoria Ploiești, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22

alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

În speța dedusă

judecății, analizând și calificând obiectul cererii de chemare în judecată și,

în consecință, natura litigiului, Înalta Curte reține că suma de bani pe care

reclamanta SC OMV P. SA solicită a fi restituită de către pârâtă a fost plătită

de aceasta în executarea unei hotărâri judecătorești, astfel că suntem în

prezența unei cereri de întoarcere a executării silite, întemeiată pe

dispozițiile art. 404

2

alin. (3) C. proc. civ.

Instituția

întoarcerii executării este reglementată în Codul de procedură civilă, cartea a

V-a "Despre executarea silită", cap. I "Dispoziții

generale", secțiunea a VII-a" "Întoarcerea executării", ce

constituie, deci, sediul materiei.

Este de observat că,

prin art. 379

1

C. proc. civ., se prevede expres și imperativ că

"în cazul în care s-a desființat titlul executoriu, toate actele de

executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept. Dispozițiile

art. 404

1

- 404

3

sunt aplicabile".

În consecință, din

însăși reglementarea instituției întoarcerii executării, constând în repunerea

părților în situația anterioară, în cadrul executării silite, rezultă, fără

echivoc, că legiuitorul a avut în vedere ca acestei instituții juridice, ce

reprezintă de fapt o situație "simetric inversă executării

săvârșite", să îi fie incidente reglementările statuate în privința

contestației la executare.

Că este așa rezultă

chiar din dispozițiile art. 404

1

alin. (1) C. proc. civ.: "În

toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea

silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea

situației anterioare acesteia."

Or, întoarcerea

executării și repunerea părților în situația anterioară este chiar obiectul

cererii de chemare în judecată cu care reclamanta a învestit instanța în

prezentul litigiu, textul invocat prevăzând posibilitatea unei astfel de

acțiuni „în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu”.

În acest context,

Înalta Curte apreciază că în cauza dedusă judecății este pe deplin aplicabilă

Decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, în recurs în interesul legii, publicată în M. Of., Partea I nr. 251

din 13 aprilie 2012, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea

dispozițiilor art. 404

2

alin. (3) C. proc. civ., instanța

judecătorească, competentă, potrivit legii, să soluționeze cererea de

întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este

instanța de executare, respectiv judecătoria, această decizie fiind obligatorie

pentru instanțe conform dispozițiilor art. 330

7

alin. (4) C. proc.

civ.

În ceea ce privește

stabilirea competenței teritoriale, aceasta urmează a se determina după

regulile aplicabile în materia executării silite, respectiv potrivit

prevederilor cuprinse la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora

instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face

executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Se reține că

întoarcerea executării reprezintă în fapt o reluare a executării, însă în sens

invers, prin restabilirea situației anterioare executării săvârșite, ca urmare

a desființării ulterioare a titlului executoriu.

Reiese, deci, că în

cererea de întoarcere a executării silite, OMV P. SA are calitatea de

creditoare, astfel încât, potrivit prevederilor art. 373 alin. (1) și (2) C.

proc. civ., instanța competentă a soluționa cererea este judecătoria în

circumscripția căreia își are domiciliul debitorul, respectiv Judecătoria

Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2014.

Procesat de GGC - LM